ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2321/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 68 de la 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 536,3/42/2008, a fost scoasă cauza de pe rol și a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru a stabili valoarea pagubei și încadrarea juridică a faptei săvârșite de executorul judecătoresc D.M. din Târgoviște.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 92 din 27 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara P. I. împotriva rezoluției nr. 648/P/2007 din 14 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc D.M. sub aspectul infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (rezoluție menținută prin rezoluția nr. 841/11/2/2008 din 15 mai 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești). Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că în mod corect fapta a fost încadrată în art. 249 alin. (1) C. pen., respectiv neglijență în serviciu, sancționată cu închisoare de la o lună la 2 ani sau amendă.

A considerat că sunt aplicabile prevederile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. , în sensul că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale de 5 ani, calculat de la data de 08 decembrie 2001, soluția de neîncepere a urmăririi penale fiind legală. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petente, susținând că fapta reclamată se încadrează în prevederile art. 249 alin. (2) C. pen., neglijența în serviciu având consecințe deosebit de grave, astfel încât, nu a intervenit prescripția răspunderii penale, în raport cu pedeapsa prevăzută de acest text 8 închisoarea de la 2 la 10 ani. A solicitat, în esență, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași Instanțe pentru a se dispune efectuarea unei expertize de evaluare a pagubei, care în opinia sa depășește un miliard lei vechi.

Prin decizia penală nr. 3112 din 03 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 536/42/2008, a fost admis recursul declarat de recurenta-petiționară P.I., casată sentința penală nr. 92 din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Ploiești și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond. Pentru a se dispune efectuarea unei expertize de evaluare a imobilului revendicat de petentă, evaluare în raport de care fapta putea fi legal încadrată în alin. (1) sau alin. (2) al art. 249 C. pen.

S-a apreciat că în aceste circumstanțe, respectiv, în lipsa expertizei de evaluare a pagubei create prin fapta executorului judecătoresc, instanța nu putea menține rezoluția de neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe prevederile art. 10 lit. g) raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv prescripția răspunderii penale, întrucât nu a verificat dacă în raport cu cuantumul pedepsei fapta de neglijență se încadrează în infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (1) sau art. 249 alin. (2) pentru care termenul de prescripție a răspunderii penale nu este de 5 ani ci de 8 ani, conform art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. După casare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, la data de 24 decembrie 2008, sub nr. 536,3/42/2008, fiind acordate mai multe termene de judecată la cererea intimatului și a avocatului ales al acestuia.

Față de împrejurarea că efectuarea probatoriului dispus de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv o expertiză tehnică de specialitate care să stabilească valoarea pagubei produse prin fapta de neglijență a executorului judecătoresc durează foarte mult și văzând și dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., în care se precizează că „judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate” (deci nu administrarea altor probatorii în afara înscrisurilor prezentate de părți), curtea de apel a scos cauza de pe rol și a înaintat-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru a stabili valoarea pagubei și încadrarea juridică a faptei săvârșită de executorul judecătoresc D.M.

Împotriva aceste sentințe a declarat, în termenul legal, recurs intimatul D.M., fără a arăta în scris motivele de recurs. La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin R.G. a instanței supreme sub nr. 23347 la 12 iunie 2009, concluzii scrise formulate de intimata petiționară P.I., în trei exemplare, aflate la dosarul Înaltei Curți. În concluziile scrise, intimata petiționară P.I. a arătat că este moștenitoarea numiților C.M.G. și C.A., care au fost proprietarii imobilului casa și teren situate în Târgoviște. Terenul a fost confiscat prin decretul 287 în anul 1981, iar imobilul demolat. În data de 30 noiembrie 2001 reclamanta P.I. a depus la B.E.J. D.M., notificarea pentru restituirea în natură a imobilului sau la plata de despăgubiri.

Executorul ave obligația să depună notificarea până la data de 14 februarie 2002. Executorul judecătoresc a depus notificările la data de 18 martie 2004, iar prin dispoziția nr. 6294 din 22 noiembrie 2005 notificarea nr. 335/2001 a fost respinsă ca tardiv formulată. Din evidențele primăriei a rezultat că dispoziția Ie-a fost comunicată în data de 05 decembrie 2005. Această comunicare însă nu poartă semnătura reclamantelor. Mai mult decât atât Primăria era obligată să comunice dispoziția tuturor moștenitorilor și anume P.I., C.C., C.M. și C.I. Deoarece la acest moment terenul este destinat și amenajat ca spațiu verde și are o utilitate publică, intimata a solicitat acordarea de despăgubiri, atât pentru teren, cât și diferența de despăgubiri pentru imobilul demolat.

Prin sentința penală nr. 68 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și completarea urmăririi penale cu o expertiză de specialitate topografică și în construcții pentru a stabili c/v pagubei și în funcție de această pagubă, încadrarea juridică. Acest aspect era esențial pentru faptul că neînceperea urmăririi penale s-a dispus ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Numai că prescripția răspunderii penale intervenea numai pentru neglijență în serviciu (249 C. pen.) alin. (1) și anume varianta simplă a infracțiunii. În cazul prevăzut de alin. (2) și anume când valoarea pagubei depășește suma de 200.000 lei atunci infracțiunea nu este prescrisă și prin urmare ar putea fi pusă problema unei eventuale răspunderi penale a recurentului.

Intimata petiționară, apreciază că în aceste condiții recursul urmează a fi respins, ca nefondat, și pe fond menținerea sentinței penale nr. 68 a Curții de Apel Ploiești, ca fiind temeinică și legală. În drept, concluziile scrise au fost întemeiate pe dispozițiile art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. La termenul de astăzi, au lipsit recurentul intimat D.M. și intimata petiționară P.I., procedura de citare fiind legal îndeplinită. Înalta Curte constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile, a acordat cuvântul părților, în dezbateri, potrivit art. 385 13 C. proc. pen. Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului declarat, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, Curtea de Apel Ploiești, considerând că prima instanță a pronunțat o soluție care nu este prevăzută de lege, așa încât nu a soluționat în mod legal cauza.

Examinând recursul declarat de recurentul intimat D.M. împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, în rejudecare, după casare, față de concluziile reprezentatului Ministerului Public sub aspectul legalității soluției pronunțate, conform art. 278 1 alin. (10) cu referire la art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., prin prisma art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul intimatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta. Prin decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997 a Curții Constituționale (M. Of. nr. 105/6.03.1998) s-a constatat că art. 278 este constituțional numai în măsura în care nu oprește persoana nemulțumită de soluționarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror sau efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta și care nu ajung în fața instanțelor judecătorești, să se adreseze în temeiul art. 21 din Constituție, ce urmează să se aplice în mod direct.

Ca urmare a deciziei mai sus-menționate, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 281/2003, în sensul introducerii dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., care stabilesc o procedură de soluționare a plângerii împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată. Ulterior, prevederi ale art. 278 1 C. proc. pen., au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi. Altfel spus, legiuitorul prin dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., a reglementat într-o manieră unitară controlul asupra măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror finalizate prin soluții de netrimitere în judecată, asigurând verificarea acestora de către judecător.

Din perspectiva tehnicii legislative folosite, legiuitorul a ales a determina în conținutul normei prevăzută de art. 278 1 alin. (4) – (13) C. proc. pen., în mod concret, procedura soluționării plângerii în fața instanței împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, reglementând garanțiile procesuale ale părților, obiectul judecății, soluțiile ce se pot pronunța, actele procedurale ce le conțin, exercitarea căii de atac a recursului, efectele soluției întemeiată pe dispozițiile alin. (8) lit. a), termenul de soluționare, modul de rezolvare a acesteia, trimiterea la organul judiciar competent a plângerii greșit îndreptate, ceea ce îi conferă un caracter special, distinct, dar ale cărei prevederi se completează cu dispozițiile privind judecarea cauzei în primă instanță și căile de atac, fie expres, așa cum se indică, chiar în conținutul normei, fie pe calea interpretării, atunci când nu există o referire în acest sens.

Astfel, în art. 278 1 alin. (7) și (8) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, legiuitorul a statuat modul în care se soluționează plângerea, prin indicarea obiectului supus judecății și a materialului de analiză, precum și prevederea expresă și limitativă a soluțiilor care se pot pronunța cu ocazia soluționării unei asemenea plângeri și anume: „(7) Judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. (8) Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții: a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată; b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz.

Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă; c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.” Din analiza cauzei rezultă că prima instanță a fost reinvestită cu rejudecarea cauzei ca urmare a soluției pronunțate, prin decizia penală nr. 3112 din 3 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casare și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 536/42/2008.

Prin decizia instanței supreme mai sus-menționată a fost admis recursul declarat de recurenta petiționară P.I. împotriva sentinței penale nr. 92 din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, hotărârea fiind definitivă și intrând sub autoritate de lucru judecat. În considerentele deciziei, instanța supremă a stabilit limitele rejudecării cauzei, în esență, evidențiind că în mod eronat curtea de apel a respins plângerea petentei, fără a stabili printr-o expertiză valoarea pagubei și încadrarea juridică a faptei, aspect esențial în verificarea legalității rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 536,3/42/2008, în care au fost acordate mai multe termene de judecată, pentru ca la termenul de la 13 aprilie 2009, instanța să constată cauza în stare de judecată și să acorde cuvântul în dezbateri, consemnându-se concluziile reprezentantului parchetului în încheierea de ședință de la termenul menționat, întrucât a fost amânată pronunțarea la data de 14 aprilie 2009. În concluziile puse, reprezentantul parchetului a solicitat „admiterea plângerii formulată de petentă, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru stabilirea valorii pagubei și încadrarea juridică a faptei săvârșite de intimate, având în vedere decizia nr. 3112 din 3 octombrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 536/42/2008.” Prin sentința penală nr. 68 de la 14 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 536,3/42/2008, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru a stabili valoarea pagubei și încadrarea juridică a faptei săvârșite de executorul judecătoresc D.M.

din Târgoviște. În raport cu cele mai sus menționate și de normele procedurale al căror conținut a fost evidențiat în mod concret, Înalta Curte constată că prima instanță, în rejudecarea cauzei, cu ocazia deliberării, proces complex ce presupune examinarea cauzei, în funcție de specificul acesteia și de dispozițiile incidente, așa cum era și în aceea dedusă judecății, respectiv procedura specială prevăzută la art. 278 1 C. proc.

pen., nu a verificat plângerea petiționarei, în raport cu rezoluția dată de procuror la 14 aprilie 2008, prin care a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe făptuitorul D.M., executor judecătoresc, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen., în dosarul nr. 648/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, față de limitele rejudecării stabilite de către instanța de control judiciar prin decizia mai sus menționată și nici sub aspectul legalității soluției solicitate de reprezentantul parchetului, care chiar dacă nu a indicat temeiul în drept al soluției a individualizat-o în sensul admiterii plângerii formulată de petentă, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru stabilirea valorii pagubei și încadrarea juridică a faptei săvârșite de intimat, ca urmare și a deciziei instanței supreme, deoarece prin hotărârea dată a pronunțat o soluție nelegală, ce nu se regăsește în cele prevăzute în mod expres și limitativ la lit. a) – c) ale alin. (8) din art. 278 1 C. proc.

pen. Astfel, în conținutul art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în concret o ipoteză a soluției pozitive de admitere a plângerii și anume admiterea plângerii, desființarea rezoluției sau ordonanței atacate și trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz, judecătorul fiind obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă.

Or, prima instanță, după casare, în rejudecare a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru a stabili valoarea pagubei și încadrarea juridică a faptei săvârșite de executorul judecătoresc D.M., soluția fiind nelegală, deoarece, pe de-o parte dispoziția „scoaterii cauzei de pe rol” nu reprezintă o soluție din cele prevăzute în art. 278 1 alin. (8) lit. a) – c) C. proc. pen., așa încât plângerea petiționarei P.I. a rămas nesoluționată, prin nepronunțarea soluției admiterii plângerii, corespunzătoare celorlalte măsuri dispuse.

Pe de altă parte, mențiunea „înaintarea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru a stabili valoarea pagubei și încadrarea juridică a faptei săvârșite de executorul judecătoresc D.M.” nu poate echivala cu o legală investire a procurorului, în condițiile în care nu s-a dispus desființarea rezoluției din data de 14 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, consecința inexistenței rezoluției, impunând trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale cu indicarea faptei pretins a fi comise, condiție, de asemenea prevăzută de norma arătată și care nu a fost respectată. De altfel, judecătorul, nu a indicat temeiul în drept al soluției pronunțate, nici în considerentele hotărârii și nici în dispozitivul acesteia.

Astfel, în raport cu cele menționate, Înalta Curte constată că față de motivul de nelegalitate mai sus arătat se impune rejudecarea cauzei de către aceiași primă instanță. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 Iit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurentul intimat D.M. împotriva sentinței penale nr. 68 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecarea plângerii petiționarului la aceiași instanță, Curtea de Apel Ploiești, urmând ca în rejudecare a se avea în vedere limitele de rejudecare stabilite prin prisma deciziei nr. 3112 de la 3 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ce are autoritate de lucru judecat, prin aprecierea faptei, a indicării ei și a probatoriului expres arătate, prin prisma procedurii speciale prevăzută la art. 278 1 C. proc.

pen., care în alin. (7), impune concret și limitativ obiectul judecării plângerii, prin precizarea modului de verificare și a felului probatoriului ce poate fi administrat, urmând a se pronunța soluția legală corespunzătoare, prevăzută în art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., în vederea judecării cauzei cu respectarea prevederilor legale în materie. Totodată, cu ocazia rejudecării plângerii, în eventualitatea în care prima instanță ar aprecia că ar fi incidente dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc.

pen., urmează a avea în vedere și decizia nr. 26 din 2 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite (M. Of., nr. 423/22.06.2009) (publicarea intervenind în termenul de redactare al prezentei decizii), pronunțată în recurs în interesul legii prin care s-a decis că în cazul soluției de admitere a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., mențiunile privind faptele, împrejurările ce urmează a fi constatate și mijloacele de probă se vor indica numai în considerentele hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul intimat D.M. împotriva sentinței penale nr. 68 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința și trimite cauza spre rejudecarea plângerii petiționarului la aceiași instanță, Curtea de Apel Ploiești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2009.