ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3807/2011

Asupra cererii de revizuire de față, constată

următoarele: La data de 29 aprilie 2010 numitul C.I. s-a adresat Înaltei Curți

de Casație și Justiție cu cerere de revizuire a deciziei pronunțate în Dosarul

penal nr. 897/1/2010 al instanței supreme. Cauza a fost înregistrată la Înalta

Curte de Casație și Justiție sub numărul 3677/1/2010. Cererea de revizuire nu

cuprindea motivele pe care se întemeia, ci doar mențiunea "motivele

cererii de revizuire le voi depune după ce primesc citația".

Prin Sentința penală nr. 1076 din 22 iunie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus trimiterea cererii de

revizuire formulată de revizuentul C.I. pentru cercetări (conform art. 399 C.

proc. pen.) la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

La data de 31 martie 2011 Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Suceava, prin adresa nr. 578/111/6/2010 a înaintat Curții de

Apel Suceava concluziile procurorului, ce au fost în sensul respingerii, ca

inadmisibilă, a cererii de revizuire, cu motivarea că împotriva unei hotărâri

definitive prin care nu s-a rezolvat fondul - cazul în speță - nu se poate

exercita valabil calea de atac a revizuirii.

La data de 15 aprilie 2011 revizuentul C.I. a

depus la dosar, prin registratură motivele cererii sale, arătând, în esență, că

agentul de poliție M.M. se face vinovat de infracțiunile reclamate (acesta ar

fi sustras acte din dosare și, în mod ilegal, ar fi clasat două dosare formate

la plângerile sale).

Prin Sentința penală nr. 38 din 15 aprilie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuentul

C.I., cu obligarea acestuia să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Analizând cererea de revizuire, Curtea a

constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prin Sentința penală nr. 105 din 23 octombrie

2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. 920/39/2009, în temeiul

art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza finală C. proc. pen., s-a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.I. împotriva rezoluțiilor

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 24/P/2009 din data de 05 mai

2009 și nr. 211/11/2/2009 din data de 02 iunie 2009.

Recursul declarat împotriva acestei sentințe

a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 126 din 18 ianuarie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 920/39/2009.

Împotriva acestei hotărâri (Decizia penală

nr. 126 din 18 ianuarie 2010) a formulat contestație în anulare petentul C.I.,

respinsă, ca inadmisibilă, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia

penală nr. 1493 din 19 aprilie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 897/1/2010.

Împotriva acestei decizii, contestatorul C.I.

a formulat cerere de revizuire.

Potrivit art. 393 alin. (1) C. proc. pen.,

"hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu

privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă".

În art. 394 alin. (1) C. proc. pen. sunt

reglementate cazurile de exercitare a acestei căi de atac, prevăzându-se că

"revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a

cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de

judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când

două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia".

Atât din conținutul prevederilor menționate,

cât și din precizările făcute în alin. (2) - (4) ale aceluiași articol cu

privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. (1) C.

proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii

numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică

acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial,

pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a

procesului penal.

În acest sens, este de observat că prin art.

394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire

numai la situația când "pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori

de condamnare".

Tot astfel, prin art. 394 alin. (3) C. proc.

pen., făcându-se referire la următoarele două cazuri, se prevede că acestea

"constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri

nelegale sau netemeinice".

În fine, pentru cazul "când două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia", s-a prevăzut,

în art. 394 alin. (4) C. proc. pen., că "toate hotărârile care nu se pot

concilia sunt supuse revizuirii".

Din aceste reglementări de ansamblu ale

cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea

trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei

hotărâri judecătorești definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătorești

prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul,

solicitând atașarea dosarului la dosarul ce urmează a fi înregistrat conform Adresei

nr. X/X/111-6/2011 întrucât privește aceeași problemă.

Examinând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 385

1

C. proc. pen.,

sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile

judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, s-a limitat calea de atac menționată,

exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege.

În cauză, revizuentul C.I. a declarat recurs

împotriva unei hotărâri definitive, cu care Secția Penală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a fost sesizată, cale de atac care nu întrunește cerințele

textelor menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în

situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a

principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, excepția inadmisibilității

recursului ridicată de reprezentantul Ministerului Public, este întemeiată.

În consecință, Înalta Curte constată că

recursul declarat de revizuent este inadmisibil, iar în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respins.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul

C.I. împotriva Sentinței nr. 38 din 15 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de

200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 26

octombrie 2011.

Procesat

de GGC - CL