ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2409/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2409/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 61 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de

petiționarii G.N. și P.P. împotriva

rezoluției

nr. 243/P/2008 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de

Apel Ploiești și a rezoluției nr. 1889/11/2/2008 din 2 decembrie 2008 a

Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești.

S-au desființat rezoluțiile sus menționate și s-a trimis cauza la

procuror în vederea continuării cercetărilor în legătură cu infracțiunile

pentru care s-a formulat plângere penală împotriva intimatului P.A., urmând ca

în funcție de rezultatul acestor cercetări să se analizeze necesitatea începerii

sau nu a urmăririi penale împotriva intimatului.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

S-a reținut că prin rezoluția nr. 243/P/2008 din 29 octombrie 2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de P.A., executor judecătoresc în municipiul Buzău, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen. și art.

215 alin. (l) și (2) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive ale acestora (lipsesc în fiecare caz condiții de existență ale

ambelor laturi).

Pentru a dispune astfel, s-au reținut

următoarele:

La data de 12 martie 2008 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești cauza penală privind pe executorul judecătoresc P.A.

din Buzău, împotriva căreia au formulat plângere penală pentru abuz în serviciu

și înșelăciune numiții G.N. si P.P.

Persoana vătămată G.N., în calitate de fost administrator al SA B. a

sesizat că în cursul unei proceduri de executare silită asupra datoriilor menționatei

societăți, executorul judecătoresc P.A. nu

s-a

îndeplinit in mod corect atribuțiile profesionale prin aceea că nu

s-a

îngrijit de conservarea bunurilor imobile din patrimoniul său ce au fost scoase

la licitație, așa încât acestea au ajuns să se degradeze până când valoarea lor

s-a înjumătățit.

Persoana vătămată P.P., în calitate de

participant la

licitațiile organizate în cursul aceleiași

proceduri de executare silită, a sesizat că, tot din vina executorului P.A., bunurile

din patrimoniul SA B. (obiectul licitației) s-au degradat astfel încât a fost

prejudiciat în dreptul său de adjudecatar precum și că a fost indus în eroare

în legătură cu statutul juridic al terenurilor.

Cercetările efectuate în cauză nu au relevat date care să contureze

conținutul constitutiv al infracțiunilor sesizate.

Pentru neonorarea unor datorii comerciale către SC A. SRL București

exprimate într-un bilet la ordin, SA B. a intrat în procedură de executare silită

urmare unei cereri adresată de către prima societate B.E.J. – N.I. din

Pogoanele.

S-au formulat trei dosare de executare silită ce au fost în primă fază

instrumentate de către sus-precizatul executor judecătoresc.

După retragerea acestuia din activitate

și după o perioadă de

tranzit la nivelul BEJ – P.A. din

Buzău, cele trei dosare au fost înregistrate din vara anului 2007, la nivelul

BEJ – P.A. sub nr. 56, 57, 28/2007.

Făptuitorul a continuat executarea la solicitarea creditoarei SC A. SRL

dar formele s-au realizat exclusiv în dosarul execuțional cu distribuirea

prețului obținut din valorificarea bunurilor debitoarei.

Făptuitorul a continuat procedura executării silite imobiliare,

începută de predecesorul său, asupra construcțiilor si terenurilor identificate

la nivelul incintelor 1 si 2 ale SA B. de pe raza comunei Brăiești, jud. Buzău.

În acest sens, făptuitorul a emis, în data de 22 august 2007, o nouă

publicație de vânzare fixând ca dată pentru licitație ziua de 15 octombrie 2007

și bazându-se pe vechea evaluare realizată printr-o expertiză la nivelul B.E.J.

– N.I.

Împreună cu licitatorii P.P. și S.V.R. dar și cu reprezentantul

creditoarei, făptuitorul a decis amânarea procedurilor pentru o dată ulterioară

până când va fi realizată o nouă evaluare imobiliară și se va lămuri situația

juridică a terenurilor aferente celor două incinte.

Până la sfârșitul anului 2007 s-a realizat o nouă valoare imobiliară și

s-a stabilit, cu sprijinul autorităților locale, că cele două terenuri în

discuție nu aparțineau debitoarei SA B.

În data de 7 ianuarie 2008 a fost emisă

noua publicație de vânzare

în cauză fixându-se ca dată a

licitației ziua de 25 februarie 2008. Publicația nu mai cuprindea și

terenurile, având în vedere cele expuse anterior.

Acești doi licitatori au participat și în data de 25 februarie 2008,

ocazie cu care a fost declarat adjudecatar chiar persoana vătămată P.P.

În data de 28 februarie 2008 persoana vătămată G.N. a formulat o cerere

către executorul P.A. solicitându-i sprijin în vederea inventarierii bunurilor

imobile din cele două incinte scoase la licitație întrucât o parte dintre

acestea ar fi

dispărut urmare acțiunilor

neautorizate ale unor persoane ce erau

acolo tolerate.

Ca răspuns la această cerere și cu

acordul părților din dosar făptuitorul a numit, în data de 6 martie 2008,

potrivit dispozițiile art. 501 C. proc.

civ., doi

administratori sechestru dintre persoanele ce foloseau acele incinte.

Ca urmare a faptului că adjudecatarul P.P. nu a plătit și diferența de

preț la care s-a angajat în urma câștigării

licitației,

făptuitorul l-a decăzut pe acesta din drepturi in baza dispozițiile

art.

512 si 513 C. proc. civ.

În legătură cu vinovăția făptuitorului s-a

apreciat că indiferent

de faptul că respectivele construcții,

ce au făcut obiectul executării silite, s-au degradat sau nu, acest lucru nu

presupune angajarea răspunderii penale a executorului judecătoresc P.A. Aceasta

deoarece nu există date în sensul în care făptuitorul ar fi realizat existența

degradărilor și nu ar fi acționat, la fel cum nici părțile nici alte persoane

adiacente cauzei nu au sesizat in mod corespunzător aspectele în discuție. S-a

observat de către procuror, așa cum s-a mai arătat, că cererea făcută în acest

sens de reprezentantul debitoarei a fost urmată de numirea celor doi

administratori sechestru.

În ceea ce privește pretinsa inducere în eroare a persoanei vătămate P.P.

s-a apreciat inexistența oricărui element de ordin obiectiv care să susțină că

făptuitorul ar fi încercat să

ascundă în vreun

fel realitatea asupra situației juridice a celor două

terenuri.

Împotriva acestei rezoluții petenții G.N. si P.P. au formulat plângere

la procurorul ierarhic superior, în condițiile arte 278 C. proc. pen.

Prin rezoluția nr. 1887/11/2/2008 din 2

decembrie 2008 a procurorului

general adjunct al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

s-a

respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de numitul G.N., împotriva

soluției dispusă de procuror prin rezoluția din 29 octombrie 2008 în dosarul nr.

243/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această rezoluție s-au avut în vedere actele din

dosarul nr. 243/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

constatându-se că soluția dispusă de procuror prin rezoluția din 29 octombrie 2008,

este legală și temeinică. Interpretarea probelor administrate in cauză conduce

la formarea convingerii că într-adevăr nu sunt întrunite elementele

constitutive ale nici uneia dintre infracțiunile pentru care s-au făcut cercetări.

Împotriva ambelor rezoluții s-a formulat

plângere potrivit art.

278

1

C. proc. pen.,

de petenții G.N. si P.P.

Petenții au susținut că rezoluțiile atacate sunt nelegale și

netemeinice deoarece executorul judecătoresc nu

și-a îndeplinit în

mod corect atribuțiile profesionale, în sensul că nu

s-a îngrijit de conservarea bunurilor imobile din patrimoniul asupra căruia

purta executarea silită, ceea ce a condus la degradarea accentuată a bunurilor

până când valoarea lor s-a înjumătățit.

S-a mai susținut că făptuitorul și-a încălcat atribuțiile profesionale

cât și dispozițiile codului de procedură civilă prin aceea că după licitația

din 25 februarie 2008 nu s-au mai putut recupera valoarea bunurilor, iar

actualmente persoanele care ocupă imobilele respective refuză să le părăsească,

bunurile fiind atât de degradate încât nu mai corespund evaluărilor făcute.

De asemenea, s-a mai susținut de către petenți că ulterior

emiterii publicațiilor de vânzare din 22 august 2007,

făptuitorul intimat a

indus în eroare pe petenți în legătură cu obiectul

asupra căruia purta executarea silită, prin aceea că terenurile ce constituiau

obiect al licitației nu au mai fost cuprinse în

publicațiile ulterioare de

vânzare dispărând practic cu toate că

fuseseră evaluate de experți și se precizase că acestea erau deținute în baza

unui titlu de proprietate emis de către Ministerul Agriculturii.

Ca atare, au arătat petenții că în mod

mincinos în publicațiile

ulterioare de vânzare nu a mai

fost cuprins acest teren, existând presupuneri în legătură cu înstrăinare a

acestuia în condiții nelegale, fiind favorizat licitatorul S.V.R. pentru „a

câștiga licitația, achiziționând chiar acest teren.

În esență, au susținut petenții că prin încălcarea obligațiilor de

către executorul judecătoresc cât și a dispozițiilor codului de

procedură civilă acesta se face vinovat de

săvârșirea infracțiunilor

pentru care s-a formulat plângerea penală,

astfel că petenții au solicitat desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea

cauzei la

procuror in vederea începerii

urmăririi penale împotriva intimatului

P.A.

Curtea de apel, examinând plângerea

formulată în raport de

motivele invocate, de actele și

lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost atașat, dar și de înscrisurile

depuse de către

petenți, a constatat că

plângerea petenților este fondată după cum

se va arăta în continuare:

Intimatul P.A. a fost investit în cursul

anului 2007

cu soluționarea

cererilor de executare silită în dosarele nr. 56,57 si 58/2007, formulate de

către creditoarea SC A. SRL București,

în baza titlurilor

executorii reprezentate de 3 bilete la ordin, investite cu formulă executorie,

scadente în cursul anului 2002 emise de către debitoarea SA B.

Este adevărat că, inițial, cererile de

executare silită s-au aflat

pe rolul biroului executorului

Judecătoresc N.I.N. din Pogoanele, iar după retragerea din activitate a

acestuia

dosarele au fost preluate de către

executorul judecătoresc intimat

P.A.

Inițial, publicațiile de vânzare imobiliare au fost emise la

21 martie 2006

de către executorul

judecătoresc N.I.

N., iar după preluarea

executării silite de către intimat au fost emise alte publicații de vânzare,

procedura fiind continuată în cele

trei dosare amintite dar practic

desfășurându-se intr-un singur dosar și anume în cadrul dosarului de executare nr.

58/2007.

În acest sens, intimatul P.A. a emis la data de

22 august 2007

publicația de vânzare nr. 58/2007,

în cadrul căreia a anunțat vânzare a la licitație

publică a imobilelor

aparținând debitorului SA B., cu sediul in comuna

Brăiești, imobile detaliate în cuprinsul acestei publicații de vânzare și

cuprinse in două incinte.

Astfel, în incinta 1 în această

publicație de vânzare figura pe

lângă o serie de alte

construcții și un teren aferent de 5.200 mp.,

iar

in incinta 2 figura, pe lângă alte construcții si un teren aferent în

suprafață

de 7031 mp., pentru fiecare dintre aceste imobile fiind stabilit prețul conform

evaluării făcute de către expertul D.l. în raportul de expertiză tehnică

judiciară aflat la dosar urmărire penală.

Acest expert a efectuat examinarea si evaluarea bunurilor supuse

executării silite la data de 15 decembrie 2007, când s-a prezentat

la sediul debitoarei din comuna Brăiești,

verificând personal fiecare

imobil, iar în privința terenurilor expertul

făcând precizarea expresă că debitoarea a obținut terenul din cadrul incintei 1

pe baza titlului de proprietate eliberat de către Ministerul Agriculturii seria

M07 nr. 1696 din 6 decembrie 1999.

La data de 7 ianuarie 2008 executorul judecătoresc P.A. emite o nouă

publicație de vânzare în cadrul aceluiași dosar de executare silită, însă cele

două terenuri în suprafață de 5.200 m și respectiv 7.031 m.p. nu mai sunt

incluse în această publicație de vânzare.

Este adevărat că în declarația pe care a dat-o la 2 octombrie 2008

intimatul P.A. precizează că a efectuat demersuri la primăria Brăiești si a

realizat că terenurile nu aparțineau debitorului, astfel că a reevaluat

imobilele prin intermediul aceluiași expert D.I. și a emis publicațiile de

vânzare în luna ianuarie 2008.

Însă, din cuprinsul dosarului de

executoare și al înscrisurilor

aflate la dosarul de

urmărire penală, nu rezultă în nici un fel care sunt documente din care reiese

că debitorul nu ar fi reținut proprietatea asupra terenurilor respective.

O astfel de situație nu a fost

clarificată în nici un mod, nici pe

parcursul executării

silite și nici în cursul actelor premergătoare efectuate în cauză, curtea

observând că este imperios necesară lămurirea situației juridice a celor două

terenuri, câtă vreme inițial

acestea au

figurat în publicația de vânzare emisă de către același

intimat la 22

august 2007.

Un argument în plus în acest sens îi constituie și împrejurarea că în

publicația de vânzare emisă la 21 martie 2006 de către executorul judecătoresc

N.I.N. (de la care intimatul a preluat dosarele de executare), figurează o cotă

parte de 1/1 din” construcții fără teren din imobilul situat în localitatea

Brăiești. În suprafață totală de 2626,91 m.p.”, precizându-se că nu face

obiectul executării silite terenul care aparține exclusiv statului român.

În raport de conținutul contradictoriu al celor 3 publicații de vânzare

emise în cauză, la datele de 21 martie 2006 - 22 august 2007 și 7 ianuarie 2008,

curtea constată că în cauza de față nu au fost epuizate toate mijloacele de

probă pentru lămurirea completă asupra

împrejurărilor

invocate de către cei doi petenți în plângerile penale

formulate.

Aceasta deoarece, obiectul executării solite în cadrul celor

trei dosare execuționale era reprezentat de o

serie de construcții și

terenuri în raport de care se impunea lămurirea

deplină sub toate aspectele de fapt și de drept a regimului juridic și a

întinderii drepturilor creditorului.

Simpla referire la împrejurarea că „terenurile nu aparțineau

debitorului” nu constituie o clarificare deplină a regimului juridic al

acestora, cu atât mai mult cu cât terenurile în cauză au figurat în

publicația de vânzare emisă la 22 august 2007 și

au fost identificate și

evaluate de către expertul D.l., care de altfel,

a tăcut și mențiunea privind existența titlului de proprietate emis de

Ministerul Agriculturii, ceea ce conduce la presupunerea

rezonabilă că expertul a consultat personal acest

titlu sau că i-a fot prezentat, din moment ce l-a identificat sub toate

aspectele.

Nu în ultimul rând, ținând cont de întinderea semnificativă a

suprafețelor de teren din cauză, era necesară efectuarea de demersuri mai ample

pentru lămurirea situației juridice a acesteia.

De asemenea, trebuie observat că același expert a mai efectuat un

raport de expertiză tehnică în cursul anului 2003 în faza în care dosarul de

executare se afla pe rolul biroului executorului judecătoresc N.I.N.

Ca urmare a deplasării efectuată la 8 februarie 2003 la sediul

societății debitoare, expertul D.l. a identificat si evaluat ambele terenuri,

aflate atât in incinta 1 cât și în incinta 2, stabilind valoarea de piață a

acestora, ceea ce conduce de asemenea, la presupunerea rezonabilă că

terenurile, fiind incluse

in procesul de

evaluare au fost verificate de către expert și în ceea

ce privește

proveniența lor.

În atare situație, cum cele două suprafețe de teren fuseseră

supuse unor evaluări efectuate atât în cursul

anului 2003, cât și în

cursul anului 2007, este cu atât mai evident că

pe parcursul derulării procedurii executării silite, executorul judecătoresc

era dator să clarifice pe deplin toate aspectele legate de regimul juridic al

acestora pentru a stabili dacă acestea pot sau nu să facă obiectul executării

silite.

Nici împrejurările relevate de petenți în plângerile lor în sensul că

intimatul nu a luat toate măsurile ce se impuneau în vederea preîntâmpinărilor

degradărilor si diminuării valorii

bunurilor,

nu au fost pe deplin clarificate în cauză.

Astfel, intimatul în declarația sa a precizat că a luat măsura

desemnării a doi administratori judiciari, custozi în persoana

numiților S.I. și S.V., care stăpâneau in fapt

imobilele

licitate, această măsură luând-o urmare unei cereri formulate

de către petentul G.N. la începutul lunii martie 2008.

Este de observat însă, că încă de la data efectuării evaluării de către

expert D.l. (15 decembrie 2007) s-a precizat de către acest expert că bunurile

aparținând debitoarei SA B. sunt în mod evident degradate și deteriorate, marcându-se

precizarea „proprietatea am găsit-o în mare parte

distrusă din cauza furturilor de materiale”, aspecte consemnate de

către

expert în partea introductivă a raportului de expertiză din

dosarul de executare 58/2007 aflat pe rolul

biroului de executare al

intimatului.

În acest context, urmează a fi analizată măsura în care executorul

judecătoresc s-a conformat dispozițiilor codului de procedură civilă, cât și

dispozițiilor legii privind statutul executorilor judecătorești, în privința

deciziilor adoptate referitor la actele de conservare și preîntâmpinare a degradării

imobilelor supuse executării silite.

În consecință, curtea constată că actele premergătoare efectuate în

cauză nu au lămurit pe deplin toate elementele în raport de care cei doi

petenți au formulat plângeri penale și ca atare soluțiile de neurmărire penală

dispuse în cauză nu sunt

susținute pe

deplin de mijloace de probă certe și concludente, care

să formeze

convingerea curții în sensul inexistenței elementelor

constitutive ale infracțiunilor reclamate, așa cum s-a reținut în cele

două

rezoluții atacate, întemeiate pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Față de cele ce preced, curtea de apel a constatat că plângerea

petenților este întemeiată deoarece pe parcursul actelor premergătoare

desfășurate în cauză nu au fost clarificate toate aspectele invocate de către

petenți, urmând ca plângerea să fie admisă și conform art. 278

1

alin.

(8) lit. b) C. proc. pen., rezoluțiile să fie desființate cu consecința

trimiterii cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor.

Continuarea cercetărilor va avea drept scop clarificarea

deplină a condițiilor în care cele două terenuri

in suprafață de 5200

m.p. si 7031 m.p. au fost excluse din cea de a doua

publicație de vânzare emisă de către intimat și dacă există mijloace de probă

certe pe baza cărora să se poată stabili că aceste terenuri nu au aparținut sau

nu aparțineau debitorului, respectiv dacă intimatul a formulat această

concluzie pe baza administrării unor mijloace de probă sau în alte condiții.

De asemenea, urmează a se stabili și condițiile în care s-a procedat la

desemnarea celor doi custozi și vor fi clarificate condițiile în care așa cum

au susținut petentii, terenurile ar fi putut

fi

înstrăinate unuia dintre acești custozi, verificându-se totodată, pe

parcursul

cercetărilor și respectarea condițiilor legale și statut are în legătură cu

termenele și condițiile în care au fost desemnați custozii.

Totodată, pe parcursul continuării cercetărilor urmează a fi avute în

vedere și susținerile petenților formulate în concluziile scrise depuse cu

prilejul dezbaterilor, în legătură cu inducerea lor în eroare de către intimat

prin prezentarea unor fapte sau realități ținând de obiectul executării silite.

Doar în funcție de rezultatul acestor cercetări, curtea apreciază că

este necesar a se analiza necesitatea începerii sau nu a urmăririi penale

împotriva intimatului, deoarece cerința textului privitoare la începerea

automată a urmăririi penale nu poate fi considerată obligatorie în absența

epuizării tuturor mijloacelor de probă care să contureze necesitatea întrunirii

condițiilor sub acest aspect.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs Parchetul de pe

lângă

Curtea de Apel Ploiești și intimatul P.A.

Parchetul a arătat că este greșită concluzia instanței, în

sensul că procurorul de caz nu a făcut demersuri

pentru lămurirea

situației juridice a terenurilor și nu a clarificat pe

deplin susținerile autorilor plângerilor în sensul că intimatul nu a luat toate

măsurile ce se impuneau în vederea preîntâmpinării degradărilor și diminuării

valorii bunurilor.

În plus, instanța nu a respectat dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen., pronunțând o soluție care nu se regăsește între cele prevăzută

de art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen. și fără a indica

potențialele mijloace de probă pe care parchetul ar trebui să le folosească în

completarea actelor premergătoare.

În fine, s-a apreciat că petenții încearcă să obțină efectele specifice

contestației la executare, pe care nu au exercitat-o din culpă proprie, prin

mijlocirea formelor procedural penale.

Recurentul intimate P.A. a susținut că soluția instanței de fond este

nelegală întrucât în contextul actelor premergătoare efectuate de procuror, au

fost lămurite aspectele legate de îndeplinirea cu bună credință și întocmai a

obligațiilor procedurale în calitatea pe care o avea cu privire la bunurile

supuse executării silite.

Examinând sentința atacată prin prisma

criticilor formulate și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen, Înalta Curte constată că

ambele recursuri sunt

întemeiate

Procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen., are în vedere cenzurarea sub aspectul legalității și temeiniciei

a soluțiilor dispuse de procuror, prin care acesta, apreciind că nu se impune

începerea

urmăririi penale sau trimiterea în judecată, a

pus capăt conflictului de drept penal cu care a fost sesizat.

O asemenea procedură se limitează la a

verifica soluția dată

de procuror prin prisma cazului care

împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale avut în vedere de către acesta, neputându-se

cenzura pe această cale alte aspecte, care

sunt supuse controlului

judiciar în condițiile prevăzute de lege.

În acest context, Curtea reține că procedura înscrisă în art. 278

1

C. proc. pen., nu se substituie altor proceduri judiciare reglementate în

diferite materii, cum ar fi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva

soluțiilor date de magistrați în procesul de interpretare și aplicare a legii

într-o cauză dată ori împotriva actelor întocmite de executorii judecătorești

în legătură cu modul de executare silită a unui titlu executoriu.

Trecerea în sfera ilicitului penal are loc numai în cazul în care cele

invocate în susținerea unei plângeri penale reprezintă aspecte care depășesc

cenzura actelor întocmite de intimați (și care poate fi exercitată exclusiv

prin căile de atac recunoscute de lege), fiind vorba în sens larg despre o

exercitare cu rea-credință a funcției deținute, ceea ce înseamnă că intimații

au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând

vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Referitor la activitatea executorilor judecătorești, Curtea reține că

aceasta este reglementată de Legea nr. 188/2000, care statuează în art. 57 alin.

(1) că actele acestora sunt supuse în condițiile legii, controlului instanțelor

judecătorești competente, iar potrivit art. 58 din aceeași lege, cei interesați

sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în

condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

Prin urmare, în ipoteza în care este investită cu soluționarea unei

plângeri împotriva soluției ce privește activitatea unui executor judecătoresc,

este datoria instanței să stabilească dacă cele menționate în chiar plângerea

penală reprezintă aspecte cu relevanță penală sau se circumscriu contestației

la executare, cale de atac pe care petentul o putea exercita sau pe care chiar

a uzitat-o.

Pe de altă parte, instanța investită cu soluționarea unei plângeri este

ținută nu doar de soluțiile expres și limitativ prevăzute în art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., ci și de cerințele menționate de legiuitor în legătură

cu fiecare dintre acestea.

Astfel, cu referire la soluția menționată în art. 278

1

alin.

(8) lit. b)

C. proc. pen., aceasta presupune

nu o suplimentare a actelor

premergătoare,

ci o administrare de probatorii consecutivă începerii

sau redeschiderii

urmăririi penale, pe care instanța este obligată să

le arate în mod expres, dând astfel indicații precise procurorului.

Or în speță, instanța de fond nu numai că nu a analizat dacă suntem în

prezența unor fapte cu relevanță penală sau a unei contestații la executare, dar

a adoptat o soluție neprevăzută de lege, fără a respecta și obligația de a

indica în concret probatoriile ce urmează a fi administrate în cauză.

În aceste condiții, Curtea se afla practic în imposibilitatea de a

cenzura fondul cauzei, inclusiv soluția emisă de procuror, urmând a admite

recursurile declarate de Parchet și intimat și a trimite cauza spre rejudecare

la prima instanță.

Cu ocazia rejudecării, urmează să se verifice rezoluția atacată de

petenți și să se pronunțe una dintre soluțiile prevăzute de lege, conform celor

expuse anterior, analizându-se toate

înscrisurile

existente în dosarul de urmărire penală sau depuse, ca

probe noi, cu ocazia

primei judecăți ori care se vor administra la rejudecarea cauzei.

De asemenea, vor fi avute în vedere și

cenzurate, ca susțineri

pe fondul cauzei, și celelalte

critici cuprinse în motivele de recurs formulate de parchet și intimat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești și intimatul P.A. împotriva sentinței penale nr. 61 din 8 aprilie 2009

a Curții de Apel Ploiești,

secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

iunie 2009.