ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1340/2011

Deliberând asupra

recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr.

114 din 9 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 818/42/2010, a respins ca

inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul M.C.V. cu privire

la sentința penală nr. 9 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești. Prin aceeași sentință penală, revizuientul a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a avut în vedere următoarele:

Prin adresa nr. 1031/III/6/2010

emisă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, înregistrată pe

rolul acestei instanțe sub nr. 818/42/2010 a fost înaintată cererea de

revizuire a sentinței penale nr. 9 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești, definitivă prin respingerea recursului prin decizia penală nr. 1125

din 23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerere formulată de

către revizuientul M.C.V., împreună cu verificările efectuate de către această

instituție și concluziile procurorului, în conformitate cu prevederile art. 399

alin. (5) C. proc. pen.

Cererea de revizuire

a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind format

dosarul nr. 2661/1/2010, iar prin sentința penală nr. 1094 din 24 iunie 2010 în

baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru efectuarea procedurii prealabile

obligatorii.

În motivarea cererii

formulate, revizuientul a arătat că apreciază ca nelegală și netemeinică

soluția pronunțată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a

indica motivele concrete.

Legal citat

revizuientul nu s-a prezentat în instanță pentru a susține cererea formulată și

pentru a propune probe în dovedirea acesteia.

La dosarul cauzei a

fost atașat dosarul nr. 1082/42/2009 al Curții de Apel Ploiești în care a fost

pronunțată sentința penală nr. 9/2010, precum și decizia penală nr. 1125/2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărei revizuire s-a solicitat.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța a reținut faptul că prin sentința penală anterior

menționată a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată potrivit

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. de către petentul M.C.V. și au

fost menținute ca legale și temeinice soluțiile adoptate de către Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 414/P/2009.

Prin decizia penală

nr. 1125 din 23 martie 2010 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și

Justiție a fost respins ca nefondat recursul declarat de către petentul M.V.

împotriva sentinței.

Prin Decizia nr. XVII

din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis

recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că „cererea de

revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive,

pronunțată în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc.

pen., este inadmisibilă.”

În conformitate cu

prevederile art. 414

2

alin. (3) teza ultimă C. proc. pen.,

dezlegarea dată problemelor de drept de către Înalta Curte de Casație și

Justiție este obligatorie pentru instanțe.

În speța de față,

sentința a cărei revizuire s-a solicitat a fost pronunțată în baza prevederilor

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

În consecință,

instanța a dispus, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., respingerea ca

inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de condamnatul M.C.V., deoarece,

pe de o parte, aceasta este îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești

prin care nu se rezolvă fondul cauzei, iar pe de altă parte prin lege nu este

reglementată posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii

și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor

formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., așa cum a stabilit Înalta

Curte de Casație și Justiție în decizia precitată.

Împotriva acestei

sentințe, petentul M.C.V. a formulat recurs, fără a indică însă vreun motiv de

casare ori a aduce vreo critică în mod concret soluției Curții, reiterând însă

nemulțumirile sale cu privire la soluția adoptată de procuror.

Examinând sentința

recurată, în raport cu prevederile art. 394 C. proc. pen., dar și având în

vedere decizia nr. XVII din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta

Curte constată că recursul formulat este nefondat, în virtutea următoarelor

considerente:

În cauza de față,

petentul M.C.V. a formulat cerere de revizuire îndreptată împotriva unei

hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respectiv împotriva sentinței penale nr. 9 din

28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin respingerea

recursului, în baza deciziei penale nr. 1125 din 23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Prin sentința a cărei

revizuire se solicită, instanța a respins ca nefondată plângerea formulată de

petiționar, în conformitate cu art. 278

1

C. proc. pen. împotriva

soluțiile adoptate de procuror în dosarul nr. 414/P/2009, soluții ce au fost

astfel menținute ca legale și temeinice.

În aceste

împrejurări, constatarea Curții este justă, în sensul că cererea de revizuire

formulată împotriva unei hotărâri judecătorești ce nu rezolvă fondul cauzei,

precum în speța de față – este inadmisibilă, în acest sens pronunțându-se

Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite – decizia nr. XVII din 19

martie 2007 în dezlegarea recursului în interesul legii promovat de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care

s-a statuat că din reglementările de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale

condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a

constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă

că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi

supuse revizuirii.

Or, în raport cu soluția

pronunțată în cauză în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. de către judecătorul ce examinează plângerea împotriva soluției

procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate aprecia că într-o asemenea

etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, întrucât o astfel de soluție nu

implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea

prevederilor art. 345 C. proc. pen.

În același timp, cât prin

lege nu se reglementează posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare

de atac a revizuirii și împotriva hotărârii judecătorești definitive pronunțate

în soluționarea plângerilor fundamentate pe art. 278

1

C. proc. pen.,

o atare cale de atac pronunțată de petiționar este inadmisibilă.

În consecință, în

conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va

respinge ca nefondat recursul formulat de petentul M.C.V. împotriva sentinței

penale nr. 114 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuientul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 114 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei

de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 aprilie 2011.