ÎCCJ, Decizia nr. 277/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1367 din 6 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de revizuentul C.I. împotriva deciziei nr. 1984 din 19 mai

2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 3095/1/2010; a fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență că la data de 26 mai 2010 a fost înregistrată pe rolul instanței cererea formulată de petiționarul C.I. prin care a

solicitat revizuirea deciziei nr. 1984 din 19 mai 2010 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 3095/1/2010, fără a invoca vreun

caz de revizuire.

Prin

decizia nr. 1984 din 19 mai 2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva deciziei penale nr. 1119

din 23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 1163/39/2009.

Prin

decizia nr. 1119 din 23 martie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.I. împotriva

sentinței penale nr. 122 din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 122

din 13 noiembrie 2009 Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petiționarul C.I.

împotriva sentinței penale nr. 48 din 22 august 2008 pronunțată de aceeași

instanță în dosarul nr. 2552/193/2008.

Pentru

a hotărî astfel, a reținut că prin sentința penală nr. 48 din 22 august 2008

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., au fost respinse ca tardiv introduse

plângerile formulate de petenții C.I. și C.E., împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale nr. 1836/P/2006 din 10 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani. Sentința a fost menținută de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, care, prin decizia nr. 3604 din 6 noiembrie

2008 a respins ca nefondat recursul declarat de petent.

Nemulțumit

de soluțiile adoptate în cauză, petentul a formulat la data de 13 noiembrie

2009 cerere de revizuire a sentinței, susținând că soluția adoptată de

judecătorul I.T., nu este corectă.

Prima

instanță, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, reținând că,

potrivit art. 393 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 394 alin. (1) și (3)

C. proc. pen. pot fi supuse revizuirii exclusiv hotărârile penale definitive

prin care este rezolvat fondul cauzei.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul, care a fost respins, ca

nefondat, de Înalta Curte de Casație și Justiție constatându-se că soluția

primei instanțe este legală și temeinică, întrucât petentul a formulat cererea

de revizuire a unei hotărâri ce nu îndeplinește condițiile art. 393 C. proc.

pen.

S-a

apreciat că cererea de revizuire formulată de petiționarul C.I. este

inadmisibilă, având în vedere dispozițiile art. 393 C. proc. pen. și art. 394 C.

proc. pen. și împrejurarea că petiționarul C.I. a formulat cerere, solicitând

revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplinește condițiile art. 393 C. proc. pen.,

cu referire, între altele, la condiția că aceasta trebuie să conțină o

rezolvare a fondului, în sensul examinării problemei existenței faptei și

vinovăției inculpatului, finalizată printr-o soluție de condamnare, de achitare

sau de încetare a procesului penal, cererea fiind, astfel inadmisibilă.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs revizuentul.

Recursul

este inadmisibil și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Dând

eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României,

revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual

penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art.

21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același

pentru persoane aflate în situații identice.

Revine

așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în

condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a

provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II

C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea

acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost

reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și

ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

Astfel,

potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe

calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate

de lege.

Așadar,

limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive

determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității

acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor

recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin

exercitare.

În

cauză, se constată că recurentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri

definitive, pronunțată de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, în soluționarea unei cereri de revizuire având ca obiect o

hotărâre pronunțată asupra unei cereri de contestație în anulare.

Având

în vedere, totodată dispozițiile art. 407 C. proc. pen., precum și împrejurarea

că cererea de revizuire formulată de petent a avut ca obiect o hotărâre definitivă,

se reține că hotărârea pronunțată asupra cererii de revizuire este definitivă,

recursul declarat fiind inadmisibil.

Așa

fiind, constatându-se întemeiată excepția invocată, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de revizuentul C.I. împotriva sentinței nr. 1367

din 6 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 4609/1/2010.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.