ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1886/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 13 din 18 februarie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza finală C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.F.N., fiul lui C. și N., în prezent aflat în Penitenciarul Botoșani, împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 182/P/2008 din data de 28 iulie 2009 și nr. 351/ll/2/2009 din data de 02 septembrie 2009, intimați fiind H.M., P.V. și D.D. S-au menținut rezoluțiile mai sus-arătate. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. 985/39/2009 din data de 11 august 2009, petentul G.F.N. a formulat, în conformitate cu disp. art. 278 1 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluțiilor nr. 182/P/2008 și nr. 351/11/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. În motivarea plângerii, petentul a arătat că i s-a încălcat, prin soluția pronunțată, în mod deosebit de grav, dreptul la un proces echitabil, de către numiții: H.M., P.V., D.D., C.V., L.C., P.V.L., N.N., A.D., D.A., U.N., A.C., P.A., B.L.L., ei comițând infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev. de art. 247 C. pen.

și supunere la rele tratamente, prev. de art. 267 C. pen. Oral, în instanță, în susținerea plângerii a arătat petentul că intimații H.M., P.V. și D.D. i-au încălcat dreptul la corespondență, care, potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 275/2006, este nelimitat, prin aceea că i s-au dat doar 10 plicuri, deși lui îi era necesar un număr mult mai mare, pentru petiționare. Acest drept i-a fost recunoscut de către Judecătoria Botoșani, prin sentința penală nr. 223/2009 a acestei instituții. Totodată, intimații au încălcat disp. art. 69 din Legea nr. 275/2006 și art. 8 și 10 din C.E.D.O., prin aceea că nu a fost lăsat să participe la înmormântarea tatălui său. În plus, a fost nemulțumit că nu s-a dispus schimbarea regimului de executare a pedepsei, de la cel de maximă siguranță la cel închis, deși inițial judecătorul delegat procedase astfel, ulterior s-a revenit abuziv la regimul de maximă siguranță.

Condițiile din penitenciar sunt de natură a-l supune la un tratament inuman, întrucât nu există, în prezent, geamuri la dușuri. Mai arată că, deși a formulat plângeri la judecătorul delegat sau la instanță relativ la măsurile dispuse de către intimați, majoritatea au fost respinse. Verificând rezoluțiile atacate pe baza actelor și lucrărilor dosarului, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a constatat că plângerea formulată este nefondată, pentru următoarele considerente: Prin Rezoluția nr. 182/P/2008 din data de 28 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în baza disp. art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții H.M., P.V.

și D.D., pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. de art. 247 C. pen. și supunerea la rele tratamente, prev. de art. 267 C. pen., întrucât din probele administrate nu a rezultat săvârșirea acestor fapte penale. Pentru a dispune această soluție, a reținut Parchetul că prin mai multe plângeri succesive înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, petentul G.F.N., persoană privată de libertate la Penitenciarul Botoșani, a solicitat efectuarea de cercetări față de H.M. - directorul Penitenciarului Botoșani, P.V. - director adjunct al Penitenciarului Botoșani și D.D. - șef secție interioară la Penitenciarul, Botoșani pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. de art. 247 C. pen.

și supunerea la rele tratamente, prev. de art. 267 C. pen. În esență, plângerile s-au referit la fapte de natură administrativă, cum ar fi, aprobarea și distribuirea necorespunzătoare a materialelor (plicuri, foi de hârtie, timbre, pixuri) pentru exercitarea dreptului la corespondență și de petiționare, neasigurarea unor condiții de cazare și de igienă acceptabile, nerespectarea dreptului la libertatea de gândire și de conștiință prin refuzul emiterii unei decizii în baza căreia deținuții să poată participa la slujbe religioase ținute la biserica penitenciarului, precum și încălcarea drepturilor la vorbitor, de a primi vizite și de învoire în caz de evenimente deosebite în familie. Astfel, în plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava sub nr. 182/P/2008, G.F.N.

a reclamat faptul că la cererea sa din 13 noiembrie 2008 prin care a solicitat 10 plicuri și hârtie de scris i s-au aprobat doar două plicuri și două foi de hârtie. în aceeași plângere, deținutul a sesizat tratamente inumane prin neasigurarea unor condiții corespunzătoare de igienă, constând în imposibilitatea accesului la o baie ori la un duș măcar o dată pe săptămână.

În plângerea înregistrată sub nr. 269/P/2008 s-a reclamat, de asemenea, faptul că la cererea sa din 06 octombrie 2008 s-au eliberat doar 4 plicuri și hârtie, iar în alte trei plângeri ulterioare, înregistrate sub nr. 303/P/2008, 304/P/2008 și 305/P/2008, au fost sesizate fapte de aceeași natură, constând în restricționarea dreptului la corespondență și petiționare prin aprobarea unor cantități insuficiente de materiale, față de cele solicitate, petentul invocând încălcarea prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 privind regimul de detenție și prevederile art. 51 alin. (1) și (2) din Regulamentul de ordine interioară.

De asemenea, în plângerea din 15 septembrie 2008, petentul a sesizat faptul că din anul 1997 și până în prezent, conducerea penitenciarului a omis cu bună știință să emită o decizie în baza căreia deținuții să poată participa la slujbele religioase ținute în biserica penitenciarului, încălcându-se prin aceasta dreptul la libertatea de gândire și conștiință. În altă plângere, petentul G.F.N., a sesizat încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, constând în faptul că la data de 28 iulie 2008, conducerea penitenciarului i-a respins în mod nejustificat cererea de vorbitor cu alt deținut, prieten de-al său. Totodată, petentul a mai invocat și încălcarea prevederilor art. 69 lit. c) din Legea nr. 275/2006, constând în aceea că la data de 14 iulie 2008 i s-a respins în mod abuziv cererea de acordare a unor permisii pentru 24 de ore, în vederea vizitării tatălui său, bolnav de cancer.

Avându-se în vedere existența cazului de conexitate, determinat de identitatea de părți, cauză și obiect, în baza disp. art. 34 lit. d) rap. la art. 45 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus conexarea plângerilor sus-mentionate sub nr. 182/P/2008. Efectuându-se cercetări cu privire la toate aspectele semnalate în plângeri, s-a constatat că faptele reclamate nu sunt de natură penală, acestea referindu-se la acte de ordin administrativ în legătură cu drepturile prevăzute de lege în favoarea persoanelor private de libertate, iar pentru aceste drepturi există mijloace și procedee specifice de valorificare. Astfel, în conformitate cu disp. art. 61 din H.G.

nr. 1897/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006, persoanele private de libertate, nemulțumite de încălcarea unor drepturi de natură administrativă sau de aplicarea unor sancțiuni disciplinare necorespunzătoare, au posibilitatea de a formula plângeri la judecătorul delegat în termenul prevăzut de lege, respectiv de 10 zile de la data luării la cunoștință despre fapta sau incidentul incriminat. Totodată, potrivit disp. art. 46 alin. (5) din Legea nr. 275/2006 „cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență sunt suportate de către persoanele aflate în exercitarea pedepselor privative de libertate.

În cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele bănești necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului la petiționare prin cereri și sesizări adresate organelor judiciare, instanțelor sau organizațiilor internaționale a căror competență este acceptată ori recunoscută de România și cele pentru exercitarea dreptului la corespondență cu familia, apărătorul și cu organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul protecției drepturilor omului sunt suportate de către administrația penitenciarului". Chiar și în ipoteza în care persoana privată de libertate se încadrează în situațiile prevăzute de actul normativ sus menționat, în sensul că nu dispune de mijloacele bănești necesare, administrația locului de deținere poate aprecia ce cantități de materiale (plicuri, timbre, hârtie de scris, pixuri) pot fi aprobate persoanei în cauză, stabilind niște limite rezonabile în acest sens.

În cazul de față, conform probelor administrate, numitul G.F.N. a beneficiat pentru o perioadă scurtă de timp de o cantitate apreciabilă de materiale pentru corespondență, echivalentă cu cea aprobată în total de circa 150-200 de deținuți cazați în aceeași secție de deținere. În legătură cu celelalte aspecte semnalate în plângeri, referitoare la condițiile nesatisfăcătoare de cazare și igienă, nerespectarea drepturilor confesionale, îngrădirea drepturilor la vizite și vorbitor ori neacordarea permisiei de învoire pentru 24 ore în vederea vizitării tatălui bolnav, din probele administrate a rezultat că toate aceste cereri au fost analizate și soluționate procedural de către comisiile de specialitate din cadrul penitenciarului.

La toate aceste cereri petentul G.F.N. a primit răspunsuri pertinente, în conformitate cu Regulamentul de ordine interioară. Din declarațiile numiților H.M., P.V. și D.D., a rezultat că nu se consideră vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care s-au formulat plângeri împotriva lor, deoarece ei și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, iar aspectele semnalate în plângeri nu sunt adevărate. Sus-numiții au mai arătat că petentul exagerează în mod evident, acesta fiind de altfel cunoscut ca o persoană dificilă, cu multiple carențe educaționale și de adaptabilitate, conform caracterizării întocmite de Serviciul de Asistență Psihosocială și Educație din cadrul Penitenciarului Botoșani.

Comportamentul oscilant adoptat pe perioada de detenție, relaționarea deficitară cu celelalte persoane lipsite de libertate, atitudinea necuviincioasă față de cadrele penitenciarului, precum și multitudinea sancțiunilor disciplinare aplicate (ingerarea voită de medicamente, autoagresiune, distrugere de bunuri) denotă faptul că numitul G.F.N. nu înțelege să respecte regulamentele și să se supună normelor legale, manifestând dezinteres față de valorile impuse de societate. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, în susținerea ei prezentând sentințele penale nr. 223/2009 și 1564/2009 ale Judecătoriei Botoșani. Prin rezoluția nr. 351/11/2/2009 din data de 02 septembrie 2009, în baza disp.

art. 278 C. proc. pen., plângerea a fost respinsă ca nefondată. S-a reținut în considerentele acestei rezoluții că prin sentința penală nr. 223 din 26 ianuarie 2009, Judecătoria Botoșani a admis contestația formulată de G.F.N. și a modificat măsura dispusă de Administrația Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță Botoșani în soluționarea unei cereri din 13 noiembrie 2008, de asemenea, a anulat măsura dispusă de Administrația aceluiași penitenciar în soluționarea unei alte cereri din 18 noiembrie 2008, obligând administrația respectivei instituții să înmâneze contestatorului 10 plicuri și 12 foi de scris, cheltuielile judiciare pentru această acțiune rămânând în sarcina statului, iar onorariul pentru avocatul din oficiu, în sumă de 100 lei urmând a fi avansat Baroului Botoșani din fondurile M.J.

Prin sentința penală nr. 1564 din 28 mai 2009, Judecătoria Botoșani a admis plângerea formulată de G.F.N. și a anulat încheierea din 24 decembrie 2008 precum și Hotărârea Comisiei de disciplină din data de 16 decembrie 2008 de la nivelul Penitenciarului Botoșani, stabilindu-se că nu rezultă că petentul ar fi avut o atitudine agresivă față de medicul șef al unității, cuvintele sale fiind eronat interpretate de către persoanele prezente, cheltuielile judiciare, precum și onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei rămânând în sarcina statului. Așa fiind, numitul G.F.N. a avut la dispoziție căi legale și a uzat de ele, cu privire la contestarea măsurilor dispuse față de el de Administrația Penitenciarului de Maximă Siguranță Botoșani, care, la rândul ei, a aplicat anumite măsuri administrative acestuia, uzând de căile legale permise de lege și regulamentele de ordine interioară.

Prin urmare, măsurile restrictive de drepturi luate față de petiționar nu au fost exercitate în afara cadrului legal, acesta având posibilitatea de a le contesta în instanță, ceea ce a și făcut, fără producerea unor pagube bugetului propriu, din moment ce cheltuielile au fost suportate de către stat. Potrivit disp. art. 278 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată (printre alții) poate face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Alin. (7) al aceluiași articol prevede că judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. A susținut petentul, prin plângerile formulate, că la mai multe date (13 noiembrie 2008, 6 octombrie 2008, 6 noiembrie 2008, 27 octombrie 2008, 10 noiembrie 2008, 17 iulie 2008, 19 august 2008, 13 noiembrie 2008) nu i s-au înmânat plicuri, hârtie de scris, pix-uri ori i-au fost remise în cantități diminuate în raport de cererile sale, îngrădindu-i-se astfel dreptul la corespondență cu autoritățile.

Potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru asigurarea exercitării dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență, directorul penitenciarului are obligația de a lua măsurile corespunzătoare pentru punerea la dispoziția persoanelor condamnate a materialelor necesare. Alin. (5) al aceluiași articol prevede că, în cazul în care persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate nu dispune de mijloacele bănești necesare, cheltuielile pentru exercitarea acestui drept sunt suportate de către administrația penitenciarului. După cum însuși petentul a recunoscut, administrația penitenciarului i-a furnizat, la cererea sa, plicuri și hârtie de scris, într-un cuantum apreciat ca rezonabil de către furnizor.

Potrivit art. 61 alin. (1) din H.G. nr. 1897/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006, împotriva măsurilor luate de administrația locului de deținere referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor private de libertate, acestea din urmă pot formula plângere la judecătorul delegat pentru exercitarea pedepsei privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată. Petentul a uzat deatfel de această posibilitate, mai mult, urmare a respingerii plângerii, a formulat contestație la Judecătoria Botoșani, potrivit prevederilor alin. (6) al art. 61 din același act normativ.

Prin sentința penală nr. 223 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de către Judecătoria Botoșani în Dosar nr. 12457/193/2008, s-a constatat că această plângere este tardivă în raport de cererile formulate în perioada 17 iulie 2008 - 6 noiembrie 2008 și s-a anulat măsura dispusă de Administrația Penitenciarului de Maximă Siguranță Botoșani în soluționarea cererii din 18 noiembrie 2008 a petentului G.F.N., obligând Administrația penitenciarului să înmâneze contestatorului 10 plicuri și 12 foi de scris. A susținut de asemenea petentul că, la data de 14 iulie 2008, intimatul H.M. i-a respins abuziv cererea de acordare a unei învoiri de 24 ore, pentru a-și vedea tatăl aflat pe patul de moarte (plângere f. 58 dosar u.p.).

Art. 8 din C.E.D.O. stipulează că „orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora". Potrivit disp. art. 69 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, permisiunea de ieșire din penitenciar poate fi acordată, ca recompensă (prin raportare la disp.

art. 68 din același act normativ), pentru menținerea relațiilor de familie ale persoanelor condamnate. Din interpretarea art. 8 din C.E.D.O., a reieșit că dreptul la respectarea vieții private și de familie nu este unul absolut, fiind permise limitări în cazurile acolo prevăzute. Pe de altă parte, legislația internă care reglementează regimul de executare a pedepselor în regim privativ de libertate creează posibilitatea, nu însă și obligația, pentru comisiile constituite în acest sens, de acordare a unor permisii persoanelor private de libertate prin hotărâri definitive, cu respectarea însă a cerințelor unui bun comportament, astfel cum este el generic definit de alin. (1) al art. 68 din Legea nr. 275/2006.

Or, au apreciat membrii comisiilor de specialitate din penitenciar (din care, în diferite compuneri, au făcut parte și intimații) că nu sunt întrunite, în persoana petentului, aceste cerințe. A mai arătat petentul, în una dintre plângerile formulate (f. 33 ds. u.p.), că începând cu data de 30 iunie 2008, nu i s-au creat condiții pentru a face o baie săptămânal, întrucât se renovau grupurile sanitare. Or, aceasta a fost o situație conjuncturală, determinate de cauza obiective, și, de altfel, petentul nu a criticat, prin prezenta plângere, sub aspectul aici arătat, rezoluția. Cât privește faptul că intimații H.M., P.V. și D.D. nu i-au permis petentului să fie vizitat de către un prieten, la rândul său deținut, la data de 28 iulie 2008, nici acesta nu a mai fost criticat prin prezenta plângere.

Nici celelalte aspecte invocate prin recursurile formulate, vizând pretinsa îngrădire a drepturilor confesionale ori existența unor mențiuni nereale într-un proces-verbal încheiat de către Comisia de propuneri pentru liberare condiționată a Penitenciarului Botoșani (în sensul că a fost anterior condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, deși cu privire la această pedeapsă se făcute aplicarea art. 81 C. pen.), nu au mai fost criticate prin prezenta plângere adresată instanței, însă aceste susțineri ale petentului nu au fost dovedite. Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Constituie infracțiune de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. de art. 247 C. pen., îngrădirea, de către un funcționar public, a folosinței sau a exercițiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situații de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Comite infracțiunea de supunere la rele tratamente cel care exercită astfel de tratamente asupra unei persoane aflate în stare de reținere, detenție, ori în executarea unei măsuri de siguranță sau educație, astfel cum prevăd disp.

art. 267 C. pen. Activitatea de administrare desfășurată de către intimați (persoane cu atribuții de conducere în cadrul Penitenciarului Botoșani), în condițiile legii, presupune, printre altele, și soluționarea cererilor persoanelor privative de libertate, referitoare la drepturile de care acestea se bucură. Îndeplinirea acestor atribuții, finalizată prin emitere de acte, în lipsa unor elemente de natură a pune la îndoială buna lor credință (indicii sau probe din care să rezulte comiterea vreunei infracțiuni), nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale, eventual trimiterea în judecată a intimaților. În speță, actele de dispoziție emise de către intimați reprezintă expresia propriilor convingeri, formulate prin interpretarea dispozițiilor legale ce reglementează drepturile de care un deținut se bucură, având însă totodată în vedere condițiile și limitările acestora.

Dealtfel, orice astfel de act poate fi supus controlului judecătorului delegat, iar ulterior, împotriva soluției pronunțate de acesta, persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale poate face contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, căi de atac pe care, dealtfel, petentul Ie-a valorificat parțial. Admiterea unei contestații nu poate reprezenta, prin ea însăși, temei pentru a se reține că intimații ar fi comis vreuna dintre infracțiunile reclamate de petent, în lipsa unor probe de vinovăție în acest sens, dovadă care, în speță, nu s-a făcut, pentru ca răspunderea penală a acestora să fie angajată. Din analiza întregului material de urmărire penală, a înscrisurilor depuse de către petent (în majoritate, plângeri adresate diverselor instituții ale statului), Curtea a constatat că nu există indicii de comitere, de către intimați, a infracțiunilor sus-arătate.

Nu s-a dovedit că aceștia ar fi exercitat atribuțiile de serviciu cu rea-credință, urmărind îngrădirea drepturilor petentului sau l-ar fi supus la rele tratamente pentru ca elementele constitutive, sub aspect obiectiv și subiectiv, ale infracțiunilor reclamate de către acesta să fie date în cauză. A mai arătat petentul, în susținerea plângerii, oral, înaintea instanței, că i-au fost încălcate unele drepturi de către intimați (care au comis astfel infracțiunile de abuz în serviciu, respectiv genocid) prin aceea că nu i-au permis să participe la înmormântarea tatălui său, i-au schimbat abuziv regimul de executare a pedepsei, din cel închis în cel de maximă siguranță, iar camerele de duș nu au baie.

Or, aceste susțineri exced obiectul prezentei cauze, întrucât organele de urmărire penală nu au fost sesizate cu soluționarea lor, neputând fi aici pentru prima oară analizate. Petentul având posibilitatea ca, pentru aceste noi pretinse încălcări ale drepturilor sale, să se adreseze cu plângere organelor competente. Cu privire la celelalte persoane menționate în plângere, petentul nu a făcut nici o precizare, pentru ca instanța să procedeze la analiza acestor susțineri, avându-se în vedere că prin rezoluția atacată ele nu au fost vizate. Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petiționarul G.F.N. La termenul de astăzi 12 mai 2010, a solicitat în principal desființarea rezoluției, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimați.

Examinând recursul declarat de petiționar sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefundat, pentru considerentele ce vor urma: Astfel, instanța de fond, în mod corect în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că rezoluția contestată este legală și temeinică, intimații H.M., P.V. și D.D. și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale. Înalta Curte, a apreciat că nu se poate reține în sarcina intimaților săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., întrucât în cauză nu s-a comis nicio faptă de natură să atragă răspunderea penală a intimaților.

Pe de altă parte, deși petiționarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice nemulțumire a acestuia, angajează răspunderea penală a intimaților, doar dacă se dovedește reaua - credință cu care acționează aceștia în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiunilor reclamate. Înalta Curte, a apreciat că nu există indicii ale săvârșirii infracțiunilor reclamate, întrucât nu se poate vorbi de o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către funcționarul aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, intimații H.M., P.V. și D.D., și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale.

De altfel, criticile recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe. Așadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurentul petiționar la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.F.N. împotriva sentinței penale nr. 13 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2010.