ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1340/2011

Deliberând asupra recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 114 din 9 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 818/42/2010, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul M.C.V. cu privire la sentința penală nr. 9 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești. Prin aceeași sentință penală, revizuientul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a avut în vedere următoarele: Prin adresa nr. 1031/III/6/2010 emisă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 818/42/2010 a fost înaintată cererea de revizuire a sentinței penale nr. 9 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin respingerea recursului prin decizia penală nr. 1125 din 23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerere formulată de către revizuientul M.C.V., împreună cu verificările efectuate de către această instituție și concluziile procurorului, în conformitate cu prevederile art. 399 alin. (5) C. proc. pen. Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind format dosarul nr. 2661/1/2010, iar prin sentința penală nr. 1094 din 24 iunie 2010 în baza art. 397 alin. (1) C. proc.

pen. a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru efectuarea procedurii prealabile obligatorii. În motivarea cererii formulate, revizuientul a arătat că apreciază ca nelegală și netemeinică soluția pronunțată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a indica motivele concrete. Legal citat revizuientul nu s-a prezentat în instanță pentru a susține cererea formulată și pentru a propune probe în dovedirea acesteia. La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 1082/42/2009 al Curții de Apel Ploiești în care a fost pronunțată sentința penală nr. 9/2010, precum și decizia penală nr. 1125/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărei revizuire s-a solicitat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut faptul că prin sentința penală anterior menționată a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. de către petentul M.C.V. și au fost menținute ca legale și temeinice soluțiile adoptate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 414/P/2009. Prin decizia penală nr. 1125 din 23 martie 2010 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat recursul declarat de către petentul M.V. împotriva sentinței. Prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc.

pen., este inadmisibilă.” În conformitate cu prevederile art. 414 2 alin. (3) teza ultimă C. proc. pen., dezlegarea dată problemelor de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe. În speța de față, sentința a cărei revizuire s-a solicitat a fost pronunțată în baza prevederilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. În consecință, instanța a dispus, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de condamnatul M.C.V., deoarece, pe de o parte, aceasta este îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei, iar pe de altă parte prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia precitată. Împotriva acestei sentințe, petentul M.C.V. a formulat recurs, fără a indică însă vreun motiv de casare ori a aduce vreo critică în mod concret soluției Curții, reiterând însă nemulțumirile sale cu privire la soluția adoptată de procuror. Examinând sentința recurată, în raport cu prevederile art. 394 C. proc. pen., dar și având în vedere decizia nr. XVII din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, în virtutea următoarelor considerente: În cauza de față, petentul M.C.V.

a formulat cerere de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respectiv împotriva sentinței penale nr. 9 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin respingerea recursului, în baza deciziei penale nr. 1125 din 23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Prin sentința a cărei revizuire se solicită, instanța a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționar, în conformitate cu art. 278 1 C. proc. pen. împotriva soluțiile adoptate de procuror în dosarul nr. 414/P/2009, soluții ce au fost astfel menținute ca legale și temeinice.

În aceste împrejurări, constatarea Curții este justă, în sensul că cererea de revizuire formulată împotriva unei hotărâri judecătorești ce nu rezolvă fondul cauzei, precum în speța de față – este inadmisibilă, în acest sens pronunțându-se Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite – decizia nr. XVII din 19 martie 2007 în dezlegarea recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care s-a statuat că din reglementările de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

Or, în raport cu soluția pronunțată în cauză în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. de către judecătorul ce examinează plângerea împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate aprecia că într-o asemenea etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, întrucât o astfel de soluție nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen. În același timp, cât prin lege nu se reglementează posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârii judecătorești definitive pronunțate în soluționarea plângerilor fundamentate pe art. 278 1 C. proc. pen., o atare cale de atac pronunțată de petiționar este inadmisibilă.

În consecință, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul formulat de petentul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 114 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 114 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2011.