ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererii de

revizuire de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată prin Registratura

Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 10413 la 25 martie 2010

și pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.

2661/1/2010 la 26 martie 2010, M.C.V. a formulat cerere de revizuire împotriva

deciziei penale nr. 1125 din 23 martie 2010 în dosarul nr. 1082/42/2009 pe care

o consideră netemeinică și nelegală, fără a arăta în concret motivele de

revizuire.

S-a atașat prezentei

cauze dosarul nr. 1082/42/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

în care s-a pronunțat decizia penală nr. 1125 de la 23 martie 2010.

În dosarul mai sus

menționat se găsesc și dosarele componente și anume dosarul nr. 1082/42/2009 al

Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

dosarul nr. 10610/281/2007 al Tribunalului Prahova, secția penală, dosarul nr.

10610/281/2007 al Judecătoriei Ploiești, dosarul nr. 1001/42/2007 al Curții de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, dosarul

nr. 675/42/2007 al Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, dosarul nr. 7419/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Ploiești, dosarul nr. 414/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, lucrarea cu nr. 1313/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești.

La termenul de

judecată de la 13 mai 2010, Înalta Curte față de lipsa dosarului, în care s-a

pronunțat decizia atacată și a amânat cauza la 24 iunie 2010, așa cum rezultă

din încheierea de ședință de la acel termen, aflată la fila 4 dosarul Înaltei

Curți.

La termenul de

astăzi, a lipsit revizuientul M.C.V., procedura de citare fiind legal

îndeplinită.

Reprezentantul

Ministerului Public a pus concluzii de trimitere a cauzei pentru efectuare de

cercetări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Examinând cererea de

revizuire formulată de revizuientul M.C.V. împotriva deciziei penale nr. 1125

de la 23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 1082/42/2009, cerere adresată direct Înaltei Curți de

Casație și Justiție, prin prisma dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că a fost investită cu o cerere de revizuire greșit

îndreptată la instanța de judecată, pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei

rezultă că prin sentința penală nr. 9 de la 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în

dosarul nr. 1082/42/2009, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen. a fost respinsă plângerea formulată de petentul M.C.V., împotriva

rezoluțiilor nr. 414/P/2009 din data de 16 octombrie 2009 și nr. 1313/II/2/2009

din data de 18 noiembrie 2009, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești, ca nefondată.

S-au menținut rezoluțiile

ca temeinice și legale.

A fost obligat

petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petiționarul M.C.V., care a fost soluționat prin

decizia penală nr. 1125 de la 23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1082/42/2009.

Prin decizia mai sus

arătată, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V.

împotriva sentinței penale nr. 9 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

A fost obligat

recurentul petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei

decizii pronunțate în recurs, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ca

instanță de recurs, revizuientul M.C.V. a formulat cerere de revizuire, pe care

a adresat-o direct acestei instanțe, în condițiile menționate și face obiectul

prezentei cauze.

Legiuitorul în

conținutul art. 397 C. proc. pen. referitoare la cererea de revizuire a

prevăzut, în mod expres, în alin. (1) al normei indicate că „Cererea de

revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a

judecat cauza în primă instanță.”

Totodată, în

dispozițiile art. 399 din același cod privind efectuarea actelor de cercetare,

în alin. (5) se stipulează că „După efectuarea cercetărilor, procurorul

înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanței

competente.”

Așa cum rezultă, pe

calea interpretării gramaticale a sintagmelor folosite de legiuitor în

conținutul dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. ( „se adresează” ) și

respectiv art. 399 alin. (5) din același cod ( „înaintează întregul material

împreună cu concluziile sale instanței competente”) are loc o delimitare

accesibilă și previzibilă a modalității de sesizare a instanței competente cu

privire la o cerere de revizuire, în sensul că aceasta are loc numai prin

înaintarea de către procuror a materialului și concluziilor sale și nicidecum

prin sesizarea pe calea cererii de revizuire adresată direct instanței.

Astfel, adresarea de

către vreuna din persoanele care poate formula o cerere de revizuire, direct,

instanței de judecată și nicidecum procurorului de la parchetul de pe lângă

instanța care a judecat cauza în primă instanță, iar cu ocazia verificării

modului de sesizare, instanța constată inexistența concluziilor procurorului,

ca urmare a neparcurgerii etapei obligatorii a cercetărilor efectuate de către

procuror, echivalează cu o cerere greșit îndreptată la un organ necompetent,

având drept consecință trimiterea cererii la organul judiciar competent.

În contextul concret

al cauzei, Înalta Curte constată că petiționarul M.C.V. a adresat cererea de

revizuire a deciziei penale nr. 1125 de la 23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, direct, acestei instanțe, nefiind parcursă procedura

obligatorie prevăzută de art. 399 C. proc. pen., referitoare la efectuarea de

cercetări, iar numai după aceasta, procurorul urma să înainteze întregul

material al cauzei împreună cu concluziile sale instanței de judecată.

De altfel,

parcurgerea acestei proceduri este obligatorie și cu ocazia formulării unei

cereri de revizuire a hotărârii judecătorești, având ca obiect plângerea

împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în

judecată, așa cum s-a stabilit prin decizia nr. 16 de la 6 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, ce se află afișată pe site-ul instanței

supreme.

Prin decizia mai sus

menționată a fost respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la

incidența dispozițiilor art. 397-399 C. proc. pen. în ipoteza soluționării

cererilor de revizuire a hotărârilor judecătorești având ca obiect plângeri

împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în

judecată.

În considerentele

deciziei arătate a fost în mod concret evidențiat conținutul dispozițiilor art.

397 alin. (1) C. proc. pen., făcându-se referire și la condiții prevăzute în alin.

(1), alin. (2) și alin. (5) ale art. 399 din același cod.

De asemenea, s-a

reținut că „Aceste reglementări nu sunt susceptibile de interpretare. Însuși

ansamblul dispozițiilor cuprinse în art. 402, art. 403, art. 404 și art. 406 C.

proc. pen., prin care sunt reglementate măsurile premergătoare ce trebuie luate

după primirea lucrărilor trimise de procuror, procedura admiterii în principiu

a cererii de revizuire, măsurile ulterioare admiterii ei în principiu și

soluțiile ce se pot adopta în cadrul rejudecării, nu îngăduie presupunerea că o

asemenea cerere ar putea fi adresată și direct instanței, fără parcurgerea

etapei prealabile de efectuare a actelor de cercetare de către procuror, căruia

îi revine obligația să înainteze întregul material de verificare împreună cu

concluziile sale. În astfel de condiții, este evident că textele de lege

enunțate, prin claritatea și lipsa lor de echivoc, nu pot fi interpretate decât

în sensul că legiuitorul a voit să instituie, prin reglementarea adoptată,

obligativitatea parcurgerii de către fiecare cerere de revizuire a procedurii

prealabile de efectuare a actelor de cercetare, de către procuror, necesare

verificării ei sub aspectul temeiniciei, dat fiind că în practica judiciară

s-au observat tendințe de aglomerare a instanțelor cu cereri vădit lipsite de

obiect, informe sau depășind cadrul legal specific. Așa fiind, nu se poate

considera că chestiunea de drept supusă examinării este susceptibilă de a fi

soluționată diferit de instanțele judecătorești cât timp dispozițiile art.

397-399 C. proc. pen. reglementează cu claritate neinterpretabilă

obligativitatea parcurgerii, de fiecare cerere de revizuire, a etapei

efectuării de către procuror a actelor de cercetare prealabilă necesare

verificării temeiniciei acesteia.”

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte constată că în prezenta cauză cererea de revizuire

formulată de revizuientul M.C.V. vizează o decizie penală prin care a fost

soluționat recursul declarat împotriva unei hotărâri al cărei obiect a fost o

plângere împotriva unei rezoluții a procurorului de netrimitere în judecată,

așa cum s-a arătat în mod efectiv, și cum nu a fost parcursă procedura

prealabilă obligatorie se impune trimiterea cererii de revizuire la procurorul

de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. va trimite

cererea de revizuire formulată de revizuientul M.C.V. împotriva deciziei penale

nr. 1125 din 23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 1082/42/2009, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, având în vedere că acest parchet este competent, cauza fiind judecată

în primă instanță la Curtea de Apel Ploiești.

Astfel, Înalta Curte

se va desesiza, ca urmare a trimiterii cererii de revizuire la organul judiciar

competent, iar felul hotărârii prin care dispune această măsură este sentința,

ce este supusă numai căii de atac a recursului, ca și hotărârile de trimitere a

plângerilor greșit îndreptate reglementate de art. 222 alin. (7), art. 278

1

alin. (13) și art. 285 teza I C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

În baza art. 397 alin.

(1) C. proc. pen., trimite cererea de revizuire formulată de revizuientul M.C.V.

pentru efectuare de cercetări Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Cu recurs.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 24 iunie 2010.