ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4219/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4219/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față:

Prin Sentința penală nr. 109 din 25 mai 2011

a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul H.B.I., la pedeapsa de 9 ani

închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev.

de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C.

pen., pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii.

S-a menținut starea

de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea

preventivă începând cu data de 19 ianuarie 2011 la zi. A fost confiscat

obiectul folosit la săvârșirea faptei. S-a luat act că partea vătămată nu s-a

constituit parte civilă, inculpatul fiind obligat la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a reținut că la data de 18 ianuarie 2011, inculpatul

H.B.I., se afla la locuința tatălui său P.V., cu care de altfel și locuiește,

împreună cu acesta dar și cu fratele său P.P.D., unde a consumat alcool până

aproape de miezul nopții.

Pe fondul consumului

de alcool, între cei trei s-a declanșat un conflict, motiv pentru care P.V. a

fugit la locuința victimei P.D., aflată la câțiva zeci de metri de propria

locuință, fiind urmărit de fii săi, inculpatul H.B.I. luând cu el și un topor.

Scandalul a fost auzit de martorii P.A.T. și soțul ei, P.D., acesta din urmă

fiind și fratele victimei, cei doi soți avându-și locuința în vecinătate. Au

ieșit în curte, de unde au observat conflictul, dar și faptul că numitul P.V.,

urmărit de fii săi, care îl și lovise, s-a deplasat la locuința victimei.

Numita P.A. a mers la

locuința cumnatului său, victima P.D. și i-a cerut să-i invite afară pe cei

trei musafiri nepoftiți. Deși aceștia i-au reproșat că intervine într-o

situație ce nu o privește, victima s-a conformat și le-a cerut să părăsească

imobilul celor care veniseră în casa sa și-l treziseră din somn.

Numitul P.V. a plecat

la domiciliul său, la fel și numita P.A.T., însă inculpatul H.B.I. și fratele

său P.P.D. au mers înspre un loc viran din spatele locuinței victimei, de unde

au început să aducă injurii acesteia și chiar au strigat-o să se ducă să se

bată cu ei, dacă se crede în stare. După plecarea celor doi din curtea

victimei, la locuința acesteia s-a deplasat numitul P.D.

Victima i-a spus

fratelui său că fusese agresat și că primise doi pumni. Martorul a sfătuit-o pe

victimă să aștepte până dimineață pentru a reclama această faptă la poliție.

Victima P.D., având

în vedere conduita celor doi agresori, nu a dat ascultare sfaturilor fratelui

său, a luat de la domiciliu său o bărdiță și s-a îndreptat spre locul unde se

aflau aceștia. Văzând că fratele său nu-l ascultă, martorul, la rândul său, a

luat o furcă și s-a îndreptat spre același loc. Până să ajungă martorul la locul

respectiv, inculpatul H.B.I., care avea asupra sa toporul pe care-l luase

anterior, văzând victima că vine spre ei, s-a îndreptat spre aceasta și, cu

acel obiect, i-a aplicat mai multe lovituri, una dintre ele, letală, în partea

latero-cervicală.

În momentul în care a

ajuns martorul P.D., victima era căzută la pământ. Atunci, cei doi tineri

agresori s-au năpustit asupra martorului, iar acesta cu furca cu care se

înarmase, l-a înțepat pe inculpat. Ulterior, a fost dezarmat și îmbrâncit

într-o baltă din apropiere.

Din raportul de

expertiză medico-legală din 19 ianuarie 2011 al Serviciului Medico-Legal

Județean Vaslui a rezultat că moartea numitului P.D. a fost violentă, s-a putut

instala în noaptea de 18/19 ianuarie 2011 și a avut drept cauză hemoragia

externă, urmare lezării pachetului vasculonervos cervical stâng, cu secționarea

completă a arterei carotide și a venelor jugulare, plagă ce a avut caracter

tanato-generator, legătura de cauzalitate între aceasta și deces fiind directă

și necondiționată.

În afara plăgii

cervicale, care a declanșat lanțul tanato-generator, la examenul necroptic au

fost identificate și alte leziuni, respectiv plagă tăiată mentonier stânga,

plagă tăiată submentonier stânga, plagă tăiată la nivelul antebrațului stâng,

plagă contuză sprânceană stângă, hematom lombar stânga inferior cu rupturi ale

fibrelor musculare subiacente, mici leziuni de tipul echimozei și excoriației,

plăgile tăiate putând fi produse cu același obiect cu care a fost aplicată

lovitura letală.

S-a apreciat că

victima și agresorul se aflau față în față, fiind posibil ca victima să fi

încercat măsuri de apărare. Leziunea din zona lombară este posibil să fi fost

produsă de același agresor, după ce victima a căzut, fie de alt agresor, aflat

posterior și lateral.

S-a constatat că

sângele victimei conținea 1,55% alcool, umoarea vitroasă 2,35% alcool, iar

urina 2,80% alcool, valori ce indică o îmbibație etilică, ce din punct de

vedere clinic, corespunde unei stări cu o oarecare dezorientare și confuzie,

necoordonare în mișcări, alterarea judecății, memoriei și simțului critic,

precum și exagerarea stărilor emoționale.

Din raportul de

expertiză medico-legală din 20 ianuarie 2011 al Serviciului Medico-Legal

Județean Vaslui a rezultat că la examinarea inculpatului H.B.I. s-a constatat

că acesta prezenta leziuni traumatice de tipul plăgii înțepate, tumefacției și

escoriației, pentru a căror vindecare au fost prescrise 6 - 7 zile îngrijiri

medicale.

Inculpatul a fost

examinat psihiatric, din raportul de expertiză medico-legală al I.N.M.L. Mina

Minovici rezultând că prezintă potențial cognitiv la nivelul intelectului

inferior precum și tulburare de personalitate de tip impulsiv, păstrându-și

capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor

faptelor sale, infracțiunea reținută în sarcina sa fiind comisă cu

discernământ.

Pentru a reține

această situație de fapt, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 63 C.

proc. pen. care stipulează că probele nu au valoare prestabilită, aprecierea

fiecărei probe făcându-se în urma examinării tuturor probelor administrate în

scopul aflării adevărului, precum și dispozițiile art. 69 C. proc. pen.,

conform cărora declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot

servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte

sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Principiul liberei

aprecieri a probelor lasă instanței de judecată libertatea de a aprecia

concludenta tuturor probelor, iar principiul aflării adevărului, consacrat de

art. 3 C. proc. pen., impune instanței de judecată să dea valoare acelor probe

care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

Instanța a reținut că

faptele astfel cum au fost descrise, rezultă din declarațiile de recunoaștere ale

inculpatului H.B.I., mărturisire ce se coroborează cu celelalte probe

administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu a

Serviciului de urgență „112", procesul-verbal de cercetare la fața locului

și planșele foto anexe, procesul-verbal de ridicare a corpurilor delicte și

planșele foto anexate, Raportul de expertiză medico-legală-autopsie al

Serviciului Medico-legal Județean Vaslui, Raportul de expertiză medico-legală

traumatologică al Serviciului Medico-legal Județean Vaslui privind pe inculpat,

declarațiile martorilor P.D., P.A.T., P.P.D., P.V., A.C., A.P.S., P.M., P.A.,

precum și declarațiile de recunoaște ale inculpatului.

S-a apreciat că în

drept, fapta inculpatului H.B.I., de a fi aplicat, la data de 18/19 ianuarie

2011, victimei P.D., cu un topor, mai multe lovituri, una dintre acestea la

nivelul latero-cervical stânga ce a produs o secționare completă a arterei

carotide, dar și a venelor jugulare și care a condus la decesul acesteia,

realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de omor, faptă prev. de art.

174 alin. (1) C. pen.

Relativ la

caracteristicile laturii subiective a infracțiunii, în raport de obiectul

folosit în atac, având în vedere zona corporală vizată, intensitatea

loviturilor aplicate, dar și pluralitatea acestora, instanța a concluzionat că

suprimarea vieții numitului P.D. a fost prevăzută și urmărită de către

inculpatul H.B.I., așa încât forma de vinovăție cu care a acționat a fost

intenția directă.

Din fișa de cazier

judiciar a inculpatului H.B.I. a rezultat că este necunoscut cu antecedente

penale.

Constatând a fi

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului H.B.I., instanța a pronunțat condamnarea

acestuia.

La individualizarea

naturii, cuantumului și modalității de executare a pedepsei aplicate, au fost

avute în vedere dispozițiilor art. 52 și 72 C. pen., care se referă la scopul

pedepsei, respectiv la criteriile generale de individualizare a acesteia, dar

și a prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., care impun

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în situația

recunoașterii comiterii faptei și a cererii de a fi judecat în baza probelor

administrate în cursul urmăririi penale.

S-a reținut că un rol

primordial în aprecierea stabilirii și aplicării pedepsei îl are pericolul

social concret al faptei, gradul de afectare a valorilor sociale apărate prin

incriminarea de care inculpatul se face vinovat. Pedeapsa trebuie să corespundă

sub aspectul duratei și naturii sale și potențialului de pericol social pe care

îl prezintă persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se

îndrepta urmarea sancțiunii aplicate.

Relativ la gravitatea

faptei comise, instanța a reținut că inculpatul se face culpabil de comiterea

unei fapte extrem de grave îndreptate împotriva vieții, decesul victimei

survenind spontan urmare a secționării complete a arterei carotide și a venelor

jugulare.

Pe lângă

circumstanțele ce dau caracter grav faptei comise, tribunalul a avut în vedere

și elementele care atenuează gradul acesteia și care derivă din împrejurările

concrete în care au fost comise acțiunile, împrejurări care scot în evidență că

la producerea incidentului a contribuit și victima prin atitudinea sa de a se

lăsa angrenată în conflict.

Inculpatul este la

prima încălcare a legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente, este o

persoană tânără în vârstă de 22 de ani iar în faza cercetării judecătorești a

avut o atitudine sinceră recunoscându-și vinovăția, împrejurări ce au fost

avute în vedere la individualizarea sancțiunii, în contextul în care prin

atitudinea sa a contribuit la aflarea adevărului.

Aceasta, deși în

cursul urmăririi penale a avut o atitudine oscilantă, declarând într-o primă

fază că a comis acțiunea agresivă pentru a se apăra, ulterior precizând că a

apreciat că se apără, dar că regretă cele întâmplate. Este cunoscută ca o

persoană care consumă alcool, expertiza psihiatrică evidențiind existența

abuzului, pe fondul căruia se manifestă violent.

Având în vedere

considerentele arătate, cum infracțiunea consumată de omor, potrivit art. 174

alin. (1) C. pen., se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 ani și

interzicerea unor drepturi, ținând cont de atitudinea de recunoaștere și de

cererea de a fi judecat pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi

penale, văzând prevederile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., care

impun în această situație reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege, instanța a concluzionat că, în situația dată condamnarea la

pedeapsa principală de 9 ani închisoare cu executare în regim de detenție și 5

ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., este potrivită pentru a răspunde tuturor

cerințelor de constrângere și prevenție.

Pe durata executării

pedepsei principale, au fost interzise inculpatului și exercitarea drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., gravitatea faptei

comise și condamnarea dispusă făcându-l nedemn pe inculpat de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și de a ocupa o

funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe durata executării

pedepsei.

Împotriva sentinței

Tribunalului Vaslui, a declarat apel inculpatul H.B.I., motivând că fapta sa

realizează elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de

moarte prevăzute de art. 183 C. pen., săvârșind fapta în legitimă apărare și se

impune achitarea sa pe acest temei, apoi că nu i-au fost reținute circumstanțe

atenuante, provocarea -ceea ce ar justifica coborârea pedepsei sub minimul

special și suspendarea executării acesteia.

Prin Decizia penală

nr. 148 din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Iași, a respins ca nefondat

apelul inculpatului.

S-a reținut că,

atunci când judecata în primă instanță se face în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., aspectele care țin de situația de fapt, încadrarea juridică a

faptei nu mai pot constitui motiv pentru promovarea căilor de atac. Atitudinea

procesuală a inculpatului de a recunoaște faptele și solicitarea de a fi

judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale este o poziție

procesuală asupra căreia nu se poate reveni în cursul soluționării căilor de

atac.

Prima instanță a

reținut o situație de fapt conformă cu probele administrate în cursul urmăririi

penale și a pronunțat hotărârea în baza manifestării de voință a inculpatului

făcută în condițiile art. 320

1

C. proc. pen. Din probele

administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că acțiunea inculpatului de

a lovi victima cu un topor de mai multe ori în zone vitale ale corpului, iar

una dintre lovituri a avut ca efect secționarea arterei carotide și a venelor

jugulare, se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de omor cu

forma de vinovăție a intenției directe și nu infracțiunii de loviri sau

violente cauzatoare de moarte.

Zonele vizate și

agentul vulnerant folosit conduc fără echivoc la existența laturii obiective

ale infracțiunii de omor. Din probele administrate nu a rezultat că inculpatul

a săvârșit fapta pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust

îndreptat împotriva sa sau a altei persoane. Faptul că victima se îndrepta spre

inculpat având asupra sa un obiect contondent, atâta timp cât nu a folosit acel

obiect și nici nu a existat o intenție de a lovi, nu se poate reține că a

existat o stare de legitimă apărare ori provocare.

Din probe a rezultat

că inculpatul a acționat fără ca victima să exercite acțiuni care să se

circumscrie provocării, faptul că se deplasa spre inculpat nu justifică

atitudinea acestuia de a exercita actele de violență anterior. Pedeapsa

aplicată de prima instanță a fost corect individualizată, cuantumul și

modalitatea de executare corespund scopului cerut de art. 52 C. pen.

Împotriva Deciziei

penale nr. 148 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Iași a declarat recurs

inculpatul H.B.I. invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art.

385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

A susținut în esență

că instanța a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea

unei hotărâri greșite de condamnare, întrucât u a avut intenția de a suprima

viața victimei, acțiunea sa fiind o ripostă la atacul victimei și de aceea se

impun a-i fi reținute circumstanțe atenuante prev. de art. 73 lit. a) și b) C.

pen. - depășirea limitei legitimei apărări sau provocarea.

De asemenea, a

solicitat reducerea cuantumului pedepsei de 9 ani închisoare, urmând a se avea

în vedere circumstanțele personale favorabile, fiind necunoscut cu antecedente

penale.

Examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

inculpatului H.B.I. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Procedura

simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției - art. 320

1

C. proc. pen., introdusă prin Legea nr. 202/2010 are la bază o pledoarie de

vinovăție și poate fi aplicată dacă inculpatul declară personal sau prin

înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanței că

recunoaște săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu, solicită ca judecata

să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu este

acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață.

O dată cu manifestarea

de voință a inculpatului, în sensul recunoașterii faptei sale și însușirii

probelor de la urmărire penală, acesta nu mai poate reveni pe parcursul

procesului asupra opțiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii

simplificate. Legiuitorul nu a prevăzut o astfel de posibilitate, pentru că

altfel ar fi stipulat-o expres, cum a înțeles să o facă spre exemplu în

situația renunțării la apel sau recurs (art. 367 C. proc. pen., art. 385

4

C. proc. pen.).

Așadar, judecata în

cazul recunoașterii vinovăției are loc urmare a cererii inculpatului de a i se

aplica o asemenea procedură și atunci când din probele administrate în faza de

urmărire penală rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt

suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea

unei pedepse.

În cauza dedusă

judecății, pe baza probelor administrate la urmărire penală, s-a stabilit că în

noaptea de 18/19 ianuarie 2011, inculpatul H.B.I. a aplicat victimei P.D.

lovituri repetate cu un topor la nivelul gâtului cu consecința secționării

complete a arterei carotide și venelor jugulare, ce a condus la decesul

victimei.

La judecata în primă

instanță, la termenul din 18 mai 2011, când pricina s-a judecat în fond,

inculpatul H.B.I., în prezența apărătorului ales a declarat până la începerea

cercetării judecătorești că recunoaște comiterea faptei de omor comisă în

noaptea de 18/19 ianuarie 2011 asupra victimei P.D., astfel cum a fost reținută

în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală.

Instanța de fond a

apreciat corect că este aplicabilă procedura simplificată, pentru că există

declarația inculpatului făcută în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen., iar din probele administrate la urmărire penală

faptele inculpatului au fost stabilite și existau suficiente date cu privire la

persoana sa pentru a i se stabili o pedeapsă. Prin urmare, a dispus condamnarea

inculpatului pentru omor, aplicându-i o pedeapsă în conformitate cu prevederile

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Inculpatul H.B.I.

și-a exprimat opțiunea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate

beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege

pentru omor, astfel că opțiunea sa a devenit una revocabilă, asupra căreia nu

mai poate reveni, textul de lege neprevăzând o asemenea posibilitate.

În acest context,

împotriva hotărârii de condamnare inculpatul poate formula apel și apoi recurs

numai cu privire la încadrarea juridică și individualizarea pedepsei, căile de

atac, în speță recursul putând fi examinate numai sub aceste două aspecte, nu

și cu privire la existența faptei, stabilirea vinovăției, dată fiind

specificitatea acestei proceduri pe care inculpatul prin voință proprie a

înțeles să o folosească, pledând pentru vinovăția sa stabilită pe baza probelor

legal administrate la urmărire penală.

Sub aspectul

încadrării juridice, fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale

infracțiunii de omor, întrucât a aplicat victimei lovituri repetate, în forță

cu un obiect tăietor-despicător - topor, la nivelul gâtului, pricinuindu-i

secționarea completă a arterei carotide și a venelor jugulare, în urma căreia

victima a decedat.

În raport de natura

instrumentului folosit (topor, apt de a ucide), zona corpului vizată (nivelul

gâtului), intensitatea loviturilor aplicate ca și urmările produse, este

evidentă intenția inculpatului cu care a acționat cu intenția directă de a

suprima viața victimei, în sensul dispozițiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin

săvârșirea acelei fapte.

Circumstanța

atenuantă a provocării există când infracțiunea s-a săvârșit sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea

persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității

persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

În cauză, nu a

existat nicio acțiune de provocare din partea victimei, nefiind dovedită o

astfel de acțiune și care să-i fi pricinuit inculpatului o stare de puternică

tulburare sau emoție sub stăpânirea căreia a comis infracțiunea.

Împrejurarea că

victima se îndrepta înspre inculpat având asupra sa un obiect contondent, dar

fără a exercita violențe sau vreo altă acțiune asupra inculpatului, nu are

semnificația unei acțiuni de provocare care să impună reținerea prevederilor

art. 73 lit. b) C. pen. Dimpotrivă, anterior atacului victimei, inculpatul sub

influența alcoolului a manifestat o comportare agresivă, s-a înarmat cu un topor,

și-a lovit tatăl – P.V. - ce se refugiase în locuința victimei, a insultat

victima pentru ca în final să o lovească cu toporul.

În cauză nu sunt

incidente nici prevederile art. 73 lit. a) C. pen., depășirea limitelor

legitimei apărări (exces scuzabil) întrucât făptuitorul nu s-a aflat în

legitimă apărare ale cărei limite să le fi depășit, pe motiv că nu a existat

nici un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa sau

altei persoane anterior agresiunii sale asupra victimei, după cum martorii

audiați în cauză au relatat.

În recurs, inculpatul

a invocat și cazul de casare prev. de dispozițiile art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72

C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte constată

că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului H.B.I. pentru fapta

săvârșită, au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute de

art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege,

reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen., natura și gravitatea faptei comise, infracțiune contra vieții,

împrejurările comiterii faptei, circumstanțele reale în care a fost săvârșită,

urmările produse precum și circumstanțele personale ale inculpatului. Fiind

stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de

lege s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care

circumstanțiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale) cât și

pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și

modalitatea în care a acționat.

Este adevărat că

inculpatul este necunoscut cu antecedente penale însă această împrejurare este

insuficientă a conduce la reținerea circumstanțelor atenuante și implicit la

reducerea pedepsei sub minimul special, în raport cu circumstanțele reale ale

comiterii faptei.

Avându-se în vedere

dispozițiile art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa - ca măsură de

constrângere - are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de

exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce

privește fapta penală săvârșită cât și în ce privește comportarea

făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare trebuie

individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea

respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale

similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului spre

minimul special al pedepsei închisorii cu executare în regim de detenție.

Constatând că decizia

atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.B.I. împotriva deciziei penale

nr. 148 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași - secția

penală și pentru cauze cu minori. Va deduce din pedeapsa aplicată recurentului

inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 19 ianuarie 2011 la 12

decembrie 2011, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat

recursul declarat de inculpatul H.B.I. împotriva Deciziei penale nr. 148 din 20

septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași - secția penală și pentru

cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la

19 ianuarie 2011 la 12 decembrie 2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 decembrie 2011.