ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 875/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 875/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 108/2009 a Tribunalului Teleorman
s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 150 din 1 iunie 2004
pronunțată de Tribunalul Teleorman, formulată de condamnatul G.V., ca
inadmisibilă, obligând revizuientul să plătească statului 300 lei cheltuieli
judiciare.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că la 10 iulie
2004 condamnatul G.V. a solicitat acestei instanțe revizuirea sentinței penale
nr. 150 din 1 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Teleorman prin care a fost
condamnat la 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor
calificat prev. și ped. de art. 174-175 lit. i) C. pen. în condițiile recidivei
postcondamnatorii.
În motivarea cererii condamnatul a arătat că situația de
fapt reținută de instanță nu corespunde adevărului, că împrejurările care au
condus la stabilirea vinovăției sale sunt nereale și a solicitat proba cu
martori, probă ce va aduce elemente noi, necunoscute la judecarea cauzei pe
fond.
Prin sentința penală nr. 101 din 4 august 2009 tribunalul a
trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman pentru efectuarea
actelor de cercetare conform art. 399 C. proc. pen.
Concluziile procurorului, după efectuarea cercetărilor sunt
cuprinse în referatul înregistrat sub nr. 489/111/6/2008 din 2 septembrie 2009
în care s-a arătat că motivele invocate de condamnat nu se circumscriu în
niciunul din cauzele de revizuire prev. de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen.
Tribunalul, examinând cererea de revizuire formulată de
condamnat în raport cu motivele invocate dar și din oficiu în raport cu
dispozițiile art. 394 C. proc. pen., a constatat că aceasta este inadmisibilă
pentru considerentele ce urmează:
Condamnatul în motivarea cererii a arătat că probatoriul
administrat în cursul urmăririi penale și readministrat de instanța de fond a
condus la reținerea unei situații de fapt ce nu corespunde adevărului cu
consecința condamnării sale la o pedeapsă privativă de libertate într-un
cuantum mare și a precizat că prin cererea de față tinde la reducerea pedepsei
aplicate.
Prin sentința penală nr. 150 din 1 iunie 2004 inculpatul G.V.
a fost condamnat la 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor
calificat prev. și ped. de art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit.
a) C. pen. constând în aceea că în noaptea de 1/2 aprilie 2004 a lovit cu cuțitul
în zona toracelui stâng pe victima S.G., cauzându-i leziuni ce au produs
decesul acesteia.
Din declarațiile martorilor, raportul medico-legal de
necropsie, declarațiile inculpatului, toate coroborate cu alte probe, instanța
a reținut că inculpatul este autorul faptei de omor pentru care a fost trimis
în judecată și condamnat. Sentința a rămas definitivă în căile ordinare de
atac.
Revizuirea ca o cale de atac extraordinară, îndreaptă
greșelile de judecată cu privire la faptele cauzei datorită necunoașterii de
către instanța care a pronunțat hotărârea definitivă a unor fapte și
împrejurări în funcție de care acestea nu corespund adevărului și ca urmare
nici legii.
Legea procesual penală reglementează în amănunt fiecare caz
de revizuire arătat în art. 394 lit. a)-e) instituind condiții de fond și formă
ce se cer a fi îndeplinite de natură să convingă despre necesitatea înlăturării
erorilor judiciare.
Raportând motivele arătate în cererea de revizuire a
condamnatului la dispozițiile legale prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
s-a constatat că cerințele acestui text de lege nu sunt îndeplinite.
Astfel, prin sintagma s-au descoperit fapte sau împrejurări
noi nu se referă la descoperirea de probe noi așa cum susține revizuientul căci
așa revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar
putea continua probatiunea și nu probele noi formează temeiul revizuirii ci
faptele și împrejurările pe care le dovedesc.
Așadar ceea ce legea cere a fi nouă este fapta probatorie și
nu mijloacele noi de probă așa cum cere revizuientul condamnat.
De asemenea, condamnatul nu a făcut dovada nici că faptele
și împrejurările invocate în revizuire sunt noi pentru instanța de judecată în
sensul că nu au fost cunoscute de instanța care a pronunțat hotărârea
definitivă.
Așadar, cererea de revizuire prin motivul formulat nu a
răspuns cerințelor art. 394 lit. a) C. proc. pen. aspect ce face ca aceasta să
fie inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat apel inculpatul,
criticând hotărârea sub aspectul temeiniciei și legalității, solicitând
admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond admiterea cererii de
revizuire ca fiind admisibilă și trimiterea cauzei pentru a fi rejudecată
cererea de revizuire.
Analizând actele dosarului și sentința penală apelată prin
prisma motivelor invocate și din oficiu Curtea a constatat că se impune
respingerea apelului.
În continuare rezivuientul a înțeles a promova și calea de
atac a recursului prin care a formulat aceeași solicitare, ca în funcție de
motivele invocate să se aprecieze că cererea de revizuire este admisibilă.
I.C.C.J. reține că instanța de fond a analizat actele
dosarului și a reținut în mod corect că cererea de revizuire formulată de
revizuient nu se întemeiază pe niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute
de art. 394 C. proc. pen. De altfel acest lucru se poate lesne constata prin
analiza comparativă a solicitării concrete formulate, a readministra probele și
a vedea că lipsește intenția criminală, cu consecințe asupra pedepsei aplicate,
și cazurile exprese de revizuire, unde nu se regăsesc astfel de situații.
În ceea ce privește motivul referitor la împrejurarea că
dacă s-ar fi apreciat materialul probator administrat și s-ar fi acordat
valoarea probantă corectă s-ar fi putut constata că intenția sa nu a fost aceea
de a ucide victima, reiterat și în scris, este de apreciat că acesta nu este
fondat.
Motivul referitor la reanalizarea valorii probante a
declarațiilor martorilor nu se poate încadra la cazul de revizuire prev. de
art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât instanțele au administrat
această probă, iar în procedura revizuirii nu este admisibil să se dispună
extinderea probațiunii prin administrarea unor probe deja administrate de
instanțele care au soluționat cauza pe fond, iar pe de altă parte cazul prev.
de art. 394 lit. a) poate fi reținut doar în măsura în care ar duce la
pronunțarea unei soluții diametral opuse, or, revizuientul a invocat doar
constatarea faptului că nu a urmărit uciderea victimei, ci doar apărarea
tatălui său agresat, aspect ce nu ar duce la o soluție de achitare, opusă față
de soluția de condamnare.
De asemenea, declarațiile mincinoase (se arată că unii ar fi
fost părtinitori) date de unii dintre martorii care au fost audiați de
instanțele care l-au condamnat pe revizuient nu pot constitui motiv de
revizuire decât în măsura în care ar fi constatate pe baza unor hotărâri
definitive de condamnare sau pe baza ordonanțelor pronunțate de procurori în
acest sens, condiție care nu este îndeplinită în cauză, nefiind așadar incident
nici cazul prev. de art. 394 lit. b) C. proc. pen.
Așadar este de apreciat că recursul revizuientului nu este
fondat față de considerentele arătate, astfel încât în temeiul art. 385/15 pct.
1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare și îl va obliga pe acesta la
plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., onorariul apărătorului din oficiu urmând să fie suportat din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul G.V. împotriva
deciziei penale nr. 245 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția
I
penală.
Obligă recurentul
revizuient la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților
Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2010.