ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1250/2013

ÎNALTA CURTE DE CASAJIE Șl JUSTIȚIE Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința penală nr. 128 din 20 octombrie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul D.C. împotriva rezoluțiilor nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 și nr. 179/11/2/2012 din data de 08 mai 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a obligat petentul D.C. să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Suceava a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr. 572/39/2012 din 06 iulie 2012, petentul D.C.

a contestat rezoluțiile nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 și nr. 179/11/2/2012 din data de 08 mai 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fiind nemulțumit de soluțiile dispuse în cauză. S-a dispus atașarea dosarului nr. 289/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Analizând actele dosarului, Curtea constată că prin rezoluția nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus, în temeiul disp. art. 228 alin. 6 C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii: - L.I.G., B.M., A.C., D.C.D., H.L., L.A., T.R.I., T.K., M.M. și I.M. - judecători la Judecătoria Suceava; - C.G.I., G.M.L., P.C.D., A.A., B.I.D., F.L., C.G., B.C., D.I.C., M.C., D.D., T.M., B.D., M.A.F., M.M.C., V.O.D., C.G., I.G., A.I.M., C.L.

și S.A. - judecători la Tribunalul Suceava; - M.C.G., J.P.L., G.P.S. și B.A.G. - procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava; - S.O., S.C. - procurori și G.M. - prim procuror, toți la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava; - C.L., M.C.E., J.I., G.C. și R.M.G. - grefieri la Judecătoria Suceava; Ș.M.D., M.D., Ș.L.G., I.T., R.M., P.I. și Ș.L. - grefieri la Tribunalul Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă comiterea vreunei fapte penale. Pentru a se dispune astfel, s-au reținut următoarele: La data de 02 iulie 2010, persoana vătămată D.I.C.

a formulat o plângere penală, prin care solicita efectuarea de cercetări față de membrii completului de judecată al Judecătoriei Suceava, respectiv L.I.G. - judecător și C.L. - grefier, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 248 1 C. pen., motivând că, în cursul cercetării judecătorești efectuate în Dosarul penal nr. 5203/314/2010, la termenul de judecată din data de 30 iunie 2010, nu au reluat dezbaterile, așa cum el a solicitat și, prin aceasta, i-au îngrădit dreptul și accesul la justiție. În cursul efectuării actelor premergătoare s-a procedat la verificarea înscrisurilor aflate la dosarul menționat, în prezența persoanei vătămate, ocazie cu care aceasta a precizat că, la data de 22 septembrie 2010, a depus un plic cu mai multe documente, iar două dintre acestea nu sunt consemnate în Sentința civilă nr. 43 din 22 septembrie 2010 a Judecătoriei Suceava, nefiind avute în vedere de judecătorul L.I.G.

la pronunțarea hotărârii. în aceste împrejurări s-a constatat că, în plicul depus de D.I.C. se mai afla un exemplar original al adresei Arhivelor Naționale - Direcția Județeană Botoșani din cadrul Ministerului Administrației și Internelor nr. 8257 din 27 august 2010 și două copii ale Planului cotei de pământ lăsată doamnei L.G.B. Aspectele constatate au fost menționate într-un proces - verbal și comunicate Tribunalului Suceava, învestit cu soluționarea recursului. Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, la data de 27 mai 2010, a fost înregistrată sub nr. 5203/314/2010, plângerea formulată de D.I.C. conform art. 278 1 C. proc. pen.

împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 200/P/2010 din 26 martie 2010, adoptată în dosarul penal cu același număr al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și a Rezoluției prim procurorului aceleiași unități de parchet nr. 361/II/2/2010 din 30 aprilie 2010. Cauza a fost repartizată spre soluționare judecătorului L.I.G. care, la termenul de judecată din data de 30 iunie 2010, constatând că Dosarul penal nr. 200/P/2010 a fost depus la instanță, a declarat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul la dezbateri. După încheierea acestora, judecătorul a constatat că s-a prezentat petentul D.I.C., care a solicitat un termen, pentru a-și pregăti apărarea. în această împrejurare, a fost amânată pronunțarea cauzei la data de 07 iulie 2010. Având nevoie de timp pentru deliberare, făptuitoarea a amânat din nou pronunțarea, pentru data de 09 iulie 2010, situație în care D.I.C.

a formulat o cerere de recuzare, care a fost respinsă prin încheierea din 12 iulie 2010. Cauza a fost repusă pe rol la data de 14 iulie 2010 și s-a fixat termen de judecată la 22 septembrie 2010. Prin Sentința penală nr. 403 din 22 septembrie 2010 a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de către petent, totodată fiind respinse, ca inadmisibile, și cererile de recuzare și suspendare. În cuprinsul hotărârii judecătorești s-a menționat faptul că D.I.C. a prezentat instanței de judecată originalul plicului expediat lui de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale, pe care l-a desfăcut, rezultând mai multe înscrisuri.

Cu ocazia verificărilor efectuate în prezenta cauză la data de 08 noiembrie 2010, s-a constatat că înscrisurile identificate în plicul atașat Dosarului nr. 5203/314/2010 nu au fost consemnate în sentința penală menționată, însă au fost avute în vedere de instanța de judecată, care a respins, la data de 25 februarie 2011, recursul declarat de D.I.C., ca nefondat. În cursul actelor premergătoare efectuate, D.I.C. a depus mai multe plângeri și memorii, prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de mai mulți judecători, procurori și grefieri, motivând că aceștia și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și i-ar fi cauzat o vătămare a intereselor legale, motiv pentru care au fost efectuate verificări și asupra acestor aspecte.

Astfel, la data de 22 februarie 2011, persoana vătămată a solicitat extinderea cercetărilor efectuate față de L.I.G. pentru faptele precizate în plângerea inițială și față de C.G.I., G.M.L. și P.C.D. (judecători la Tribunalul Suceava), Ș.M.D. (grefier) și M.C.G. (procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava), care au participat la ședința de judecată din data de 28 ianuarie 2011 în Dosarul Tribunalului Suceava nr. 5203/314/2010. Din verificările efectuate a rezultat că, la data menționată, D.I.C. a formulat cerere de recuzare a judecătorului G.M.L. și a procurorului J.P.L., care au participat la soluționarea altor cauze, în care a el fost parte, însă cererea a fost respinsă prin încheierea nr. 20 din 15 februarie 2011. Printr-un alt memoriu, persoana vătămată a solicitat efectuarea de cercetări față de judecătorul B.M., care a pronunțat Sentința penală nr. 188 din 28 aprilie 2010 în Dosarul Judecătoriei Suceava nr. 75/314/2010, precum și față de A.A., B.I.D.

și F.L. (judecători la Tribunalul Suceava), M.D. (grefier) și M.C.G. (procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava), care au participat la ședința de judecată din 22 octombrie 2010, când s-a pronunțat Decizia penală nr. 188, prin care i-a fost respins recursul, ca nefondat. Această cauză a fost înregistrată la Judecătoria Suceava în baza plângerii formulate de D.I.C. și D.N. conform art. 278 1 C. proc. pen. împotriva Rezoluției prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 1263/11/1/2009 din 18 decembrie 2009, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată împotriva referatului din data de 03 aprilie 2009, întocmit de Poliția Orașului Salcea, cu propunere de neîncepere a urmăririi penale în Dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 766/P/2009.

Împotriva referatului menționat persoana vătămată a mai formulat o plângere, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Sentința penală nr. 128 din 15 martie 2010, pronunțată de judecătorul A.C. în Dosarul nr. 10584/314/2009. împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat recursuri D.I.C. și D.N., însă acestea au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 552 din 05 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, pronunțată de judecătorii C.G., F.L. și B.C. La dezbateri a participat procurorul J.P.L. și grefierul M.D. În acest Dosar penal (nr. 766/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava) D.I.C. a formulat plângere împotriva primarului orașului Salcea, județul Suceava, numitul L.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., motivând că, în mod nelegal, comisia de fond funciar i-a atribut suprafața de 30 ari teren arabil în extravilan și nu suprafața de 50 ari, conform dispozițiilor legale.

Din actele efectuate rezultă că, la data de 20 iulie 2009, persoana vătămată a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, înaintarea Dosarului nr. 766/P/2009 la Tribunalul Suceava, acesta fiind necesar pentru soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței penale nr. 263 din 27 mai 2009. Întrucât prin Rezoluția prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 997/11/1/2009 din 14 august 2009, această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă, D.I.C. a formulat o plângere conform art. 278 1 C. proc. pen., înregistrată la Judecătoria Suceava sub nr. 7477/314/2009. Cauza a fost repartizată judecătorului D.C.D. care, prin Sentința penală nr. 505 din 25 noiembrie 2009, a respins plângerea, ca inadmisibilă.

Dezbaterile în fond au avut loc la data de 11 noiembrie 2009, cu participarea procurorului S.O. și a grefierului de ședință M.C.E. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs petentul, însă acesta a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 61 din 05 februarie 2012 a Tribunalului Suceava, pronunțată de judecătorii D.I.C., B.C. și C.G., cu participarea procurorului B.A.G., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și a grefierului de ședință Ș.L.G. În legătură cu modul în care organele de cercetare penală au administrat probe în Dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 766/P/2009, D.I.C. a formulat o altă plângere la Judecătoria Suceava, înregistrată sub nr. 2882/314/2009.

Prin Sentința penală nr. 263 din 27 mai 2009, pronunțată de judecătorul H.L., plângerea a fost trimisă spre soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, conform art. 278 C. proc. pen. rap. la art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen. Fiind nemulțumit de soluția adoptată, D.I.C. a declarat recurs, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia Tribunalului Suceava nr. 114 din 05 martie 2010, pronunțată de judecătorii A.A., B.I.D. și B.C., la dezbateri participând procurorul G.P.S. și grefierul Ș.L.G.. După rămânerea definitivă a sentinței penale pronunțate în dosarul Judecătoriei Suceava nr. 7477/314/2009, persoana vătămată a formulat o contestație în anulare, care a fost înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 1022/86/2010.

Prin Decizia penală nr. 1 din 07 ianuarie 2011, pronunțată de către judecătorii B.I.D., A.A. și G.M.L., contestațiile au fost respinse, ca inadmisibile. Prin memoriul depus la dosar la data de 22 februarie 2011, persoana vătămată a solicitat extinderea cercetărilor față de judecătorii care au pronunțat hotărârile în Dosarul Judecătoriei Suceava nr. 5014/314/2006, fără însă a face vreo motivare. Din verificările efectuate a rezultat că această cauză a fost înregistrată la data de 13 decembrie 2006, în baza acțiunii civile având ca obiect plângere la Legea nr. 18/1991, formulată de D.I.C. și D.N. După administrarea probatoriului, prin Sentința civilă nr. 999 din 13 martie 2007, pronunțată de judecătorul L.A., cererea formulată a fost respinsă, ca nefondată.

Recursul declarat de către reclamanți a fost respins prin Decizia Tribunalului Suceava nr. 1504 din 22 iunie 2007, pronunțată de judecătorii M.C., D.D. și T.M., la ședința de judecată participând grefierul Ș.L. Ulterior depunerii plângerii inițiale, D.I.C. a cerut extinderea cercetărilor și față de judecătorul T.R.I., motivând că acesta și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării Dosarului civil nr. 5097/314/2009 al Judecătoriei Suceava și ar fi refuzat, în mod nejustificat, să-i aprobe xeroxarea înscrisurilor depuse la acesta. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că, la data de 26 iunie 2009, a fost înregistrată sub nr. 5097/314/2009, acțiunea civilă având ca obiect fond funciar formulată de L.Ș.

împotriva pârâtelor Comisia Locală Salcea de Fond Funciar și Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava. Prin Sentința civilă nr. 553 din 04 februarie 2010, cererea a fost admisă, a fost desființată în parte Hotărârea Comisiei Județene nr. 393 din 30 aprilie 2009 și s-a dispus validarea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha teren agricol, situată în localitatea Salcea, Tarlaua „C. ” , județul Suceava. în motivarea hotărârii s-a reținut că reclamantul are calitatea de succesor al proprietarului inițial al terenului, numita L.M. Ulterior, în cursul anului 2010, D.I.C. a solicitat să i se aprobe eliberarea de copii după toate înscrisurile aflate la Dosarul nr. 5097/314/2009, situație în care, prin adresa nr. 390/S din 22 decembrie 2010, făptuitorul i-a comunicat că cererea sa a fost respinsă, întrucât nu are calitatea de parte în cauză.

La aceeași dată, prin adresa nr. 389/ S, i s-a comunicat petentului că, din verificările efectuate de Consiliul Superior al Magistraturii în lucrarea nr. 1417/IJ/1098/SIJ/2010, nu s-a constatat că din dosar lipsesc acte. Fiind nemulțumit de răspunsurile primite, D.I.C. a formulat o cerere modificatoare a cererii introductive de instanță, înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 12290/86/2010, prin care a solicitat obligarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava de a-i răspunde la mai multe adrese. Cauza a fost repartizată spre soluționare judecătorului T.K., aceasta respingând cererea prin Sentința nr. 3798 din 09 iunie 2011. La ședința de judecată a participat grefierul J.I.

Hotărârea judecătorească pronunțată a fost atacată de reclamant cu recurs, însă acesta a fost respins prin Decizia Curții de Apel Suceava nr. 3865 din 10 octombrie 2011. În cursul verificărilor efectuate în prezenta cauză, D.I.C. a solicitat extinderea cercetărilor față de A.C. și L.I.G. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, motivând că acestea, în mod ilegal, i-au aplicat amenzi în sumă de câte 1.000 lei, în Dosarul nr. 7213/314/2010. Din actele și lucrările dosarului rezultă că, la data de 29 iulie 2010, a fost înregistrată contestația la executare formulată de D.I.C. împotriva somațiilor emise la data de 22 iulie 2010, în Dosarele nr. 4422/314/2010 și nr. 4424/314/2010. Cauza a fost repartizată spre soluționare judecătorului L.I.G., care la termenul din data de 24 noiembrie 2010, a dispus aplicarea a două amenzi în cuantum de 1.000 lei contestatorului, cu motivarea că acesta a avut o atitudine ireverențioasă.

În aceste condiții, Dimitriu l. Constantin a formulat o cerere de recuzare, care a fost respinsă prin încheierea din 26 noiembrie 2010, pronunțată de judecătorul A.C.. La dezbaterile ce au avut loc la acest termen de judecată a participat procurorul S.C. și grefierul G.C. La data de 29 noiembrie 2010, persoana vătămată a formulat o nouă cerere de recuzare, care a fost respinsă de către același judecător. Totodată, petentul a fost sancționat cu amendă judiciară în sumă de 1.000 lei pentru atitudine ireverențioasă. Prin Sentința civilă nr. 595 din 02 decembrie 2010, pronunțată de L.I.G. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația Ia executare formulată de către D.I.C. În considerente s-a reținut că motivele invocate nu se circumscriu cazurilor prevăzute de art. 461 C. proc.

pen., neexistând nici o dovadă că împotriva sentințelor penale pronunțate în Dosarele nr. 4422/314/2010 și nr. 4424/314/2010 s-ar fi înregistrat vreo cale de atac. Împotriva soluției pronunțate contestatorul a declarat recurs, acesta fiind respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 184 din 22 aprilie 2011 a Tribunalului Suceava. Din verificările efectuate a rezultat că, în Dosarele nr. 4422/314/2010 și nr. 4424/314/2010 au fost contestate somațiile emise pentru cheltuielile judiciare la plata cărora D.I.C. a fost obligat în dosarele nr. 8507/314/2009 și nr. 2882/314/2009. Primul dintre aceste dosare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava în baza plângerii formulate de persoana vătămată conform art. 278 1 C. proc.

pen. împotriva Ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 1151/11/1/2009 din 28 septembrie 2009, prin care i s-a respins cererea de recuzare a lucrătorului de poliție care efectua cercetările în Dosarul penal nr. 2704/P/2009. Prin Sentința penală nr. 538 din 18 decembrie 2009, pronunțată de judecătorul A.C., plângerea petentului a fost respinsă, ca inadmisibilă, soluția rămânând definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat, prin Decizia penală nr. 116 din 05 martie 2010 a Tribunalului Suceava, pronunțată de judecătorii A.A., B.I.D. și B.C., Ia dezbateri participând procurorul G.P.S. Împotriva amenzilor aplicate, la datele de 24 noiembrie 2010 și 22 iunie 2011, în Dosarul Judecătoriei Suceava nr. 7213/314/2010, D.I.C.

a formulat cereri de reexaminare, care au fost înregistrate sub nr. 11045/314/2010. Cauza a fost repartizată spre soluționare judecătorului L.I.G. care, prin Sentința civilă nr. 706 din 16 noiembrie 2011, a respins cererile, ca neîntemeiate. în cursul cercetării judecătorești, respectiv, la data de 09 noiembrie 2011, petentul a fost evacuat din sala de judecată, avându-se în vedere atitudinea sa necorespunzătoare. În cursul efectuării actelor premergătoare, persoana vătămată a solicitat extinderea cercetărilor și față de judecătorul M.M. și procurorul S.O., motivând că, la termenul de judecată din 14 noiembrie 2011, cu ocazia dezbaterilor care au avut loc în dosarul Judecătoriei Suceava nr. 544/314/2011, a fost amendat și evacuat din sala de ședință în mod abuziv.

În această cauză, prin Sentința penală nr. 686 din 14 noiembrie 2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată împotriva Rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 22/P/2010 din 05 noiembrie 2010, dispunându-se totodată amendarea petentului cu suma de 1.000 lei, pentru nerespectarea solemnității ședinței de judecată. În cursul actelor premergătoare efectuate în prezenta cauză, persoana vătămată a solicitat extinderea cercetărilor și față de judecătorii care i-au aplicat sancțiunea amenzii în cauzele în care au efectuat cercetare judecătorească, și anume: Prin încheierea din 11 martie 2010, pronunțată de judecătorul B.M., grefier de ședință R.M.G., în Dosarul Judecătoriei Suceava nr. 10584/314/2010, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de către D.I.C.

împotriva judecătorului A.C., aplicându-i-se, totodată petentului sancțiunea amenzii în cuantum de 200 lei, pentru abuz de drept procesual, cu motivarea că a formulat în mod repetat cereri de recuzare fără respectarea dispozițiilor legale, reiterând cereri evident inadmisibile, pentru a tergiversa cursul judecății; În Dosarul Tribunalului Suceava nr. 1541/86/2009, prin încheierile din 20 ianuarie 2010 și 19 februarie 2010 au fost respinse, ca nefondate, cererile de recuzare formulate de D.I.C. împotriva judecătorului B.D. Soluțiile au fost pronunțate de către judecătorul M.A.F.

(grefier de ședință I.T.), care i-a aplicat petentului câte o amendă în cuantum de 500 lei, întrucât a apreciat că cererile au un vădit caracter șicanator, care nu face altceva decât să tergiverseze judecarea cauzei; Același judecător i-a aplicat persoanei vătămate o amendă în cuantum de 500 lei, prin încheierea pronunțată în Dosarul nr. 6727/86/2009, la termenele de judecată din 21 ianuarie 2010 și 19 februarie 2010, în considerente fiind reținută aceeași motivare; Prin încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul Tribunalului Suceava nr. 6801/86/2009 de către judecătorii M.M.C., V.O.D. și C.G.

(grefier R.M.), a fost respinsă cererea de recuzare formulată de D.I.C., petentul fiind amendat cu amendă judiciară în cuantum de 700 lei, întrucât după respingerea unei prime cereri, fără a indica motive noi, a repetat solicitarea de recuzare; În Dosarul Tribunalului Suceava nr. 4349/86/2009, persoana vătămată a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată compus din magistrații M.M.C., V.O.D. și I.G., iar prin încheierea nr. 50 din 04 februarie 2010, pronunțată de către judecătorii A.I.M., C.L. și S.A. (grefier de ședință P.I.), solicitarea sa a fost respinsă, dispunându-se totodată și aplicarea amenzii în sumă de 500 lei, pentru formularea unei cereri de recuzare cu rea - credință.

Prin Sentința penală nr. 4652 din 25 octombrie 2010, pronunțată de către judecătorul T.R.I., în dosarul Judecătoriei Suceava nr. 1480/314/2010, a fost respinsă plângerea formulată de către D.I. Constantin împotriva procesului - verbal de contravenție din 25 ianuarie 2010, dispunându-se, totodată, amendarea petentului cu sumele de 700 lei și 500 lei, pentru introducerea cu rea - credință a unor cereri vădit netemeinice și respectiv, pentru împiedicarea exercitării atribuțiilor ce revin judecătorilor. Printr-un memoriu depus la dosar, persoana vătămată a reclamat și că I.M. - judecător la Judecătoria Suceava, B.D. - judecător la Tribunalul Suceava și G.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, ar fi refuzat eliberarea de copii după înscrisurile depuse la diferite cauze.

Având în vedere aceste aspecte, în sarcina făptuitorilor nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., întrucât nu rezultă că s-ar fi cauzat, cu intenție, o vătămare a intereselor legale ale persoanei vătămate, cu atât mai mult cu cât aceasta are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată pe calea unei acțiuni în contencios administrativ. În aceleași condiții, nu poate fi reținută săvârșirea vreunei infracțiuni nici în sarcina magistraților care au aplicat persoanei vătămate sancțiuni cu amenda, întrucât conform art. 129 C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

De asemenea, trebuie avut în vedere că, potrivit art. 122 C. proc. civ., președintele completului exercită poliția ședinței de judecată, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii și bunei - cuviințe, iar conform art. 298 C. proc. pen., acesta veghează asupra menținerii ordinii și solemnității ședinței. în aceste condiții, părțile sau persoanele care nu păstrează disciplina ședinței, pot fi îndepărtate din sală și li se poate aplica sancțiunea amenzii. Împotriva încheierii prin care i s-a aplicat amenda, cel obligat are posibilitatea, conform art. 108 5 C. proc. civ., să formuleze cerere de revizuire, solicitând să se revină asupra amenzii sau să se dispună reducerea acesteia. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că făptuitorii și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și, prin aceasta ar fi cauzat, cu intenție, o vătămare a intereselor legale ale persoanei vătămate.

S-a avut în vedere faptul că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și, prin aceasta, cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca funcționarul public să-și exercite în mod abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane. În cazul de față nu există minime indicii care să conducă la concluzia că magistrații ori grefierii reclamați ar fi comis un abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau o altă infracțiune.

Fiind în exercitarea atribuțiilor profesionale, având calificarea necesară și competența legală, magistrații reclamați au examinat cauzele deduse judecății, au analizat și s-au pronunțat motivat asupra cererilor formulate și excepțiilor invocate, hotărând apoi.

Sub acest aspect, este de reținut faptul că fapta judecătorilor de a pronunța hotărâri în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau a procurorilor de a instrumenta un dosar penal nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, iar partea nemulțumită de măsurile luate poate să le conteste, folosindu-se de căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege (în acest sens Î.C.C.J., Decizia penală nr. 1026/2009, Dosar nr. 1070/46/2008.) Totodată, așa cum se motivează și în Decizia penală nr. 1390 din 14 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptarea sau pronunțarea unei soluții în detrimentul uneia dintre părți nu echivalează cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei și nici nu se circumscrie conținutului constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute de legea penală.

În altă ordine de idei, magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege, motivare reținută în Sentința penală nr. 1037/2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Dosar nr. 3235/2009. Pe linia acelorași considerente, atât încuviințarea și administrarea probelor din dosar, cât și analiza acestora reprezintă chestiuni de judecată asupra cărora numai instanța de judecată se poate pronunța, nici o persoană neputând interveni și face aprecieri cu privire la cele dispuse de instanță.

Criticile cu privire la administrarea probatoriului, cât și cu privire la soluția pronunțată, pot fi formulate numai în căile de atac, urmând a fi analizate de instanțele de control judiciar. A proceda în sens contrar ar însemna a interveni în activitatea de judecată, ceea ce nu este permis, întrucât s-ar încălca principiul independenței justiției, recunoscut prin textul art. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, în situația pronunțării unor hotărâri greșite, acestea se pot corecta în căile de atac ordinare sau extraordinare exercitate de partea interesată, de către instanța de control judiciar, situație reglementată de legiuitor prin stabilirea, ca unică modalitate de remediere, a exercitării căii de atac pusă la îndemâna părților.

În ceea ce privește măsurile dispuse pe parcursul procesului, orice apreciere asupra legalității și temeiniciei măsurilor dispuse de completul de judecată este contrară independenței judecătorului în soluționarea cauzei.

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că afirmațiile făcute de o parte din proces cu privire la legalitatea măsurilor dispuse de judecător sunt rezultatul aprecierii subiective a acesteia și, în mod frecvent, partea ale cărei cereri au fost soluționate - într-un mod apreciat de aceasta ca fiind nefavorabil - uzează de drepturile procesuale într-un alt mod decât cel în care au fost ele edictate și adresează petiții instituțiilor statului, exprimându-și astfel nemulțumirile față de hotărârile judecătorești și în alte modalități decât prin promovarea căilor de atac prevăzute de lege, ca o manifestare a libertății de exprimare consacrată de prevederile art. 30 din Constituția României, a exercitării dreptului procesual și a dreptului la petiție (a se vedea și Î.C.C.J.

- Decizia penală nr. 1021/2010 Dosar nr. 807/42/2009). Împotriva rezoluției nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012, petentul D.C. a formulat plângere, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 179/11/2/2012 din data de 08 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Petentul D.C. a depus la dosar o cerere de recuzare a judecătorului Bratu Ileana, investită cu soluționarea prezentei cauze (C 10 PEN), o cerere de strămutare și de suspendare a judecății prezentei cauze, precum și o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare. La termenul de judecată din data de 19 octombrie 2012, în temeiul art. 51 alin. (3) C. proc.

pen., instanța a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare a judecătorului investit cu soluționarea prezentei cauze, întrucât cererea nu a fost motivată, nefiind indicate temeiurile de fapt cunoscute la data formulării cererii. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 51 alin. (2), (3) C. proc. pen., „(2) Recuzarea se formulează oral sau în scris, cu arătarea pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate invocat și a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzării. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul de judecată.

(3) Nerespectarea condițiilor prevăzute în alin. (2) sau recuzarea aceleiași persoane pentru același caz de incompatibilitate și pentru temeiuri de fapt cunoscute Ia data formulării unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsă atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constată de completul în fața căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat.” Petentul nu a arătat care este cazul de incompatibilitate în care se află judecătorul investit cu soluționarea prezentei cauze și nici care sunt temeiurile de fapt cunoscute la momentul recuzării. De asemenea, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de strămutare a cauzei și de suspendare a judecării prezentului dosar, având în vedere dispozițiile art. 56 alin. (1) C. proc.

pen., prin care se prevede că „Cererea de strămutare se adresează Înaltei Curți de Casație și Justiție și trebuie motivată.” Instanța a respins ca inadmisibilă și cererea privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, având în vedere dispozițiile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 267 paragraf 1 Iit. (a) și (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor și (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Prin urmare, obiectul cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare se referă exclusiv la interpretarea dreptului Uniunii Europene sau la aprecierea validității acestuia, Curtea de Justiție a Uniunii Europene putând fi sesizată doar în scopul clarificării unor dispoziții ale actelor normative ale Uniunii Europene, indiferent de categoria izvoarelor din care acestea fac parte, nefiind, deci, competentă să răspundă unor chestiuni prejudiciale care exced sferei de aplicare a dreptului comunitar. În consecință, cererea formulată de petentul D.C. privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare este inadmisibilă, întrucât aceasta nu vizează interpretarea unui act al instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii Europene.

La data de 23 octombrie 2012, ulterior închiderii dezbaterilor cauzei în fond ce a avut loc la termenul de judecată din data de 19 octombrie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării la data de 26 octombrie 2012 pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, petentul D.C. a mai depus la dosar un memoriu, prin care a arătat, printre altele, că judecătorul Bratu Ileana (C 10), investit cu soluționarea prezentei cauze, este recuzat, cererea fiind repartizată spre soluționare de către președinta Secției penale și pentru cauze cu minori a Curții de Apel Suceava, judecătorului investit cu soluționarea prezentei cauze - C 10. Cererea de recuzare a judecătorului B.I. (C 10), formulată de petentul D.C.

a fost respinsă, ca inadmisibilă, întrucât aceasta nu a fost motivată, nefiind indicate temeiurile de fapt cunoscute la data formulării cererii. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 51 alin. (2), (3) C. proc. pen., „(2) Recuzarea se formulează oral sau în scris, cu arătarea pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate invocat și a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzării. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul de judecată.

(3) Nerespectarea condițiilor prevăzute în alin. 2 sau recuzarea aceleiași persoane pentru același caz de incompatibilitate și pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsă atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constată de completul în fața căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat." Petentul nu a arătat care este cazul de incompatibilitate în care se află judecătorul investit cu soluționarea prezentei cauze și nici care sunt temeiurile de fapt cunoscute la momentul recuzării. În ceea ce privește rezoluțiile nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 și nr. 179/11/2/2012 din data de 08 mai 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, contestate de către petentul D.C., procedând la verificarea acestora conform art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen. pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat că plângerea formulată de petentul D.C. este nefondată. Astfel, Curtea a reținut că petentul este nemulțumit de modul în care au fost soluționate diferite cauze penale și civile aflate pe rolul Judecătoriei Suceava și a Tribunalului Suceava. Curtea a constatat că în conformitate cu dispozițiile art. 246 C. pen. - Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor - .„Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.” Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

se săvârșește doar cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care funcționarul public era îndreptățit să procedeze, elementul material constând într-o acțiune ori o inacțiune, în sensul că autorul nu îndeplinește actul de serviciu atunci când trebuia să facă acest lucru ori, dimpotrivă, îl realizează, dar într-un mod necorespunzător. Urmarea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor îl reprezintă cauzarea unei vătămări aduse intereselor unei persoane, iar raportul de cauzalitate presupune nu doar dovedirea caracterului incorect al exercitării atribuțiilor de serviciu de către autor, dar și relevarea faptului că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare a fost, nemijlocit, o vătămare a drepturilor unei persoane.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea de Apel Suceava a constatat că infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. constă în fapta funcționarului public care, efectuându-și atribuțiile de serviciu în mod incorect, provoacă o vătămare intereselor legale ale unei persoane fizice, forma de vinovăție cu care se săvârșește această infracțiune fiind doar intenția, care poate fi directă sau indirectă. Este evident, deci, că forma de vinovăție a culpei este exclusă în cazul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât termenul „cu știință", folosit de către legiuitor implică faptul cunoașterii de către funcționarul public a caracterului necorespunzător al exercitării atribuțiilor lui de serviciu și urmărirea sau acceptarea ca, prin aceasta, să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Din verificarea ansamblului actelor premergătoare existente la dosar, Curtea de Apel Suceava a constatat că în cauză nu există niciun indiciu cu privire la săvârșirea de către intimați a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât nu s-a dovedit că aceștia, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu au îndeplinit un act ori l-au îndeplinit în mod defectuos și prin aceasta au cauzat vreo vătămare intereselor legale ale petentului.

Curtea de Apel Suceava a constatat că în prezenta cauză nu este investită cu exercitarea controlului judiciar referitor la legalitatea și temeinicia soluțiilor pronunțate de către intimații judecători în cauzele despre care petentul a făcut vorbire prin plângerea penală formulată, ci doar cu constatarea existenței sau nu a indiciilor cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., pentru care intimații au fost cercetați și s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Deși petentul a reclamat modul abuziv în care intimații judecători au soluționat cauzele cu care au fost investiți, Curtea de Apel Suceava a constatat că din cercetările efectuate în cauză, nu rezultă că aceștia și-ar fi exercitat în mod necorespunzător atribuțiile ce decurg din exercitarea funcției pe care o îndeplinesc, în sensul că ar fi soluționat cu rea-credință cauzele care le-au fost repartizate, legalitatea și temeinicia soluțiilor pronunțate putând fi supuse controlului judiciar doar prin exercitarea căilor legale de atac.

Este de observat că pronunțarea unei soluții care o nemulțumește pe vreuna dintre părți nu echivalează cu neîndeplinirea cu știință, sau cu îndeplinirea în mod defectuos, de către judecătorul investit cu soluționarea cauzei, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, a unui act, prin care cauzează o vătămare intereselor legale ale vreuneia dintre persoanele care a avut calitatea de parte în cauza respectivă, întrucât pronunțarea soluțiilor de către judecători în cauzele cu care aceștia au fost investiți reprezintă rezultatul administrării și interpretării probelor în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, legalitatea și temeinicia soluțiilor pronunțate putând fi supuse controlului judiciar, așa după cum s-a arătat, doar prin exercitarea căilor legale de atac.

În acest sens s-a decis și prin decizia penală nr. 1390 din 14 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în considerentele căreia s-a reținut, printre altele: „.ca regulă generală, orice litigiu presupune existența unor interese contrarii promovate în fața justiției. Magistratul chemat să rezolve diferendul astfel ivit (procuror sau, după caz, judecător) va examina justețea aspectelor sesizate, prin prisma elementelor probatorii strânse în cauză, iar pe baza acestora își va forma o convingere fermă asupra temeiniciei acuzațiilor și va da o soluție care, în mod invariabil, este nefavorabilă pentru cel puțin una dintre părțile aflate în litigiu.

Emiterea sau pronunțarea unei soluții, în detrimentul uneia dintre părți, nu echivalează însă cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei sau cu o favorizare a infractorului, așa cum a susținut recurentul petiționar, și nici nu se circumscrie conținutului constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute de legea penală." Curtea de Apel Suceava a reținut și faptul că în conformitate cu disp. art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale ale judecătorilor, în raport cu justițiabilii, exclude punerea în discuție a soluțiilor pronunțate de judecători, care sunt supuse căilor legale de atac.

De asemenea, nu s-a putut reține săvârșirea vreunei infracțiuni nici în sarcina intimaților care iau aplicat petentului sancțiunea amenzii judiciare. Aceasta, întrucât pe parcursul soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, părțile au obligația să îndeplinească actele procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, președintele completului de judecată fiind cel care exercită poliția ședinței de judecată, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii și solemnității ședinței. în aceste condiții, părțile sau persoanele care nu păstrează disciplina ședinței pot fi îndepărtate din sală și li se poate aplica sancțiunea amenzii judiciare în conformitate cu dispozițiile legale, existând posibilitatea ca persoana amendată să formuleze cerere de scutire de amendă ori de reducere a acesteia.

Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză, rezultă că atât intimații judecători, cât și intimații procurori au efectuat acte procedurale și au luat măsuri procesuale în rezolvarea acesteia, în virtutea drepturilor cu care au fost investiți în funcțiile pe care le îndeplinesc, cu respectarea principiilor inamovibilității și al independenței, în cazul judecătorilor și, respectiv, al imparțialității și al legalității, în cazul procurorilor, prin interpretarea probelor și aplicarea legii, neexistând indicii din care să rezulte comiterea vreunei infracțiuni, deci nici a celei de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., pentru care s-au efectuat cercetări.

De asemenea, în ceea ce privește activitatea grefierilor de ședință, nu rezultă indicii de săvârșire a vreunei fapte penale pe parcursul cercetărilor judecătorești care au avut loc în cauzele penale și civile în care petentul a avut calitatea de parte, aceștia îndeplinindu-și în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, sub autoritatea președintelui completului de judecată. Având în vedere cele reținute, constatând că faptele reclamate nu există în materialitatea lor, neexistând indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., Curtea de Apel Suceava a apreciat că în mod corect prin rezoluția nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în temeiul în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. Prin urmare, și rezoluția 179/11/2/2012 din data de 08 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul D.C. împotriva rezoluției nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, este legală și temeinică. II. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul D.C. considerând că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului acesta a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins plângerea formulată împotriva Rezoluției nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, întrucât intimații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată. Înalta Curte, analizând excepția inadmisibilității invocate de reprezentantul Ministerului Public o apreciază întemeiată și constată că recursul declarat de către petentul D.C. este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecință, constatând că în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 26 octombrie 2012, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate. Printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Întrucât petentul D.C. a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost investită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., obligând totodată petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul D.C. împotriva sentinței penale nr. 128 din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 10 aprilie 2013.