ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 888/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la 05 ianuarie 2009 pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. 11/1/2009 petiționarul I.C.

a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 4121

din

11 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul

nr. 32/42/2008.

Prin decizia penală nr. 561 din 17 februarie 2009 Înalta

Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea cererii de revizuire formulată

de către revizuientul I.C. împotriva deciziei penale nr. 4121 din

11 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești ,

constatând că, potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen., actul de sesizare a

instanței competente de a judeca revizuirea îl reprezintă actul procesual în

are sunt consemnate concluziile procurorului cu privire la temeinicia cererii

de revizuire, cât și motivarea concluziilor sale.

De asemenea s-a constatat că, în cauză, cererea de revizuire

a fost adresată direct Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu procurorului

din cadrul parchetului competent, respectiv al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, care trebuia să efectueze

cercetările impuse de

lege și să înainteze instanței întregul material

împreună cu concluziile sale.

Prin referatul nr. 649/lll/6/2009 din 30 iunie 2009,

Parchetul de pe lângă Curtea le Apel Ploiești a înaintat Curții de Apel

Ploiești cererea de revizuire formulată de către revizuientul I.C., împreună cu

concluziile formulate în urma analizării

acestei cererii de revizuire.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, examinând cererea de revizuire împreună cu concluziile formulate

de procuror în referatul întocmit la 30 iunie 2009, în raport de actele și

lucrările dosarului și de dispozițiile legale în materie, prin

sentința penală nr. 165 din 2 noiembrie 2009, a

respins, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuientul

I.C., împotriva sentinței penale nr. 47 din 19 martie 2008 pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 4121 din 11 decembrie 2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligându-l totodată pe revizuient la

plata sumei de 40 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că

revizuientul I.C. a solicitat prin cererea formulată, revizuirea deciziei

penale

nr. 4121 din 11 decembrie 2008,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

prin care au fost

respinse ca nefondate recursurile declarate de recurenții Asociația

Anticorupție și I.C. împotriva sentinței penale nr. 47 din 19 martie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Prin sentința penală nr. 47 din 19 martie 2008, Curtea de

Apel

Ploiești a respins ca nefondate

plângerile formulate de cei doi petiționari

împotriva rezoluției nr.

509/P/2007 din 20 noiembrie 2007 și

nr.

1805/11/2/2007 din 28 decembrie 2007 ale Parchetului de pe lângă

Curtea

de Apel Ploiești, menținându-le ca fiind legale și temeinice.

Astfel prima instanță a

constatat că în cauza împotriva căreia s-a

formulat prezenta cerere de

revizuire era vizată o plângere împotriva soluțiilor de neurmărire penală

adoptate de procuror, plângere întemeiată pe disp. art. 278

1

C.

proc. pen.

S-a mai reținut că această plângere a fost în mod definitiv

soluționată prin sentința penală nr. 47 din 19 martie 2008, pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 4121 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția

penală.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a mai constatat că, pe de o parte, cererea de revizuire de față

avea ca obiect hotărârile judecătorești pronunțate în legătură cu soluționarea

acestei plângeri, hotărâri prin care plângerea a fost respinsă conform art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., iar pe de altă parte, că prin Decizia nr. XVII

din 19 martie 2007, pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, în Secții Unite, s-a stabilit că cererea de

revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive

pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc.

pen., este inadmisibilă.

Pe cale de consecință, prima instanță a apreciat că cererea

de revizuire de față este îndreptată împotriva sentinței și implicit a deciziei

prin care s-a soluționat în mod definitiv plângerea formulată conform art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., constatând că revizuirea formulată de

revizuient este inadmisibilă, respingând-o ca atare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat

recurs revizuientul I.C., care, deși avea termen în cunoștință de la primul

termen de judecată din 25 ianuarie 2010, (fixat pe rolul Secției

Penale al Înaltei Curți de Casație și Justiție în

dosarul nr. 32.2/42/2008),

când s-a prezentat pentru a solicita amânarea

în vederea angajării unui apărător ales, ulterior nici nu s-a mai prezentat și

nici nu a depus la dosar vreun memoriu sau alte înscrisuri, în susținerea recursului

promovat, cu excepția celui depus de către revizuient la acel termen (filele

6-9 dosar recurs).

Examinând sentința

penală atacată sub toate aspectele de fapt și

de drept, conform

prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc.

pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin

intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele

reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de

către instanțe a unor împrejurări de care depindea

adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile legale.

Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea

are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o

eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea privește

exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru

cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele

apte a provoca o reexaminarea în fapt a cauzei

penale.

Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunțate,

se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin

exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii.

În cauză revizuientul I.C. a formulat recurs, solicitând

prin memoriul depus la dosar, la primul termen de judecată, casarea hotărârii

pronunțate și, pe fond, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost

formulată și motivată și, pe cale de consecință: „ tragerea la răspundere

penală a făptuitorilor, luarea măsurilor asigurătorii și complementare ce se

impun împotriva acestora și obligarea lor la plata daunelor civile" .

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că prima instanță a procedat corect atunci când a apreciat că motivele

invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire

prevăzute de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen., întrucât cererea de revizuire

viza o hotărâre definitivă pronunțată în procedura plângerii prealabile prev.

de art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., întrucât prin

sentința penală nr. 47 din 19 martie 2008, Curtea de Apel Ploiești a respins ca

nefondate plângerile formulate de petiționarii Asociația Anticoruptia si I.C.

împotriva rezoluției nr. 509/P/2007 din 20 noiembrie 2007 și nr. 1805/11/2/2007

din 28 decembrie 2007, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, menținându-le ca fiind legale și temeinice.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanță, față

de situația mai sus relevată, în mod justificat a apreciat că devin incidente

dispozițiile deciziei penale nr. XVII din 19 martie 2007, pronunțată în

recursul în interesul legii de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, potrivit căreia: „cererea de revizuire îndreptată

împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art.

278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. este inadmisibilă"

Așadar, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, ce va

fi

menținută, Înalta Curte urmând ca, în

baza prevederilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., să

respingă ca nefondat recursul

declarat de

revizuientul I.C. împotriva sentinței penale nr. 165

din 2 noiembrie

2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul revizuient va fi obligat la cheltuieli

judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul I.C. împotriva sentinței penale nr. 165 din 2

noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul revizuient la

plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 8 martie 2010.