ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1112/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 84/P din 30 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 174, 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata F.A.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplic. art. 71, 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra soțului. În baza art. 65 alin. (2), raportat la art. 64 lit. a) teza II-a și b) și art. 66 C. pen., a interzis inculpatei dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 86 1 C. pen., ținând seama de prev. art. 86 1 alin. (1) lit. b) și c) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei F.A.M., pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit pentru conform art. 86 2 și 82 C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra nerespectării prev. art. 86 4 și 83 C. pen., care are drept consecință revocarea suspendării condiționate sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.

S-a impus inculpatei respectarea obligațiilor prev. de art. 86 3 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., respectiv, pe durata termenului de încercare condamnata trebuie să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea acesteia sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele acesteia de existență. În baza art. 350 alin. (1), alin. (3) lit. b) și alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei dacă nu este arestată în altă cauză.

Ținând seama de prev. art. 139 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus luarea împotriva inculpatei a măsurii obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței. În baza art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1 1 ) C. proc. pen. i s-a pus în vedere inculpatei ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara să respecte următoarele obligații: să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemată, să se prezinte la Poliția Horoatu Crasnei, jud. Sălaj - organ desemnat cu supravegherea - ori de câte ori este chemată sau conform programului de supraveghere întocmit de acest organ, să nu schimbe locuința fără încuviințarea instanței, să nu dețină, să nu folosească și sa nu poarte nici o categorie de arme.

În baza art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2 2 ) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei ca în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin se va lua față de aceasta măsura arestării preventive. În baza art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2 1 ) C. proc. pen. copia prezentei hotărâri s-a comunicat azi inculpatei, Postului de Politie Horoatu Crasnei, jud. Sălaj, Poliției comunitare Zalău, jud. Sălaj, Inspectoratului de Jandarmi al jud. Sălaj, Serviciului Public Comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor Sălaj, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră București, în vederea asigurării respectării obligațiilor impuse inculpatei și ridicării provizorii a pașaportului sau refuzului eliberării pașaportului pe durata măsurii.

În baza art. 88 C. pen., s-a constatat că în perioada 20 ianuarie 2011 până la 30 martie 2011 inculpata a fost reținută și arestată preventiv. S-a constatat că nu există constituire de parte civilă în cauză. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a corpului delict - cuțit - ridicat de la inculpată și depus la Camera de corpuri delicte al Tribunalului Bihor, potrivit procesului-verbal înregistrat la 08 februarie 2011, aflat la dosar. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la 600 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor întocmit în dosar nr. 708/P/2010 și înregistrat la această instanță la data de 08 februarie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei F.A.M., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, săvârșită asupra soțului, prev. de art. 174, 175 lit. c) C. pen.

Din Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor se reține în sarcina inculpatei că în noaptea de 01/02 august 2011, între orele 22.30 - 01.00, între inculpată și soțul acesteia - ambii aflați sub influența alcoolului, pe fondul unor discuții contradictorii, s-a iscat o ceartă violentă, inculpata aplicând victimei în zona pieptului o lovitură cu cuțitul, provocând decesul acesteia.

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu probatoriul administrat în cursul cercetării judecătorești: proces-verbal de cercetare la fața locului, raport de constatare medico-legală, raport de expertiză medico-legală, raport de constatare tehnico-științifică-poligraf, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatei, celelalte înscrisuri aflate la dosar, instanța de fond a reținut în fapt că în noaptea de 01/02 august 2011, între orele 22.30 - 01.00, între inculpată și soțul acesteia - ambii aflați sub influența alcoolului, pe fondul unor discuții contradictorii, s-a iscat o ceartă violentă. Victima a lovit-o și a luat un cuțit în mână, apoi inculpata l-a deposedat de cuțit aplicând victimei în zona pieptului o lovitură cu cuțitul, provocând decesul acesteia.

În cauză nu există constituire de parte civilă. La termenul de judecată din 15 martie 2011, prin declarația prev. la art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen., inculpata a solicitat aplicarea în ce o privește a procedurii prev. de art. 320 1 C. proc. pen., arătându-și intenția de a recunoaște săvârșirea faptei cuprinse în actul de sesizare. După citirea actului de sesizare la prezentul termen de judecată, s-a procedat conf. cu prev. art. 320 1 alin. (3) raportat la art. 320 1 alin. (2) C. proc. pen. în ce o privește pe inculpată, respectiv a fost audiată cu privire la infracțiunea reținută în sarcina acesteia, respectiv la recunoașterea ori nerecunoașterea acesteia. Inculpata a confirmat despre cunoașterea conținutului actului de sesizare și al întregului material de urmărire penală, recunoscând în totalitate fapta reținută în actul de sesizare.

A declarat că nu mai solicită administrarea altor probe, pentru că își însușește probele administrate la urmărire penală care sunt suficiente pentru lămurirea tuturor chestiunilor legate de cauză. Analizând probatoriul administrat rezultă că în familia celor doi soți exista o situație conflictuală veche întreținută de ambii pe fondul geloziei și consumului frecvent de alcool. în mod repetat, urmare scandalurilor frecvente, poliția a constatat săvârșirea unor fapte contravenționale atât în sarcina inculpatei cât și în sarcina victimei. Din procesele verbale de contravenție rezultă conduita violentă a victimei. În data de 01 august 2010 cei doi soți au convenit să sărbătorească ziua de naștere a inculpatei la locuința unui prieten de familie împreună cu alte persoane.

Inculpata a ajuns la locul convenit pe la ora 16.30, iar victima, după terminarea programului la serviciu, pe la ora 19.00. Au consumat alcool, iar pe la orele 22.00-22.30 cei doi împreună cu copiii minori de 9, 7 și 5 ani s-au deplasat la locuința acestora. Ajunși la domiciliu, pe fondul vechilor neînțelegeri și a consumului de alcool, cei doi soți s-au certat și bătut, în final petrecându-se tragicul eveniment. Referitor la moartea victimei, inițial inculpata a declarat că soțul său s-a sinucis și că nu-și explică gestul acestuia. A sesizat telefonic serviciul 112 informând cu acest aspect. Ulterior, din cercetări, au apărut indicii potrivit cărora decesul s-a produs ca urmare a acțiunii inculpatei.

Din procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 02 august 2010 și planșa foto aferentă, rezultă că victima F.D.O. a fost găsită decedată în locuința sa, prezentând la nivelul pieptului o leziune specifică înțepării cu un cuțit. Au fost găsite multiple urme de culoare brun roșcată. A fost găsit la aproximativ 1 metru de corpul victimei un cuțit de bucătărie ce prezenta urme de sânge. S-a consemnat că cercetarea la fața locului a avut loc după intervenția echipajului de pe ambulanță, prin urmare locul faptei prezentând unele modificări. Din Certificatul constatator al decesului din 02 august 2011 a rezultat că decesul s-a datorat suicidului.

Din Raportul de constatare medico-legală din 02 august 2010 întocmit cu ocazia autopsierii a rezultat că moartea victimei a fost violentă, produsă la 01/02 august 2010, datorată hemoragiei interne masive ca urmare a secțiunii aortei cu un corp înțepător tăietor, și că între leziunile existente și deces există legătură directă de cauzalitate. Alcoolemia victimei: 0,75 gr. %o. Medicul legist concluzionează că, după natura și topografia leziunilor, acestea pot fi atât autoprovocate cât și produse în urma unei heteroagresiuni. Au fost constatate excoriații la nivelul regiunii cervicale, hemitorace anterior, braț stâng, produse prin zgâriere cu unghiile, aspecte ce explică o agresiune fizică. Din Raportul de expertiză medico-legală din 01 octombrie 2010, cu referire la posibilitatea exercitării leziunii care a provocat decesul, se evidențiază concluzia potrivit căreia varianta heteroagresiunii este o variantă mai plauzibilă la acest caz.

Prin urmare susținerea din rechizitoriu cu privire la concluziile medico-legale nu are suport real întrucât specialiștii nu au susținut exclusiv varianta heteroagresiunii. Din Raportul de constatare tehnico-științifică poligraf rezultă constatarea indiciilor comportamentului simulat față de răspunsurile date de inculpată la întrebările privitoare la moartea victimei. Martora S.I. a declarat că s-a întâlnit cu inculpata la două zile după decesul victimei, împrejurare în care inculpata a susținut că victima s-a sinucis. Martora confirmă faptul că inculpata avea leziuni la nivelul feței și brațelor, leziuni pe care nu le avea anterior când, împreună, au sărbătorit ziua de naștere. Martora A.C., minoră în vârstă de 15 ani, prezentă la acea petrecere, declară că inculpata nu prezenta leziuni.

Declară că la momentul la care a ajuns acolo victima inculpata era beată. Martorul C.C. a declarat că la locuința sa s-a desfășurat petrecerea și că cei doi soți au consumat alcool fără să se certe între ei. Declară cu nu aveau leziuni pe față sau corp. Martorul A.J. declară că i-a întâlnit pe cei doi soți când au venit acasă în seara zilei de 01 august 2010 și că aceștia nu se certau. Declară că nici din apartamentul acestora nu s-a auzit scandal în noaptea ce a urmat. Martora M.A. declară că în data de 02 august 2010 a întâlnit-o pe inculpată care i-a spus că victima s-a sinucis. Inculpata i-a spus că nu-și aduce aminte despre cele întâmplate, respectiv dacă ea sau victima a scos cuțitul din piept, afirmând că sigur a pus mâna pe acel cuțit.

Martorul F.D. - tatăl victimei, declară că între cei doi soți era o stare conflictuală permanentă pe fondul geloziei și consumului de alcool. Arată că au fost chiar separați în fapt pentru aceste motive. A aflat de la niște cunoștințe despre decesul fiului său. Martorul F.F. declară că a participat la petrecerea soților, el locuind în imobilul martorului C.C., confirmă că cei doi soți au consumat alcool anterior săvârșirii faptei. Declară că inculpata I-a informat despre sinuciderea victimei. Martora S.B. a declarat că știe despre frecventele certuri dintre soți și că a văzut-o de mai multe ori pe inculpată bătută. Victima era geloasă și consuma frecvent alcool. Inculpata i s-a plâns că victima o bătea.

Cu totul surprinzătoare apare declarația martorului M.G. - medic șef la SML Oradea, atât prin cele susținute printr-o declarație de martor, cât și prin modalitatea de valorificare a informațiilor ajunse la cunoștința unui conducător de instituție publică prin textul unei declarații de martor, dar mai ales pentru că prin intermediul textului unei declarații de martor - în contra înscrisurilor oficiale semnate și parafate administrate în cauză - procurorul încearcă lămurirea și re interpreta re a probatoriului legal administrat. Martorul declară că a participat la efectuarea autopsiei alături de medicul legist R.O. și un al treilea medic legist. Or, din formularul Raportului de constatare medico-legală din 02 august 2010 întocmit cu ocazia autopsierii rezultă că exclusiv medicul legist R.O.

a participat la efectuarea acestui act, constatările fiind semnate în exclusivitate. Mai mult, adresa de înaintare a raportului de constatare medico-legală către parchet, înscris cuprins în textul constatării, este semnat de o altă persoană în numele acestui martor. Date fiind cele constatate, rezultă că opiniile cu caracter medico-legal exprimate prin respectiva declarație de martor nu pot fi avute în vedere la soluționarea prezentei cauze, altele fiind modalitățile legale prin care poate fi cenzurate concluziile unui raport de constatare medico-legală. Conținutul declarației, prin care este criticată activitatea și concluziile unui medic legist de către conducătorul instituției, are mai degrabă caracteristicile unui denunț, care nu poate face obiectul prezentei cauze.

Faptul că aceste observații vin din partea conducătorului profesional al specialistului ar fi trebuit să determine din partea primului a unei cu toate altfel de acțiuni. Instanța nu a luat în considerare exclusiv declarația martorului din care rezultă că a observat pe corpul inculpatei mai multe leziuni și că aceasta a declarat că s-a luptat cu victima. În cauză singurul martor ocular a fost fiul inculpatei din prima căsătorie, minorul în vârstă de 9 ani G.A. Audiat de procuror cu respectarea normelor legale în vigoare, minorul declară că în seara faptei victima, care „era gelos", a bătut-o pe inculpată. L-a văzut când a luat un cuțit din bucătărie după care a fugit după inculpată. Apoi a auzit-o pe inculpată sunând la 112. Ulterior a văzut-o pe inculpată aplecată lângă victima plină de sânge.

Declară că victima „cam tot a doua zi se certa cu mama și o bătea". Inculpata a fost audiată atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în împrejurarea luării măsurii preventive, declarând inițial că victima s-a sinucis. Cu privire la această susținere inculpata a declarat detalii, respectiv locul unde s-a sinucis, poziția corpului victimei, ultimele sale cuvinte, faptul că și ea a pus mâna pe acel cuțit dar că nu își amintește dacă ea sau victima l-a scos din corp. În declarația ulterioară dată în fața judecătorului în împrejurarea judecării propunerii de arestare, inculpata a declarat că în seara faptei, după terminarea petrecerii, s-a certat cu victima pe motive de gelozie și probleme financiare.

Declară că inculpatul a lovit-o și că acest lucru se întâmpla frecvent. Declară că a sunat la 112 declarând că victima s-a sinucis în speranța că leziunile nu sunt majore și că va fi reanimat. Arată că fiul cel mare a fost martor ocular al celor întâmplate. Arată că victima a trântit-o la pământ și că s-a urcat peste ea lovind-o în continuare. L-a auzit pe copilul cel mare strigând „tați nu mai da în mami!". A scăpat și a fugit în bucătărie unde victima a ajuns-o și lovit-o din nou. A văzut un cuțit pe care l-a luat și cu care a lovit la întâmplare în corpul victimei. Arată că anterior, de față cu martori, victima a amenințat-o cu un cuțit, fiind chemată poliția. În procesul verbal de prezentarea materialului s-a consemnat declarația inculpatei potrivit căreia au existat multe scandaluri între ea și victimă, că în seara faptei pe fondul geloziei și alcoolului soțul gelos a bătut-o.

Arată că victima a luat cuțitul și că nu-și amintește când a luat cuțitul de la el și l-a lovit. Audiată în fața instanței inculpata a cerut judecarea potrivit art. 320 1 C. proc. pen., declarând că în seara faptei a fost bătută de victimă, s-au lovit reciproc, însă susține că nu realizează exact cele întâmplate. Arată că frecvent victima o bătea și amenința cu cuțitul. În acele împrejurări se refugia la tatăl ei, dar îl informa și pe tatăl victimei despre agresiuni. Declară că a fost trântită la pământ, a lovit-o cu capul de pardoseală, s-a luptat cu victima. Declară că nu realizează cu exactitate ce s-a întâmplat. Raportat la concluziile medicilor legiști are o urmă de îndoială dacă I-a ucis sau dacă s-a sinucis.

Raportat la declarația copilului are îndoieli că l-ar fi ucis. Ceea ce își amintește cu certitudine este că a fost atacată de victimă și apoi că l-a văzut pe jos plin de sânge. Declară că după cele întâmplate nu a mai discutat cu copiii despre faptă pentru a nu-i traumatiza, astfel încât exclude că I-ar fi sugestionat în vreun fel pe minorul de 9 ani spre a prezenta o stare de fapt diferită. Prin ordonanța din 20 ianuarie 2011 inculpata au fost reținută pentru 24 ore, iar prin încheierea nr. 1 din 21 ianuarie 2011 Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpatei. Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpata nu are antecedente penale. Potrivit dispozițiilor art. 174 C. pen., uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare.

Potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., omorul săvârșit asupra soțului sau unei rude apropiate se pedepsește cu închisoare. Instanța, văzând prev. art. 320 1 C. proc. pen., își însușește probele administrate in dosarul de urmărire penală, urmând a ține seama de acestea la pronunțarea soluției in cauză. Constată îndeplinite condițiile stipulate în 320 1 C. proc. pen. cu privire la faptă, inculpată și celelalte chestiuni legate de cauză. Din probele administrate rezultă că fapta inculpatei și starea de fapt este stabilită, existând suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite aplicarea unei pedepse, și că nu există nelămuriri sau indicii rezonabile care să justifice respingerea acestei cereri a inculpatei.

Pe fondul unor certuri frecvente și de durată, generate de manifestări reciproce de gelozie, a consumului de alcool și a problemelor financiare în familie, împrejurări în care victima o bătea pe inculpată care pleca de la domiciliu cu cei trei copii sub vârsta de 10 ani, inculpata cu victima au acumulat o stare conflictuală confirmată de toți martorii audiați. în seara faptei, după obișnuitul scandal în familie, pe fondul consumului de alcool, soții s-au bătut în prezența copilului de 9 ani, victima a trântit-o pe inculpată la podea, s-a urcat peste ea, aceasta a scăpat refugiindu-se în dormitor. Victima - ca și în alte împrejurări confirmate la dosar - a luat un cuțit din bucătărie după care inculpata a anunțat serviciul de urgență că acesta s-a sinucis.

Pe corpul inculpatei, cât și pe corpul victimei au fost evidențiate leziuni specifice unor agresiuni fizice. Inculpata motivează că a avut o pierdere temporară a conștientei și declară că nu realizează ce s-a întâmplat. Declară că atunci când procurorul i-a explicat conținutul materialului probator a acceptat că ea la ucis pe soțul ei. Pe de altă parte, aflând concluziile care nu sunt 100% certe din rapoartele medico-legale, nu este sigură dacă I-a ucis ori dacă victima s-a sinucis. Martorii declară că nu cunosc nimic în legătură cu cele întâmplate în acea noapte. Din certificatul de deces rezultă că victima s-a sinucis. Din rapoartele medico-legale se evidențiază incertitudinea cu privire la autoprovocarea leziunii sau la heteroagresiune, medicul dând mai plauzibilă - însă nu certă - această ultimă ipoteză.

Pe fondul acestor chestiuni și a declarațiilor martorilor și inculpatei cu privire la permanenta stare conflictuală, certurile și bătăile anterioare administrate inculpatei, apare declarația copilului inculpatei în vârstă de 9 ani, care arată că I-a văzut pe victimă cu cuțitul în mână iar apoi a văzut-o pe inculpată aplecată asupra victimei care era plină de sânge. În aceste condiții este justificată concluzia potrivit căreia inculpata I-a omorât pe soțul ei, în condițiile în care s-a aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violență. în condiții pe care inculpata nu și le explică, I-a deposedat pe victimă de cuțit și I-a lovit la întâmplare, fără să țintească și fără a-l lovi repetat.

Raportat la nivelul de pregătire al inculpatei și la condițiile prezentei cauze nu au fost reliefate presupuneri rezonabile potrivit cărora inculpata a acționat conștient pentru a-și pregăti o eventuală apărare declarând unui martor că nu știe dacă ea sau victima și-a scos cuțitul din corp, dar că sigur a pus mâna (lăsând amprente) pe cuțit, ori când declară că a avut o pierdere temporară a conștientei și că nu poate explica momentul agresiunii, sau când a anunțat la ambulanță despre sinucidere, ori alte asemenea chestiuni. Analizând probele administrate în cauză, și ținând seama de opțiunea inculpatei privind aplicarea procedurii prev. de art. 320 1 C. proc. pen., respectiv a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, instanța a constatat că fapta inculpatei astfel cum a fost descrisă mai sus și probată la dosar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, săvârșită asupra soțului, prev. de art. 174, 175 lit. c) C. pen.

Față de probele administrate in cauză, ținând seama de conduita și poziția în apărare a inculpatei, văzând și criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. în art. 72 C. pen., cât și prev. art. 320 1 C. proc. pen., instanța a condamnat-o pe inculpată la o pedeapsă de 4 ani închisoare, apreciind însă că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată sub supraveghere a executării pedepsei, cu reținerea circumstanțelor atenuante - starea de provocare relevată de martori și confirmată de inculpată, conduita anterioară bună și atitudinea inculpatei după săvârșirea infracțiunii - cu aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi pe o perioadă de 4 ani.

Potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., cu referire la infracțiunea de omor calificat, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special. Cu privire la cuantumul reducerii, textul de lege nu prevede reducerea cu până la o treime și nici cu o treime, prin urmare rezultă că în cauza de față, fiind vorba de reținerea prev. art. 320 1 C. proc. pen., pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la 3 ani și 4 luni închisoare pentru inculpată. Aplicarea pedepsei în prezenta cauză se face prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege și prin coborârea - ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante - sub noul minim special rezultat, cu respectarea prev. art. 76 alin. (2) C. pen.

S-a apreciat că aplicarea procedurii prev. de art. 320 1 C. proc. pen. nu exclude reținerea circumstanțelor atenuante, nefiind înlăturat în nici un mod acest drept al inculpatei. În aceste condiții pedeapsa aplicată se încadrează în limitele prevăzute în art. 86 1 C. pen. De altfel nu s-ar putea în alt mod explica rațiunea aplicării acestei noi proceduri. Cazul inculpatului care recunoaște vinovăția și beneficiază și de circumstanțe atenuante trebuie tratat diferit de cazul inculpatului care NU recunoaște vinovăția dar care și acesta beneficiază și de circumstanțe atenuante. Ori, cum altfel ar putea fi exprimat acest tratament diferit decât prin aplicarea unei pedepse raportat la minim special distinct.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere persoana inculpatei, în vârstă de 30 de ani, lipsa antecedentelor penale, împrejurările comiterii faptei, gradul sporit de pericol social al acesteia, violența manifestată asupra soțului în condițiile mai sus probate, precum și atitudinea inculpatei, anterioară săvârșirii faptei, dar și ulterioară sinceră, de recunoaștere și regret a acesteia. Se ține seamă și de situația familială a inculpatei, care are în îngrijire 3 copii cu vârste între 9, 7 și 5 ani. Cu privire la starea de arest preventiv, în conformitate cu prev. art. 350 alin. (1), alin. (3) lit. b) și alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei dacă nu este arestată în altă cauză.

S-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv efectuat. Ținând seama de prev. art. 139 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus luarea împotriva inculpatei a măsurii obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței. Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen., luarea acestei măsuri preventive este prevăzută, prin urmare permisă de norma legală, fiind o facultate a instanței în împrejurarea dispunerii condamnării. Instanța a apreciat oportună luarea măsurii ca fiind un mijloc în favoarea inculpatei pentru judecarea cu celeritate a cauzei în căile de atac, inculpata având astfel pe parcursul cercetării judecătorești în căile de atac posibilitatea de confirmare a conduitei pretinse prin sentință raportat la obligațiile stabilite potrivit art. 86 1 C. pen.

S-a arătat că este lesne de înțeles că, în cazul în care în cauză nu sunt exercitate căile ordinare de atac măsura preventivă produce efecte până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, fiind vorba despre o măsură preventivă. S-a dispus confiscarea specială a corpului delict - bâtă - ridicată de la inculpat. S-a constatat lipsa constituirii de parte civilă. Prin urmare, ținând seama de limitele pedepsei, instanța de fond a procedat conform dispozitivului. Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor solicitând instanței desființarea hotărârii ca fiind netemeinică.

În motivele sale de apel, parchetul a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut în favoarea inculpatei circumstanțe atenuante cată vreme atât din modalitatea în care a fost săvârșită fapta, poziție, victimă, agresor, intensitatea loviturii, etc., rezulta în mod clar că intensitatea loviturii a fost mare, cuțitul a pătruns circa 15 centimetri în torace, iar în opinia parchetului inculpata nu se afla în stare de provocare și în acest sens s-a arătat că inculpata F.A.M. a luat decizia de a-și ucide soțul, a luat cuțitul de pe sobă, a lovit o singură dată. În opinia aceluiași parchet, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut aplicarea circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) privind starea de provocare, pentru considerentele arătate mai sus.

Cât privește reținerea art. 76 lit. c) C. pen. respectiv atitudinea inculpatei după săvârșirea faptei constând in prezentarea în fața autorității comportarea sinceră în cursul procesului, sunt în opinia aceluiași parchet greșit reținute de instanță câtă vreme ar exista la dosar dovezi că inculpata a încercat să-și ascundă fapta, a avut o atitudine oscilantă. Toate aceste aspecte relevate de către parchet conchid că hotărârea instanței de fond este netemeinică ținând seama și de gradul de pericol social creat de săvârșirea ei, aspect neavut în vedere de către instanță, cu atât mai mult cu cât infracțiunea de omor calificat are un impact puternic în rândul opiniei publice și s-ar fi impus ca atare, o reacție promptă a autorităților care să conducă la arestarea unui asemenea făptuitor.

S-a mai arătat în aceleași critici ale parchetului că, instanța de judecată nu a apreciat că fapta este de o gravitate suficient de mare încât să determine aplicarea unei pedepse privative de libertate. Verificând hotărârea atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța de apel a reținut următoarele : Criticile parchetului în cvasitotalitatea lor au fost apreciate ca nefondate, pentru următoarele motive: S-a făcut de la început o mențiune pe care instanța de apel a considerat-o esențială în cauză și toate premizele în care se discută acest apel trebuie să pornească în mod obligatoriu de la acest aspect. Așa cum a rezultat din declarația inculpatei dată la instanța de fond la 15 martie 2011, aceasta a solicitat ca judecata in cauză să se facă în baza probelor administrate in faza de urmărire penală întrucât a recunoscut săvârșirea faptei și nu a solicitat administrarea de probe.

Acestea sunt consecințele dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și în analiza criticilor parchetului trebuie să pornim din acest punct. Din actele și dovezile de la dosar a rezultat în mod indubitabil că viața de cuplu a inculpatei F.A.M. cu defunctul F.D. a fost presărată de multiple scandaluri conjugale, urmate de violențe conjugale. Există la dosarul cauzei procesele verbale de contravenție încheiate de către organele de poliție din care rezultă în mod evident și indubitabil conduita violentă a victimei. Aceste acte sunt întregite de către depozițiile martorilor S.I., A.C., C.C., M.A., S.B. O mențiune aparte o face mărturia tatălui victimei F.D. care declară printre altele că cei doi soți trăiau intr-o stare conflictuală permanentă pe fondul geloziei victimei, agrementată cu consum de alcool.

Același martor arată că cei doi au fost de-a lungul timpului separați în fapt din aceleași motive. Acesta este în esență fundalul pe care s-a petrecut fapta la 01 august 2010. Sub pretextul unei sărbători oarecare aceștia la locuința unui prieten de familie împreună cu alte persoane au consumat alcool, iar la orele 22,00-22,30, cei doi împreună cu trei copii minori de 9, 7 și 5 ani, s-au deplasat la locuința lor. Ajunși la domiciliu, pe fondul vechilor neînțelegeri și a consumului de alcool, cei doi soți s-au certat și bătut, iar in final s-a petrecut și tragicul eveniment. În mod cert uciderea victimei s-a produs cu un cuțit de către inculpată, după ce așa cum am mai arătat, a avut loc o altercație violentă între cei doi, stabilindu-se printr-o expertiză medico legală, victima a suferit o leziune în profunzime în lungime de 15 cm., în contextul in care cuțitul cu care a fost înțepat avea o lamă de 17 cm.

Îndreptățit s-a considerat și contrar criticilor formulate de către parchet, în mod fondat instanța a reținut că trebuie avut in vedere și depoziția martorului ocular G.A. în vârstă de 9 ani, fiul inculpatei dintr-o altă căsătorie și care audiat de către procuror a relatat că în seara sinistrului, victima, care era gelos, a bătut-o pe inculpată. L-a văzut când victima a luat un cuțit din bucătărie după care a fugit după inculpată. Același minor a văzut-o ulterior pe inculpată aplecată lângă victima plină de sânge. În cadrul aceleași urmăriri penale, din declarațiile inculpatei a rezultat că violența conjugală din acea seară a fost extrem de dură, că nu-și aduce aminte in ce împrejurări a pus mâna pe acel cuțit, că victima ar fi trântit o la pământ și s-ar fi urcat peste ea lovind-o in continuare.

Mai arată aceeași inculpată că a scăpat cu greu de agresiune, după care a fugit in bucătărie, unde victima a ajuns-o și a lovit-o din nou. Așa se face că inculpata pe fondul acestor altercații a luat un cuțit cu care a lovit la întâmplare în corpul victimei. S-a achiesat la concluziile instanței de fond potrivit căreia fapta inculpatei astfel cum a fost descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat săvârșită asupra soțului, prev. și ped. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. S-a considerat că în prezenta cauză infracțiunea la care s-a făcut referire a fost săvârșită de către inculpată sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei produsă prin violențe și justificată prin aceea că de a lungul anilor victima a aplicat dese corecții extrem de dure inculpatei în prezenta copiilor.

De asemenea, s-a considerat că în mod fondat și având în vedere elemente certe de la dosar, instanța a reținut că următoarele împrejurări pot fi considerate circumstanțe atenuante favorabile inculpatei cum ar fi: conduita bună a acesteia înainte de săvârșirea infracțiunii, și atitudinea ei după săvârșirea infracțiunii, manifestate printr-o comportare sinceră avută în cursul procesului penal recunoscând fapta, înlesnind pe această cale soluționarea in mod just și fondat a prezentei cauze in ciuda erorilor care au generat și alte interpretări și care au loc pe parcursul urmăririi penale. Nu s-a considerat important a analiza acele aspecte cată vreme inculpata a recunoscut fapta și a solicitat a fi judecată doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

S-au considerat, de asemenea nefondate criticile parchetului cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate cată vreme așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză că inculpata, cu trecut nepedepsit, încadrată în muncă, are spre creștere și îngrijire trei copii minori cu vârste între 9, 7 și 5 ani, aspect care nu poate fi neglijat de către instanță, alături de starea de provocare, relevată de martori și confirmată de inculpată și celelalte aspecte pe care le-am analizat mai sus. S-a considerat că doar în aceste condiții se va realiza un just echilibru între pedeapsă și scopul ei care este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și criteriile generale de individualizare ale aceleași pedepse.

Dincolo de gravitatea excepțională a faptei, instanța trebuie să aibă în vedere in opinia noastră și modalitatea concretă în care s-a săvârșit o asemenea faptă, precum și posibilitatea în cazul de față, reală, ca inculpata să poată fi reeducată și fără privarea ei de libertate. Pentru toate aceste motive s-a considerat că, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor sunt nefondate și pe cale de consecință, instanța a respins apel ca nefondat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. în concluziile orale a arătat că pedeapsa este aplicată și în alte limite decât cele legale, arătând că s-au încălcat disp.

art. 76 alin. (2) C. pen., iar disp. art. 3201 C. proc. pen. care reprezintă o cauză de reducere a pedepsei trebuiau aplicate în raport de infracțiunea de omor, limita cu care poate fi redusă pedeapsa este de doar 1/3 și chiar dacă s-ar fi reținut circumstanțele atenuante, pedeapsa nu putea fi coborâtă sun 5 ani, acesta fiind un motiv de nelegalitate. Cu privire la netemeinicie, a arătat că nu se impunea reținerea circumstanțelor atenuante, iar susținerea că aceasta ar fi fost provocată a fost susținută doar de fiul acesteia, în vârstă de doar 9 ani, iar din situația de fapt reținută în cauză nu rezultă că inculpata se afla într-o puternică stare de tulburare care să justifice reținerea disp.

art. 73 lit. b) C. pen., iar în condițiile săvârșirii unei infracțiuni de omor calificat nu se impunea aplicarea dispozițiilor suspendării sub supraveghere. Față de aceste susțineri a solicitat admiterea recursului, casarea parțială a deciziei penale recurate și a sentinței penale nr. 84/P/2011 din 30 martie 2011 a Tribunalului Bihor și în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri în sensul înlăturării circumstanțelor atenuante și aplicării unei pedepse cu închisoare într-un cuantum majorat în regim privativ de libertate. Examinând recursul declarat, prin prisma cazului de casare invocat, dar și din oficiu, înalta Curte, consideră recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, ca fiind nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor urma: Astfel, art. 72 C. pen.

stabilește criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii și cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispozițiile art. 52 C. pen.: funcția represivă și cea de prevenție generală și specială, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actului său social și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală. În cauza de față, instanța de fond a indicat criteriile generale, și, raportându-le la circumstanțele speței, a stabilit pentru inculpata F.A.M. o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplic. art. 71, 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra soțului spre minimul special de 3 ani și 4 luni închisoare (minim stabilit în urma aplicării dispoz.

art. 320 1 C. proc. pen., 73 lit. b), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.) prevăzut de lege pentru infracțiunea de omor calificat asupra soțului. Curtea apreciază că, în raport de circumstanțele faptelor, respectiv: pe fondul unor certuri frecvente și de durată, generate de manifestări reciproce de gelozie, a consumului de alcool și a problemelor financiare în familie, împrejurări în care victima o bătea pe inculpată care pleca de la domiciliu cu cei trei copii sub vârsta de 10 ani, inculpata cu victima au acumulat o stare conflictuală confirmată de toți martorii audiați. Victima - ca și în alte împrejurări confirmate la dosar - a luat un cuțit din bucătărie după care inculpata a anunțat serviciul de urgență că acesta s-a sinucis.

Pe corpul inculpatei, cât și pe corpul victimei au fost evidențiate leziuni specifice unor agresiuni fizice. După obișnuitul scandal în familie, pe fondul consumului de alcool, soții s-au bătut în prezența copilului de 9 ani, victima a trântit-o pe inculpată la podea, s-a urcat peste ea, aceasta a scăpat refugiindu-se în dormitor.

Astfel, în noaptea de 01/02 august 2011, între orele 22.30-01.00, între inculpată și soțul acesteia - ambii aflați sub influența alcoolului, pe fondul unor discuții contradictorii, s-a iscat o ceartă violentă, inculpata aplicând victimei în zona pieptului o lovitură cu cuțitul, provocând decesul acesteia cât și de circumstanțele personale ale inculpatei, care are vârsta de 30 de ani, lipsa antecedentelor penale, împrejurările comiterii faptei descrise anterior, gradul sporit de pericol social al acesteia, violența manifestată asupra soțului în condițiile mai sus probate, precum și atitudinea inculpatei, anterioară săvârșirii faptei, dar și ulterioară sinceră, de recunoaștere și regret a acesteia, dar și de faptul că s-a ținut seama și de situația familială a inculpatei, care are în îngrijire 3 copii cu vârste între 9, 7 și 5 ani și care în prezent are loc de muncă stabil, pedeapsa aplicată atât din punct de vedere al cuantumului cât și al modalității de executare, corespund gravității faptelor și periculozității sociale a inculpatei, fără a se impune o majorare a cuantumului acesteia și nici a schimbării modalității de executare.

Faptul că inculpata a recunoscut săvârșirea faptelor, este o împrejurare care să impună aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege față de criteriile deja analizate. De altfel, atitudinea procesuală de recunoaștere a inculpatei poate duce la o reducere succesivă a pedepsei, dându-i-se dublă relevanță juridică, așa cum a procedat instanța de fond în mod corect. Instituția recunoașterii vinovăției, reglementată de art. 320 1 C. proc. pen. este o instituție cu natură juridică mixtă, producând efecte atât pe plan procesual (prin desfășurarea simplificată a procesului), cât și pe plan substanțial, producându-se o micșorare a limitelor de pedeapsă. În raport de efectele produse pe plan substanțial recunoașterea inculpatului poate fi apreciată ca fiind o cauză legală de atenuare a pedepsei care nu împiedică și aplicarea altor circumstanțe atenuante.

Astfel, cauza legală de atenuare prev. de art. 320 1 C. proc. pen. constând în atitudinea procesuală de recunoaștere a faptei, constituie o dispoziție specială în raport de circumstanțele legale de atenuare prev. de art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.) și pot fi aplicate concomitent. De asemenea în mod legal a fost reținută scuza provocării față de situația de fapt descrisă anterior și susținută de declarațiile inculpatei și a martorilor audiați în cauză. Înalta Curte constată că în mod legal și corect prima instanță a stabilit cuantumul pedepsei de 4 ani închisoare cât și modalitatea de executare față de cele expuse anterior, astfel că,nu se impune o reindividualizare a pedepsei aplicată inculpatei F.A.M.

și nici schimbarea modalității de executare prin înlăturarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicată inculpatei, înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 86 1 alin. (1) C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 38 C. pen.;se apreciază, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

Înalta Curte apreciază că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 86 1 C. pen. condamnarea inculpatei fiind o pedeapsă de 4 închisoare, inculpata nu are antecedente penale și convingerea instanței este că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție de către inculpată a pedepsei aplicate.

Această convingere este fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatei, constând în faptul că nu are antecedente penale, este încadrată în muncă, și primordial faptul că are spre creștere și îngrijire trei copii minori cu vârste intre 9, 7 și 5 ani, aspect care nu poate fi neglijat de către instanță, alături de starea de provocare, relevată de martori și confirmată de inculpată și celelalte aspecte pe care le-am analizat mai sus, și având în vedere și particularitățile cauzei, respectiv împrejurările în care aceasta a fost comisă, înalta Curte apreciază că prin fixarea de către instanța de fond a unui termen de încercare de 7 ani, (cu posibilitatea revocării suspendării în cazul reiterării comportamentului infracțional în această perioadă) și impunerea de obligații în sarcina inculpatei, se atinge scopul pedepsei, prev. de art. 52 C. pen., într-o mai mare măsură decât prin executarea pedepsei în regim de detenție.

Așadar, Înalta Curte, reține că, individualizarea pedepsei de 4 ani, aplicată inculpatei de instanța de fond prin aplicarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, este aptă pentru atingerea scopului de prevenție generală și de coerciție al pedepsei. Față de aceste considerente, înalta Curte, reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., neimpunându-se majorarea pedepsei și schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicată inculpatei F.A.M. În baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 68/A din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimata inculpată F.A.M.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu intimatei inculpate F.A.M., în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 68/A din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimata inculpată F.A.M. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu intimatei inculpate, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2012.