ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2409/2009

Asupra recursurilor penale de față; Prin sentința penală nr. 61 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, baza art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de petiționarii G.N. și P.P. împotriva rezoluției nr. 243/P/2008 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a rezoluției nr. 1889/11/2/2008 din 2 decembrie 2008 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. S-au desființat rezoluțiile sus menționate și s-a trimis cauza la procuror în vederea continuării cercetărilor în legătură cu infracțiunile pentru care s-a formulat plângere penală împotriva intimatului P.A., urmând ca în funcție de rezultatul acestor cercetări să se analizeze necesitatea începerii sau nu a urmăririi penale împotriva intimatului.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. S-a reținut că prin rezoluția nr. 243/P/2008 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.A., executor judecătoresc în municipiul Buzău, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 215 alin. (l) și (2) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora (lipsesc în fiecare caz condiții de existență ale ambelor laturi). Pentru a dispune astfel, s-au reținut următoarele: La data de 12 martie 2008 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cauza penală privind pe executorul judecătoresc P.A.

din Buzău, împotriva căreia au formulat plângere penală pentru abuz în serviciu și înșelăciune numiții G.N. si P.P. Persoana vătămată G.N., în calitate de fost administrator al SA B. a sesizat că în cursul unei proceduri de executare silită asupra datoriilor menționatei societăți, executorul judecătoresc P.A. nu s-a îndeplinit in mod corect atribuțiile profesionale prin aceea că nu s-a îngrijit de conservarea bunurilor imobile din patrimoniul său ce au fost scoase la licitație, așa încât acestea au ajuns să se degradeze până când valoarea lor s-a înjumătățit. Persoana vătămată P.P., în calitate de participant la licitațiile organizate în cursul aceleiași proceduri de executare silită, a sesizat că, tot din vina executorului P.A., bunurile din patrimoniul SA B. (obiectul licitației) s-au degradat astfel încât a fost prejudiciat în dreptul său de adjudecatar precum și că a fost indus în eroare în legătură cu statutul juridic al terenurilor.

Cercetările efectuate în cauză nu au relevat date care să contureze conținutul constitutiv al infracțiunilor sesizate. Pentru neonorarea unor datorii comerciale către SC A. SRL București exprimate într-un bilet la ordin, SA B. a intrat în procedură de executare silită urmare unei cereri adresată de către prima societate B.E.J. – N.I. din Pogoanele. S-au formulat trei dosare de executare silită ce au fost în primă fază instrumentate de către sus-precizatul executor judecătoresc. După retragerea acestuia din activitate și după o perioadă de tranzit la nivelul BEJ – P.A. din Buzău, cele trei dosare au fost înregistrate din vara anului 2007, la nivelul BEJ – P.A. sub nr. 56, 57, 28/2007. Făptuitorul a continuat executarea la solicitarea creditoarei SC A. SRL dar formele s-au realizat exclusiv în dosarul execuțional cu distribuirea prețului obținut din valorificarea bunurilor debitoarei.

Făptuitorul a continuat procedura executării silite imobiliare, începută de predecesorul său, asupra construcțiilor si terenurilor identificate la nivelul incintelor 1 si 2 ale SA B. de pe raza comunei Brăiești, jud. Buzău. În acest sens, făptuitorul a emis, în data de 22 august 2007, o nouă publicație de vânzare fixând ca dată pentru licitație ziua de 15 octombrie 2007 și bazându-se pe vechea evaluare realizată printr-o expertiză la nivelul B.E.J. – N.I. Împreună cu licitatorii P.P. și S.V.R. dar și cu reprezentantul creditoarei, făptuitorul a decis amânarea procedurilor pentru o dată ulterioară până când va fi realizată o nouă evaluare imobiliară și se va lămuri situația juridică a terenurilor aferente celor două incinte.

Până la sfârșitul anului 2007 s-a realizat o nouă valoare imobiliară și s-a stabilit, cu sprijinul autorităților locale, că cele două terenuri în discuție nu aparțineau debitoarei SA B. În data de 7 ianuarie 2008 a fost emisă noua publicație de vânzare în cauză fixându-se ca dată a licitației ziua de 25 februarie 2008. Publicația nu mai cuprindea și terenurile, având în vedere cele expuse anterior. Acești doi licitatori au participat și în data de 25 februarie 2008, ocazie cu care a fost declarat adjudecatar chiar persoana vătămată P.P. În data de 28 februarie 2008 persoana vătămată G.N. a formulat o cerere către executorul P.A. solicitându-i sprijin în vederea inventarierii bunurilor imobile din cele două incinte scoase la licitație întrucât o parte dintre acestea ar fi dispărut urmare acțiunilor neautorizate ale unor persoane ce erau acolo tolerate.

Ca răspuns la această cerere și cu acordul părților din dosar făptuitorul a numit, în data de 6 martie 2008, potrivit dispozițiile art. 501 C. proc. civ., doi administratori sechestru dintre persoanele ce foloseau acele incinte. Ca urmare a faptului că adjudecatarul P.P. nu a plătit și diferența de preț la care s-a angajat în urma câștigării licitației, făptuitorul l-a decăzut pe acesta din drepturi in baza dispozițiile art. 512 si 513 C. proc. civ. În legătură cu vinovăția făptuitorului s-a apreciat că indiferent de faptul că respectivele construcții, ce au făcut obiectul executării silite, s-au degradat sau nu, acest lucru nu presupune angajarea răspunderii penale a executorului judecătoresc P.A.

Aceasta deoarece nu există date în sensul în care făptuitorul ar fi realizat existența degradărilor și nu ar fi acționat, la fel cum nici părțile nici alte persoane adiacente cauzei nu au sesizat in mod corespunzător aspectele în discuție. S-a observat de către procuror, așa cum s-a mai arătat, că cererea făcută în acest sens de reprezentantul debitoarei a fost urmată de numirea celor doi administratori sechestru. În ceea ce privește pretinsa inducere în eroare a persoanei vătămate P.P. s-a apreciat inexistența oricărui element de ordin obiectiv care să susțină că făptuitorul ar fi încercat să ascundă în vreun fel realitatea asupra situației juridice a celor două terenuri. Împotriva acestei rezoluții petenții G.N.

si P.P. au formulat plângere la procurorul ierarhic superior, în condițiile arte 278 C. proc. pen. Prin rezoluția nr. 1887/11/2/2008 din 2 decembrie 2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de numitul G.N., împotriva soluției dispusă de procuror prin rezoluția din 29 octombrie 2008 în dosarul nr. 243/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Pentru a pronunța această rezoluție s-au avut în vedere actele din dosarul nr. 243/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, constatându-se că soluția dispusă de procuror prin rezoluția din 29 octombrie 2008, este legală și temeinică.

Interpretarea probelor administrate in cauză conduce la formarea convingerii că într-adevăr nu sunt întrunite elementele constitutive ale nici uneia dintre infracțiunile pentru care s-au făcut cercetări. Împotriva ambelor rezoluții s-a formulat plângere potrivit art. 278 1 C. proc. pen., de petenții G.N. si P.P. Petenții au susținut că rezoluțiile atacate sunt nelegale și netemeinice deoarece executorul judecătoresc nu și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile profesionale, în sensul că nu s-a îngrijit de conservarea bunurilor imobile din patrimoniul asupra căruia purta executarea silită, ceea ce a condus la degradarea accentuată a bunurilor până când valoarea lor s-a înjumătățit.

S-a mai susținut că făptuitorul și-a încălcat atribuțiile profesionale cât și dispozițiile codului de procedură civilă prin aceea că după licitația din 25 februarie 2008 nu s-au mai putut recupera valoarea bunurilor, iar actualmente persoanele care ocupă imobilele respective refuză să le părăsească, bunurile fiind atât de degradate încât nu mai corespund evaluărilor făcute. De asemenea, s-a mai susținut de către petenți că ulterior emiterii publicațiilor de vânzare din 22 august 2007, făptuitorul intimat a indus în eroare pe petenți în legătură cu obiectul asupra căruia purta executarea silită, prin aceea că terenurile ce constituiau obiect al licitației nu au mai fost cuprinse în publicațiile ulterioare de vânzare dispărând practic cu toate că fuseseră evaluate de experți și se precizase că acestea erau deținute în baza unui titlu de proprietate emis de către Ministerul Agriculturii.

Ca atare, au arătat petenții că în mod mincinos în publicațiile ulterioare de vânzare nu a mai fost cuprins acest teren, existând presupuneri în legătură cu înstrăinare a acestuia în condiții nelegale, fiind favorizat licitatorul S.V.R. pentru „a câștiga licitația, achiziționând chiar acest teren. În esență, au susținut petenții că prin încălcarea obligațiilor de către executorul judecătoresc cât și a dispozițiilor codului de procedură civilă acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a formulat plângerea penală, astfel că petenții au solicitat desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la procuror in vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului P.A.

Curtea de apel, examinând plângerea formulată în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost atașat, dar și de înscrisurile depuse de către petenți, a constatat că plângerea petenților este fondată după cum se va arăta în continuare: Intimatul P.A. a fost investit în cursul anului 2007 cu soluționarea cererilor de executare silită în dosarele nr. 56,57 si 58/2007, formulate de către creditoarea SC A. SRL București, în baza titlurilor executorii reprezentate de 3 bilete la ordin, investite cu formulă executorie, scadente în cursul anului 2002 emise de către debitoarea SA B. Este adevărat că, inițial, cererile de executare silită s-au aflat pe rolul biroului executorului Judecătoresc N.I.N.

din Pogoanele, iar după retragerea din activitate a acestuia dosarele au fost preluate de către executorul judecătoresc intimat P.A. Inițial, publicațiile de vânzare imobiliare au fost emise la 21 martie 2006 de către executorul judecătoresc N.I. N., iar după preluarea executării silite de către intimat au fost emise alte publicații de vânzare, procedura fiind continuată în cele trei dosare amintite dar practic desfășurându-se intr-un singur dosar și anume în cadrul dosarului de executare nr. 58/2007. În acest sens, intimatul P.A. a emis la data de 22 august 2007 publicația de vânzare nr. 58/2007, în cadrul căreia a anunțat vânzare a la licitație publică a imobilelor aparținând debitorului SA B., cu sediul in comuna Brăiești, imobile detaliate în cuprinsul acestei publicații de vânzare și cuprinse in două incinte.

Astfel, în incinta 1 în această publicație de vânzare figura pe lângă o serie de alte construcții și un teren aferent de 5.200 mp., iar in incinta 2 figura, pe lângă alte construcții si un teren aferent în suprafață de 7031 mp., pentru fiecare dintre aceste imobile fiind stabilit prețul conform evaluării făcute de către expertul D.l. în raportul de expertiză tehnică judiciară aflat la dosar urmărire penală. Acest expert a efectuat examinarea si evaluarea bunurilor supuse executării silite la data de 15 decembrie 2007, când s-a prezentat la sediul debitoarei din comuna Brăiești, verificând personal fiecare imobil, iar în privința terenurilor expertul făcând precizarea expresă că debitoarea a obținut terenul din cadrul incintei 1 pe baza titlului de proprietate eliberat de către Ministerul Agriculturii seria M07 nr. 1696 din 6 decembrie 1999. La data de 7 ianuarie 2008 executorul judecătoresc P.A.

emite o nouă publicație de vânzare în cadrul aceluiași dosar de executare silită, însă cele două terenuri în suprafață de 5.200 m și respectiv 7.031 m.p. nu mai sunt incluse în această publicație de vânzare. Este adevărat că în declarația pe care a dat-o la 2 octombrie 2008 intimatul P.A. precizează că a efectuat demersuri la primăria Brăiești si a realizat că terenurile nu aparțineau debitorului, astfel că a reevaluat imobilele prin intermediul aceluiași expert D.I. și a emis publicațiile de vânzare în luna ianuarie 2008. Însă, din cuprinsul dosarului de executoare și al înscrisurilor aflate la dosarul de urmărire penală, nu rezultă în nici un fel care sunt documente din care reiese că debitorul nu ar fi reținut proprietatea asupra terenurilor respective.

O astfel de situație nu a fost clarificată în nici un mod, nici pe parcursul executării silite și nici în cursul actelor premergătoare efectuate în cauză, curtea observând că este imperios necesară lămurirea situației juridice a celor două terenuri, câtă vreme inițial acestea au figurat în publicația de vânzare emisă de către același intimat la 22 august 2007. Un argument în plus în acest sens îi constituie și împrejurarea că în publicația de vânzare emisă la 21 martie 2006 de către executorul judecătoresc N.I.N. (de la care intimatul a preluat dosarele de executare), figurează o cotă parte de 1/1 din” construcții fără teren din imobilul situat în localitatea Brăiești. În suprafață totală de 2626,91 m.p.”, precizându-se că nu face obiectul executării silite terenul care aparține exclusiv statului român.

În raport de conținutul contradictoriu al celor 3 publicații de vânzare emise în cauză, la datele de 21 martie 2006 - 22 august 2007 și 7 ianuarie 2008, curtea constată că în cauza de față nu au fost epuizate toate mijloacele de probă pentru lămurirea completă asupra împrejurărilor invocate de către cei doi petenți în plângerile penale formulate. Aceasta deoarece, obiectul executării solite în cadrul celor trei dosare execuționale era reprezentat de o serie de construcții și terenuri în raport de care se impunea lămurirea deplină sub toate aspectele de fapt și de drept a regimului juridic și a întinderii drepturilor creditorului.

Simpla referire la împrejurarea că „terenurile nu aparțineau debitorului” nu constituie o clarificare deplină a regimului juridic al acestora, cu atât mai mult cu cât terenurile în cauză au figurat în publicația de vânzare emisă la 22 august 2007 și au fost identificate și evaluate de către expertul D.l., care de altfel, a tăcut și mențiunea privind existența titlului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii, ceea ce conduce la presupunerea rezonabilă că expertul a consultat personal acest titlu sau că i-a fot prezentat, din moment ce l-a identificat sub toate aspectele. Nu în ultimul rând, ținând cont de întinderea semnificativă a suprafețelor de teren din cauză, era necesară efectuarea de demersuri mai ample pentru lămurirea situației juridice a acesteia.

De asemenea, trebuie observat că același expert a mai efectuat un raport de expertiză tehnică în cursul anului 2003 în faza în care dosarul de executare se afla pe rolul biroului executorului judecătoresc N.I.N. Ca urmare a deplasării efectuată la 8 februarie 2003 la sediul societății debitoare, expertul D.l. a identificat si evaluat ambele terenuri, aflate atât in incinta 1 cât și în incinta 2, stabilind valoarea de piață a acestora, ceea ce conduce de asemenea, la presupunerea rezonabilă că terenurile, fiind incluse in procesul de evaluare au fost verificate de către expert și în ceea ce privește proveniența lor.

În atare situație, cum cele două suprafețe de teren fuseseră supuse unor evaluări efectuate atât în cursul anului 2003, cât și în cursul anului 2007, este cu atât mai evident că pe parcursul derulării procedurii executării silite, executorul judecătoresc era dator să clarifice pe deplin toate aspectele legate de regimul juridic al acestora pentru a stabili dacă acestea pot sau nu să facă obiectul executării silite. Nici împrejurările relevate de petenți în plângerile lor în sensul că intimatul nu a luat toate măsurile ce se impuneau în vederea preîntâmpinărilor degradărilor si diminuării valorii bunurilor, nu au fost pe deplin clarificate în cauză. Astfel, intimatul în declarația sa a precizat că a luat măsura desemnării a doi administratori judiciari, custozi în persoana numiților S.I.

și S.V., care stăpâneau in fapt imobilele licitate, această măsură luând-o urmare unei cereri formulate de către petentul G.N. la începutul lunii martie 2008. Este de observat însă, că încă de la data efectuării evaluării de către expert D.l. (15 decembrie 2007) s-a precizat de către acest expert că bunurile aparținând debitoarei SA B. sunt în mod evident degradate și deteriorate, marcându-se precizarea „proprietatea am găsit-o în mare parte distrusă din cauza furturilor de materiale”, aspecte consemnate de către expert în partea introductivă a raportului de expertiză din dosarul de executare 58/2007 aflat pe rolul biroului de executare al intimatului.

În acest context, urmează a fi analizată măsura în care executorul judecătoresc s-a conformat dispozițiilor codului de procedură civilă, cât și dispozițiilor legii privind statutul executorilor judecătorești, în privința deciziilor adoptate referitor la actele de conservare și preîntâmpinare a degradării imobilelor supuse executării silite. În consecință, curtea constată că actele premergătoare efectuate în cauză nu au lămurit pe deplin toate elementele în raport de care cei doi petenți au formulat plângeri penale și ca atare soluțiile de neurmărire penală dispuse în cauză nu sunt susținute pe deplin de mijloace de probă certe și concludente, care să formeze convingerea curții în sensul inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate, așa cum s-a reținut în cele două rezoluții atacate, întemeiate pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc.

pen. Față de cele ce preced, curtea de apel a constatat că plângerea petenților este întemeiată deoarece pe parcursul actelor premergătoare desfășurate în cauză nu au fost clarificate toate aspectele invocate de către petenți, urmând ca plângerea să fie admisă și conform art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., rezoluțiile să fie desființate cu consecința trimiterii cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor. Continuarea cercetărilor va avea drept scop clarificarea deplină a condițiilor în care cele două terenuri in suprafață de 5200 m.p. si 7031 m.p. au fost excluse din cea de a doua publicație de vânzare emisă de către intimat și dacă există mijloace de probă certe pe baza cărora să se poată stabili că aceste terenuri nu au aparținut sau nu aparțineau debitorului, respectiv dacă intimatul a formulat această concluzie pe baza administrării unor mijloace de probă sau în alte condiții.

De asemenea, urmează a se stabili și condițiile în care s-a procedat la desemnarea celor doi custozi și vor fi clarificate condițiile în care așa cum au susținut petentii, terenurile ar fi putut fi înstrăinate unuia dintre acești custozi, verificându-se totodată, pe parcursul cercetărilor și respectarea condițiilor legale și statut are în legătură cu termenele și condițiile în care au fost desemnați custozii. Totodată, pe parcursul continuării cercetărilor urmează a fi avute în vedere și susținerile petenților formulate în concluziile scrise depuse cu prilejul dezbaterilor, în legătură cu inducerea lor în eroare de către intimat prin prezentarea unor fapte sau realități ținând de obiectul executării silite.

Doar în funcție de rezultatul acestor cercetări, curtea apreciază că este necesar a se analiza necesitatea începerii sau nu a urmăririi penale împotriva intimatului, deoarece cerința textului privitoare la începerea automată a urmăririi penale nu poate fi considerată obligatorie în absența epuizării tuturor mijloacelor de probă care să contureze necesitatea întrunirii condițiilor sub acest aspect. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și intimatul P.A. Parchetul a arătat că este greșită concluzia instanței, în sensul că procurorul de caz nu a făcut demersuri pentru lămurirea situației juridice a terenurilor și nu a clarificat pe deplin susținerile autorilor plângerilor în sensul că intimatul nu a luat toate măsurile ce se impuneau în vederea preîntâmpinării degradărilor și diminuării valorii bunurilor.

În plus, instanța nu a respectat dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., pronunțând o soluție care nu se regăsește între cele prevăzută de art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. și fără a indica potențialele mijloace de probă pe care parchetul ar trebui să le folosească în completarea actelor premergătoare. În fine, s-a apreciat că petenții încearcă să obțină efectele specifice contestației la executare, pe care nu au exercitat-o din culpă proprie, prin mijlocirea formelor procedural penale. Recurentul intimate P.A. a susținut că soluția instanței de fond este nelegală întrucât în contextul actelor premergătoare efectuate de procuror, au fost lămurite aspectele legate de îndeplinirea cu bună credință și întocmai a obligațiilor procedurale în calitatea pe care o avea cu privire la bunurile supuse executării silite.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt întemeiate Procedura reglementată de art. 278 1 C. proc. pen., are în vedere cenzurarea sub aspectul legalității și temeiniciei a soluțiilor dispuse de procuror, prin care acesta, apreciind că nu se impune începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată, a pus capăt conflictului de drept penal cu care a fost sesizat. O asemenea procedură se limitează la a verifica soluția dată de procuror prin prisma cazului care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale avut în vedere de către acesta, neputându-se cenzura pe această cale alte aspecte, care sunt supuse controlului judiciar în condițiile prevăzute de lege.

În acest context, Curtea reține că procedura înscrisă în art. 278 1 C. proc. pen., nu se substituie altor proceduri judiciare reglementate în diferite materii, cum ar fi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluțiilor date de magistrați în procesul de interpretare și aplicare a legii într-o cauză dată ori împotriva actelor întocmite de executorii judecătorești în legătură cu modul de executare silită a unui titlu executoriu. Trecerea în sfera ilicitului penal are loc numai în cazul în care cele invocate în susținerea unei plângeri penale reprezintă aspecte care depășesc cenzura actelor întocmite de intimați (și care poate fi exercitată exclusiv prin căile de atac recunoscute de lege), fiind vorba în sens larg despre o exercitare cu rea-credință a funcției deținute, ceea ce înseamnă că intimații au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Referitor la activitatea executorilor judecătorești, Curtea reține că aceasta este reglementată de Legea nr. 188/2000, care statuează în art. 57 alin. (1) că actele acestora sunt supuse în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, iar potrivit art. 58 din aceeași lege, cei interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Prin urmare, în ipoteza în care este investită cu soluționarea unei plângeri împotriva soluției ce privește activitatea unui executor judecătoresc, este datoria instanței să stabilească dacă cele menționate în chiar plângerea penală reprezintă aspecte cu relevanță penală sau se circumscriu contestației la executare, cale de atac pe care petentul o putea exercita sau pe care chiar a uzitat-o.

Pe de altă parte, instanța investită cu soluționarea unei plângeri este ținută nu doar de soluțiile expres și limitativ prevăzute în art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., ci și de cerințele menționate de legiuitor în legătură cu fiecare dintre acestea. Astfel, cu referire la soluția menționată în art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., aceasta presupune nu o suplimentare a actelor premergătoare, ci o administrare de probatorii consecutivă începerii sau redeschiderii urmăririi penale, pe care instanța este obligată să le arate în mod expres, dând astfel indicații precise procurorului. Or în speță, instanța de fond nu numai că nu a analizat dacă suntem în prezența unor fapte cu relevanță penală sau a unei contestații la executare, dar a adoptat o soluție neprevăzută de lege, fără a respecta și obligația de a indica în concret probatoriile ce urmează a fi administrate în cauză.

În aceste condiții, Curtea se afla practic în imposibilitatea de a cenzura fondul cauzei, inclusiv soluția emisă de procuror, urmând a admite recursurile declarate de Parchet și intimat și a trimite cauza spre rejudecare la prima instanță. Cu ocazia rejudecării, urmează să se verifice rezoluția atacată de petenți și să se pronunțe una dintre soluțiile prevăzute de lege, conform celor expuse anterior, analizându-se toate înscrisurile existente în dosarul de urmărire penală sau depuse, ca probe noi, cu ocazia primei judecăți ori care se vor administra la rejudecarea cauzei. De asemenea, vor fi avute în vedere și cenzurate, ca susțineri pe fondul cauzei, și celelalte critici cuprinse în motivele de recurs formulate de parchet și intimat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și intimatul P.A. împotriva sentinței penale nr. 61 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Ploiești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2009.