ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3222/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 32

din 9 februarie 2005, Tribunalul Teleorman a respins, ca inadmisibilă, cererea

de revizuire formulată de condamnatul G.I. împotriva sentinței penale nr. 21/1992,

pronunțată de aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că revizuientul a mai formulat anterior două cereri de

revizuire, cu conținut asemănător, ambele fiind respinse prin sentințele penale

nr. 129 din 10 august 1999 și nr. 23 din 18 februarie 2003. De asemenea, a mai

apreciat că motivul invocat de acesta, respectiv că nu el este autorul

infracțiunii de omor deosebit de grav pentru care a fost trimis în judecată și

ulterior condamnat, nu face parte din cazurile expres și limitativ prevăzute de

lege pentru a se putea admite cererea de revizuire.

Prin decizia penală nr. 233/

A din 29 martie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat în

termen legal de condamnatul revizuient cu motivarea că susținerea

condamnatului, în sensul că autorul faptei ce i se impută ar fi chiar unul din

martorii audiați, respectiv, B.I., nu poate fi reținută, întrucât nu se

încadrează în cerințele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

S-a constatat de către

instanța de control judiciar că G.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 20 ani

închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și

b), pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174, raportat la art.

176 lit. a) C. pen., faptă săvârșită în luna martie a anului 1992, victimă

fiind V.G., hotărâre ce a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea

apelului și apoi a recursului, decizia penală nr. 54 din 15 ianuarie 1998 a

C.S.J.

Fiind nemulțumit de soluție,

în termen legal, a declarat recurs și a reiterat motivele susținute în fața

instanței de fond și apoi de apel.

Recursul este nefondat.

Revizuirea unei hotărâri

poate fi cerută numai pentru cazurile strict și expres prevăzute de

dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

În raport de motivele

invocate de condamnat, în mod corect instanțele au apreciat că cererea de

revizuire nu este fondată, întrucât susținerea condamnatului că altă persoană

este autorul faptei pentru care a primit o pedeapsă definitivă, respectiv, martorul

audiat B.I., nu poate fi reținut drept motiv de temeinicie pentru admiterea

cererii de revizuire, neînscriindu-se în nici unul din motivele expres și

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. Cele invocate de

condamnat nu au nici un suport probator și puteau constitui, eventual, apărări

pe fondul cauzei ce trebuiau și puteau fi dovedite în căile ordinare de atac.

Pentru aceste considerente,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul

declarat de condamnatul revizuient să fie respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul-revizuient G.I. împotriva deciziei penale nr.

233/ A din 29 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul

condamnat-revizuient la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 mai 2005.