ÎCCJ, Decizia nr. 277/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1367 din 6 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C.I. împotriva deciziei nr. 1984 din 19 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3095/1/2010; a fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență că la data de 26 mai 2010 a fost înregistrată pe rolul instanței cererea formulată de petiționarul C.I. prin care a solicitat revizuirea deciziei nr. 1984 din 19 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 3095/1/2010, fără a invoca vreun caz de revizuire.

Prin decizia nr. 1984 din 19 mai 2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva deciziei penale nr. 1119 din 23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1163/39/2009. Prin decizia nr. 1119 din 23 martie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.I. împotriva sentinței penale nr. 122 din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 122 din 13 noiembrie 2009 Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petiționarul C.I.

împotriva sentinței penale nr. 48 din 22 august 2008 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 2552/193/2008. Pentru a hotărî astfel, a reținut că prin sentința penală nr. 48 din 22 august 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., au fost respinse ca tardiv introduse plângerile formulate de petenții C.I. și C.E., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 1836/P/2006 din 10 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani. Sentința a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, care, prin decizia nr. 3604 din 6 noiembrie 2008 a respins ca nefondat recursul declarat de petent.

Nemulțumit de soluțiile adoptate în cauză, petentul a formulat la data de 13 noiembrie 2009 cerere de revizuire a sentinței, susținând că soluția adoptată de judecătorul I.T., nu este corectă. Prima instanță, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, reținând că, potrivit art. 393 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 394 alin. (1) și (3) C. proc. pen. pot fi supuse revizuirii exclusiv hotărârile penale definitive prin care este rezolvat fondul cauzei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul, care a fost respins, ca nefondat, de Înalta Curte de Casație și Justiție constatându-se că soluția primei instanțe este legală și temeinică, întrucât petentul a formulat cererea de revizuire a unei hotărâri ce nu îndeplinește condițiile art. 393 C. proc.

pen. S-a apreciat că cererea de revizuire formulată de petiționarul C.I. este inadmisibilă, având în vedere dispozițiile art. 393 C. proc. pen. și art. 394 C. proc. pen. și împrejurarea că petiționarul C.I. a formulat cerere, solicitând revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplinește condițiile art. 393 C. proc. pen., cu referire, între altele, la condiția că aceasta trebuie să conțină o rezolvare a fondului, în sensul examinării problemei existenței faptei și vinovăției inculpatului, finalizată printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, cererea fiind, astfel inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuentul. Recursul este inadmisibil și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Așadar, limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În cauză, se constată că recurentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, pronunțată de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în soluționarea unei cereri de revizuire având ca obiect o hotărâre pronunțată asupra unei cereri de contestație în anulare. Având în vedere, totodată dispozițiile art. 407 C. proc. pen., precum și împrejurarea că cererea de revizuire formulată de petent a avut ca obiect o hotărâre definitivă, se reține că hotărârea pronunțată asupra cererii de revizuire este definitivă, recursul declarat fiind inadmisibil. Așa fiind, constatându-se întemeiată excepția invocată, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul C.I. împotriva sentinței nr. 1367 din 6 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4609/1/2010. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.