ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4219/2011

Asupra recursului penal de față: Prin Sentința penală nr. 109 din 25 mai 2011 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul H.B.I., la pedeapsa de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 19 ianuarie 2011 la zi.

A fost confiscat obiectul folosit la săvârșirea faptei. S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, inculpatul fiind obligat la cheltuieli judiciare statului. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că la data de 18 ianuarie 2011, inculpatul H.B.I., se afla la locuința tatălui său P.V., cu care de altfel și locuiește, împreună cu acesta dar și cu fratele său P.P.D., unde a consumat alcool până aproape de miezul nopții. Pe fondul consumului de alcool, între cei trei s-a declanșat un conflict, motiv pentru care P.V. a fugit la locuința victimei P.D., aflată la câțiva zeci de metri de propria locuință, fiind urmărit de fii săi, inculpatul H.B.I. luând cu el și un topor.

Scandalul a fost auzit de martorii P.A.T. și soțul ei, P.D., acesta din urmă fiind și fratele victimei, cei doi soți avându-și locuința în vecinătate. Au ieșit în curte, de unde au observat conflictul, dar și faptul că numitul P.V., urmărit de fii săi, care îl și lovise, s-a deplasat la locuința victimei. Numita P.A. a mers la locuința cumnatului său, victima P.D. și i-a cerut să-i invite afară pe cei trei musafiri nepoftiți. Deși aceștia i-au reproșat că intervine într-o situație ce nu o privește, victima s-a conformat și le-a cerut să părăsească imobilul celor care veniseră în casa sa și-l treziseră din somn. Numitul P.V. a plecat la domiciliul său, la fel și numita P.A.T., însă inculpatul H.B.I.

și fratele său P.P.D. au mers înspre un loc viran din spatele locuinței victimei, de unde au început să aducă injurii acesteia și chiar au strigat-o să se ducă să se bată cu ei, dacă se crede în stare. După plecarea celor doi din curtea victimei, la locuința acesteia s-a deplasat numitul P.D. Victima i-a spus fratelui său că fusese agresat și că primise doi pumni. Martorul a sfătuit-o pe victimă să aștepte până dimineață pentru a reclama această faptă la poliție. Victima P.D., având în vedere conduita celor doi agresori, nu a dat ascultare sfaturilor fratelui său, a luat de la domiciliu său o bărdiță și s-a îndreptat spre locul unde se aflau aceștia. Văzând că fratele său nu-l ascultă, martorul, la rândul său, a luat o furcă și s-a îndreptat spre același loc.

Până să ajungă martorul la locul respectiv, inculpatul H.B.I., care avea asupra sa toporul pe care-l luase anterior, văzând victima că vine spre ei, s-a îndreptat spre aceasta și, cu acel obiect, i-a aplicat mai multe lovituri, una dintre ele, letală, în partea latero-cervicală. În momentul în care a ajuns martorul P.D., victima era căzută la pământ. Atunci, cei doi tineri agresori s-au năpustit asupra martorului, iar acesta cu furca cu care se înarmase, l-a înțepat pe inculpat. Ulterior, a fost dezarmat și îmbrâncit într-o baltă din apropiere. Din raportul de expertiză medico-legală din 19 ianuarie 2011 al Serviciului Medico-Legal Județean Vaslui a rezultat că moartea numitului P.D.

a fost violentă, s-a putut instala în noaptea de 18/19 ianuarie 2011 și a avut drept cauză hemoragia externă, urmare lezării pachetului vasculonervos cervical stâng, cu secționarea completă a arterei carotide și a venelor jugulare, plagă ce a avut caracter tanato-generator, legătura de cauzalitate între aceasta și deces fiind directă și necondiționată. În afara plăgii cervicale, care a declanșat lanțul tanato-generator, la examenul necroptic au fost identificate și alte leziuni, respectiv plagă tăiată mentonier stânga, plagă tăiată submentonier stânga, plagă tăiată la nivelul antebrațului stâng, plagă contuză sprânceană stângă, hematom lombar stânga inferior cu rupturi ale fibrelor musculare subiacente, mici leziuni de tipul echimozei și excoriației, plăgile tăiate putând fi produse cu același obiect cu care a fost aplicată lovitura letală.

S-a apreciat că victima și agresorul se aflau față în față, fiind posibil ca victima să fi încercat măsuri de apărare. Leziunea din zona lombară este posibil să fi fost produsă de același agresor, după ce victima a căzut, fie de alt agresor, aflat posterior și lateral. S-a constatat că sângele victimei conținea 1,55% alcool, umoarea vitroasă 2,35% alcool, iar urina 2,80% alcool, valori ce indică o îmbibație etilică, ce din punct de vedere clinic, corespunde unei stări cu o oarecare dezorientare și confuzie, necoordonare în mișcări, alterarea judecății, memoriei și simțului critic, precum și exagerarea stărilor emoționale. Din raportul de expertiză medico-legală din 20 ianuarie 2011 al Serviciului Medico-Legal Județean Vaslui a rezultat că la examinarea inculpatului H.B.I.

s-a constatat că acesta prezenta leziuni traumatice de tipul plăgii înțepate, tumefacției și escoriației, pentru a căror vindecare au fost prescrise 6 - 7 zile îngrijiri medicale. Inculpatul a fost examinat psihiatric, din raportul de expertiză medico-legală al I.N.M.L. Mina Minovici rezultând că prezintă potențial cognitiv la nivelul intelectului inferior precum și tulburare de personalitate de tip impulsiv, păstrându-și capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale, infracțiunea reținută în sarcina sa fiind comisă cu discernământ. Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 63 C. proc. pen. care stipulează că probele nu au valoare prestabilită, aprecierea fiecărei probe făcându-se în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, precum și dispozițiile art. 69 C. proc.

pen., conform cărora declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanței de judecată libertatea de a aprecia concludenta tuturor probelor, iar principiul aflării adevărului, consacrat de art. 3 C. proc. pen., impune instanței de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

Instanța a reținut că faptele astfel cum au fost descrise, rezultă din declarațiile de recunoaștere ale inculpatului H.B.I., mărturisire ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu a Serviciului de urgență „112", procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto anexe, procesul-verbal de ridicare a corpurilor delicte și planșele foto anexate, Raportul de expertiză medico-legală-autopsie al Serviciului Medico-legal Județean Vaslui, Raportul de expertiză medico-legală traumatologică al Serviciului Medico-legal Județean Vaslui privind pe inculpat, declarațiile martorilor P.D., P.A.T., P.P.D., P.V., A.C., A.P.S., P.M., P.A., precum și declarațiile de recunoaște ale inculpatului.

S-a apreciat că în drept, fapta inculpatului H.B.I., de a fi aplicat, la data de 18/19 ianuarie 2011, victimei P.D., cu un topor, mai multe lovituri, una dintre acestea la nivelul latero-cervical stânga ce a produs o secționare completă a arterei carotide, dar și a venelor jugulare și care a condus la decesul acesteia, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de omor, faptă prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. Relativ la caracteristicile laturii subiective a infracțiunii, în raport de obiectul folosit în atac, având în vedere zona corporală vizată, intensitatea loviturilor aplicate, dar și pluralitatea acestora, instanța a concluzionat că suprimarea vieții numitului P.D. a fost prevăzută și urmărită de către inculpatul H.B.I., așa încât forma de vinovăție cu care a acționat a fost intenția directă.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului H.B.I. a rezultat că este necunoscut cu antecedente penale. Constatând a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului H.B.I., instanța a pronunțat condamnarea acestuia. La individualizarea naturii, cuantumului și modalității de executare a pedepsei aplicate, au fost avute în vedere dispozițiilor art. 52 și 72 C. pen., care se referă la scopul pedepsei, respectiv la criteriile generale de individualizare a acesteia, dar și a prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., care impun reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în situația recunoașterii comiterii faptei și a cererii de a fi judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

S-a reținut că un rol primordial în aprecierea stabilirii și aplicării pedepsei îl are pericolul social concret al faptei, gradul de afectare a valorilor sociale apărate prin incriminarea de care inculpatul se face vinovat. Pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale și potențialului de pericol social pe care îl prezintă persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta urmarea sancțiunii aplicate. Relativ la gravitatea faptei comise, instanța a reținut că inculpatul se face culpabil de comiterea unei fapte extrem de grave îndreptate împotriva vieții, decesul victimei survenind spontan urmare a secționării complete a arterei carotide și a venelor jugulare.

Pe lângă circumstanțele ce dau caracter grav faptei comise, tribunalul a avut în vedere și elementele care atenuează gradul acesteia și care derivă din împrejurările concrete în care au fost comise acțiunile, împrejurări care scot în evidență că la producerea incidentului a contribuit și victima prin atitudinea sa de a se lăsa angrenată în conflict. Inculpatul este la prima încălcare a legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente, este o persoană tânără în vârstă de 22 de ani iar în faza cercetării judecătorești a avut o atitudine sinceră recunoscându-și vinovăția, împrejurări ce au fost avute în vedere la individualizarea sancțiunii, în contextul în care prin atitudinea sa a contribuit la aflarea adevărului.

Aceasta, deși în cursul urmăririi penale a avut o atitudine oscilantă, declarând într-o primă fază că a comis acțiunea agresivă pentru a se apăra, ulterior precizând că a apreciat că se apără, dar că regretă cele întâmplate. Este cunoscută ca o persoană care consumă alcool, expertiza psihiatrică evidențiind existența abuzului, pe fondul căruia se manifestă violent. Având în vedere considerentele arătate, cum infracțiunea consumată de omor, potrivit art. 174 alin. (1) C. pen., se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi, ținând cont de atitudinea de recunoaștere și de cererea de a fi judecat pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, văzând prevederile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., care impun în această situație reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța a concluzionat că, în situația dată condamnarea la pedeapsa principală de 9 ani închisoare cu executare în regim de detenție și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., este potrivită pentru a răspunde tuturor cerințelor de constrângere și prevenție. Pe durata executării pedepsei principale, au fost interzise inculpatului și exercitarea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., gravitatea faptei comise și condamnarea dispusă făcându-l nedemn pe inculpat de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei.

Împotriva sentinței Tribunalului Vaslui, a declarat apel inculpatul H.B.I., motivând că fapta sa realizează elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen., săvârșind fapta în legitimă apărare și se impune achitarea sa pe acest temei, apoi că nu i-au fost reținute circumstanțe atenuante, provocarea -ceea ce ar justifica coborârea pedepsei sub minimul special și suspendarea executării acesteia. Prin Decizia penală nr. 148 din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Iași, a respins ca nefondat apelul inculpatului. S-a reținut că, atunci când judecata în primă instanță se face în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., aspectele care țin de situația de fapt, încadrarea juridică a faptei nu mai pot constitui motiv pentru promovarea căilor de atac.

Atitudinea procesuală a inculpatului de a recunoaște faptele și solicitarea de a fi judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale este o poziție procesuală asupra căreia nu se poate reveni în cursul soluționării căilor de atac. Prima instanță a reținut o situație de fapt conformă cu probele administrate în cursul urmăririi penale și a pronunțat hotărârea în baza manifestării de voință a inculpatului făcută în condițiile art. 320 1 C. proc. pen. Din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că acțiunea inculpatului de a lovi victima cu un topor de mai multe ori în zone vitale ale corpului, iar una dintre lovituri a avut ca efect secționarea arterei carotide și a venelor jugulare, se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de omor cu forma de vinovăție a intenției directe și nu infracțiunii de loviri sau violente cauzatoare de moarte.

Zonele vizate și agentul vulnerant folosit conduc fără echivoc la existența laturii obiective ale infracțiunii de omor. Din probele administrate nu a rezultat că inculpatul a săvârșit fapta pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa sau a altei persoane. Faptul că victima se îndrepta spre inculpat având asupra sa un obiect contondent, atâta timp cât nu a folosit acel obiect și nici nu a existat o intenție de a lovi, nu se poate reține că a existat o stare de legitimă apărare ori provocare. Din probe a rezultat că inculpatul a acționat fără ca victima să exercite acțiuni care să se circumscrie provocării, faptul că se deplasa spre inculpat nu justifică atitudinea acestuia de a exercita actele de violență anterior.

Pedeapsa aplicată de prima instanță a fost corect individualizată, cuantumul și modalitatea de executare corespund scopului cerut de art. 52 C. pen. Împotriva Deciziei penale nr. 148 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Iași a declarat recurs inculpatul H.B.I. invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen. A susținut în esență că instanța a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, întrucât u a avut intenția de a suprima viața victimei, acțiunea sa fiind o ripostă la atacul victimei și de aceea se impun a-i fi reținute circumstanțe atenuante prev. de art. 73 lit. a) și b) C. pen. - depășirea limitei legitimei apărări sau provocarea.

De asemenea, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei de 9 ani închisoare, urmând a se avea în vedere circumstanțele personale favorabile, fiind necunoscut cu antecedente penale. Examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului H.B.I. este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției - art. 320 1 C. proc. pen., introdusă prin Legea nr. 202/2010 are la bază o pledoarie de vinovăție și poate fi aplicată dacă inculpatul declară personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanței că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu, solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață.

O dată cu manifestarea de voință a inculpatului, în sensul recunoașterii faptei sale și însușirii probelor de la urmărire penală, acesta nu mai poate reveni pe parcursul procesului asupra opțiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate. Legiuitorul nu a prevăzut o astfel de posibilitate, pentru că altfel ar fi stipulat-o expres, cum a înțeles să o facă spre exemplu în situația renunțării la apel sau recurs (art. 367 C. proc. pen., art. 385 4 C. proc. pen.). Așadar, judecata în cazul recunoașterii vinovăției are loc urmare a cererii inculpatului de a i se aplica o asemenea procedură și atunci când din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.

În cauza dedusă judecății, pe baza probelor administrate la urmărire penală, s-a stabilit că în noaptea de 18/19 ianuarie 2011, inculpatul H.B.I. a aplicat victimei P.D. lovituri repetate cu un topor la nivelul gâtului cu consecința secționării complete a arterei carotide și venelor jugulare, ce a condus la decesul victimei. La judecata în primă instanță, la termenul din 18 mai 2011, când pricina s-a judecat în fond, inculpatul H.B.I., în prezența apărătorului ales a declarat până la începerea cercetării judecătorești că recunoaște comiterea faptei de omor comisă în noaptea de 18/19 ianuarie 2011 asupra victimei P.D., astfel cum a fost reținută în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanța de fond a apreciat corect că este aplicabilă procedura simplificată, pentru că există declarația inculpatului făcută în conformitate cu dispozițiile art. 320 1 alin. (2) C. proc. pen., iar din probele administrate la urmărire penală faptele inculpatului au fost stabilite și existau suficiente date cu privire la persoana sa pentru a i se stabili o pedeapsă. Prin urmare, a dispus condamnarea inculpatului pentru omor, aplicându-i o pedeapsă în conformitate cu prevederile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Inculpatul H.B.I. și-a exprimat opțiunea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru omor, astfel că opțiunea sa a devenit una revocabilă, asupra căreia nu mai poate reveni, textul de lege neprevăzând o asemenea posibilitate.

În acest context, împotriva hotărârii de condamnare inculpatul poate formula apel și apoi recurs numai cu privire la încadrarea juridică și individualizarea pedepsei, căile de atac, în speță recursul putând fi examinate numai sub aceste două aspecte, nu și cu privire la existența faptei, stabilirea vinovăției, dată fiind specificitatea acestei proceduri pe care inculpatul prin voință proprie a înțeles să o folosească, pledând pentru vinovăția sa stabilită pe baza probelor legal administrate la urmărire penală. Sub aspectul încadrării juridice, fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii de omor, întrucât a aplicat victimei lovituri repetate, în forță cu un obiect tăietor-despicător - topor, la nivelul gâtului, pricinuindu-i secționarea completă a arterei carotide și a venelor jugulare, în urma căreia victima a decedat.

În raport de natura instrumentului folosit (topor, apt de a ucide), zona corpului vizată (nivelul gâtului), intensitatea loviturilor aplicate ca și urmările produse, este evidentă intenția inculpatului cu care a acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei, în sensul dispozițiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Circumstanța atenuantă a provocării există când infracțiunea s-a săvârșit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

În cauză, nu a existat nicio acțiune de provocare din partea victimei, nefiind dovedită o astfel de acțiune și care să-i fi pricinuit inculpatului o stare de puternică tulburare sau emoție sub stăpânirea căreia a comis infracțiunea. Împrejurarea că victima se îndrepta înspre inculpat având asupra sa un obiect contondent, dar fără a exercita violențe sau vreo altă acțiune asupra inculpatului, nu are semnificația unei acțiuni de provocare care să impună reținerea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. Dimpotrivă, anterior atacului victimei, inculpatul sub influența alcoolului a manifestat o comportare agresivă, s-a înarmat cu un topor, și-a lovit tatăl – P.V. - ce se refugiase în locuința victimei, a insultat victima pentru ca în final să o lovească cu toporul.

În cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 73 lit. a) C. pen., depășirea limitelor legitimei apărări (exces scuzabil) întrucât făptuitorul nu s-a aflat în legitimă apărare ale cărei limite să le fi depășit, pe motiv că nu a existat nici un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa sau altei persoane anterior agresiunii sale asupra victimei, după cum martorii audiați în cauză au relatat. În recurs, inculpatul a invocat și cazul de casare prev. de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului H.B.I.

pentru fapta săvârșită, au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., natura și gravitatea faptei comise, infracțiune contra vieții, împrejurările comiterii faptei, circumstanțele reale în care a fost săvârșită, urmările produse precum și circumstanțele personale ale inculpatului. Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale) cât și pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat.

Este adevărat că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale însă această împrejurare este insuficientă a conduce la reținerea circumstanțelor atenuante și implicit la reducerea pedepsei sub minimul special, în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei. Avându-se în vedere dispozițiile art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și în ce privește comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului spre minimul special al pedepsei închisorii cu executare în regim de detenție.

Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.B.I. împotriva deciziei penale nr. 148 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori. Va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 19 ianuarie 2011 la 12 decembrie 2011, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.B.I. împotriva Deciziei penale nr. 148 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 19 ianuarie 2011 la 12 decembrie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2011.