ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83949)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83949) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Revizuire. Cerere de

revizuire împotriva hotărârilor judecătorești având ca obiect plângeri

împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de

netrimitere

în judecată. Cerere de revizuire adresată direct instanței

Cuprins

pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile

extraordinare de atac. Revizuirea

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

revizuire

-

cerere

de revizuire adresată direct instanței

C.

proc

.

pen

.,

art

. 397 alin. (1)

Cererea

de revizuire adresată direct instanței se trimite procurorului competent, potrivit

art

. 397 alin. (1) C.

proc

.

pen

., prin sentință, care poate fi atacată cu recurs,

inclusiv în cazul în care cererea de revizuire a fost formulată împotriva

hotărârii judecătorești având ca obiect o plângere împotriva rezoluțiilor sau

ordonanțelor procurorului de

netrimitere

în judecată,

pronunțată în temeiul

art

. 278

1

alin. (8)

lit

. a) și b) C.

proc

.

pen

. În acest sens, în considerentele Deciziei

nr

. 16 de la 6 aprilie 2009, publicată pe pagina de

internet

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile

Unite, respingând recursul în interesul legii, au reținut că reglementările

cuprinse în

art

. 397 alin. (1) și

art

.

399 alin. (1), (2) și (5) C.

proc

.

pen

. nu sunt susceptibile de interpretare, precum și că

însuși ansamblul dispozițiilor cuprinse în

art

. 402,

403, 404, 405 și 406 C.

proc

.

pen

.,

prin care sunt reglementate măsurile premergătoare ce trebuie luate după

primirea lucrărilor trimise de procuror, procedura admiterii în principiu a

cererii de revizuire, măsurile ulterioare admiterii ei în principiu și

soluțiile ce se pot adopta în cadrul

rejudecării

, nu

îngăduie presupunerea că o asemenea cerere ar putea fi adresată și direct

instanței, fără parcurgerea etapei prealabile de efectuare a actelor de

cercetare de către procuror, căruia îi revine obligația să înainteze întregul

material de verificare împreună cu concluziile sale.

I.C.C.J., Secția penală, sentința

nr

.

255 din 18 februarie 2010

Prin cererea

înregistrată pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la

22 decembrie 2009, M.C. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei

penale

nr

. 4020 din 2 decembrie 2009, în dosarul

nr

. 658/42/2009, pe care o consideră

netemeinică

și nelegală, fără a arăta în concret motivele de revizuire.

La termenul din 18

februarie 2010, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția de

inadmisibilitate a cererii de revizuire raportată la natura hotărârii atacate

și a solicitat să se procedeze conform deciziei pronunțate în recursul în

interesul legii.

Examinând cererea de

revizuire formulată de

revizuientul

M.C. împotriva

deciziei

nr

. 4020 din 2 decembrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Secția penală, pronunțată în dosarul

nr

. 658/42/2009, cerere adresată direct Înaltei Curți de

Casație și Justiție, prin prisma dispozițiilor

art

.

397 alin. (1) C.

proc

.

pen

.,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că a fost învestită cu o cerere de

revizuire greșit îndreptată la instanța de judecată, pentru următoarele

considerente:

Din analiza cauzei

rezultă că prin sentința

nr

. 136 din 7 octombrie 2009

a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în dosarul

nr

. 658/42/2009, a

fost respinsă, ca

nefondată

, plângerea petentului

M.C. împotriva rezoluțiilor

nr

. 165 din 19 iunie 2009

și

nr

. 829/II/2/2009 din 10 iulie 2009 dispuse de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținându-se rezoluțiile

atacate.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petiționarul M.C., care a fost soluționat prin

decizia

nr

. 4020 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, Secția penală.

Prin decizia mai sus

arătată, a fost respins, ca

nefondat

, recursul

declarat de petiționarul M.C. împotriva sentinței

nr

.

136 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Împotriva acestei

decizii pronunțate în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție,

revizuientul

M.C. a formulat cerere de revizuire, pe care a

adresat-o direct acestei instanțe, în condițiile menționate și care face obiectul

prezentei cauze.

Legiuitorul, în

conținutul

art

proc

.

pen

., referitor la cererea de revizuire a prevăzut,

în mod expres, în alin. (1) al normei indicate, că „cererea de revizuire se

adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat

cauza în primă instanță.”

Totodată, în dispozițiile

art

. 399 din același cod

privind efectuarea actelor de cercetare, în alin. (5), se stipulează că „după

efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu

concluziile sale instanței competente.”

Așa cum rezultă, pe calea interpretării gramaticale a sintagmelor folosite de

legiuitor în conținutul dispozițiilor

art

. 397 alin.

proc

.

pen

. („se

adresează”) și, respectiv,

art

. 399 alin. (5) din

același cod („înaintează întregul material împreună cu concluziile sale

instanței competente”), are loc o delimitare accesibilă și previzibilă a

modalității de sesizare a instanței competente cu privire la o cerere de

revizuire, în sensul că aceasta are loc numai prin înaintea de către procuror a

materialului și concluziilor sale și nicidecum prin sesizarea pe calea cererii

de revizuire adresată direct instanței.

Astfel, adresarea de către vreuna din persoanele care poate formula o cerere de

revizuire, direct, instanței de judecată și nicidecum procurorului de la

parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță - iar cu

ocazia verificării modului de sesizare, instanța constată inexistența

concluziilor procurorului, ca urmare a

neparcurgerii

etapei obligatorii a cercetărilor efectuate de către procuror -, echivalează cu

o cerere greșit îndreptată la un organ necompetent, având drept consecință

trimiterea cererii la organul judiciar competent.

În contextul concret al cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

petiționarul M.C. a adresat cererea de revizuire a deciziei penale

nr

. 4020 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, direct, acestei instanțe,

nefiind

parcursă

procedura obligatorie prevăzută în

art

proc

.

pen

., referitoare la

efectuarea de cercetări, iar numai după aceasta procurorul urma să înainteze

întregul material al cauzei împreună cu concluziile sale instanței de judecată.

Parcurgerea acestei proceduri este obligatorie și cu ocazia formulării unei

cereri de revizuire a hotărârii judecătorești având ca obiect plângerea

împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de

netrimitere

în judecată, așa cum s-a stabilit prin Decizia

nr

. 16

de la 6 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, ce

se află afișată pe

site-ul

instanței supreme.

Prin decizia mai sus menționată a fost respins recursul în interesul legii

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție cu privire la incidența dispozițiilor

art

.

proc

.

pen

., în

ipoteza soluționării cererilor de revizuire a hotărârilor judecătorești având

ca obiect plângeri împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de

netrimitere

în judecată.

În considerentele deciziei arătate a fost în mod concret evidențiat conținutul

dispozițiilor

art

. 397 alin. (1) C.

proc

.

pen

., făcându-se referire

și la condiții prevăzute în alin. (1), alin. (2) și alin. (5) ale

art

. 399 din același cod.

De asemenea, s-a

reținut că: „Aceste reglementări nu sunt susceptibile de interpretare. Însuși

ansamblul dispozițiilor cuprinse în

art

. 402, 403,

404 și 406 C.

proc

.

pen

.,

prin care sunt reglementate măsurile premergătoare ce trebuie luate după

primirea lucrărilor trimise de procuror, procedura admiterii în principiu a

cererii de revizuire, măsurile ulterioare admiterii ei în principiu și

soluțiile ce se pot adopta în cadrul

rejudecării

, nu

îngăduie presupunerea că o asemenea cerere ar putea fi adresată și direct

instanței, fără parcurgerea etapei prealabile de efectuare a actelor de

cercetare de către procuror, căruia îi revine obligația să înainteze întregul

material de verificare împreună cu concluziile sale. În astfel de condiții,

este evident că textele de lege enunțate, prin claritatea și lipsa lor de

echivoc, nu pot fi interpretate decât în sensul că legiuitorul a voit să

instituie, prin reglementarea adoptată, obligativitatea parcurgerii de către

fiecare cerere de revizuire a procedurii prealabile de efectuare a actelor de

cercetare, de către procuror, necesare verificării ei sub aspectul temeiniciei,

dat fiind că în practica judiciară s-au observat tendințe de aglomerare a

instanțelor cu cereri vădit lipsite de obiect, informe sau depășind cadrul

legal specific. Așa fiind, nu se poate considera că chestiunea de drept supusă

examinării este susceptibilă de a fi soluționată diferit de instanțele

judecătorești cât timp dispozițiile

art

proc

.

pen

. reglementează cu

claritate

neinterpretabilă

obligativitatea

parcurgerii, de fiecare cerere de revizuire, a etapei efectuării de către

procuror a actelor de cercetare prealabilă necesare verificării temeiniciei

acesteia.”

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în prezenta cauză

cererea de revizuire formulată de

revizuientul

M.C.

vizează o decizie penală prin care a fost soluționat recursul declarat

împotriva unei hotărâri al cărei obiect a fost o plângere împotriva unei

rezoluții a procurorului de

netrimitere

în judecată,

și cum nu a fost parcursă procedura prealabilă obligatorie, se impune

trimiterea cererii de revizuire la procurorul de la parchetul de pe lângă

instanța care a judecat cauza în primă instanță.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza

art

.

397 alin. (1) C.

proc

.

pen

.,

va trimite cererea de revizuire la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, având în vedere că acest parchet este competent, cauza fiind judecată

în primă instanță la Curtea de Apel Ploiești.

Astfel, Înalta Curte

de Casație și Justiție se va desesiza, ca urmare a trimiterii cererii de

revizuire la organul judiciar competent, iar felul hotărârii prin care dispune

această măsură este sentința, ce este supusă numai căii de atac a recursului,

ca și hotărârile de trimitere a plângerilor greșit îndreptate reglementate în

art

. 222 alin. (7),

art

. 278

1

alin. (13) și

art

. 285 teza I C.

proc

.

pen

.

În consecință, în baza

art

. 397 alin. (1) C.

proc

.

pen

., Înalta Curte de

Casație și Justiție a trimis cererea de revizuire formulată de

revizuientul

M.C. împotriva deciziei

nr

.

4020 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția

penală, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pronunțându-se prin

sentință, cu recurs.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă