ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 875/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 108/2009 a Tribunalului Teleorman s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 150 din 1 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Teleorman, formulată de condamnatul G.V., ca inadmisibilă, obligând revizuientul să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că la 10 iulie 2004 condamnatul G.V. a solicitat acestei instanțe revizuirea sentinței penale nr. 150 din 1 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Teleorman prin care a fost condamnat la 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. și ped. de art. 174-175 lit. i) C. pen.

în condițiile recidivei postcondamnatorii. În motivarea cererii condamnatul a arătat că situația de fapt reținută de instanță nu corespunde adevărului, că împrejurările care au condus la stabilirea vinovăției sale sunt nereale și a solicitat proba cu martori, probă ce va aduce elemente noi, necunoscute la judecarea cauzei pe fond. Prin sentința penală nr. 101 din 4 august 2009 tribunalul a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman pentru efectuarea actelor de cercetare conform art. 399 C. proc. pen. Concluziile procurorului, după efectuarea cercetărilor sunt cuprinse în referatul înregistrat sub nr. 489/111/6/2008 din 2 septembrie 2009 în care s-a arătat că motivele invocate de condamnat nu se circumscriu în niciunul din cauzele de revizuire prev. de art. 394 lit. a)-e) C. proc.

pen. Tribunalul, examinând cererea de revizuire formulată de condamnat în raport cu motivele invocate dar și din oficiu în raport cu dispozițiile art. 394 C. proc. pen., a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează: Condamnatul în motivarea cererii a arătat că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și readministrat de instanța de fond a condus la reținerea unei situații de fapt ce nu corespunde adevărului cu consecința condamnării sale la o pedeapsă privativă de libertate într-un cuantum mare și a precizat că prin cererea de față tinde la reducerea pedepsei aplicate. Prin sentința penală nr. 150 din 1 iunie 2004 inculpatul G.V. a fost condamnat la 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. și ped.

de art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. constând în aceea că în noaptea de 1/2 aprilie 2004 a lovit cu cuțitul în zona toracelui stâng pe victima S.G., cauzându-i leziuni ce au produs decesul acesteia. Din declarațiile martorilor, raportul medico-legal de necropsie, declarațiile inculpatului, toate coroborate cu alte probe, instanța a reținut că inculpatul este autorul faptei de omor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat. Sentința a rămas definitivă în căile ordinare de atac. Revizuirea ca o cale de atac extraordinară, îndreaptă greșelile de judecată cu privire la faptele cauzei datorită necunoașterii de către instanța care a pronunțat hotărârea definitivă a unor fapte și împrejurări în funcție de care acestea nu corespund adevărului și ca urmare nici legii.

Legea procesual penală reglementează în amănunt fiecare caz de revizuire arătat în art. 394 lit. a)-e) instituind condiții de fond și formă ce se cer a fi îndeplinite de natură să convingă despre necesitatea înlăturării erorilor judiciare. Raportând motivele arătate în cererea de revizuire a condamnatului la dispozițiile legale prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. s-a constatat că cerințele acestui text de lege nu sunt îndeplinite. Astfel, prin sintagma s-au descoperit fapte sau împrejurări noi nu se referă la descoperirea de probe noi așa cum susține revizuientul căci așa revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probatiunea și nu probele noi formează temeiul revizuirii ci faptele și împrejurările pe care le dovedesc.

Așadar ceea ce legea cere a fi nouă este fapta probatorie și nu mijloacele noi de probă așa cum cere revizuientul condamnat. De asemenea, condamnatul nu a făcut dovada nici că faptele și împrejurările invocate în revizuire sunt noi pentru instanța de judecată în sensul că nu au fost cunoscute de instanța care a pronunțat hotărârea definitivă. Așadar, cererea de revizuire prin motivul formulat nu a răspuns cerințelor art. 394 lit. a) C. proc. pen. aspect ce face ca aceasta să fie inadmisibilă. Împotriva acestei decizii a declarat apel inculpatul, criticând hotărârea sub aspectul temeiniciei și legalității, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond admiterea cererii de revizuire ca fiind admisibilă și trimiterea cauzei pentru a fi rejudecată cererea de revizuire.

Analizând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu Curtea a constatat că se impune respingerea apelului. În continuare rezivuientul a înțeles a promova și calea de atac a recursului prin care a formulat aceeași solicitare, ca în funcție de motivele invocate să se aprecieze că cererea de revizuire este admisibilă. I.C.C.J. reține că instanța de fond a analizat actele dosarului și a reținut în mod corect că cererea de revizuire formulată de revizuient nu se întemeiază pe niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. De altfel acest lucru se poate lesne constata prin analiza comparativă a solicitării concrete formulate, a readministra probele și a vedea că lipsește intenția criminală, cu consecințe asupra pedepsei aplicate, și cazurile exprese de revizuire, unde nu se regăsesc astfel de situații.

În ceea ce privește motivul referitor la împrejurarea că dacă s-ar fi apreciat materialul probator administrat și s-ar fi acordat valoarea probantă corectă s-ar fi putut constata că intenția sa nu a fost aceea de a ucide victima, reiterat și în scris, este de apreciat că acesta nu este fondat. Motivul referitor la reanalizarea valorii probante a declarațiilor martorilor nu se poate încadra la cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., întrucât instanțele au administrat această probă, iar în procedura revizuirii nu este admisibil să se dispună extinderea probațiunii prin administrarea unor probe deja administrate de instanțele care au soluționat cauza pe fond, iar pe de altă parte cazul prev. de art. 394 lit. a) poate fi reținut doar în măsura în care ar duce la pronunțarea unei soluții diametral opuse, or, revizuientul a invocat doar constatarea faptului că nu a urmărit uciderea victimei, ci doar apărarea tatălui său agresat, aspect ce nu ar duce la o soluție de achitare, opusă față de soluția de condamnare.

De asemenea, declarațiile mincinoase (se arată că unii ar fi fost părtinitori) date de unii dintre martorii care au fost audiați de instanțele care l-au condamnat pe revizuient nu pot constitui motiv de revizuire decât în măsura în care ar fi constatate pe baza unor hotărâri definitive de condamnare sau pe baza ordonanțelor pronunțate de procurori în acest sens, condiție care nu este îndeplinită în cauză, nefiind așadar incident nici cazul prev. de art. 394 lit. b) C. proc. pen. Așadar este de apreciat că recursul revizuientului nu este fondat față de considerentele arătate, astfel încât în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare și îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., onorariul apărătorului din oficiu urmând să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul G.V. împotriva deciziei penale nr. 245 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2010.