ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1250/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1250/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

ÎNALTA CURTE DE CASAJIE Șl JUSTIȚIE

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată

plângerea formulată de petentul D.C. împotriva rezoluțiilor nr. 289/P/2010 din

data de 21 martie 2012 și nr. 179/11/2/2012 din data de 08 mai 2012 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a obligat petentul D.C. să

plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Suceava a

reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr.

572/39/2012 din 06 iulie 2012, petentul D.C. a contestat rezoluțiile nr.

289/P/2010 din data de 21 martie 2012 și nr. 179/11/2/2012 din data de 08 mai

2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fiind nemulțumit de

soluțiile dispuse în cauză.

S-a dispus atașarea dosarului nr. 289/P/2010 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Analizând actele dosarului, Curtea constată că prin

rezoluția nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Suceava, s-a dispus, în temeiul disp. art. 228 alin. 6 C. proc. pen.

rap. la art. 10 lit. a C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

făptuitorii:

- L.I.G., B.M., A.C., D.C.D., H.L., L.A., T.R.I., T.K.,

M.M. și I.M. - judecători la Judecătoria Suceava;

- C.G.I., G.M.L., P.C.D., A.A., B.I.D., F.L., C.G., B.C.,

D.I.C., M.C., D.D., T.M., B.D., M.A.F., M.M.C., V.O.D., C.G., I.G., A.I.M., C.L.

și S.A. - judecători la Tribunalul Suceava;

- M.C.G., J.P.L., G.P.S. și B.A.G. - procurori la Parchetul

de pe lângă Tribunalul Suceava;

- S.O., S.C. - procurori și G.M. - prim procuror, toți

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava;

- C.L., M.C.E., J.I., G.C. și R.M.G. - grefieri la

Judecătoria Suceava; Ș.M.D., M.D., Ș.L.G., I.T., R.M., P.I. și Ș.L. - grefieri

la Tribunalul Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., întrucât din actele

premergătoare efectuate în cauză nu rezultă comiterea vreunei fapte penale.

Pentru a se dispune astfel, s-au reținut următoarele:

La data de 02 iulie 2010, persoana vătămată D.I.C. a

formulat o plângere penală, prin care solicita efectuarea de cercetări față de

membrii completului de judecată al Judecătoriei Suceava, respectiv L.I.G. - judecător

și C.L. - grefier, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă

calificată, prev. de art. 248

1

C. pen., motivând că, în cursul

cercetării judecătorești efectuate în Dosarul penal nr. 5203/314/2010, la

termenul de judecată din data de 30 iunie 2010, nu au reluat dezbaterile, așa

cum el a solicitat și, prin aceasta, i-au îngrădit dreptul și accesul la

justiție.

În cursul efectuării actelor premergătoare s-a procedat

la verificarea înscrisurilor aflate la dosarul menționat, în prezența persoanei

vătămate, ocazie cu care aceasta a precizat că, la data de 22 septembrie 2010,

a depus un plic cu mai multe documente, iar două dintre acestea nu sunt

consemnate în Sentința civilă nr. 43 din 22 septembrie 2010 a Judecătoriei

Suceava, nefiind avute în vedere de judecătorul L.I.G. la pronunțarea

hotărârii. în aceste împrejurări s-a constatat că, în plicul depus de D.I.C. se

mai afla un exemplar original al adresei Arhivelor Naționale - Direcția

Județeană Botoșani din cadrul Ministerului Administrației și Internelor nr. 8257

din 27 august 2010 și două copii ale Planului cotei de pământ lăsată doamnei L.G.B.

Aspectele constatate au fost menționate într-un proces

- verbal și comunicate Tribunalului Suceava, învestit cu soluționarea

recursului.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat

că, la data de 27 mai 2010, a fost înregistrată sub nr. 5203/314/2010,

plângerea formulată de D.I.C. conform art. 278

1

C. proc. pen.

împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 200/P/2010 din 26

martie 2010, adoptată în dosarul penal cu același număr al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Suceava și a Rezoluției prim procurorului aceleiași unități de

parchet nr. 361/II/2/2010 din 30 aprilie 2010.

Cauza a fost repartizată spre soluționare judecătorului

L.I.G. care, la termenul de judecată din data de 30 iunie 2010, constatând că Dosarul

penal nr. 200/P/2010 a fost depus la instanță, a declarat terminată cercetarea

judecătorească și a acordat cuvântul la dezbateri. După încheierea acestora,

judecătorul a constatat că s-a prezentat petentul D.I.C., care a solicitat un

termen, pentru a-și pregăti apărarea. în această împrejurare, a fost amânată

pronunțarea cauzei la data de 07 iulie 2010.

Având nevoie de timp pentru deliberare, făptuitoarea a

amânat din nou pronunțarea, pentru data de 09 iulie 2010, situație în care D.I.C.

a formulat o cerere de recuzare, care a fost respinsă prin încheierea din 12

iulie 2010. Cauza a fost repusă pe rol la data de 14 iulie 2010 și s-a fixat

termen de judecată la 22 septembrie 2010.

Prin Sentința penală nr. 403 din 22 septembrie 2010 a

fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de către petent, totodată

fiind respinse, ca inadmisibile, și cererile de recuzare și suspendare.

În cuprinsul hotărârii judecătorești s-a menționat

faptul că D.I.C. a prezentat instanței de judecată originalul plicului expediat

lui de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale, pe care l-a desfăcut,

rezultând mai multe înscrisuri.

Cu ocazia verificărilor efectuate în prezenta cauză la

data de 08 noiembrie 2010, s-a constatat că înscrisurile identificate în plicul

atașat Dosarului nr. 5203/314/2010 nu au fost consemnate în sentința penală

menționată, însă au fost avute în vedere de instanța de judecată, care a

respins, la data de 25 februarie 2011, recursul declarat de D.I.C., ca

nefondat.

În cursul actelor premergătoare efectuate, D.I.C. a

depus mai multe plângeri și memorii, prin care a solicitat efectuarea de

cercetări față de mai mulți judecători, procurori și grefieri, motivând că

aceștia și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și i-ar fi

cauzat o vătămare a intereselor legale, motiv pentru care au fost efectuate

verificări și asupra acestor aspecte.

Astfel, la data de 22 februarie 2011, persoana vătămată

a solicitat extinderea cercetărilor efectuate față de L.I.G. pentru faptele

precizate în plângerea inițială și față de C.G.I., G.M.L. și P.C.D. (judecători

la Tribunalul Suceava), Ș.M.D. (grefier) și M.C.G. (procuror la Parchetul de pe

lângă Tribunalul Suceava), care au participat la ședința de judecată din data

de 28 ianuarie 2011 în Dosarul Tribunalului Suceava nr. 5203/314/2010.

Din verificările efectuate a rezultat că, la data

menționată, D.I.C. a formulat cerere de recuzare a judecătorului G.M.L. și a

procurorului J.P.L., care au participat la soluționarea altor cauze, în care a

el fost parte, însă cererea a fost respinsă prin încheierea nr. 20 din 15

februarie 2011.

Printr-un alt memoriu, persoana vătămată a solicitat

efectuarea de cercetări față de judecătorul B.M., care a pronunțat Sentința

penală nr. 188 din 28 aprilie 2010 în Dosarul Judecătoriei Suceava nr.

75/314/2010, precum și față de A.A., B.I.D. și F.L. (judecători la Tribunalul

Suceava), M.D. (grefier) și M.C.G. (procuror la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Suceava), care au participat la ședința de judecată din 22 octombrie

2010, când s-a pronunțat Decizia penală nr. 188, prin care i-a fost respins

recursul, ca nefondat.

Această cauză a fost înregistrată la Judecătoria

Suceava în baza plângerii formulate de D.I.C. și D.N. conform art. 278

1

C. proc. pen. împotriva Rezoluției prim procurorului Parchetului de pe lângă

Tribunalul Suceava nr. 1263/11/1/2009 din 18 decembrie 2009, prin care a fost

respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată împotriva referatului din data

de 03 aprilie 2009, întocmit de Poliția Orașului Salcea, cu propunere de

neîncepere a urmăririi penale în Dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Suceava nr. 766/P/2009.

Împotriva referatului menționat persoana vătămată a mai

formulat o plângere, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Sentința

penală nr. 128 din 15 martie 2010, pronunțată de judecătorul A.C. în Dosarul nr.

10584/314/2009. împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat recursuri D.I.C.

și D.N., însă acestea au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 552

din 05 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, pronunțată de judecătorii C.G., F.L.

și B.C. La dezbateri a participat procurorul J.P.L. și grefierul M.D.

În acest Dosar penal (nr. 766/P/2009 al Parchetului de

pe lângă Judecătoria Suceava) D.I.C. a formulat plângere împotriva primarului

orașului Salcea, județul Suceava, numitul L.I., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen., motivând că, în mod nelegal, comisia de fond

funciar i-a atribut suprafața de 30 ari teren arabil în extravilan și nu

suprafața de 50 ari, conform dispozițiilor legale.

Din actele efectuate rezultă că, la data de 20 iulie 2009,

persoana vătămată a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava,

înaintarea Dosarului nr. 766/P/2009 la Tribunalul Suceava, acesta fiind necesar

pentru soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței penale nr. 263 din 27

mai 2009.

Întrucât prin Rezoluția prim procurorului Parchetului

de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 997/11/1/2009 din 14 august 2009, această

cerere a fost respinsă ca inadmisibilă, D.I.C. a formulat o plângere conform

art. 278

1

C. proc. pen., înregistrată la Judecătoria Suceava sub nr.

7477/314/2009. Cauza a fost repartizată judecătorului D.C.D. care, prin

Sentința penală nr. 505 din 25 noiembrie 2009, a respins plângerea, ca

inadmisibilă. Dezbaterile în fond au avut loc la data de 11 noiembrie 2009, cu

participarea procurorului S.O. și a grefierului de ședință M.C.E.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat

recurs petentul, însă acesta a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală

nr. 61 din 05 februarie 2012 a Tribunalului Suceava, pronunțată de judecătorii D.I.C.,

B.C. și C.G., cu participarea procurorului B.A.G., de la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Suceava și a grefierului de ședință Ș.L.G.

În legătură cu modul în care organele de cercetare

penală au administrat probe în Dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Suceava nr. 766/P/2009, D.I.C. a formulat o altă plângere la Judecătoria

Suceava, înregistrată sub nr. 2882/314/2009. Prin Sentința penală nr. 263 din

27 mai 2009, pronunțată de judecătorul H.L., plângerea a fost trimisă spre

soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, conform art. 278 C.

proc. pen. rap. la art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen.

Fiind nemulțumit de soluția adoptată, D.I.C. a declarat

recurs, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia Tribunalului Suceava nr.

114 din 05 martie 2010, pronunțată de judecătorii A.A., B.I.D. și B.C., la

dezbateri participând procurorul G.P.S. și grefierul Ș.L.G..

După rămânerea definitivă a sentinței penale pronunțate

în dosarul Judecătoriei Suceava nr. 7477/314/2009, persoana vătămată a formulat

o contestație în anulare, care a fost înregistrată la Tribunalul Suceava sub

nr. 1022/86/2010.

Prin Decizia penală nr. 1 din 07 ianuarie 2011,

pronunțată de către judecătorii B.I.D., A.A. și G.M.L., contestațiile au fost

respinse, ca inadmisibile.

Prin memoriul depus la dosar la data de 22 februarie

2011, persoana vătămată a solicitat extinderea cercetărilor față de judecătorii

care au pronunțat hotărârile în Dosarul Judecătoriei Suceava nr. 5014/314/2006,

fără însă a face vreo motivare.

Din verificările efectuate a rezultat că această cauză

a fost înregistrată la data de 13 decembrie 2006, în baza acțiunii civile având

ca obiect plângere la Legea nr. 18/1991, formulată de D.I.C. și D.N. După

administrarea probatoriului, prin Sentința civilă nr. 999 din 13 martie 2007,

pronunțată de judecătorul L.A., cererea formulată a fost respinsă, ca nefondată.

Recursul declarat de către reclamanți a fost respins

prin Decizia Tribunalului Suceava nr. 1504 din 22 iunie 2007, pronunțată de

judecătorii M.C., D.D. și T.M., la ședința de judecată participând grefierul Ș.L.

Ulterior depunerii plângerii inițiale, D.I.C. a cerut

extinderea cercetărilor și față de judecătorul T.R.I., motivând că acesta și-ar

fi îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării Dosarului

civil nr. 5097/314/2009 al Judecătoriei Suceava și ar fi refuzat, în mod

nejustificat, să-i aprobe xeroxarea înscrisurilor depuse la acesta.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că, la

data de 26 iunie 2009, a fost înregistrată sub nr. 5097/314/2009, acțiunea

civilă având ca obiect fond funciar formulată de L.Ș. împotriva pârâtelor

Comisia Locală Salcea de Fond Funciar și Comisia Județeană pentru stabilirea

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.

Prin Sentința civilă nr. 553 din 04 februarie 2010,

cererea a fost admisă, a fost desființată în parte Hotărârea Comisiei Județene

nr. 393 din 30 aprilie 2009 și s-a dispus validarea dreptului de proprietate

pentru suprafața de 0,50 ha teren agricol, situată în localitatea Salcea,

Tarlaua „C.

”

, județul Suceava. în motivarea hotărârii

s-a reținut că reclamantul are calitatea de succesor al proprietarului inițial

al terenului, numita L.M.

Ulterior, în cursul anului 2010, D.I.C. a solicitat să

i se aprobe eliberarea de copii după toate înscrisurile aflate la Dosarul nr.

5097/314/2009, situație în care, prin adresa nr. 390/S din 22 decembrie 2010,

făptuitorul i-a comunicat că cererea sa a fost respinsă, întrucât nu are

calitatea de parte în cauză.

La aceeași dată, prin adresa nr. 389/ S, i s-a

comunicat petentului că, din verificările efectuate de Consiliul Superior al Magistraturii

în lucrarea nr. 1417/IJ/1098/SIJ/2010, nu s-a constatat că din dosar lipsesc

acte.

Fiind nemulțumit de răspunsurile primite, D.I.C. a

formulat o cerere modificatoare a cererii introductive de instanță,

înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 12290/86/2010, prin care a solicitat

obligarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava de a-i

răspunde la mai multe adrese.

Cauza a fost repartizată spre soluționare judecătorului

T.K., aceasta respingând cererea prin Sentința nr. 3798 din 09 iunie 2011. La

ședința de judecată a participat grefierul J.I.

Hotărârea judecătorească pronunțată a fost atacată de

reclamant cu recurs, însă acesta a fost respins prin Decizia Curții de Apel

Suceava nr. 3865 din 10 octombrie 2011.

În cursul verificărilor efectuate în prezenta cauză, D.I.C.

a solicitat extinderea cercetărilor față de A.C. și L.I.G. pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu, motivând că acestea, în mod ilegal, i-au

aplicat amenzi în sumă de câte 1.000 lei, în Dosarul nr. 7213/314/2010.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, la data

de 29 iulie 2010, a fost înregistrată contestația la executare formulată de D.I.C.

împotriva somațiilor emise la data de 22 iulie 2010, în Dosarele nr.

4422/314/2010 și nr. 4424/314/2010.

Cauza a fost repartizată spre soluționare judecătorului

L.I.G., care la termenul din data de 24 noiembrie 2010, a dispus aplicarea a

două amenzi în cuantum de 1.000 lei contestatorului, cu motivarea că acesta a

avut o atitudine ireverențioasă.

În aceste condiții, Dimitriu l. Constantin a formulat o

cerere de recuzare, care a fost respinsă prin încheierea din 26 noiembrie 2010,

pronunțată de judecătorul A.C.. La dezbaterile ce au avut loc la acest termen

de judecată a participat procurorul S.C. și grefierul G.C.

La data de 29 noiembrie 2010, persoana vătămată a

formulat o nouă cerere de recuzare, care a fost respinsă de către același

judecător. Totodată, petentul a fost sancționat cu amendă judiciară în sumă de

1.000 lei pentru atitudine ireverențioasă.

Prin Sentința civilă nr. 595 din 02 decembrie 2010,

pronunțată de L.I.G. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația Ia executare

formulată de către D.I.C. În considerente s-a reținut că motivele invocate nu

se circumscriu cazurilor prevăzute de art. 461 C. proc. pen., neexistând nici o

dovadă că împotriva sentințelor penale pronunțate în Dosarele nr. 4422/314/2010

și nr. 4424/314/2010 s-ar fi înregistrat vreo cale de atac.

Împotriva soluției pronunțate contestatorul a declarat

recurs, acesta fiind respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 184 din 22 aprilie

2011 a Tribunalului Suceava.

Din verificările efectuate a rezultat că, în Dosarele nr.

4422/314/2010 și nr. 4424/314/2010 au fost contestate somațiile emise pentru

cheltuielile judiciare la plata cărora D.I.C. a fost obligat în dosarele nr.

8507/314/2009 și nr. 2882/314/2009.

Primul dintre aceste dosare a fost înregistrat pe rolul

Judecătoriei Suceava în baza plângerii formulate de persoana vătămată conform

art. 278

1

C. proc. pen. împotriva Ordonanței Parchetului de pe lângă

Judecătoria Suceava nr. 1151/11/1/2009 din 28 septembrie 2009, prin care i s-a

respins cererea de recuzare a lucrătorului de poliție care efectua cercetările

în Dosarul penal nr. 2704/P/2009.

Prin Sentința penală nr. 538 din 18 decembrie 2009, pronunțată

de judecătorul A.C., plângerea petentului a fost respinsă, ca inadmisibilă,

soluția rămânând definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat, prin

Decizia penală nr. 116 din 05 martie 2010 a Tribunalului Suceava, pronunțată de

judecătorii A.A., B.I.D. și B.C., Ia dezbateri participând procurorul G.P.S.

Împotriva amenzilor aplicate, la datele de 24 noiembrie

2010 și 22 iunie 2011, în Dosarul Judecătoriei Suceava nr. 7213/314/2010, D.I.C.

a formulat cereri de reexaminare, care au fost înregistrate sub nr.

11045/314/2010.

Cauza a fost repartizată spre soluționare judecătorului

L.I.G. care, prin Sentința civilă nr. 706 din 16 noiembrie 2011, a respins

cererile, ca neîntemeiate. în cursul cercetării judecătorești, respectiv, la

data de 09 noiembrie 2011, petentul a fost evacuat din sala de judecată,

avându-se în vedere atitudinea sa necorespunzătoare.

În cursul efectuării actelor premergătoare, persoana

vătămată a solicitat extinderea cercetărilor și față de judecătorul M.M. și

procurorul S.O., motivând că, la termenul de judecată din 14 noiembrie 2011, cu

ocazia dezbaterilor care au avut loc în dosarul Judecătoriei Suceava nr.

544/314/2011, a fost amendat și evacuat din sala de ședință în mod abuziv.

În această cauză, prin Sentința penală nr. 686 din 14

noiembrie 2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată împotriva

Rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 22/P/2010 din 05

noiembrie 2010, dispunându-se totodată amendarea petentului cu suma de 1.000

lei, pentru nerespectarea solemnității ședinței de judecată.

În cursul actelor premergătoare efectuate în prezenta

cauză, persoana vătămată a solicitat extinderea cercetărilor și față de

judecătorii care i-au aplicat sancțiunea amenzii în cauzele în care au efectuat

cercetare judecătorească, și anume:

Prin încheierea din 11 martie 2010, pronunțată de

judecătorul B.M., grefier de ședință R.M.G., în Dosarul Judecătoriei Suceava

nr. 10584/314/2010, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de către D.I.C.

împotriva judecătorului A.C., aplicându-i-se, totodată petentului sancțiunea

amenzii în cuantum de 200 lei, pentru abuz de drept procesual, cu motivarea că

a formulat în mod repetat cereri de recuzare fără respectarea dispozițiilor

legale, reiterând cereri evident inadmisibile, pentru a tergiversa cursul

judecății;

În Dosarul Tribunalului Suceava nr. 1541/86/2009, prin

încheierile din 20 ianuarie 2010 și 19 februarie 2010 au fost respinse, ca

nefondate, cererile de recuzare formulate de D.I.C. împotriva judecătorului B.D.

Soluțiile au fost pronunțate de către judecătorul M.A.F. (grefier de ședință I.T.),

care i-a aplicat petentului câte o amendă în cuantum de 500 lei, întrucât a

apreciat că cererile au un vădit caracter șicanator, care nu face altceva decât

să tergiverseze judecarea cauzei;

Același judecător i-a aplicat persoanei vătămate o

amendă în cuantum de 500 lei, prin încheierea pronunțată în Dosarul nr.

6727/86/2009, la termenele de judecată din 21 ianuarie 2010 și 19 februarie

2010, în considerente fiind reținută aceeași motivare;

Prin încheierea de ședință din data de 26 ianuarie

2010, pronunțată în Dosarul Tribunalului Suceava nr. 6801/86/2009 de către

judecătorii M.M.C., V.O.D. și C.G. (grefier R.M.), a fost respinsă cererea de

recuzare formulată de D.I.C., petentul fiind amendat cu amendă judiciară în

cuantum de 700 lei, întrucât după respingerea unei prime cereri, fără a indica

motive noi, a repetat solicitarea de recuzare;

În Dosarul Tribunalului Suceava nr. 4349/86/2009,

persoana vătămată a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată

compus din magistrații M.M.C., V.O.D. și I.G., iar prin încheierea nr. 50 din

04 februarie 2010, pronunțată de către judecătorii A.I.M., C.L. și S.A.

(grefier de ședință P.I.), solicitarea sa a fost respinsă, dispunându-se

totodată și aplicarea amenzii în sumă de 500 lei, pentru formularea unei cereri

de recuzare cu rea - credință.

Prin Sentința penală nr. 4652 din 25 octombrie 2010,

pronunțată de către judecătorul T.R.I., în dosarul Judecătoriei Suceava nr.

1480/314/2010, a fost respinsă plângerea formulată de către D.I.

Constantin împotriva procesului - verbal de

contravenție din 25 ianuarie 2010, dispunându-se, totodată, amendarea

petentului cu sumele de 700 lei și 500 lei, pentru introducerea cu rea -

credință a unor cereri vădit netemeinice și respectiv, pentru împiedicarea

exercitării atribuțiilor ce revin judecătorilor.

Printr-un memoriu depus la dosar, persoana vătămată a

reclamat și că I.M. - judecător la Judecătoria Suceava, B.D. - judecător la

Tribunalul Suceava și G.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Suceava, ar fi refuzat eliberarea de copii după înscrisurile depuse la diferite

cauze. Având în vedere aceste aspecte, în sarcina făptuitorilor nu poate fi

reținută săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., întrucât nu rezultă că s-ar fi cauzat,

cu intenție, o vătămare a intereselor legale ale persoanei vătămate, cu atât

mai mult cu cât aceasta are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată

pe calea unei acțiuni în contencios administrativ.

În aceleași condiții, nu poate fi reținută săvârșirea

vreunei infracțiuni nici în sarcina magistraților care au aplicat persoanei

vătămate sancțiuni cu amenda, întrucât conform art. 129 C. proc. civ., părțile

au obligația să îndeplinească actele procedurale în condițiile, ordinea și

termenele stabilite de lege sau de judecător. De asemenea, trebuie avut în

vedere că, potrivit art. 122 C. proc. civ., președintele completului exercită

poliția ședinței de judecată, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii și

bunei - cuviințe, iar conform art. 298 C. proc. pen., acesta veghează asupra

menținerii ordinii și solemnității ședinței. în aceste condiții, părțile sau

persoanele care nu păstrează disciplina ședinței, pot fi îndepărtate din sală

și li se poate aplica sancțiunea amenzii.

Împotriva încheierii prin care i s-a aplicat amenda,

cel obligat are posibilitatea, conform art. 108

5

C. proc. civ., să

formuleze cerere de revizuire, solicitând să se revină asupra amenzii sau să se

dispună reducerea acesteia.

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă

că făptuitorii și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și,

prin aceasta ar fi cauzat, cu intenție, o vătămare a intereselor legale ale

persoanei vătămate.

S-a avut în vedere faptul că infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. constă

în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de

serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod

defectuos și, prin aceasta, cauzează o vătămare intereselor legale ale unei

persoane.

Pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca

funcționarul public să-și exercite în mod abuziv atribuțiile de serviciu, fie

printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune -

îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea

intereselor legale ale unei persoane.

În cazul de față nu există minime indicii care să

conducă la concluzia că magistrații ori grefierii reclamați ar fi comis un abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor sau o altă infracțiune.

Fiind în exercitarea atribuțiilor profesionale, având

calificarea necesară și competența legală, magistrații reclamați au examinat

cauzele deduse judecății, au analizat și s-au pronunțat motivat asupra

cererilor formulate și excepțiilor invocate, hotărând apoi.

Sub acest aspect, este de reținut faptul că fapta

judecătorilor de a pronunța hotărâri în exercitarea atribuțiilor de serviciu

sau a procurorilor de a instrumenta un dosar penal nu constituie o faptă

prevăzută de legea penală, iar partea nemulțumită de măsurile luate poate să le

conteste, folosindu-se de căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de

lege (în acest sens Î.C.C.J., Decizia penală nr. 1026/2009, Dosar nr.

1070/46/2008.)

Totodată, așa cum se motivează și în Decizia penală nr.

1390 din 14 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptarea sau

pronunțarea unei soluții în detrimentul uneia dintre părți nu echivalează cu o

îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate

interesele legale ale persoanei și nici nu se circumscrie conținutului

constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute de legea penală.

În altă ordine de idei, magistratul se află în afara

raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii,

fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile

pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de

lege, motivare reținută în Sentința penală nr. 1037/2009 a înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, Dosar nr. 3235/2009.

Pe linia acelorași considerente, atât încuviințarea și

administrarea probelor din dosar, cât și analiza acestora reprezintă chestiuni

de judecată asupra cărora numai instanța de judecată se poate pronunța, nici o

persoană neputând interveni și face aprecieri cu privire la cele dispuse de

instanță. Criticile cu privire la administrarea probatoriului, cât și cu

privire la soluția pronunțată, pot fi formulate numai în căile de atac, urmând

a fi analizate de instanțele de control judiciar.

A proceda în sens contrar ar însemna a interveni în

activitatea de judecată, ceea ce nu este permis, întrucât s-ar încălca

principiul independenței justiției, recunoscut prin textul art. 2 din Legea nr.

303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și

completările ulterioare.

Astfel, în situația pronunțării unor hotărâri greșite,

acestea se pot corecta în căile de atac ordinare sau extraordinare exercitate

de partea interesată, de către instanța de control judiciar, situație

reglementată de legiuitor prin stabilirea, ca unică modalitate de remediere, a

exercitării căii de atac pusă la îndemâna părților.

În ceea ce privește măsurile dispuse pe parcursul

procesului, orice apreciere asupra legalității și temeiniciei măsurilor dispuse

de completul de judecată este contrară independenței judecătorului în soluționarea

cauzei.

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că

afirmațiile făcute de o parte din proces cu privire la legalitatea măsurilor

dispuse de judecător sunt rezultatul aprecierii subiective a acesteia și, în

mod frecvent, partea ale cărei cereri au fost soluționate - într-un mod

apreciat de aceasta ca fiind nefavorabil - uzează de drepturile procesuale

într-un alt mod decât cel în care au fost ele edictate și adresează petiții

instituțiilor statului, exprimându-și astfel nemulțumirile față de hotărârile

judecătorești și în alte modalități decât prin promovarea căilor de atac

prevăzute de lege, ca o manifestare a libertății de exprimare consacrată de

prevederile art. 30 din Constituția României, a exercitării dreptului procesual

și a dreptului la petiție (a se vedea și Î.C.C.J. - Decizia penală nr.

1021/2010 Dosar nr. 807/42/2009).

Împotriva rezoluției nr. 289/P/2010 din data de 21

martie 2012, petentul D.C. a formulat plângere, care a fost respinsă, ca

neîntemeiată, prin rezoluția nr. 179/11/2/2012 din data de 08 mai 2012 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Petentul D.C. a depus la dosar o cerere de recuzare a

judecătorului Bratu Ileana, investită cu soluționarea prezentei cauze (C 10

PEN), o cerere de strămutare și de suspendare a judecății prezentei cauze,

precum și o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru

pronunțarea unei hotărâri preliminare.

La termenul de judecată din data de 19 octombrie 2012,

în temeiul art. 51 alin. (3) C. proc. pen., instanța a respins ca inadmisibilă

cererea de recuzare a judecătorului investit cu soluționarea prezentei cauze,

întrucât cererea nu a fost motivată, nefiind indicate temeiurile de fapt

cunoscute la data formulării cererii.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 51 alin. (2),

(3) C. proc. pen.,

„(2) Recuzarea se formulează oral sau în scris, cu

arătarea pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate

invocat și a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzării.

Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul

de judecată.

(3) Nerespectarea condițiilor prevăzute în alin. (2)

sau recuzarea aceleiași persoane pentru același caz de incompatibilitate și

pentru temeiuri de fapt cunoscute Ia data formulării unei cereri anterioare de

recuzare care a fost respinsă atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare,

care se constată de completul în fața căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea

judecătorului recuzat.” Petentul nu a arătat care este cazul de incompatibilitate

în care se află judecătorul investit cu soluționarea prezentei cauze și nici

care sunt temeiurile de fapt cunoscute la momentul recuzării.

De asemenea, instanța a respins ca inadmisibilă cererea

de strămutare a cauzei și de suspendare a judecării prezentului dosar, având în

vedere dispozițiile art. 56 alin. (1) C. proc. pen., prin care se prevede că

„Cererea de strămutare se adresează Înaltei Curți de Casație și Justiție și

trebuie motivată.”

Instanța a respins ca inadmisibilă și cererea privind

sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei

hotărâri preliminare, având în vedere dispozițiile art. 267 din Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 267

paragraf 1 Iit. (a) și (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu

preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor și (b) validitatea și

interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau

agențiile Uniunii.

Prin urmare, obiectul cererii de pronunțare a unei

hotărâri preliminare se referă exclusiv la interpretarea dreptului Uniunii

Europene sau la aprecierea validității acestuia, Curtea de Justiție a Uniunii

Europene putând fi sesizată doar în scopul clarificării unor dispoziții ale

actelor normative ale Uniunii Europene, indiferent de categoria izvoarelor din

care acestea fac parte, nefiind, deci, competentă să răspundă unor chestiuni

prejudiciale care exced sferei de aplicare a dreptului comunitar.

În consecință, cererea formulată de petentul D.C.

privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei

hotărâri preliminare este inadmisibilă, întrucât aceasta nu vizează

interpretarea unui act al instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor

Uniunii Europene.

La data de 23 octombrie 2012, ulterior închiderii

dezbaterilor cauzei în fond ce a avut loc la termenul de judecată din data de

19 octombrie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării la data de 26 octombrie

2012 pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise,

petentul D.C. a mai depus la dosar un memoriu, prin care a arătat, printre

altele, că judecătorul Bratu Ileana (C 10), investit cu soluționarea prezentei cauze,

este recuzat, cererea fiind repartizată spre soluționare de către președinta

Secției penale și pentru cauze cu minori a Curții de Apel Suceava,

judecătorului investit cu soluționarea prezentei cauze - C 10.

Cererea de recuzare a judecătorului B.I. (C 10),

formulată de petentul D.C. a fost respinsă, ca inadmisibilă, întrucât aceasta

nu a fost motivată, nefiind indicate temeiurile de fapt cunoscute la data

formulării cererii.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 51 alin. (2),

(3) C. proc. pen., „(2) Recuzarea se formulează oral sau în scris, cu arătarea

pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate invocat și a

tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzării. Cererea de

recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul de

judecată.

(3) Nerespectarea condițiilor prevăzute în alin. 2 sau

recuzarea aceleiași persoane pentru același caz de incompatibilitate și pentru

temeiuri de fapt cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de

recuzare care a fost respinsă atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare,

care se constată de completul în fața căruia s-a formulat recuzarea, cu

participarea judecătorului recuzat."

Petentul nu a arătat care este cazul de

incompatibilitate în care se află judecătorul investit cu soluționarea

prezentei cauze și nici care sunt temeiurile de fapt cunoscute la momentul

recuzării.

În ceea ce privește rezoluțiile nr. 289/P/2010 din data

de 21 martie 2012 și nr. 179/11/2/2012 din data de 08 mai 2012 ale Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Suceava, contestate de către petentul D.C.,

procedând la verificarea acestora conform art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen. pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea a

constatat că plângerea formulată de petentul D.C. este nefondată.

Astfel, Curtea a reținut că petentul este nemulțumit de

modul în care au fost soluționate diferite cauze penale și civile aflate pe

rolul Judecătoriei Suceava și a Tribunalului Suceava.

Curtea a constatat că în conformitate cu dispozițiile

art. 246 C. pen. - Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor - .„Fapta

funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu

știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin

aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește

cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”

Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea prevăzută

de art. 246 C. pen. se săvârșește doar cu prilejul efectuării unui act de

serviciu la care funcționarul public era îndreptățit să procedeze, elementul

material constând într-o acțiune ori o inacțiune, în sensul că autorul nu

îndeplinește actul de serviciu atunci când trebuia să facă acest lucru ori,

dimpotrivă, îl realizează, dar într-un mod necorespunzător.

Urmarea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor îl reprezintă cauzarea unei vătămări aduse intereselor

unei persoane, iar raportul de cauzalitate presupune nu doar dovedirea

caracterului incorect al exercitării atribuțiilor de serviciu de către autor,

dar și relevarea faptului că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare a

fost, nemijlocit, o vătămare a drepturilor unei persoane.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea de Apel Suceava

a constatat că infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.

constă în fapta funcționarului public care, efectuându-și atribuțiile de

serviciu în mod incorect, provoacă o vătămare intereselor legale ale unei

persoane fizice, forma de vinovăție cu care se săvârșește această infracțiune fiind

doar intenția, care poate fi directă sau indirectă.

Este evident, deci, că forma de vinovăție a culpei este

exclusă în cazul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, întrucât termenul „cu știință", folosit de către legiuitor

implică faptul cunoașterii de către funcționarul public a caracterului

necorespunzător al exercitării atribuțiilor lui de serviciu și urmărirea sau

acceptarea ca, prin aceasta, să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale

unei persoane.

Din verificarea ansamblului actelor premergătoare

existente la dosar, Curtea de Apel Suceava a constatat că în cauză nu există

niciun indiciu cu privire la săvârșirea de către intimați a infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.,

întrucât nu s-a dovedit că aceștia, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu

știință, nu au îndeplinit un act ori l-au îndeplinit în mod defectuos și prin

aceasta au cauzat vreo vătămare intereselor legale ale petentului.

Curtea de Apel Suceava a constatat că în prezenta cauză

nu este investită cu exercitarea controlului judiciar referitor la legalitatea

și temeinicia soluțiilor pronunțate de către intimații judecători în cauzele

despre care petentul a făcut vorbire prin plângerea penală formulată, ci doar

cu constatarea existenței sau nu a indiciilor cu privire la săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.

246 C. pen., pentru care intimații au fost cercetați și s-a dispus neînceperea

urmăririi penale.

Deși petentul a reclamat modul abuziv în care intimații

judecători au soluționat cauzele cu care au fost investiți, Curtea de Apel

Suceava a constatat că din cercetările efectuate în cauză, nu rezultă că

aceștia și-ar fi exercitat în mod necorespunzător atribuțiile ce decurg din

exercitarea funcției pe care o îndeplinesc, în sensul că ar fi soluționat cu

rea-credință cauzele care le-au fost repartizate, legalitatea și temeinicia

soluțiilor pronunțate putând fi supuse controlului judiciar doar prin exercitarea

căilor legale de atac.

Este de observat că pronunțarea unei soluții care o

nemulțumește pe vreuna dintre părți nu echivalează cu neîndeplinirea cu

știință, sau cu îndeplinirea în mod defectuos, de către judecătorul investit cu

soluționarea cauzei, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, a unui act,

prin care cauzează o vătămare intereselor legale ale vreuneia dintre persoanele

care a avut calitatea de parte în cauza respectivă, întrucât pronunțarea

soluțiilor de către judecători în cauzele cu care aceștia au fost investiți

reprezintă rezultatul administrării și interpretării probelor în conformitate

cu dispozițiile legale în vigoare, legalitatea și temeinicia soluțiilor

pronunțate putând fi supuse controlului judiciar, așa după cum s-a arătat, doar

prin exercitarea căilor legale de atac.

În acest sens s-a decis și prin decizia penală nr. 1390

din 14 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în considerentele

căreia s-a reținut, printre altele: „.ca regulă generală, orice litigiu

presupune existența unor interese contrarii promovate în fața justiției.

Magistratul chemat să rezolve diferendul astfel ivit (procuror sau, după caz,

judecător) va examina justețea aspectelor sesizate, prin prisma elementelor

probatorii strânse în cauză, iar pe baza acestora își va forma o convingere

fermă asupra temeiniciei acuzațiilor și va da o soluție care, în mod

invariabil, este nefavorabilă pentru cel puțin una dintre părțile aflate în

litigiu. Emiterea sau pronunțarea unei soluții, în detrimentul uneia dintre

părți, nu echivalează însă cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de

serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei sau cu o

favorizare a infractorului, așa cum a susținut recurentul petiționar, și nici

nu se circumscrie conținutului constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute de

legea penală."

Curtea de Apel Suceava a reținut și faptul că în

conformitate cu disp. art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind

Statutul judecătorilor și procurorilor, exercitarea dreptului oricărei persoane

de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale ale judecătorilor, în raport

cu justițiabilii, exclude punerea în discuție a soluțiilor pronunțate de

judecători, care sunt supuse căilor legale de atac.

De asemenea, nu s-a putut reține săvârșirea vreunei

infracțiuni nici în sarcina intimaților care iau aplicat petentului sancțiunea

amenzii judiciare.

Aceasta, întrucât pe parcursul soluționării cauzelor

aflate pe rolul instanțelor de judecată, părțile au obligația să îndeplinească

actele procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de

judecător, președintele completului de judecată fiind cel care exercită poliția

ședinței de judecată, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii și

solemnității ședinței. în aceste condiții, părțile sau persoanele care nu

păstrează disciplina ședinței pot fi îndepărtate din sală și li se poate aplica

sancțiunea amenzii judiciare în conformitate cu dispozițiile legale, existând

posibilitatea ca persoana amendată să formuleze cerere de scutire de amendă ori

de reducere a acesteia.

Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză,

rezultă că atât intimații judecători, cât și intimații procurori au efectuat

acte procedurale și au luat măsuri procesuale în rezolvarea acesteia, în

virtutea drepturilor cu care au fost investiți în funcțiile pe care le

îndeplinesc, cu respectarea principiilor inamovibilității și al independenței,

în cazul judecătorilor și, respectiv, al imparțialității și al legalității, în

cazul procurorilor, prin interpretarea probelor și aplicarea legii, neexistând

indicii din care să rezulte comiterea vreunei infracțiuni, deci nici a celei de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.,

pentru care s-au efectuat cercetări.

De asemenea, în ceea ce privește activitatea

grefierilor de ședință, nu rezultă indicii de săvârșire a vreunei fapte penale

pe parcursul cercetărilor judecătorești care au avut loc în cauzele penale și

civile în care petentul a avut calitatea de parte, aceștia îndeplinindu-și în

mod corespunzător atribuțiile de serviciu, sub autoritatea președintelui

completului de judecată.

Având în vedere cele reținute, constatând că faptele

reclamate nu există în materialitatea lor, neexistând indicii din care să

rezulte săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., Curtea de Apel Suceava a apreciat că în

mod corect prin rezoluția nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în temeiul în

temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.

Prin urmare, și rezoluția 179/11/2/2012 din data de 08

mai 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin care s-a respins

ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul D.C. împotriva rezoluției nr.

289/P/2010 din data de 21 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, este legală și

temeinică.

II. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

petentul D.C. considerând că soluția instanței de fond este nelegală și

netemeinică.

În motivarea recursului acesta a arătat că în mod

greșit instanța de fond a respins plângerea formulată împotriva Rezoluției nr.

289/P/2010 din data de 21 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava, întrucât intimații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de

abuz în serviciu în formă calificată.

Înalta Curte, analizând excepția inadmisibilității

invocate de reprezentantul Ministerului Public o apreciază întemeiată și

constată că recursul declarat de către petentul D.C. este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (10)

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. 18 pct. 39 din Legea nr.

202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor,

sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecința

menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de

netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecință, constatând că în speță, sentința

instanței de fond a fost pronunțată la data de 26 octombrie 2012, așadar

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că

această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta,

cât și în dispozitivul sentinței atacate.

Printre modificările aduse Codului de procedură penală,

de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și

suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor

pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și

ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

Întrucât petentul D.C. a formulat o cale de atac

neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca

inadmisibil recursul cu care a fost investită, conform art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată petiționarul la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul D.C.

împotriva sentinței penale nr. 128 din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel

Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 aprilie 2013.