ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.02.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 262/2019

HOTĂRÂRE
15.02.2019
CAMERĂ
civil_2
RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză 
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 262/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A admis în parte cererea completată și precizată, formulată de reclamanții - pârâți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., PP., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM.

A admis în parte capătul 1 de cerere și a constatat caracterul abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de gestionare/administrare.

A admis în parte capătul 2 de cerere, a constatat nulitatea absolută a clauzelor menționate și a obligat societatea pârâtă la restituirea către reclamanți a sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor constatate ca abuzive.

A obligat pârâta la plata dobânzii legale pentru sumele plătite nedatorat de reclamanți către pârâtă, cu începere de la data la care au fost făcute aceste plăți și până la restituirea lor efectivă.

A respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

A respins cererea privind acordarea daunelor morale ca neîntemeiată.

A respins cererea reconvențională ca neîntemeiată.

A compensat cheltuielile de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 22.01.2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis cererea de îndreptare materială formulată de reclamanta NNN. și a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței civile nr. 13767/09.10.2012, în sensul menționării reclamantei NNN., cu domiciliul in București, str. x.

A admis apelul reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., PP., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM. și NNN., formulat împotriva sentinței civile nr. 13767 din data de 09.10.2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimatele S.C. RRR. S.A. și S.C. SSS. IFN S.A.

A schimbat, în parte, sentința civilă atacată, în sensul, că pe fond:

A constatat caracterul abuziv al clauzelor referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii "în cazul în care evoluția pieței monetare/financiare va justifica o asemenea măsură" al clauzelor referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral graficele de rambursare emise în temeiul contractului de credit ca urmare a modificării ratei dobânzii "în cazul în care evoluția pieței monetare/financiare va justifica o asemenea măsură" al clauzelor referitoare la comisionul de acordare; al clauzelor referitoare la comisionul de rambursare anticipată și cuantumul minim al sumei rambursate; al clauzelor referitoare la obligația reclamanților de a plăti Băncii alte prime și comisioane, în cuantumul menționat în Tarife și comisioane generale; al clauzelor care permit creșterea costurilor legate de contractele de credit, altele decât dobânda (comisioane, taxe, etc.) în condițiile schimbărilor apărute în evoluția pieței monetare/financiare; al clauzelor referitoare la dreptul băncii de a debita automat orice cont al împrumutatului; al clauzelor care permit desființarea de plin drept a contractului în cazul: a) neîndeplinirii oricărei obligații asumate prin contract și/sau prin contractele de garanție semnate cu banca; b) în cazul în care orice declarație sau obligație asumată de împrumutat prin acest contract și/sau prin contracte de garanție semnate cu banca pentru garantarea acestei obligații este incorectă în drept sau în fapt; c) încetării valabilității sau a aplicabilității contractului de credit ori a documentelor alcătuite în aplicarea acestuia; d) scăderii garanțiilor creditului, conform aprecierii băncii, astfel încât acestea devin nesatisfăcătoare pentru a acoperi sumele datorate conform contractului de credit; e) neexecutării de către împrumutat a unor obligații derivând din alte contracte; f) încetării contractelor care asigură împrumutatului un venit stabil; g) intervenirii oricărui eveniment care, în opinia rezonabilă a băncii, ar putea afecta situația financiară a împrumutatului; al clauzelor prin care se ridică dreptul împrumutatului de a dispune de sumele din contul în care se colectează veniturile împrumutatului în cazul declarării unui caz de culpă; al clauzelor care constată declarația împrumutatului în sensul că întreg contractul de credit reprezintă voința reală a părților și că toate clauzele cuprinse în acesta sunt înțelese și agreate; al clauzelor care fac trimitere la condițiile generale bancare, la tarifele și comisioanele generale și la prevederile celorlalte contracte încheiate între bancă și împrumutat.

A constatat nulitatea absolută a clauzelor sus-menționate, precum și a actelor unilaterale de modificare a ratei dobânzii emise de pârâtă în funcție de evoluția pieței monetare/financiare.

A obligat pârâta să restituie reclamanților sumele plătite nelegal, cu titlu de dobândă majorată ca urmare a evoluției pieței monetare/financiare și cu titlu de comision de acordare, de la data încasării până la data încetării perceperii, plus dobânda legală aferentă sumelor achitate în plus de reclamanți de la data plății și până la restituirea lor efectivă.

A obligat pârâta OOO. of PPP. - Sucursala România la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, potrivit tabelului aflat la filele x, volumul 21- dosar fond.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A respins, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-reclamanții A., MM., B., C., D., F., E., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., FF., EE., GG., HH., II., JJ., KK., LL., NN., OO., PP., PP., QQ., RR., NNN., SS., UU., TT., VV., WW., XX., YY., ZZ., FFF., AAA., EEE., BBB., CCC., DDD., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., MMM. Și LLL. și de recurenta-pârâtă OOO. of PPP. (fostă S.C. QQQ. S.A.) împotriva deciziei nr. 373 din 27 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

a) această obligație există numai până la data cesiunii portofoliului de contracte de către aceasta către intimatele-pârâte RRR. S.A. și SSS. IFN S.A. sau

b) această obligație există și după momentul cesiunii, până la data încetării perceperii de către intimatele-pârâte cesionare (conform prevederilor art. 9 din contractul de cesiune).

În motivarea cererii, recurenții-reclamanți au arătat că prin decizia nr. 373/27.05.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a dispus următoarele:

"(...) Obligă pârâta să restituie reclamanților sumele plătite nelegal, cu titlu de dobândă majorată ca urmare a evoluției pieței monetare/financiare și cu titlu de comision de acordare, de la data încasării până la data încetării perceperii, plus dobânda legală aferentă sumelor achitate în plus de reclamanți de la data plății și până la restituirea lor efectivă" (ultima filă, paragraful al doilea din decizia a cărei lămurire se solicită).

Au susținut că, prin decizia menționată, obligația de restituire a fost stabilită doar în sarcina intimatei-pârâte OOO. of PPP. - Sucursala România (în prezent OOO. of PPP.), nu și în sarcina RRR. S.A. și SSS. IFN S.A., deși în cursul procesului, respectiv în anul 2013, portofoliul de contracte vizat de intimată-pârâtă a fost cesionat către RRR. S.A. și SSS. IFN S.A., iar, ca urmare a cesiunii, la termenul de judecată din 21.01.2014, cele două persoane juridice anterior menționate au fost introduse în cauză, în baza dispoziției instanței, în calitate de intimate-pârâte.

În opinia recurenților-reclamanți, soluția dată de prima instanță nu poate echivala cu inexistența, în sarcina niciuneia dintre părți (adică nici a intimatei-pârâte OOO. of PPP., nici a intimatelor-pârâte RRR. S.A. și SSS. IFN SA), a obligației de restituire a unor sume după momentul cesiunii, întrucât aceasta ar însemna că o clauză declarată abuzivă nu ar produce efecte până la momentul cesiunii, dar ar produce efecte după momentul cesiunii.

Au apreciat că dispozitivul deciziei ar trebui interpretat în sensul că obligația de restituire ar reveni tot intimatei-pârâte OOO. of PPP. și după momentul cesiunii, instanța făcând aplicarea art. 9 din contractul de cesiune.

Totodată, recurenții-reclamanți au precizat că au demarat procedurile de executare silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 373/27.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, executare silită ce a fost efectuată numai împotriva intimatei-pârâte OOO. of PPP. - Sucursala România (în prezent OOO. of PPP.), nu și împotriva celorlalte două intimate-pârâte.

S-a menționat că, în cadrul executării silite, debitoarea OOO. of PPP. a formulat contestație la executare, iar instanța a apreciat că dobânda încasată nedatorat după data notificării cesiunii nu trebuie achitată de către aceasta.

În drept, au fost invocate prevederile art. 281

1

din vechiul C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 22 din 20 martie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 373/27.05.2014 formulată de recurenții-reclamanți.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că dispozitivul deciziei nr. 373/27.05.2014 a trasat limitele temporale ale obligației de restituire a sumelor plătite cu titlu de dobândă majorată, prevăzându-se, în mod clar, întinderea acesteia "până la data încetării perceperii".

S-a precizat că toate drepturile și obligațiile QQQ. S.A. au fost preluate de către OOO. of PPP. - Sucursala România, inclusiv drepturile și obligațiile litigioase, iar din conținutul contractului de cesiune, (art. 9) a rezultat că OOO. of PPP., ca urmare a fuziunii intervenite, își asumă in continuare derularea acestui litigiu, precum și toate taxele, costurile și cheltuielile, inclusiv onorarii de avocat (dosar apel, vol. II).

Instanța a stabilit că prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul și nu pot fi examinate aspecte care privesc fondul cauzei, deoarece o hotărâre judecătorească nu poate fi pusă în discuție altfel decât prin căile de atac.

Instanța a reținut că prin Decizia nr. 1188/23.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011, au fost respinse toate recursurile formulate, inclusiv recursul declarat de reclamanți cu privire la aspectele anterior menționate, în motivarea soluției de respingere, Înalta Curte de Casație și Justiție reținând următoarele:

"Decizia de apel este legală și din perspectiva obligării doar a uneia dintre pârâte, respectiv OOO. of PPP. - Sucursala România la acel moment, la restituirea sumelor plătite de reclamanți în baza clauzelor constatate nule. în mod legal, raportat la contractul de cesiune depus la dosar, instanța de apel a dispus doar obligarea pârâtei, care a rămas obligată la suportarea consecințelor decurgând din prezentul litigiu. O dispoziție în sensul solicitat de reclamanți ar conduce la obligarea la plată a unor părți care au preluat prin cesiune portofoliul de clienți (de contracte), cu condiția ca cedentul să rămână răspunzător în litigiul de față, ceea ce ar presupune ca instanța să lipsească de efecte actul juridic menționat".

Instanța a constatat, astfel, că solicitarea reclamanților recurenți nu se încadrează în dispozițiile art. 281

1

din C. proc. civ. din 1865, întrucât se tinde la modificarea dispozitivului deciziei, iar înțelesul acestuia rezultă din modul de redactare și din considerentele deciziei, aspectele învederate fiind examinate și prin calea de atac exercitată.

Ca atare, instanța a respins, ca nefondată, cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 373/27.05.2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În cadrul cererii de recurs au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304

1

și, respectiv, art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. din 1865.

În cadrul motivelor de recurs menționate au arătat, în prealabil, că prin decizia nr. 373/27.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul x/2011, a cărei lămurire se solicită, obligația de restituire a fost stabilită numai în sarcina intimatei-pârâte OOO. of PPP. - Sucursala România (în prezent OOO. of PPP.), nu și în sarcina intimatelor-pârâte RRR. S.A. și SSS. IFN S.A., deși în cursul procesului, respectiv în anul 2013, portofoliul de contracte al intimatei-pârâte OOO. of PPP. - Sucursala România a fost cesionat către RRR. S.A. și SSS. IFN S.A..

Recurenții-reclamanți au precizat că soluția nu poate echivala, în niciun caz cu "inexistența în sarcina niciuneia dintre intimatele-pârâte a obligației de restituire a sumelor achitate nedatorat, după momentul cesiunii.

Au susținut că dispozitivul deciziei trebuia interpretat în sensul că obligația de restituire ar reveni intimatei-pârâte OOO. of PPP., chiar și după momentul cesiunii, instanța făcând aplicarea art. 9 din contractul de cesiune, din care rezultă că aceasta își asumă în continuare derularea litigiului cu recurenții-reclamanți, precum și toate taxele, costurile și cheltuielile, inclusiv onorarii de avocat (aspect reținut la fila x, paragraful 1 din decizia nr. 373//27.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul x/2011).

În concluzie, au subliniat că, independent de cesiunea intervenită, obligațiile financiare derivând din procesul ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2011 revin exclusiv intimatei-pârâte OOO. of PPP. (inclusiv după momentul cesiunii), iar nu intimatelor-pârâte RRR. și SSS. IFN.

Recurenții reclamanți au precizat că prin decizia nr. 1188/23.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011, au fost respinse toate recursurile formulate împotriva deciziei nr. 373 din data de 27 mai 2014 anterior menționată, inclusiv recursul declarat de reclamanți cu privire la aspectele semnalate anterior.

Au arătat că, în motivarea soluției de respingere, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

"Decizia de apel este legală și din perspectiva obligării doar a uneia dintre pârâte, respectiv OOO. of PPP. - Sucursala România la acel moment, la restituirea sumelor plătite de reclamanți în baza clauzelor constatate nule. În mod legal, raportat la contractul de cesiune depus la dosar, instanța de apel a dispus doar obligarea pârâtei, care a rămas obligată la suportarea consecințelor decurgând din prezentul litigiu. O dispoziție în sensul solicitat de reclamanți ar conduce la obligarea la plată a unor părți care au preluat prin cesiune portofoliul de clienți (de contracte), cu condiția ca cedentul să rămână răspunzător în litigiul de față, ceea ce ar presupune ca instanța să lipsească de efecte actul juridic menționat".

Tot cu titlu prealabil, recurenții-reclamanți au arătat că, în paralel cu soluționarea recursului, au demarat procedurile de executare silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 373/27.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, executarea silită fiind efectuată numai împotriva pârâtei OOO. of PPP. - Sucursala România (în prezent OOO. of PPP.), nu și împotriva intimatelor.

Au menționat că, împotriva măsurilor de executare silită, debitoarea OOO. of PPP. a formulat contestație la executare, în cadrul căreia instanța a dispus efectuarea unei expertize cu privire la sumele pe care debitoarea trebuia să le restituie recurenților, stabilind data notificării cesiunii (5.08.2013) ca dată de referință până la care să fie determinată dobânda majorată încasată nedatorat.

De asemenea, recurenții-reclamanți au precizat că în cadrul contestației la executare menționate, instanța de executare a apreciat că după data notificării cesiunii, obligația de restituire nu revine contestatoarei OOO. of PPP.

În consecință, după redactarea motivării soluției instanței de recurs, recurenții-reclamanți au reiterat cererea de modificare a datei de referință până la care trebuie determinate sumele reprezentând dobândă majorată ce trebuie restituite de către OOO. of PPP., astfel încât această perioadă să includă și intervalul de timp cuprins între data notificării cesiunii (5.08.2013) și data implementării deciziei nr. 373/27.05.2014 de către cesionare (martie 2015). Cererea a fost respinsă din nou de către instanța de executare, care a apreciat că, în raport cu dispozitivul titlului executoriu (decizia nr. 373/27.05.2014), considerentele deciziei pronunțate de instanța de recurs nu afectează soluția stabilită și nu impun modificarea datei de referință până la care există în sarcina debitoarei OOO. of PPP.

Cu privire la motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul formulat, recurenții-reclamanți au susținut, sub un prim aspect, că încheierea nr. 22/20.03.2018 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, deoarece, în mod greșit a apreciat prima instanță că recurenții-reclamanți ar fi solicitat modificarea dispozitivului deciziei nr. 373/27.05.2014, nu lămurirea acestuia, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865.

Cu privire la faptul că aspectele învederate au fost examinate și prin calea de atac exercitată împotriva deciziei nr. 373/27.05.2014, recurenții-reclamanți au susținut că din considerentele deciziei nr. 1188 din 23 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte rezultă neîndoielnic faptul că în sarcina intimatelor-pârâte RRR. și SSS. IFN. nu a fost stabilită o obligație de restituire, instanța de apel stabilind, în mod corect, că obligația de restituire incumbă doar intimatei-pârâte OOO. of PPP., atât înainte, cât și după momentul notificării cesiunii.

Totuși, recurenții-reclamanți au menționat că instanța de executare a apreciat în mod diferit, în sensul că obligația de restituire ce incumbă debitoarei OOO. of PPP. se întinde temporal doar până la momentul cesiunii.

Sub un al doilea aspect, recurenții-reclamanți au considerat că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile pct. 9 al art. 304 din C. proc. pen. din 1865, încheierea fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 281

1

din C. proc. civ. din 1865, în sensul că, în mod eronat a considerat instanța de fond că cererea de lămurire formulată nu s-ar încadra în prevederile textului de lege anterior menționat.

La data de 04.10.2018, intimata-pârâtă TTT. (actuala denumire a intimatei-pârâte OOO. of PPP.) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, prin prisma faptului că dispozitivul deciziei nr. 373 din 27 mai 2015 este clar și transparent, în raport cu clauzele contractului de cesiune încheiat între intimatele pârâte.

Și intimata RRR. S.A. București a depus întâmpinare, la data de 02 noiembrie 2018, prin care a solicitat respingerea recursului.

La acest termen de judecată, astfel cum s-a precizat în partea introductivă a hotărârii, Înalta Curte a respins, ca nefondată, excepția nulității căii de atac a recursului invocată de către intimata-pârâtă TTT. prin întâmpinare, urmând ca excepția autorității lucrului judecat și cea a inadmisibilității căii de atac să fie examinate ca apărări pe fondul recursului cu care este învestită instanța.

1

din același act normativ, Înalta Curte constată recursul declarat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 281

1

"în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice".

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că procedura specială de lămurire a dispozitivului este mijlocul procedural prin care se clarifică, se interpretează măsurile dispuse de instanța de judecată prin dispozitiv, în vederea explicitării acestora, pentru a se putea proceda la executarea silită a hotărârii vizate.

Așadar, părțile au acces la această procedură specială doar în ipoteza în care dispozitivul hotărârii judecătorești nu este suficient de clar - aspect ce poate genera dificultăți în procedura de executare silită - nefiind, însă, o cale menită să ducă la anularea ori modificarea titlului executoriu, întrucât o atare finalitate poate fi atinsă doar prin intermediul căilor legale de atac care, în speță, au fost deja exercitate.

Recurenții-reclamanți au solicitat primei instanțe lămurirea dispozitivului deciziei nr. 373/27.05.2014, pronunțată în apel, în dosarul nr. x/2011 de către Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu privire la întinderea obligației de restituire a sumelor plătite nelegal, cu titlul de dobândă majorată, respectiv dacă:

a) această obligație există numai până la data cesiunii portofoliului de contracte de către aceasta către intimatele-pârâte RRR. S.A. și SSS. IFN S.A. sau

b) această obligație există și după momentul cesiunii, până la data încetării perceperii de către intimatele-pârâte cesionare (conform prevederilor art. 9 din contractul de cesiune).

Au făcut referire la următorul text din cuprinsul dispozitivului, considerat neclar:

"Obligă pârâta să restituie reclamanților sumele plătite nelegal, cu titlu de dobândă majorată ca urmare a evoluției pieței monetare/financiare și cu titlu de comision de acordare, de la data încasării până la data încetării perceperii, plus dobânda legală aferentă sumelor achitate în plus de reclamanți de la data plății și până la restituirea lor efectivă" (ultima filă, paragraful al doilea din decizia a cărei lămurire se solicită".

În legătură cu motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. din 1865, se constată că niciuna din criticile invocate de către recurenții-reclamanți nu este fondată.

Înalta Curte constată că instanța a reținut în mod justificat faptul că aspectele învederate în cadrul prezentei cereri au fost examinate în calea de atac a recursului formulat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei a cărei lămurire se solicită, recurs ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În cadrul dosarului anterior menționat, analizând în mod corespunzător argumentele invocate de recurenții-reclamanți (reluate în cadrul cererii de lămurire din prezenta cauză), Înalta Curte a respins motivat, prin decizia nr. 1188/23.06.2016, recursurile formulate împotriva deciziei nr. 373/27.05.2014, inclusiv recursul declarat de recurenții-reclamanți.

În motivarea soluției de respingere a recursurilor, Înalta Curte a reținut:

"Decizia de apel este legală și din perspectiva obligării doar a uneia dintre pârâte, respectiv OOO. of PPP. - Sucursala România la acel moment, la restituirea sumelor plătite de reclamanți în baza clauzelor constatate nule. În mod legal, raportat la contractul de cesiune depus la dosar, instanța de apel a dispus doar obligarea pârâtei, care a rămas obligată la suportarea consecințelor decurgând din prezentul litigiu. O dispoziție în sensul solicitat de reclamanți ar conduce la obligarea la plată a unor părți care au preluat prin cesiune portofoliul de clienți (de contracte), cu condiția ca cedentul să rămână răspunzător în litigiul de față, ceea ce ar presupune ca instanța să lipsească de efecte actul juridic menționat".

Așadar, toate elementele învederate în cuprinsul cererii de lămurire formulate au fost deja analizate și lămurite de instanța de recurs în cadrul deciziei nr. 1188/23.06.2016.

În raport de aceste aspecte, se apreciază ca fiind corectă interpretarea instanței, în sensul că ceea ce se solicită de către recurenții-reclamanți în prezenta cauză este, în realitate, o modificare a dispozitivului deciziei nr. 373/27.05.2016.

În mod justificat s-a reținut, prin hotărârea atacată, că pentru a se da o dezlegare cererii de lămurire formulate de către recurenții-reclamanți este necesară reexaminarea unor împrejurări ce vizează fondul cauzei, ceea ar echivala cu repunerea în discuție, prin prisma acelorași argumente examinate deja de către instanța de recurs, a unei hotărâri judecătorești devenite între timp irevocabile.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, deși cererea de lămurire formulată de recurenții-reclamanți este admisibilă, fiind în mod corect circumscrisă dispozițiilor art. 281

1

Or, un asemenea demers este nepermis în cadrul procedurii menționate, instanța reținând, în mod corect, că nu poate adăuga, restrânge sau substitui elemente din hotărârea interpretată și nu poate formula noi argumente.

Nu poate fi reținută excepția procesuală a autorității de lucru judecat (a deciziei nr. 1188/23.06.2016 a Înaltei Curți) invocată de către intimata-pârâtă TTT., deoarece lipsește identitatea de obiect și cauză juridică între prezenta cauză și litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011, instanța făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 163 și art. 1201 din C. proc. civ. din 1865.

În același timp, interpretarea dată de instanța de executare deciziei nr. 373/27.05.2014 nu poate constitui un argument în sprijinul admiterii recursului formulat în prezenta cauză și, respectiv, admiterii cererii de lămurire a dispozitivului deciziei, deoarece reprezintă un element ulterior și extrinsec litigiului în care s-a pronunțat titlul executoriu și, ca atare, nu poate fi clarificat în cadrul procedurii prevăzute de art. 281

1

Prin urmare, în cauză nu sunt întemeiate criticile invocate în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, deoarece, contrar susținerilor recurenților-reclamanților, încheierea atacată cuprinde motivele pentru care instanța a respins, ca nefondată, cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 373/27.05.2014, iar o eventuală "lămurire" a acestui dispozitiv, în sensul dorit de recurenții-reclamanți, ar echivala, în mod nepermis, cu o modificare a acestuia, deghizată în forma procedurii prevăzute de dispozițiile art. 281

1

În același timp, în baza considerentelor anterior menționate, Înalta Curte apreciază că nu este fondată nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865, deoarece nu se poate susține că prima instanță ar fi interpretat sau aplicat în mod greșit dispozițiile art. 281

1

din actul normativ menționat.

Dimpotrivă, în raport cu caracterul procedurii instituite de art. 281

1

C. proc. civ. din 1865 și cu considerentele deciziei a cărei lămurire se solicită, prin raportare la cele ale deciziei nr. 1188/23.06.2016, pronunțate în recurs, este corectă concluzia primei instanțe, în sensul că cererea de lămurire formulată este nefondată.

În consecință, pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, prin raportare la prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. din 1865 și art. 281

1

din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în considerarea dispozițiilor art. 281

3

alin. (2) C. proc. civ. din 1865, potrivit cărora părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, cererile privind plata cheltuielilor de judecată formulate de intimata pârâtă TTT. și de către intimata pârâtă S.C. RRR. S.A. București.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A., MM., B., C., D., F., E., G., H., I., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., FF., EE., GG., HH., II., JJ., KK., LL., NN., OO., PP., PP., QQ., RR., NNN., SS., UU., TT., VV., WW., XX., YY., ZZ., FFF., AAA., EEE., BBB., CCC., DDD., HHH., III., JJJ., KKK., MMM. și LLL. împotriva încheierii nr. 22 din 20 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011.

Respinge, ca neîntemeiate, cererile privind plata cheltuielilor de judecată formulate de intimata pârâtă TTT. și de către intimata pârâtă S.C. RRR. S.A. București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1644/2019
Ședința publică din data de 4 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6299 din 12 octombrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul
ÎCCJ 2021-03-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 534/2021
euro și a sumelor reprezentând comision de administrare achitate începând cu 21 septembrie 2009, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume, începând cu data plății până la restituirea integrală a sumelor; - să fie obligată pâ
ÎCCJ 2018-06-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3036/2018
Ședința publică din data de 20 iunie 2018 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 14492/06.12.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, s-a admis în parte acțiunea form
ÎCCJ 2018-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2694/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 4629 din 6 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost admisă în parte cererea formulată de re
ÎCCJ 2019-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1377/2019
concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, a fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 5895 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. C. Calea de atac împotriva hot
Sursă