ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 38/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 38/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

penal de față constată:

Prin sentința penală nr. 214 din 8

martie 2011 a Tribunalului București, secția II-a penală, s-a dispus condamnarea

inculpatului D.G. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Teza II-a și lit. b) C.

pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea

art. 74 C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71-64 lit. a) Teza II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350

C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusă prevenția

de la 23 februarie 2010 la zi, conform art. 88 C. pen.

S-a luat că nu

a existat constituire de parte civilă în cauză.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a constatat - pe baza probatoriului administrat

în cursul urmăririi penale și în etapa cercetării judecătorești, că inculpatul se

face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor reținută în sarcina sa prin rechizitoriu,

comisă în următoarele împrejurări de fapt:

În seara zilei

de 22 februarie 2010, victima S.E. a fost primită în locuința inculpatului D.G.,

unde a consumat băuturi alcoolice.

În respectiva

ocazie și inculpatul a consumat o bere, conform propriei declarații.

Ulterior, inculpatul

i-a cerut victimei să plece și, întrucât nu mai găsea cheile locuinței, considerând

că victima era responsabilă de dispariția lor, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri

cu corpuri dure.

Prin raportul

medico-legal de necropsie efectuat în cauză s-a stabilit că moartea victimei a fost

violentă și s-a datorat unui politraumatism cu multiple fracturi, cu ruptură hepatică

și hemiperitoneu, leziuni produse prin loviri repetate cu corpuri dure și prin comprimare

toraco-abdomino-pelviană.

Din cercetările

efectuate în cauză a rezultat că, în noaptea incidentului, inculpatul D.G. a apelat

în mai multe rânduri Serviciul Unic de Urgență 112, în intervalul orar cuprins între

orele 1,00 - 4,00.

În toată această

perioadă de timp, au fost exercitate și actele de violență împotriva victimei S.E.

Concluzia exprimată

a avut în vedere conținutul convorbirilor telefonice înregistrate purtate între

inculpat și operatorul Serviciului 112 și orele la care acestea au fost efectuate,

rezultând că la momentul înregistrării primului apel telefonic, în jurul orei 1,00,

agresiunea era deja declanșată, continuând până în jurul orelor 4,00 din aceeași

noapte, când a fost înregistrat ultimul apel telefonic efectuat de inculpat către

Serviciul Unic de Urgență 112.

Victima a fost

lovită de inculpat în mod repetat și posibil, din cauza stării de ebrietate în care

se afla, aceasta a căzut pe pardoseală, lovindu-se în cădere cu capul de un corp

dur. De asemenea, victima a suferit o comprimare toraco-abdomino-pelviană produsă

prin lovire cu corp dur, cel mai probabil, cu piciorul.

Prin declarațiile

formulate în cauză, inculpatul D.G. a prezentat versiuni diferite în ceea ce privește

modalitate de desfășurare a evenimentelor, aceasta în scopul înlăturării ori diminuării

răspunderii penale.

Inițial, inculpatul

a susținut că victima s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se în cădere cu capul

de colțul mesei și pardoseala din bucătărie. Victima venise la locuința inculpatului

pentru a i se acorda o consultație juridică în legătură cu un imobil pe care intenționa

să îl revendice, inculpatul îndeplinind calitatea de președinte al Ligii Naționale

a Dreptății împotriva Corupției și Abuzurilor din România. Constatând că în realitate

victima nu era interesată să discute despre problemele pe care le avea, inculpatul

i-a cerut acesteia să plece din casă, sens în care a condus-o de mână până în holul

imobilului. Inculpatul a observat lipsa cheilor de la intrare și, întrucât nicio

altă persoană nu se afla în locuință, a considerat că victima era responsabilă de

dispariția acestora.

În contextul acestui

fapt, s-a susținut că inculpatul a avut convingerea că victima intenționează să

îi facă rău, intenția criminală fiind materializată prin deschiderea gazului de

la trei ochiuri ale aragazului din bucătărie.

De asemenea, s-a

arătat că după dezechilibrarea și căderea victimei pe pardoseala din bucătărie,

inculpatul ar fi încercat să o ridice de jos, dar a fost el însuși atacat de victimă.

Aceasta l-ar fi prins și strâns pe inculpat cu ambele mâini de organele genitale,

inculpatul ripostând la rândul său violent față de victimă, prin aplicarea unui

singur pumn în zona feței.

Ulterior, inculpatul

a revenit asupra declarațiilor inițiale, susținând că victima căzuse de mai multe

ori din cauza stării de ebrietate, producându-și astfel toate leziunile constatate

medical.

Inculpatul a subliniat

că nu a exercitat niciun act de violență asupra victimei S.E., cu excepția faptul

că a prins-o de mâini și a tras-o, cu intenția de a o scoate din locuință.

De asemenea, inculpatul

a susținut că victima avea un telefon mobil, iar în momentul când era căzută la

podea, ar fi fost sunată de complicele său, discutând cu acesta prin intermediul

handsfree - ului atașat telefonului mobil.

Toate aceste susțineri

formulate în apărare au fost înlăturate de instanță, având în vedere celelalte probe

administrate în cauză.

S-a arătat că

procesul-verbal de cercetare la fața locului încheiat de organele de urmărire penală

nu confirmă susținerea privind deținerea vreunui telefon mobil de către victima

infracțiunii.

Din același proces-verbal

rezulta că victima S.E. fusese găsită în bucătăria locuinței inculpatului.

De asemenea, din

mașina de spălat amplasată în bucătăria locuinței inculpatului au fost ridicate

mai multe obiecte din material textil - prosoape și preșuri, care prezentau urme

de substanță brun roșcată.

Inculpatul nu

a oferit nicio explicație plauzibilă pentru faptul că intenționa să curețe cât mai

repede obiectele găsite în mașina de spălat, concluzia evidentă fiind aceea că inculpatul

urmărise înlăturarea urmelor materiale ale infracțiunii.

Pe de altă parte,

din declarațiile martorilor D.G.D. - fiul inculpatului - și T.F., persoane care,

la solicitarea inculpatului, s-au deplasat în noaptea incidentului din județul Giurgiu

în București, rezulta că ușa de acces și grilajul metalic cu care era prevăzută

locuința inculpatului erau închise cu cheia, pătrunderea în imobil făcându-se cu

rândul de chei pe care îl deținea martorul D.G.D.

Or, dacă victima

ar fi sustras cheile inculpatului și, din acest motiv, inculpatul intenționase să

o dea afară din locuință, se impunea ca ușa și grilajul imobilului să fie descuiate

la momentul sosirii martorului D.G.D.

Deopotrivă, s-a

reținut că înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpat și Serviciul

Unic de Urgență 112 confirmau recunoașterea agresiunii de către inculpat prin afirmațiile

privind lovirea și imobilizarea victimei, sub motivul că aceasta ar fi pornit gazul

din bucătăria inculpatului, i-ar fi ascuns cheile de la locuință și refuza să îi

spună cine a trimis-o.

Cu relevanță deosebită

a fost reținută afirmația inculpatului din timpul convorbirii telefonice prin care

anunța că victima era grav lovită și el săvârșea o crimă.

În cursul cercetării

judecătorești, inculpatul și-a modificat substanțial declarația, susținând că victima

ar fi plecat din locuința sa în jurul orelor 21,00, după care, la circa o oră, a

revenit la imobil, prezentând urme vizibile de lovituri în zona feței și a capului

și afirmând că ar fi fost lovită pe stradă de niște persoane aflate în stare de

ebrietate. Întrucât victima își uitase sacoșa în locuință înainte de plecare, inculpatul

i-a permis să intre în imobil. Imediat, victima a căzut în hol, fiind dusă în bucătărie

de către inculpat. În continuare, inculpatul a declarat că, în intervalul de timp

cât a lipsit din bucătărie pentru a merge la baie, victima i-ar fi sustras cheile

locuinței și un reportofon. Deși i-a solicitat victimei să îi restituie obiectele,

aceasta a refuzat, inculpatul găsind doar reportofonul ascuns în buzunarul hainei

victimei. Inculpatul s-a retras în dormitor pentru a se odihni însă a fost împiedicat

de victimă care a venit după el. Inculpatul s-a reîntors în bucătărie și a constatat

că erau pornite 3 butoane ale aragazului, ceea ce l-a determinat să creadă că victima

venise în locuința sa cu gânduri criminale.

Inculpatul a mai

susținut că victima s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se în cădere de tocul

ușii de la bucătărie, precum și că ar fi căzut pe spate, lovindu-se în cădere de

colțul mesei și de gresie, toate acestea din cauza stării de ebrietate.

Conform susținerilor

inculpatului deranjată de solicitarea de restituire a cheilor, victima a devenit

agresivă, trăgând de ușile dulapului din bucătărie și aruncând vasele pe jos, împrejurare

în care ar fi căzut din nou, lovindu-se în cădere de colțul mesei, fapte petrecute

în jurul orelor 22,00.

Inculpatul a susținut

că victima nu s-a mai ridicat de jos și că se plângea că o doare capul și îi este

frig.

Ca urmare, inculpatul

a acoperit-o cu o plapumă și i-a așezat o pernă sub cap. Victima i-a cerut o pernă

mai mică, iar în momentul când a efectuat schimbul, a observat că pe perna inițială

era o pată mare de sânge.

Inculpatul s-a

speriat și l-a sunat pe fiul său, solicitându-i să vină la el și să descuie ușa

apartamentului, martorul având un rând de chei.

Inculpatul a mai

susținut că deși a sunat în două rânduri la Serviciul de Urgență 112 pentru salvare

și poliție nu s-a deplasat nimeni la imobil.

Printr-un supliment

de declarație, inculpatul a menționat că victima a intenționat să îl ucidă, la instigarea

persoanelor din Comitetul Asociației de Proprietari, intenție demostrată de faptul

că a intrat în locuința sa, i-a sustras cheile imobilului și a pornit gazul de la

aragaz.

Sub acest aspect,

inculpatul a declarat că a avut mai multe litigii cu vicepreședintele Asociației

de Proprietari, așa cum rezultă din plângerile înregistrate la poliței și depuse

la dosar, iar membrii Asociației ar fi încercat să îi facă rău, având în vedere

cele peste 20 procese intentate pentru neregulile existente în Asociație.

În final, inculpatul

a declarat că nu recunoaște săvârșirea infracțiunii de omor.

Nici aceste susțineri

în apărare nu au fost primite de instanță, constatându-se că erau contrazise de

declarațiile martorilor D.G.D. și T.F., convorbirile telefonice purtate între inculpat

și operatorii Serviciului Unic de Urgență 112, precum și de împrejurarea că inculpatul

încercase să înlăture urmele de sânge aflate pe mai multe obiecte din material textil

descoperite de organele de urmărire penală în mașina de spălat din locuință.

S-a reținut astfel

că inculpatul relatase personal principalele momente ale agresiunii săvârșite asupra

victimei S.E. în cadrul convorbirilor telefonice purtate cu operatorii Serviciului

112, menționând cum lovise victima în mod repetat, faptul că aceasta căzuse și suferise

un traumatism cranian și că îi provocase, prin propriile acțiuni, mai multe leziuni

traumatice, inclusiv prin comprimare toraco-abdomino-pelviană, toate aceste violențe

dovedindu-se ca reprezentând cauza sigură și directă a morții victimei.

Săvârșirea agresiunii

de către inculpat rezulta și din declarațiile martorilor D.G.D. și T.F., aceștia

declarând în cursul procesului că inculpatul îi anunțase despre cele întâmplate

în noaptea incidentului, recunoscând că el era autorul violențelor exercitate asupra

victimei infracțiunii.

Având în vedere

și concluziile raportului medico-legal de necropsie, prima instanță a constatat

că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei de care era acuzat.

În drept, fapta

reținută în sarcina inculpatului a fost încadrată în dispozițiile art. 174 C.

pen.

A fost înlăturată

solicitarea inculpatului în sensul săvârșirii faptei în stare de legitimă apărare,

cu depășirea limitelor legitimei apărări ori în stare de provocare din partea victimei,

constatându-se că în cauză nu erau îndeplinite condițiile cerute de lege în vederea

înlăturării ori diminuării răspunderii penale conform cererii apărării.

La individualizarea

pedepsei, instanța a avut în vedere gravitatea faptei și circumstanțele personale

ale inculpatului, precum și împrejurările ulterioare comiterii faptei constând în

demersul inițiat în scopul acordării primului ajutor victimei.

Ca atare, s-a

aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege,

ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante judiciare.

Hotărârea pronunțată

în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul D.G.

Prin motivele

de apel formulate au fost invocate mai multe critici de nelegalitate și netemeinicie,

solicitându-se rejudecarea cauzei, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

de omor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte și redozarea pedepsei prin

acordarea unei eficiente mai largi circumstanțelor atenuante reținute în favoarea

inculpatului.

În esență, s-a

susținut că inculpatul nu a avut intenția de a comite un omor și nu a premeditat

în niciun fel comiterea faptei.

Sub acest aspect,

s-a invocat omisiunea primei instanțe privind reținerea în cauză a stării de provocare,

deși victima era cea care refuzase să părăsească locuința inculpatului, era responsabilă

de sustragerea cheilor de la ușa de acces și pornise gazul prin deschiderea aragazului

din bucătărie.

Deopotrivă, a

fost contestată valoarea probatorie a raportului de constatare medico-legală efectuat

în cauză, invocându-se, pe de o parte, caracterul incert al concluziilor formulate

în ceea ce privește cauza determinantă a morții victimei, iar, pe de altă parte,

omisiunea stabilirii datei producerii leziunilor.

Apărarea a susținut

că moartea victimei ar fi fost cauzată de starea avansată de ebrietate a victimei

care din acest motiv s-a dezechilibrat și a căzut de mai multe ori. Inculpatul nu

a aplicat decât o singură lovitură victimei în zona feței și aceasta ca ripostă

la propriile violențe exercitate anterior de victimă.

S-a mai invocat

și împrejurarea că în cauză nu se dovedise motivul crimei, victima provocând incidentul.

Inculpatul a solicitat intervenția ambulanței fără să se dea însă curs acestei solicitări.

În concluzie,

s-a susținut că în speță nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de omor nici în ceea ce privește latura obiectivă și nici raportat la latura subiectivă,

impunându-se schimbarea de încadrare juridică prin reținerea infracțiunii prevăzute

de art. 183 C. pen.

Prin decizia penală

nr. 223/A din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a

fost respins apelul inculpatului, ca nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanță asupra existenței

faptei și a vinovăției inculpatului au fost corect reținute în cauză, pe baza unei

analize complete și coroborate a probelor administrate în faza de urmărire penală

și în cursul cercetării judecătorești.

S-a arătat că,

în absența unor martori oculari, starea de fapt a fost corespunzător stabilită prin

examinarea declarațiilor formulate de inculpat, a situației de la fața locului evidențiată

în procesul-verbal de cercetare și planșele foto, a stării victimei și a concluziilor

științifice referitoare la leziunile constatate și la cauza morții, a convorbirilor

telefonice înregistrate purtate între inculpat și operatorii Serviciului de Urgență

112 și a declarațiilor martorilor D.G.D., T.F. și E.I., probele menționate evidențiind

o succesiune a evenimentelor care indicau apartamentul inculpatului ca loc al crimei

și inculpatul ca autor al faptei de omor.

În considerentele

deciziei din apel au fost examinate criticile inculpatului invocate în susținerea

cererii de schimbare a încadrării juridice și reevaluarea stării de fapt și arătate

motivele pentru care nu au fost primite apărările formulate.

Au fost analizate

toate declarațiile inculpatului în corelație cu elementele obiective relevate de

probele cauzei, concluzionându-se cu argumente de fapt și de lege de ce inculpatul

era în mod cert autorul faptei de omor.

Au fost menționate

și motivele pentru care nu se putea considera că fapta se săvârșise în stare de

legitimă apărare ori în circumstanța provocării din partea victimei.

În plus, s-a arătat

că inculpatul conștientizase pe deplin urmările acțiunilor sale violente asupra

victimei, așa cum rezulta din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat

în cauză și conținutul convorbirii telefonice purtate de inculpat cu operatorii

Serviciului de Urgență 112 cu ocazia celui de-al doilea apel telefonic inițiat de

acesta.

În fine, instanța

de apel a constatat că nu existau temeiuri care să justifice reducerea pedepsei

sub limita stabilită prin hotărârea instanței de fond.

Și împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.G., invocând cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 14 și 17 C. proc. pen.

În motivele scrise

de recurs au fost invocate și cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 8 și 10 C. proc. pen.

În cadrul cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., s-a susținut că

fapta reținută în sarcina inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de omor, solicitare invocată din perspectiva lipsei intenției inculpatului

în sensul suprimării vieții victimei.

Din această perspectivă

a fost invocată și incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., susținându-se că, în absența intenției de a ucide, fapta

inculpatului caracterizează infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, inculpatul

acționând cu intenție numai în ceea ce privește lovirea victimei și din culpă în

ceea ce privește rezultatul mai grav produs, respectiv, moartea victimei.

Cererea de schimbare

a încadrării juridice a fost formulată și cu referire la reținerea circumstanței

atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., menționându-se în acest

sens conduita provocatorie a victimei înainte de acțiunea violentă a inculpatului.

S-a susținut că

inculpatul nu a aplicat decât o singură lovitură victimei în zona feței, aceasta

dezechilibrându-se și căzând pe podeaua locuinței din cauza stării avansate de ebrietate

în care se afla, raportul medico-legal de necropsie menționând că victima prezenta

o alcoolemie de 2,54 gr.‰.

În cadrul cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 8 C. proc. pen. a fost invocată

nelegalitatea expertizei psihiatrice efectuate în cauză asupra inculpatului, arătându-se

că respectivul act medical nu menționa explicația comportamentului infracțional

și nici modul în care inculpatul a acționat.

În ceea ce privește

pretinsa incidență a cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10

C. proc. pen. invocat în motivele scrise de recurs, Înalta Curte ia notă că acesta

nu a fost în niciun fel argumentat, nearătându-se care sunt probele asupra cărora

instanțele nu s-ar fi pronunțat și nici cererile esențiale ce ar fi fost omise din

examinare.

În motivele scrise

de recurs se face însă referire la nevalabilitatea procesului-verbal de cercetare

la fața locului, invocându-se nulitatea acestuia pentru lipsa martorilor asistenți

și nesemnarea actului de toate persoanele prezente la încheierea lui.

În subsidiar,

s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului prin valorificarea circumstanțelor

personale favorabile, cerere formulată în cadrul cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Examinând cauza

în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele

ce urmează:

Inculpatul susține

că nu a intenționat uciderea victimei și că acțiunea violentă exercitată în cauză

nu era de natură să conducă prin ea însăși la moartea victimei, aplicarea unei singure

lovituri cu palma în zona feței neconstituind o acțiune care să determine în mod

obișnuit decesul persoanei.

Înalta Curte constată

însă că probele administrate în cauză demonstrează că inculpatul a urmărit uciderea

victimei, iar modalitatea în care acesta a acționat nu a lăsat nicio șansă de supraviețuire

victimei.

Așa cum bine a

subliniat și instanța de prim control judiciar, din examinarea coroborată a declarațiilor

inculpatului, a situației de la fața locului, evidențiată ca atare în procesul-verbal

de cercetare și planșele foto, a stării victimei și a concluziilor științifice referitoare

la leziunile constatate și cauza morții, a convorbirilor telefonice înregistrate

purtate între inculpat și operatorii Serviciului Unic de Urgență 112 și declarațiile

martorilor audiați în cauză, rezultă în mod neechivoc că inculpatul se face vinovat

de săvârșirea infracțiunii de omor.

Deși inculpatul

și-a modificat în mod repetat declarațiile formulate în cauză, a recunoscut permiterea

accesului victimei în locuința sa, în noaptea incidentului.

De altfel, acest

fapt nici nu putea fi valabil contestat de inculpat, având în vedere că victima

a fost găsită în locuința sa.

De asemenea, este

cert că inculpatul și victima au fost singuri în apartament în noaptea incidentului,

concluzie ce rezultă din conținutul convorbirilor telefonice efectuate către Serviciul

Unic de Urgență 112 și relatările martorilor D.G.D. și T.F. care au menționat că

ușa de la intrarea în apartamentul inculpatului era încuiată la momentul sosirii

la imobil.

Aceleași mijloace

de probă indică și intervalul orar în care victima s-a aflat în casa inculpatului,

respectiv, între orele 23,00 - 4,00, fiind perfect valabile argumentele expuse în

acest sens în decizia instanței de apel.

Prezența victimei

în locuința inculpatului a fost confirmată pentru intervalul orar cuprins între

orele 0,30-2,00 și de martora E.I. care, locuind deasupra apartamentului inculpatului,

a declarat constant că în jurul respectivelor ore a auzit gălăgie și strigătul unei

femei în locuința inculpatului.

Argumentele avute

în vedere de instanța de apel justifică valabil reținerea acestei depoziții în examinarea

stării de fapt.

Deși inculpatul

a susținut că nu ar fi aplicat decât o singură palmă victimei S.E. și aceasta în

contextul conduitei culpabile a victimei, Înalta Curte constată însă că apărarea

invocată este contrazisă categoric de constatările și concluziile raportului medico-legal

de necropsie.

Conform

raportului medico-legal, moartea victimei a fost violentă.

Aceasta s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecință a unui traumatism cranio-facial

cu fractură orbito-sinusală stânga și hematoame subdurale occipitale bilaterale,

survenită în cadrul unui politraumatism cu fracturi multiple ale scheletului toracic,

bazinului și antebrațului stâng, cu ruptură hepatică și hemiperitoneu.

Leziunile traumatice

constatate la necropsie au putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur urmată

de cădere și loviri de plan dur cu impact cranian și comprimare toraco-abdominală

pelvină având legătură directă de cauzalitate.

Starea de alcoolemie

a victimei - 2,54 gr.‰, nu a avut nicio influență în mecanismul tanato-generator,

decesul fiind cauza directă a actelor de violență exercitate împotriva victimei.

Or, toate aceste

constatări și concluzii, a căror valoare științifică nu a fost contestată de probe

de aceeași valoare, înlătură versiunea inculpatului privind mecanismul de producere

a leziunilor victimei.

Așa cum s-a arătat,

leziunile cauzate victimei au fost produse prin lovire repetată cu corp dur și comprimare

toraco-abdominală pelvină și nu prin lovire de corp dur, cum se impunea, dacă victima

s-ar fi dezechilibrat și, în cădere, se lovea.

Inculpatul nu

a oferit nicio explicație plauzibilă pentru leziunile constatate pe corpul victimei,

natura și gravitatea vătămărilor excluzând posibilitatea agresării victimei anterior

primirii ei în locuința inculpatului, politraumatismul cu fracturi multiple ale

scheletului toracic și bazinului și ruptura hepatică -leziuni traumatice constatate

la necropsie, anihilând orice posibilitate obiectivă a victimei de a se deplasa.

Dimpotrivă, leziunile

traumatice constatate la necropsie demonstrează că victima a fost ținta acțiunii

conștiente a inculpatului, violențele exercitate asupra victimei caracterizându-se

prin intensitate și durată în timp.

Că așa s-au petrecut

lucrurile rezultă și din mărturisirea inculpatului făcută în cadrul discuțiilor

purtate cu operatorii Serviciului Unic de Urgență 112, procesele-verbale de transcriere

a convorbirilor telefonice atestând recunoașterea inculpatului cu privire la modalitatea

de exercitare a violențelor prin descrierea actelor și acțiunilor întreprinse, dar

și conștiința inculpatului cu privire la rezultatul acțiunilor violente și determinarea

acestuia în producerea rezultatului morții, poziție subiectivă dedusă din afirmația

redată textual: Închideți telefonul și înregistrați-mă și din clipa asta aveți (...)

luați act că eu comit o crimă.

În consecință,

Înalta Curte constată că leziunile traumatice nu au fost cauzate prin căderea victimei,

ci prin loviturile aplicate în mod direct de către inculpat și prin comprimarea

toraco-abdominală, rezultând intenția specifică infracțiunii de omor, inculpatul

prevăzând și urmărind uciderea victimei.

Este adevărat

că motivația comiterii faptei nu a putut fi stabilită în cauză, însă această împrejurare

nu prezintă relevanță în ceea ce privește încadrarea juridică corectă a faptei,

motivul comportamentului infracțional fiind un element străin de conținutul infracțiunii,

interesând exclusiv sub aspectul individualizării pedepsei, în aprecierea periculozității

sociale concrete a inculpatului.

Sub același aspect,

este de menționat că rolul expertizării psihiatrice nu este acela al identificării

mobilului infracțiunii, ci stabilirea discernământului făptuitorului, adică a capacității

de înțelegere și reprezentare a consecințelor comiterii faptei.

Or, la acest obiectiv

s-a răspuns prin expertiza psihiatrică efectuată în cauză, neexistând astfel motive

pentru înlăturarea ei din examinare.

Pe de altă parte,

efectuarea expertizei psihiatrice nici nu era obligatorie în cauză conform dispozițiilor

art. 117 C. proc. pen., expertiză ce a fost dispusă în cauză pentru înlăturarea

oricăror dubii cu privire la discernământul inculpatului, având în vedere tocmai

lipsa unui motiv aparent care să explice conduita violentă a inculpatului față de

victimă.

În fine,

Înalta Curte constată că în cauză nu a fost demonstrată nici pretinsa conduită culpabilă

din partea victimei, care să justifice riposta violentă a inculpatului.

În acest sens,

apărarea a susținut că victima ar fi refuzat să iasă din casa inculpatului, ascunzând

cheile de la imobil, și ar fi intenționat uciderea inculpatului prin deschiderea

gazului în bucătărie.

În ceea ce privește

prima susținere, Înalta Curte constată că aceasta este contrazisă de conținutul

procesului-verbal de cercetare la fața locului și declarațiile martorilor D.G.D.

și T.F.

S-a stabilit că

respectivele chei ale imobilului au fost găsite pe cuierul de la intrarea în locuință.

De asemenea, în

ipoteza în care victima ar fi pornit într-adevăr gazul din bucătărie și acest aspect

ar fi fost constatat de inculpat, acesta avea la îndemână posibilitatea opririi

imediate a gazului și aerisirea locuinței.

Tot astfel, dacă

victima ar fi adoptat o conduită agresivă, reacția inculpatului trebuia să se limiteze

la înlăturarea atacului. Or, multitudinea loviturilor și intervalul mare de timp

în care acestea au fost aplicate exclude pretinsa reacție imediată din partea inculpatului

care să se fi săvârșit sub stăpânirea unei puternice tulburări.

Ca atare, nu se

poate reține ca atitudinea victimei să fi constituit cauza comiterii faptei și în

niciun caz justificarea comportamentului infracțional.

Nefondată se privește

și critica vizând nelegalitatea procesului-verbal de cercetare la fața locului.

O primă observație

este aceea că cercetarea la fața locului se efectuează în prezența martorilor asistenți

numai în cazul când aceasta este posibil.

Cu alte cuvinte,

nu este obligatorie prezența martorilor asistenți la cercetarea la fața locului.

Prescripția legii

este în sensul semnării procesului-verbal de către persoanele care participă la

întocmirea actului procedural.

Dar și această

cerință a legii nu este prevăzută sub sancțiunea nulității actului decât în ipoteza

în care se dovedește existența unei vătămări în privința celui care o invocă.

În speță, o asemenea

vătămare nu există, inculpatul necontestând conținutul constatărilor la fața locului.

Pe de altă parte,

starea de fapt consemnată în procesul-verbal de cercetare la fața locului este susținută

și de alte probe.

Descoperirea victimei

în locuința inculpatului a fost recunoscută ca atare de către inculpat prin toate

declarațiile formulate în cursul procesului penal.

De asemenea, existența

cheilor imobilului pe cuierul de la intrarea în apartamentul inculpatului a fost

confirmată și de martorul D.G.D. în cuprinsul declarațiilor formulate.

În fine, inculpatul

nu a contestat că mașina de spălat amplasată în bucătăria locuinței era în stare

de funcționare la momentul descinderii organelor de urmărire penală, invocând numai

un alt motiv justificativ pentru curățarea obiectelor introduse la spălat decât

cel menționat de organele judiciare și anume înlăturarea probelor materiale.

Ca atare, procesul-verbal

de cercetare la fața locului a fost corespunzător valorificat în plan probator,

constatările cu privire la situația locului săvârșirii infracțiunii fiind susținute

și de alte mijloace de probă administrate în cauză.

De asemenea,

Înalta Curte constată că în cauză nu există temeiuri de reducere a pedepsei, având

în vedere contextul săvârșirii faptei, modul în care inculpatul a acționat și conduita

adoptată în tot cursul procesului penal.

Ca urmare, hotărârile

pronunțate în cauză nu sunt supuse cazurilor de casare invocate în susținerea recursului.

Așa fiind, în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ce nefondat recursul declarat de

inculpatul D.G., constatând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate sub toate

aspectele cauzei.

Totodată, în temeiul

art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381

alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției,

cu începere de la 23 februarie 2010 la zi.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva deciziei penale nr. 223/A din 22

iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 23 februarie

2010 la 16 ianuarie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 ianuarie 2012.