ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1886/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1886/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 13 din 18 februarie 2010 Curtea de Apel

Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza finală C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul G.F.N., fiul lui C. și N., în prezent aflat în Penitenciarul

Botoșani, împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava

nr. 182/P/2008 din data de 28 iulie 2009 și nr. 351/ll/2/2009 din data de 02

septembrie 2009, intimați fiind H.M., P.V. și D.D.

S-au menținut rezoluțiile mai sus-arătate.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

a obligat petentul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței

sub nr. 985/39/2009 din data de 11 august 2009, petentul G.F.N. a formulat, în

conformitate cu disp. art. 278

1

C. proc. pen., plângere împotriva

rezoluțiilor nr. 182/P/2008 și nr. 351/11/2/2009 ale Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Suceava.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că

i s-a încălcat, prin soluția pronunțată, în mod deosebit de grav, dreptul la un

proces echitabil, de către numiții: H.M., P.V., D.D., C.V., L.C., P.V.L., N.N.,

A.D., D.A., U.N., A.C., P.A., B.L.L., ei comițând infracțiunile de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., abuz în

serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev. de art. 247 C. pen. și supunere la

rele tratamente, prev. de art. 267 C. pen.

Oral, în instanță, în susținerea plângerii a

arătat petentul că intimații H.M., P.V. și D.D. i-au încălcat dreptul la

corespondență, care, potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 275/2006, este

nelimitat, prin aceea că i s-au dat doar 10 plicuri, deși lui îi era necesar un

număr mult mai mare, pentru petiționare. Acest drept i-a fost recunoscut de

către Judecătoria Botoșani, prin sentința penală nr. 223/2009 a acestei

instituții.

Totodată, intimații au încălcat disp. art. 69

din Legea nr. 275/2006 și art. 8 și 10 din C.E.D.O., prin aceea că nu a fost lăsat

să participe la înmormântarea tatălui său.

În plus, a fost nemulțumit că nu s-a dispus

schimbarea regimului de executare a pedepsei, de la cel de maximă siguranță la

cel închis, deși inițial judecătorul delegat procedase astfel, ulterior s-a

revenit abuziv la regimul de maximă siguranță.

Condițiile din penitenciar sunt de natură a-l

supune la un tratament inuman, întrucât nu există, în prezent, geamuri la

dușuri.

Mai arată că, deși a formulat plângeri la

judecătorul delegat sau la instanță relativ la măsurile dispuse de către

intimați, majoritatea au fost respinse.

Verificând rezoluțiile atacate pe baza

actelor și lucrărilor dosarului, conform art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen., Curtea a constatat că plângerea formulată este nefondată, pentru

următoarele considerente:

Prin Rezoluția nr. 182/P/2008 din data de 28

iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în baza disp. art.

228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de numiții H.M., P.V. și D.D., pentru infracțiunile de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.,

abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. de art. 247 C. pen. și

supunerea la rele tratamente, prev. de art. 267 C. pen., întrucât din probele

administrate nu a rezultat săvârșirea acestor fapte penale.

Pentru a dispune această soluție, a reținut

Parchetul că prin mai multe plângeri succesive înregistrate la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Suceava, petentul G.F.N., persoană privată de libertate la

Penitenciarul Botoșani, a solicitat efectuarea de cercetări față de H.M. -

directorul Penitenciarului Botoșani, P.V. - director adjunct al Penitenciarului

Botoșani și D.D. - șef secție interioară la Penitenciarul, Botoșani pentru

infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.

246 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. de art. 247

C. pen. și supunerea la rele tratamente, prev. de art. 267 C. pen.

În esență, plângerile s-au referit la fapte

de natură administrativă, cum ar fi, aprobarea și distribuirea

necorespunzătoare a materialelor (plicuri, foi de hârtie, timbre, pixuri)

pentru exercitarea dreptului la corespondență și de petiționare, neasigurarea

unor condiții de cazare și de igienă acceptabile, nerespectarea dreptului la

libertatea de gândire și de conștiință prin refuzul emiterii unei decizii în

baza căreia deținuții să poată participa la slujbe religioase ținute la

biserica penitenciarului, precum și încălcarea drepturilor la vorbitor, de a

primi vizite și de învoire în caz de evenimente deosebite în familie.

Astfel, în plângerea înregistrată la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava sub nr. 182/P/2008, G.F.N. a

reclamat faptul că la cererea sa din 13 noiembrie 2008 prin care a solicitat 10

plicuri și hârtie de scris i s-au aprobat doar două plicuri și două foi de

hârtie. în aceeași plângere, deținutul a sesizat tratamente inumane prin

neasigurarea unor condiții corespunzătoare de igienă, constând în

imposibilitatea accesului la o baie ori la un duș măcar o dată pe săptămână.

În plângerea înregistrată sub nr. 269/P/2008

s-a reclamat, de asemenea, faptul că la cererea sa din 06 octombrie 2008 s-au

eliberat doar 4 plicuri și hârtie, iar în alte trei plângeri ulterioare,

înregistrate sub nr. 303/P/2008, 304/P/2008 și 305/P/2008, au fost sesizate

fapte de aceeași natură, constând în restricționarea dreptului la corespondență

și petiționare prin aprobarea unor cantități insuficiente de materiale, față de

cele solicitate, petentul invocând încălcarea prevederilor art. 46 alin. (1)

din Legea nr. 275/2006 privind regimul de detenție și prevederile art. 51 alin.

(1) și (2) din Regulamentul de ordine interioară.

De asemenea, în plângerea din 15 septembrie 2008,

petentul a sesizat faptul că din anul 1997 și până în prezent, conducerea

penitenciarului a omis cu bună știință să emită o decizie în baza căreia

deținuții să poată participa la slujbele religioase ținute în biserica

penitenciarului, încălcându-se prin aceasta dreptul la libertatea de gândire și

conștiință.

În altă plângere, petentul G.F.N., a sesizat

încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii

nr. 275/2006, constând în faptul că la data de 28 iulie 2008, conducerea

penitenciarului i-a respins în mod nejustificat cererea de vorbitor cu alt

deținut, prieten de-al său. Totodată, petentul a mai invocat și încălcarea

prevederilor art. 69 lit. c) din Legea nr. 275/2006, constând în aceea că la

data de 14 iulie 2008 i s-a respins în mod abuziv cererea de acordare a unor

permisii pentru 24 de ore, în vederea vizitării tatălui său, bolnav de cancer.

Avându-se în vedere existența cazului de

conexitate, determinat de identitatea de părți, cauză și obiect, în baza disp.

art. 34 lit. d) rap. la art. 45 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus conexarea

plângerilor sus-mentionate sub nr. 182/P/2008.

Efectuându-se cercetări cu privire la toate

aspectele semnalate în plângeri, s-a constatat că faptele reclamate nu sunt de

natură penală, acestea referindu-se la acte de ordin administrativ în legătură

cu drepturile prevăzute de lege în favoarea persoanelor private de libertate,

iar pentru aceste drepturi există mijloace și procedee specifice de

valorificare.

Astfel, în conformitate cu disp. art. 61 din

H.G. nr. 1897/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.

275/2006, persoanele private de libertate, nemulțumite de încălcarea unor

drepturi de natură administrativă sau de aplicarea unor sancțiuni disciplinare

necorespunzătoare, au posibilitatea de a formula plângeri la judecătorul

delegat în termenul prevăzut de lege, respectiv de 10 zile de la data luării la

cunoștință despre fapta sau incidentul incriminat.

Totodată, potrivit disp. art. 46 alin. (5)

din Legea nr. 275/2006 „cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de

petiționare și a dreptului la corespondență sunt suportate de către persoanele

aflate în exercitarea pedepselor privative de libertate. În cazul în care

aceste persoane nu dispun de mijloacele bănești necesare, cheltuielile pentru

exercitarea dreptului la petiționare prin cereri și sesizări adresate organelor

judiciare, instanțelor sau organizațiilor internaționale a căror competență

este acceptată ori recunoscută de România și cele pentru exercitarea dreptului

la corespondență cu familia, apărătorul și cu organizațiile neguvernamentale

care își desfășoară activitatea în domeniul protecției drepturilor omului sunt

suportate de către administrația penitenciarului".

Chiar și în ipoteza în care persoana privată

de libertate se încadrează în situațiile prevăzute de actul normativ sus

menționat, în sensul că nu dispune de mijloacele bănești necesare,

administrația locului de deținere poate aprecia ce cantități de materiale

(plicuri, timbre, hârtie de scris, pixuri) pot fi aprobate persoanei în cauză,

stabilind niște limite rezonabile în acest sens.

În cazul de față, conform probelor

administrate, numitul G.F.N. a beneficiat pentru o perioadă scurtă de timp de o

cantitate apreciabilă de materiale pentru corespondență, echivalentă cu cea

aprobată în total de circa 150-200 de deținuți cazați în aceeași secție de

deținere.

În legătură cu celelalte aspecte semnalate în

plângeri, referitoare la condițiile nesatisfăcătoare de cazare și igienă,

nerespectarea drepturilor confesionale, îngrădirea drepturilor la vizite și

vorbitor ori neacordarea permisiei de învoire pentru 24 ore în vederea

vizitării tatălui bolnav, din probele administrate a rezultat că toate aceste

cereri au fost analizate și soluționate procedural de către comisiile de

specialitate din cadrul penitenciarului. La toate aceste cereri petentul G.F.N.

a primit răspunsuri pertinente, în conformitate cu Regulamentul de ordine

interioară.

Din declarațiile numiților H.M., P.V. și D.D.,

a rezultat că nu se consideră vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care

s-au formulat plângeri împotriva lor, deoarece ei și-au îndeplinit în mod

corespunzător atribuțiile de serviciu, iar aspectele semnalate în plângeri nu

sunt adevărate. Sus-numiții au mai arătat că petentul exagerează în mod

evident, acesta fiind de altfel cunoscut ca o persoană dificilă, cu multiple

carențe educaționale și de adaptabilitate, conform caracterizării întocmite de

Serviciul de Asistență Psihosocială și Educație din cadrul Penitenciarului

Botoșani.

Comportamentul oscilant adoptat pe perioada

de detenție, relaționarea deficitară cu celelalte persoane lipsite de

libertate, atitudinea necuviincioasă față de cadrele penitenciarului, precum și

multitudinea sancțiunilor disciplinare aplicate (ingerarea voită de

medicamente, autoagresiune, distrugere de bunuri) denotă faptul că numitul G.F.N.

nu înțelege să respecte regulamentele și să se supună normelor legale,

manifestând dezinteres față de valorile impuse de societate.

Împotriva acestei rezoluții a formulat

plângere petentul, în susținerea ei prezentând sentințele penale nr. 223/2009

și 1564/2009 ale Judecătoriei Botoșani.

Prin rezoluția nr. 351/11/2/2009 din data de

02 septembrie 2009, în baza disp. art. 278 C. proc. pen., plângerea a fost

respinsă ca nefondată.

S-a reținut în considerentele acestei

rezoluții că prin sentința penală nr. 223 din 26 ianuarie 2009, Judecătoria

Botoșani a admis contestația formulată de G.F.N. și a modificat măsura dispusă

de Administrația Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță Botoșani în

soluționarea unei cereri din 13 noiembrie 2008, de asemenea, a anulat măsura

dispusă de Administrația aceluiași penitenciar în soluționarea unei alte cereri

din 18 noiembrie 2008, obligând administrația respectivei instituții să

înmâneze contestatorului 10 plicuri și 12 foi de scris, cheltuielile judiciare

pentru această acțiune rămânând în sarcina statului, iar onorariul pentru

avocatul din oficiu, în sumă de 100 lei urmând a fi avansat Baroului Botoșani

din fondurile M.J.

Prin sentința penală nr. 1564 din 28 mai 2009,

Judecătoria Botoșani a admis plângerea formulată de G.F.N. și a anulat

încheierea din 24 decembrie 2008 precum și Hotărârea Comisiei de disciplină din

data de 16 decembrie 2008 de la nivelul Penitenciarului Botoșani, stabilindu-se

că nu rezultă că petentul ar fi avut o atitudine agresivă față de medicul șef

al unității, cuvintele sale fiind eronat interpretate de către persoanele

prezente, cheltuielile judiciare, precum și onorariul avocatului din oficiu, în

sumă de 100 lei rămânând în sarcina statului.

Așa fiind, numitul G.F.N. a avut la

dispoziție căi legale și a uzat de ele, cu privire la contestarea măsurilor

dispuse față de el de Administrația Penitenciarului de Maximă Siguranță

Botoșani, care, la rândul ei, a aplicat anumite măsuri administrative acestuia,

uzând de căile legale permise de lege și regulamentele de ordine interioară.

Prin urmare, măsurile restrictive de drepturi luate față de petiționar nu au

fost exercitate în afara cadrului legal, acesta având posibilitatea de a le

contesta în instanță, ceea ce a și făcut, fără producerea unor pagube bugetului

propriu, din moment ce cheltuielile au fost suportate de către stat.

Potrivit disp. art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței de scoatere de sub

urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana

vătămată (printre alții) poate face plângere la judecătorul de la instanța

căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă

instanță.

Alin. (7) al aceluiași articol prevede că

judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată,

pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror

înscrisuri noi prezentate.

A susținut petentul, prin plângerile

formulate, că la mai multe date (13 noiembrie 2008, 6 octombrie 2008, 6

noiembrie 2008, 27 octombrie 2008, 10 noiembrie 2008, 17 iulie 2008, 19 august 2008,

13 noiembrie 2008) nu i s-au înmânat plicuri, hârtie de scris, pix-uri ori i-au

fost remise în cantități diminuate în raport de cererile sale, îngrădindu-i-se

astfel dreptul la corespondență cu autoritățile.

Potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) din

Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de

organele judiciare în cursul procesului penal, pentru asigurarea exercitării

dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență, directorul

penitenciarului are obligația de a lua măsurile corespunzătoare pentru punerea

la dispoziția persoanelor condamnate a materialelor necesare.

Alin. (5) al aceluiași articol prevede că, în

cazul în care persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate nu

dispune de mijloacele bănești necesare, cheltuielile pentru exercitarea acestui

drept sunt suportate de către administrația penitenciarului.

După cum însuși petentul a recunoscut,

administrația penitenciarului i-a furnizat, la cererea sa, plicuri și hârtie de

scris, într-un cuantum apreciat ca rezonabil de către furnizor.

Potrivit art. 61 alin. (1) din H.G. nr.

1897/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006,

împotriva măsurilor luate de administrația locului de deținere referitoare la

exercitarea drepturilor persoanelor private de libertate, acestea din urmă pot

formula plângere la judecătorul delegat pentru exercitarea pedepsei privative

de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura

luată.

Petentul a uzat deatfel de această

posibilitate, mai mult, urmare a respingerii plângerii, a formulat contestație

la Judecătoria Botoșani, potrivit prevederilor alin. (6) al art. 61 din același

act normativ.

Prin sentința penală nr. 223 din 26 ianuarie

2009 pronunțată de către Judecătoria Botoșani în Dosar nr. 12457/193/2008, s-a

constatat că această plângere este tardivă în raport de cererile formulate în

perioada 17 iulie 2008 - 6 noiembrie 2008 și s-a anulat măsura dispusă de

Administrația Penitenciarului de Maximă Siguranță Botoșani în soluționarea

cererii din 18 noiembrie 2008 a petentului G.F.N., obligând Administrația

penitenciarului să înmâneze contestatorului 10 plicuri și 12 foi de scris.

A susținut de asemenea petentul că, la data

de 14 iulie 2008, intimatul H.M. i-a respins abuziv cererea de acordare a unei

învoiri de 24 ore, pentru a-și vedea tatăl aflat pe patul de moarte (plângere

f. 58 dosar u.p.). Art. 8 din C.E.D.O. stipulează că „orice persoană are

dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și

a corespondenței sale. Nu este admis amestecul unei autorități publice în

exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut

de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este

necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică

a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății

sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora".

Potrivit disp. art. 69 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de

organele judiciare în cursul procesului penal, permisiunea de ieșire din

penitenciar poate fi acordată, ca recompensă (prin raportare la disp. art. 68

din același act normativ), pentru menținerea relațiilor de familie ale

persoanelor condamnate.

Din interpretarea art. 8 din C.E.D.O., a

reieșit că dreptul la respectarea vieții private și de familie nu este unul

absolut, fiind permise limitări în cazurile acolo prevăzute.

Pe de altă parte, legislația internă care

reglementează regimul de executare a pedepselor în regim privativ de libertate

creează posibilitatea, nu însă și obligația, pentru comisiile constituite în

acest sens, de acordare a unor permisii persoanelor private de libertate prin

hotărâri definitive, cu respectarea însă a cerințelor unui bun comportament,

astfel cum este el generic definit de alin. (1) al art. 68 din Legea nr.

275/2006. Or, au apreciat membrii comisiilor de specialitate din penitenciar

(din care, în diferite compuneri, au făcut parte și intimații) că nu sunt

întrunite, în persoana petentului, aceste cerințe.

A mai arătat petentul, în una dintre

plângerile formulate (f. 33 ds. u.p.), că începând cu data de 30 iunie 2008, nu

i s-au creat condiții pentru a face o baie săptămânal, întrucât se renovau

grupurile sanitare.

Or, aceasta a fost o situație conjuncturală,

determinate de cauza obiective, și, de altfel, petentul nu a criticat, prin

prezenta plângere, sub aspectul aici arătat, rezoluția.

Cât privește faptul că intimații H.M., P.V. și

D.D. nu i-au permis petentului să fie vizitat de către un prieten, la rândul

său deținut, la data de 28 iulie 2008, nici acesta nu a mai fost criticat prin

prezenta plângere.

Nici celelalte aspecte invocate prin

recursurile formulate, vizând pretinsa îngrădire a drepturilor confesionale ori

existența unor mențiuni nereale într-un proces-verbal încheiat de către Comisia

de propuneri pentru liberare condiționată a Penitenciarului Botoșani (în sensul

că a fost anterior condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, deși cu

privire la această pedeapsă se făcute aplicarea art. 81 C. pen.), nu au mai

fost criticate prin prezenta plângere adresată instanței, însă aceste susțineri

ale petentului nu au fost dovedite.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., constă în fapta

funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu

știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin

aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Constituie infracțiune de abuz în serviciu

prin îngrădirea unor drepturi, prev. de art. 247 C. pen., îngrădirea, de către

un funcționar public, a folosinței sau a exercițiului drepturilor unei persoane

ori crearea pentru aceasta a unei situații de inferioritate pe temei de rasă,

naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie,

apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate,

boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA, se pedepsește cu închisoare

de la 6 luni la 5 ani.

Comite infracțiunea de supunere la rele

tratamente cel care exercită astfel de tratamente asupra unei persoane aflate

în stare de reținere, detenție, ori în executarea unei măsuri de siguranță sau

educație, astfel cum prevăd disp. art. 267 C. pen. Activitatea de administrare

desfășurată de către intimați (persoane cu atribuții de conducere în cadrul

Penitenciarului Botoșani), în condițiile legii, presupune, printre altele, și

soluționarea cererilor persoanelor privative de libertate, referitoare la

drepturile de care acestea se bucură.

Îndeplinirea acestor atribuții, finalizată

prin emitere de acte, în lipsa unor elemente de natură a pune la îndoială buna

lor credință (indicii sau probe din care să rezulte comiterea vreunei infracțiuni),

nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale, eventual trimiterea

în judecată a intimaților.

În speță, actele de dispoziție emise de către

intimați reprezintă expresia propriilor convingeri, formulate prin

interpretarea dispozițiilor legale ce reglementează drepturile de care un

deținut se bucură, având însă totodată în vedere condițiile și limitările

acestora.

Dealtfel, orice astfel de act poate fi supus

controlului judecătorului delegat, iar ulterior, împotriva soluției pronunțate

de acesta, persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale poate face

contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, căi

de atac pe care, dealtfel, petentul Ie-a valorificat parțial.

Admiterea unei contestații nu poate reprezenta,

prin ea însăși, temei pentru a se reține că intimații ar fi comis vreuna dintre

infracțiunile reclamate de petent, în lipsa unor probe de vinovăție în acest

sens, dovadă care, în speță, nu s-a făcut, pentru ca răspunderea penală a

acestora să fie angajată.

Din analiza întregului material de urmărire

penală, a înscrisurilor depuse de către petent (în majoritate, plângeri

adresate diverselor instituții ale statului), Curtea a constatat că nu există

indicii de comitere, de către intimați, a infracțiunilor sus-arătate.

Nu s-a dovedit că aceștia ar fi exercitat

atribuțiile de serviciu cu rea-credință, urmărind îngrădirea drepturilor

petentului sau l-ar fi supus la rele tratamente pentru ca elementele

constitutive, sub aspect obiectiv și subiectiv, ale infracțiunilor reclamate de

către acesta să fie date în cauză.

A mai arătat petentul, în susținerea

plângerii, oral, înaintea instanței, că i-au fost încălcate unele drepturi de

către intimați (care au comis astfel infracțiunile de abuz în serviciu, respectiv

genocid) prin aceea că nu i-au permis să participe la înmormântarea tatălui

său, i-au schimbat abuziv regimul de executare a pedepsei, din cel închis în

cel de maximă siguranță, iar camerele de duș nu au baie.

Or, aceste susțineri exced obiectul prezentei

cauze, întrucât organele de urmărire penală nu au fost sesizate cu soluționarea

lor, neputând fi aici pentru prima oară analizate.

Petentul având posibilitatea ca, pentru

aceste noi pretinse încălcări ale drepturilor sale, să se adreseze cu plângere

organelor competente.

Cu privire la celelalte persoane menționate

în plângere, petentul nu a făcut nici o precizare, pentru ca instanța să

procedeze la analiza acestor susțineri, avându-se în vedere că prin rezoluția

atacată ele nu au fost vizate.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a

declarat recurs petiționarul G.F.N.

La termenul de astăzi 12 mai 2010, a

solicitat în principal desființarea rezoluției, casarea sentinței recurate și

trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de

intimați.

Examinând recursul declarat de petiționar sub

toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte,

apreciază că acesta este nefundat, pentru considerentele ce vor urma:

Astfel, instanța de fond, în mod corect în

baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că rezoluția

contestată este legală și temeinică, intimații H.M., P.V. și D.D. și-au

exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale.

Înalta Curte, a apreciat că nu se poate reține

în sarcina intimaților săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., întrucât în cauză nu s-a

comis nicio faptă de natură să atragă răspunderea penală a intimaților.

Pe de altă parte, deși petiționarul a arătat,

în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că

nu orice nemulțumire a acestuia, angajează răspunderea penală a intimaților, doar

dacă se dovedește reaua - credință cu care acționează aceștia în scopul prejudicierii

intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura

subiectivă/obiectivă a infracțiunilor reclamate.

Înalta Curte, a apreciat că nu există indicii

ale săvârșirii infracțiunilor reclamate, întrucât nu se poate vorbi de o îndeplinire

defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către funcționarul aflat în

exercitarea atribuțiilor de serviciu, intimații H.M., P.V. și D.D., și-au

exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale.

De altfel, criticile recurentului petent

reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe

și au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar

în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură

a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

Așadar, pentru toate aceste considerente,

apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect

motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în

baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurentul petiționar la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul G.F.N. împotriva sentinței penale nr. 13 din 18 februarie 2010 a

Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei

de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai

2010.