ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2321/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2321/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 68 de la 14 aprilie 2009 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată

în dosarul nr. 536,3/42/2008, a fost scoasă

cauza de pe rol și a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru a

stabili valoarea pagubei și încadrarea juridică a faptei săvârșite de

executorul judecătoresc D.M. din Târgoviște.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin

sentința penală nr. 92 din 27 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționara P.

I.

împotriva rezoluției nr. 648/P/2007

din 14 aprilie 2008 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc D.M. sub aspectul infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută

de art. 249 C. pen.

(rezoluție menținută

prin rezoluția nr. 841/11/2/2008 din 15 mai 2008 a

procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești).

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că în mod

corect fapta a fost încadrată în art. 249 alin. (1) C. pen., respectiv

neglijență în serviciu, sancționată cu închisoare de la o lună la 2 ani sau

amendă.

A considerat că sunt aplicabile prevederile art. 122 alin. (1) lit. d) C.

pen.

, în sensul că s-a împlinit termenul de

prescripție a răspunderii

penale de 5 ani, calculat de la data de 08

decembrie 2001, soluția de neîncepere a urmăririi penale fiind legală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petente, susținând că

fapta reclamată se încadrează în prevederile art. 249 alin. (2) C. pen.,

neglijența în serviciu având consecințe deosebit de grave, astfel încât, nu a

intervenit prescripția răspunderii penale, în raport cu pedeapsa prevăzută de

acest text 8 închisoarea de la 2 la 10 ani. A solicitat, în esență, casarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași Instanțe pentru a se

dispune efectuarea unei expertize de evaluare a pagubei, care în opinia sa

depășește un miliard lei vechi.

Prin decizia penală nr. 3112 din 03 octombrie 2008 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 536/42/2008, a fost admis

recursul declarat de recurenta-petiționară P.I.,

casată sentința

penală nr. 92 din 27 iunie 2008 a Curții de Apel

Ploiești și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Pentru a se dispune efectuarea unei expertize de evaluare a imobilului

revendicat de petentă, evaluare în raport de care fapta putea fi legal

încadrată în alin. (1) sau alin. (2) al art. 249 C. pen.

S-a apreciat că în aceste circumstanțe, respectiv, în lipsa expertizei

de evaluare a pagubei create prin fapta executorului judecătoresc, instanța nu

putea menține rezoluția de neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe

prevederile art. 10 lit. g) raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.,

respectiv prescripția răspunderii penale, întrucât nu a verificat dacă în

raport cu cuantumul pedepsei fapta de neglijență se încadrează în infracțiunea

prevăzută de art. 249 alin. (1) sau art. 249 alin. (2) pentru care termenul de

prescripție a răspunderii penale nu este de 5 ani ci de 8 ani, conform art. 122

alin. (1) lit. c) C. pen.

După casare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, la

data de 24 decembrie 2008, sub nr. 536,3/42/2008, fiind acordate mai multe

termene de judecată la cererea intimatului și a avocatului ales al acestuia.

Față de împrejurarea că efectuarea probatoriului dispus de Înalta Curte

de Casație și Justiție, respectiv o expertiză tehnică de specialitate care să

stabilească valoarea pagubei produse prin fapta de neglijență a executorului

judecătoresc durează foarte mult și văzând și dispozițiile art.

278

1

alin. (7) C. proc. pen., în

care se precizează că „judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția

sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei

și a oricăror înscrisuri noi prezentate” (deci nu administrarea altor

probatorii în afara înscrisurilor prezentate de părți), curtea de apel a scos

cauza de pe rol și a înaintat-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru a

stabili valoarea pagubei și încadrarea juridică a faptei săvârșită de

executorul judecătoresc D.M.

Împotriva aceste sentințe a declarat, în termenul legal, recurs

intimatul D.M., fără a arăta în scris motivele de recurs.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost

înregistrate prin R.G. a instanței supreme sub nr. 23347 la 12 iunie 2009,

concluzii scrise formulate de intimata petiționară P.I., în trei exemplare,

aflate la dosarul Înaltei Curți.

În concluziile scrise, intimata petiționară P.I. a arătat că este

moștenitoarea numiților C.M.G. și C.A., care au fost proprietarii imobilului

casa și teren situate în Târgoviște. Terenul a fost confiscat prin decretul 287

în anul 1981, iar imobilul demolat. În data de 30 noiembrie 2001 reclamanta P.I.

a depus la B.E.J. D.M., notificarea pentru restituirea în natură a imobilului

sau la plata de despăgubiri. Executorul ave obligația să depună notificarea

până la data de 14 februarie 2002.

Executorul

judecătoresc a depus notificările la data de 18 martie 2004, iar prin

dispoziția

nr. 6294 din 22 noiembrie 2005 notificarea nr. 335/2001 a fost respinsă ca

tardiv formulată. Din evidențele primăriei a rezultat că dispoziția Ie-a fost

comunicată în data de 05 decembrie 2005. Această comunicare însă nu poartă

semnătura reclamantelor. Mai mult decât atât Primăria era obligată să comunice

dispoziția tuturor moștenitorilor și anume P.I., C.C., C.M. și C.I. Deoarece la

acest moment terenul este destinat și amenajat ca spațiu verde și are o

utilitate publică, intimata a solicitat acordarea de despăgubiri, atât pentru

teren, cât și diferența de despăgubiri pentru imobilul demolat.

Prin sentința penală nr. 68 din 14

aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și

completarea urmăririi penale cu o

expertiză de

specialitate topografică și în construcții pentru a stabili c/v

pagubei și în funcție de această pagubă,

încadrarea juridică.

Acest aspect era esențial pentru faptul că neînceperea urmăririi penale

s-a dispus ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Numai că

prescripția răspunderii penale intervenea numai pentru neglijență în serviciu

(249 C. pen.) alin. (1) și anume varianta simplă a infracțiunii.

În cazul prevăzut de alin. (2) și anume când valoarea pagubei depășește

suma de 200.000 lei atunci infracțiunea nu este prescrisă și

prin urmare ar putea fi pusă problema unei

eventuale răspunderi penale a

recurentului.

Intimata petiționară, apreciază că în aceste condiții recursul urmează

a fi respins, ca nefondat, și pe fond menținerea sentinței penale nr. 68 a

Curții de Apel Ploiești, ca fiind temeinică și legală.

În drept, concluziile scrise au fost

întemeiate pe dispozițiile art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

La termenul de astăzi, au lipsit recurentul intimat D.M. și intimata

petiționară P.I., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Înalta Curte constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile, a

acordat cuvântul părților, în dezbateri, potrivit art. 385

13

C. proc. pen.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a

recursului declarat, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond, Curtea de Apel Ploiești, considerând că prima

instanță a pronunțat o soluție care nu este prevăzută de lege, așa încât nu a

soluționat în mod legal cauza.

Examinând recursul declarat de recurentul intimat D.M. împotriva

sentinței pronunțate de prima instanță, în rejudecare, după

casare, față de concluziile reprezentatului

Ministerului Public sub aspectul

legalității soluției pronunțate,

conform art. 278

1

alin. (10) cu referire la art.

385

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., prin prisma art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată recursul intimatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor

arăta.

Prin decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997 a Curții Constituționale (M.

Of. nr. 105/6.03.1998) s-a constatat că art. 278 este constituțional numai în

măsura în care nu oprește persoana nemulțumită de soluționarea plângerii

împotriva măsurilor sau actelor

efectuate de

procuror sau efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta și

care nu

ajung în fața instanțelor judecătorești, să se adreseze în temeiul art. 21 din

Constituție, ce urmează să se aplice în mod direct.

Ca urmare a deciziei mai sus-menționate, legiuitorul a intervenit prin

Legea nr. 281/2003, în sensul introducerii

dispozițiilor art. 278

1

C.

proc.

pen., care stabilesc o procedură de soluționare a plângerii

împotriva

soluțiilor de netrimitere în judecată.

Ulterior, prevederi ale art. 278

1

C. proc. pen., au fost

modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de

procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi.

Altfel spus, legiuitorul prin dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen., a reglementat într-o manieră unitară controlul asupra măsurilor

luate sau a actelor efectuate de procuror finalizate prin soluții de

netrimitere în judecată, asigurând verificarea acestora de către judecător.

Din perspectiva tehnicii legislative folosite, legiuitorul a ales a

determina în conținutul normei prevăzută de art. 278

1

alin. (4) – (13)

C. proc. pen., în mod concret, procedura soluționării plângerii în fața

instanței împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, reglementând

garanțiile procesuale ale părților, obiectul judecății, soluțiile ce se pot

pronunța, actele procedurale ce le conțin, exercitarea căii de atac a

recursului, efectele soluției întemeiată pe dispozițiile alin. (8) lit. a),

termenul de soluționare, modul de rezolvare a acesteia, trimiterea la organul

judiciar competent a plângerii greșit îndreptate, ceea ce îi conferă un

caracter special, distinct, dar ale cărei prevederi se completează cu

dispozițiile privind judecarea cauzei în primă instanță și căile de atac, fie

expres, așa cum se indică, chiar în conținutul normei, fie pe calea

interpretării, atunci când nu există o referire în acest sens.

Astfel, în art. 278

1

alin. (7) și (8) C. proc. pen., așa

cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006,

legiuitorul a statuat modul în

care se soluționează plângerea, prin

indicarea obiectului supus judecății și a materialului de analiză, precum și

prevederea expresă și limitativă a soluțiilor care se pot pronunța cu ocazia

soluționării unei asemenea plângeri și anume:

„(7) Judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau

ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a

oricăror înscrisuri noi prezentate.

(8) Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții:

a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori,

după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;

b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau

ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau

redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate

motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și

împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă;

c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau

ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține

cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata

în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.”

Din analiza cauzei rezultă că prima instanță a fost reinvestită cu

rejudecarea cauzei ca urmare a soluției

pronunțate, prin decizia penală nr.

3112 din 3 octombrie 2008 a Înaltei

Curți de Casare și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 536/42/2008.

Prin decizia instanței supreme mai sus-menționată a fost admis recursul

declarat de recurenta petiționară P.I. împotriva sentinței penale nr. 92 din 27

iunie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare

la instanța de fond, Curtea de Apel

Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, hotărârea

fiind

definitivă și intrând sub autoritate de lucru judecat.

În considerentele deciziei, instanța supremă a stabilit limitele

rejudecării cauzei, în esență, evidențiind că în mod eronat curtea de apel a

respins plângerea petentei, fără a stabili printr-o expertiză valoarea pagubei

și încadrarea juridică a faptei, aspect esențial în verificarea legalității

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 536,3/42/2008, în care

au fost acordate mai multe termene de judecată, pentru ca la termenul de la 13

aprilie 2009, instanța să constată cauza în stare de judecată și să acorde

cuvântul în dezbateri, consemnându-se concluziile reprezentantului parchetului

în încheierea de ședință de la termenul menționat, întrucât a fost amânată

pronunțarea la data de 14 aprilie 2009.

În concluziile puse, reprezentantul parchetului a solicitat „admiterea

plângerii formulată de petentă, desființarea rezoluției atacate și trimiterea

cauzei la procuror în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate

pentru stabilirea valorii pagubei și încadrarea juridică a faptei săvârșite de

intimate, având în vedere decizia nr. 3112 din 3 octombrie 2008, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 536/42/2008.”

Prin sentința penală nr. 68 de la 14 aprilie 2009, Curtea de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr.

536,3/42/2008, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în vederea efectuării unei expertize

tehnice de specialitate pentru a stabili valoarea pagubei și încadrarea

juridică a faptei săvârșite de executorul judecătoresc D.M. din Târgoviște.

În raport cu cele mai sus menționate și de normele procedurale al căror

conținut a fost evidențiat în mod concret, Înalta Curte constată că prima

instanță, în rejudecarea cauzei, cu ocazia deliberării, proces complex ce

presupune examinarea cauzei, în funcție de specificul acesteia și de

dispozițiile incidente, așa cum era și în aceea dedusă

judecății, respectiv procedura specială prevăzută la art. 278

1

C. proc. pen., nu a verificat plângerea petiționarei, în raport cu rezoluția

dată de procuror la 14 aprilie 2008, prin care a dispus neînceperea urmăririi

penale privind pe făptuitorul D.M., executor judecătoresc, cercetat sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.

249 C. pen., în dosarul nr. 648/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Curtea

de Apel Ploiești, față de limitele rejudecării stabilite de către instanța de

control judiciar prin decizia mai sus menționată și nici sub aspectul

legalității soluției solicitate de reprezentantul parchetului, care chiar dacă

nu a indicat temeiul în drept al soluției a individualizat-o în sensul

admiterii plângerii formulată de petentă, desființarea rezoluției atacate și

trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuării unei expertize tehnice de

specialitate pentru stabilirea valorii pagubei și încadrarea juridică a faptei

săvârșite de intimat, ca urmare și a deciziei instanței supreme, deoarece prin

hotărârea dată a pronunțat o soluție nelegală, ce nu se regăsește în cele

prevăzute în mod expres și limitativ la lit. a) – c) ale alin. (8) din art. 278

1

C. proc. pen.

Astfel, în conținutul art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc.

pen., legiuitorul a prevăzut în concret o ipoteză a soluției pozitive de

admitere a plângerii și anume admiterea plângerii, desființarea rezoluției sau

ordonanței atacate și trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii sau

redeschiderii urmăririi penale, după caz, judecătorul fiind

obligat să arate motivele pentru care a trimis

cauza procurorului, indicând

totodată faptele și împrejurările ce

urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă.

Or, prima instanță, după casare, în rejudecare a dispus scoaterea

cauzei de pe rol și înaintarea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru a stabili

valoarea pagubei și încadrarea juridică a faptei săvârșite de executorul

judecătoresc D.M., soluția fiind nelegală, deoarece, pe de-o parte dispoziția

„scoaterii cauzei de pe rol” nu reprezintă o soluție din cele prevăzute în art.

278

1

alin. (8) lit. a) – c) C. proc. pen., așa încât plângerea

petiționarei P.I. a rămas nesoluționată, prin nepronunțarea soluției admiterii

plângerii, corespunzătoare celorlalte măsuri dispuse.

Pe de altă parte, mențiunea „înaintarea cauzei la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești în vederea efectuării unei expertize tehnice de

specialitate pentru a stabili valoarea pagubei și încadrarea juridică a faptei

săvârșite de executorul judecătoresc D.M.” nu poate echivala cu o legală

investire a procurorului, în condițiile în care nu s-a dispus desființarea

rezoluției din data de 14 aprilie 2008 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, consecința

inexistenței rezoluției, impunând

trimiterea cauzei la parchet în

vederea începerii urmăririi penale cu indicarea faptei pretins a fi comise,

condiție, de asemenea prevăzută de norma arătată și care nu a fost respectată.

De altfel, judecătorul, nu a indicat temeiul în drept al soluției

pronunțate, nici în considerentele hotărârii și nici în dispozitivul acesteia.

Astfel, în raport cu cele menționate, Înalta

Curte constată că față de

motivul de nelegalitate mai sus

arătat se impune rejudecarea cauzei de către aceiași primă instanță.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2

Iit. c) C. proc. pen.,

va admite recursul declarat de recurentul intimat D.M. împotriva sentinței

penale nr. 68 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu

minori și de familie, va

casa sentința și va trimite cauza spre rejudecarea

plângerii

petiționarului la aceiași instanță, Curtea de Apel Ploiești, urmând ca în

rejudecare a se avea în vedere limitele de rejudecare stabilite prin prisma

deciziei nr. 3112 de la 3 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, ce are autoritate de lucru judecat, prin aprecierea

faptei, a indicării ei și a probatoriului expres arătate, prin prisma

procedurii speciale prevăzută la art. 278

1

C. proc. pen., care în alin.

(7), impune concret și limitativ obiectul judecării plângerii, prin precizarea

modului de verificare și a felului probatoriului ce

poate fi administrat, urmând a se pronunța soluția legală

corespunzătoare,

prevăzută în art. 278

1

alin. (8) C. proc.

pen., în vederea judecării cauzei cu respectarea prevederilor legale în

materie.

Totodată, cu ocazia rejudecării plângerii, în eventualitatea în care

prima instanță ar aprecia că ar fi incidente dispozițiile art. 278

1

alin.

(8) lit. b) C. proc. pen., urmează a avea în vedere și decizia nr. 26 din 2

iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite (M. Of., nr. 423/22.06.2009)

(publicarea intervenind în termenul de redactare al prezentei decizii),

pronunțată în recurs în interesul legii prin care s-a decis că în cazul

soluției de admitere a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată,

întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C.

proc. pen., mențiunile privind faptele, împrejurările ce urmează a fi

constatate și mijloacele de probă se vor indica numai în considerentele

hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul intimat

D.M.

împotriva sentinței penale nr. 68 din 14 aprilie 2009

a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecarea

plângerii

petiționarului la

aceiași instanță, Curtea de Apel Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2009.