ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3996/2012

Asupra recursului de

față,

în baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 133 din 6 decembrie

2011, pronunțată în Dosar nr. 3685/87/2011, Tribunalul Teleorman, secția

penală, în temeiul art.  403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea de

revizuire formulată de revizuentul condamnat Z.I. împotriva Sentinței penale

nr. 30 din 23 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman, obligând

revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 399

alin. (5) C. proc. pen., prin adresa nr. 151/III/6/2011, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Teleorman a înaintat instanței de judecată, referatul cu propunere

de respingerea a cererii de revizuire formulată de condamnatul Z.I., deținut în

Penitenciarul Giurgiu, spre competentă soluționare, la care a atașat declarația

condamnatului.

S-a atașat la dosarul

cauzei Dosarul de fond nr. 5188/121/2008 în care s-a pronunțat Sentința penală

nr. 30 din 23 martie 2010 de Tribunalul Teleorman, solicitată a fi revizuită.

Examinând

admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire tribunalul a constatat că

prin Sentința penală nr. 30 din 23 martie 2010, Tribunalul Teleorman a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul Z.I. din

infracțiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 262 C. pen., și, în temeiul art. 174 - 175 lit. i) C. pen. a

dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 17 ani închisoare.

Au fost interzise

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

în condițiile art. 71 C. pen.

A fost aplicată

inculpatului pedeapsa complimentară prevăzută de art. 65 C. pen.

A fost menținută

starea de arest preventiv a inculpatului și s-a computat prevenția la zi.

Prin aceeași sentința

a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate

de inculpatul M.I., din infracțiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C.

pen. în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și condamnarea

acestui inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. la

pedeapsa de 17 ani închisoare.

În baza art. 83 alin.

(1) C. pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1

an închisoare aplicată inculpatului M.I. prin Sentința penală nr. 414/2007

pronunțată de Judecătoria Galați și s-a dispus executarea acestei pedepse

cumulate cu pedeapsa de 17 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute 18

ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen. a fost aplicată aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată

de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

A fost menținută

arestarea preventivă a inculpatului M.I. și s-a dedus prevenția la zi.

A fost admisă în

parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C.Z. și au fost obligați

inculpații în solidar la plata către aceasta a sumei de 100.000 RON daune

materiale și 100.000 RON daune morale, precum și la plata unei prestații

periodice lunare în cuantum de 1000 RON, calculată de la data săvârșirii faptei

8 iunie 2008 până la încetarea stării de nevoie. Totodată, s-a admis acțiunea

civilă formulată de reprezentantul legal al minorei I.A., fiica victimei, și

s-au obligat inculpații, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 150.000

RON cu titlu de daune morale precum și a sumei de 2000 RON, cu titlu de

prestație periodică, până la majoratul minorei.

În temeiul art. 118

lit. b) C. pen. a fost confiscat de la inculpați corpul delict, respectiv un

cuțit tip baionetă.

A fost obligat

fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte

2000 RON.

Sentința instanței de

fond a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 111 din 17 ianuarie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin respingerea recursurilor declarate

de inculpați.

Împotriva Sentinței

penale nr. 30 din 23 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman inculpatul

Z.I. a formulat cerere de revizuire (dosar revizuire).

În declarația dată la

procuror la data de 22 iulie 2011 condamnatul a invocat ca motiv de revizuire

împrejurarea că, în cauza penală a cărei revizuire a solicitat-o, un martor, pe

nume D.G.A., din municipiul Galați a dat declarații mincinoase, susținând în

mod nereal că l-a văzut pe revizuent lovind victima cu 2 cuțite, această

afirmație a martorului fiind contrazisă de celelalte mijloace de probă. A mai

susținut revizuentul că și inculpatul M.I. a declarat la procuror că a lovit

singur victima.

În concluzie, a

apreciat că hotărârea instanței de fond este greșită, întrucât probele

administrate disculpă inculpatul, dovedindu-i nevinovăția în săvârșirea faptei

pentru care a fost condamnat.

Prin notele de

concluzii scrise depuse la dosar de apărătorul revizuentului (dosar revizuire)

a fost solicitată admiterea în principiu a cererii de revizuire, invocându-se

dispozițiile art. 394 C. proc. pen., fără a se fi făcut trimitere la vreunul

din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.

Examinând cauza în

raport de dispozițiile legale invocate, tribunalul, a constatat că, în speța de

față, revizuentul a invocat faptul că unul din martorii audiați în procesul

penal finalizat prin condamnarea sa definitivă, respectiv martorul D. a făcut

declarații mincinoase, aspect ce se circumscrie cazului de revizuire prevăzut

de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Pentru a fi admisă

cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., se cere ca martorul respectiv să fi comis o astfel de infracțiune

iar mărturia martorului să fi determinat pronunțarea unei hotărâri nelegale sau

netemeinice de condamnare, ceea ce nu s-a dovedit în cauza de față, condamnarea

inculpatului fundamentându-se pe o analiză făcută atât de instanța de fond cât

și de cele de control judiciar, a întregului material probator, probele fiind

privite în mod coroborat și conducând la stabilirea vinovăției condamnatului în

comiterea infracțiunii prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Prin urmare, s-a

apreciat că, în speță, cazul de revizuire înscris la art. 394 alin. (1) lit. b)

C. proc. pen. nu este incident, neexistând dovezi în susținerea celor

menționate de revizuent.

Tribunalul a

constatat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în nici unul din

cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

ci, reprezintă o prelungire a probatoriului pentru fapte verificate anterior de

instanțe.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire și a respins-o.

Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel condamnatul revizuent Z.I., pentru nelegalitate

și netemeinicie, învederând că revizuirea solicitată se fundamentează pe dispozițiile

art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen., în sensul că organele de anchetă nu au

identificat persoana de sex feminin care a sunat la serviciul de urgență 112,

iar unul din martori a susținut, mincinos, că l-ar fi văzut pe revizuent lovind

victima.

Prin Decizia penală

nr. 83 din 15 martie 2012, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat,

apelul declarat de revizuentul Z.I. împotriva Sentinței penale nr. 133 din 6

decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în Dosar nr.

3685/87/2011.

Pentru a decide

astfel, Curtea de Apel a reținut că revizuentul Z.I. a fost condamnat prin

Sentința penală nr. 30 din 20 martie 2010 a Tribunalului Teleorman, la pedeapsa

de 17 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174

- 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că la data de 8 aprilie 2008,

revizuentul și cu inculpatul M.I. au lovit victima M.I., cu pumnii și

picioarele și cu un corp tăietor înțepător, cauzându-i leziuni în urma cărora a

decedat.

Condamnatul Z.I. a

formulat cerere de revizuire pe care a întemeiat-o pe dispozițiile art. 394

lit. b) C. proc. pen.

În apel, revizuentul

a invocat două cazuri de revizuire și anume, cel prevăzut de art. 394 lit. a)

C. proc. pen. și cel prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen.

Cu privire la primul

caz de revizuire, prevederile art. 394 lit. a) C. proc. pen. impun condițiile

ca în cauză să se fi descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute

de instanță la soluționarea cauzei.

Curtea a constatat că

apelantul condamnat revizuent, nu a indicat vreo faptă sau împrejurare care să

nu fi fost cunoscută de judecătorul cauzei în fond și care să poată dovedi

netemeinicia hotărârii de condamnare, susținerea condamnatului revizuent că

organele de anchetă nu au identificat persoana care a apelat la 112,

nereprezentând o împrejurare nouă deoarece vinovăția sa a fost constată pe baza

tuturor probelor administrate în cauză.

În ceea ce privește

cel de al doilea caz de revizuire, și anume, că, un martor, un expert sau un

interpret ar fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauză a cărei

revizuire se cere, Curtea a constatat că nu există în acest sens, o ordonanță a

procurorului sau o hotărâre judecătorească care să stabilească existența

vreunei mărturii mincinoase.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs revizuentul Z.I., solicitând casarea ambelor hotărâri

și rejudecând, admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată și

precizată.

Examinând recursul

prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac și poate fi formulată împotriva hotărârilor penale

definitive doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin.

(1) lit. a) - e) C. proc. pen., motive ce vizează împrejurări necunoscute de

instanță la momentul soluționării cauzei, declarații mincinoase date în cauză,

existența unui înscris falsificat care a servit ca temei al hotărârii,

săvârșirea de către organul judiciar a unei infracțiuni în legătură cu cauza a

cărei revizuire se cere, existența unor hotărâri definitive care nu se pot

concilia.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că toate motivele invocate de

recurent au fost analizate de instanțele de judecată care au dispus și menținut

condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă

prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

În acord cu

instanțele de fond și apel, Înalta Curte constată că motivele invocate de

revizuentul condamnat, nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.,

pe de o parte pentru că susținerea condamnatului revizuent că organele de

anchetă nu au identificat persoana care a apelat la 112, nu reprezintă o

împrejurarea nouă, vinovăția sa fiind constată pe baza tuturor probelor

administrate în cauză, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit că în cauză

martorul D.G.A. ar fi comis infracțiunea de mărturie mincinoasă, neexistând

vreo hotărâre judecătorească prin care să fie sancționat martorul sub acest

aspect.

Înalta Curte constată

că revizuentul tinde, de fapt, să obțină o prelungire a probațiunii, pentru a

dovedi fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanța de fond și

de control judiciar, fapt nepermis de legiuitor, întrucât s-ar încălca astfel

autoritatea de lucru judecat.

Așa fiind, reținând

că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. a) și b) C. proc.

pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul Z.I.

Constatând că

revizuentul este în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul Z.I. împotriva Deciziei penale nr.

83 din 15 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 4 decembrie 2012.

Procesat de GGC - AA