ÎCCJ, decizie (scj.ro #83949)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83949) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Revizuire. Cerere de
revizuire împotriva hotărârilor judecătorești având ca obiect plângeri
împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de
netrimitere
în judecată. Cerere de revizuire adresată direct instanței
Cuprins
pe materii:
Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile
extraordinare de atac. Revizuirea
Indice
alfabetic:
Drept procesual penal
-
revizuire
-
cerere
de revizuire adresată direct instanței
C.
proc
.
pen
.,
art
. 397 alin. (1)
Cererea
de revizuire adresată direct instanței se trimite procurorului competent, potrivit
art
. 397 alin. (1) C.
proc
.
pen
., prin sentință, care poate fi atacată cu recurs,
inclusiv în cazul în care cererea de revizuire a fost formulată împotriva
hotărârii judecătorești având ca obiect o plângere împotriva rezoluțiilor sau
ordonanțelor procurorului de
netrimitere
în judecată,
pronunțată în temeiul
art
. 278
1
alin. (8)
lit
. a) și b) C.
proc
.
pen
. În acest sens, în considerentele Deciziei
nr
. 16 de la 6 aprilie 2009, publicată pe pagina de
internet
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile
Unite, respingând recursul în interesul legii, au reținut că reglementările
cuprinse în
art
. 397 alin. (1) și
art
.
399 alin. (1), (2) și (5) C.
proc
.
pen
. nu sunt susceptibile de interpretare, precum și că
însuși ansamblul dispozițiilor cuprinse în
art
. 402,
403, 404, 405 și 406 C.
proc
.
pen
.,
prin care sunt reglementate măsurile premergătoare ce trebuie luate după
primirea lucrărilor trimise de procuror, procedura admiterii în principiu a
cererii de revizuire, măsurile ulterioare admiterii ei în principiu și
soluțiile ce se pot adopta în cadrul
rejudecării
, nu
îngăduie presupunerea că o asemenea cerere ar putea fi adresată și direct
instanței, fără parcurgerea etapei prealabile de efectuare a actelor de
cercetare de către procuror, căruia îi revine obligația să înainteze întregul
material de verificare împreună cu concluziile sale.
I.C.C.J., Secția penală, sentința
nr
.
255 din 18 februarie 2010
Prin cererea
înregistrată pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la
22 decembrie 2009, M.C. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei
penale
nr
. 4020 din 2 decembrie 2009, în dosarul
nr
. 658/42/2009, pe care o consideră
netemeinică
și nelegală, fără a arăta în concret motivele de revizuire.
La termenul din 18
februarie 2010, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția de
inadmisibilitate a cererii de revizuire raportată la natura hotărârii atacate
și a solicitat să se procedeze conform deciziei pronunțate în recursul în
interesul legii.
Examinând cererea de
revizuire formulată de
revizuientul
M.C. împotriva
deciziei
nr
. 4020 din 2 decembrie 2009 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, Secția penală, pronunțată în dosarul
nr
. 658/42/2009, cerere adresată direct Înaltei Curți de
Casație și Justiție, prin prisma dispozițiilor
art
.
397 alin. (1) C.
proc
.
pen
.,
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că a fost învestită cu o cerere de
revizuire greșit îndreptată la instanța de judecată, pentru următoarele
considerente:
Din analiza cauzei
rezultă că prin sentința
nr
. 136 din 7 octombrie 2009
a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de
familie, pronunțată în dosarul
nr
. 658/42/2009, a
fost respinsă, ca
nefondată
, plângerea petentului
M.C. împotriva rezoluțiilor
nr
. 165 din 19 iunie 2009
și
nr
. 829/II/2/2009 din 10 iulie 2009 dispuse de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținându-se rezoluțiile
atacate.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs petiționarul M.C., care a fost soluționat prin
decizia
nr
. 4020 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, Secția penală.
Prin decizia mai sus
arătată, a fost respins, ca
nefondat
, recursul
declarat de petiționarul M.C. împotriva sentinței
nr
.
136 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru
cauze cu minori și de familie.
Împotriva acestei
decizii pronunțate în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție,
revizuientul
M.C. a formulat cerere de revizuire, pe care a
adresat-o direct acestei instanțe, în condițiile menționate și care face obiectul
prezentei cauze.
Legiuitorul, în
conținutul
art
. 397 C.
proc
.
pen
., referitor la cererea de revizuire a prevăzut,
în mod expres, în alin. (1) al normei indicate, că „cererea de revizuire se
adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat
cauza în primă instanță.”
Totodată, în dispozițiile
art
. 399 din același cod
privind efectuarea actelor de cercetare, în alin. (5), se stipulează că „după
efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu
concluziile sale instanței competente.”
Așa cum rezultă, pe calea interpretării gramaticale a sintagmelor folosite de
legiuitor în conținutul dispozițiilor
art
. 397 alin.
(1) C.
proc
.
pen
. („se
adresează”) și, respectiv,
art
. 399 alin. (5) din
același cod („înaintează întregul material împreună cu concluziile sale
instanței competente”), are loc o delimitare accesibilă și previzibilă a
modalității de sesizare a instanței competente cu privire la o cerere de
revizuire, în sensul că aceasta are loc numai prin înaintea de către procuror a
materialului și concluziilor sale și nicidecum prin sesizarea pe calea cererii
de revizuire adresată direct instanței.
Astfel, adresarea de către vreuna din persoanele care poate formula o cerere de
revizuire, direct, instanței de judecată și nicidecum procurorului de la
parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță - iar cu
ocazia verificării modului de sesizare, instanța constată inexistența
concluziilor procurorului, ca urmare a
neparcurgerii
etapei obligatorii a cercetărilor efectuate de către procuror -, echivalează cu
o cerere greșit îndreptată la un organ necompetent, având drept consecință
trimiterea cererii la organul judiciar competent.
În contextul concret al cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că
petiționarul M.C. a adresat cererea de revizuire a deciziei penale
nr
. 4020 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, direct, acestei instanțe,
nefiind
parcursă
procedura obligatorie prevăzută în
art
. 399 C.
proc
.
pen
., referitoare la
efectuarea de cercetări, iar numai după aceasta procurorul urma să înainteze
întregul material al cauzei împreună cu concluziile sale instanței de judecată.
Parcurgerea acestei proceduri este obligatorie și cu ocazia formulării unei
cereri de revizuire a hotărârii judecătorești având ca obiect plângerea
împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de
netrimitere
în judecată, așa cum s-a stabilit prin Decizia
nr
. 16
de la 6 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, ce
se află afișată pe
site-ul
instanței supreme.
Prin decizia mai sus menționată a fost respins recursul în interesul legii
declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție cu privire la incidența dispozițiilor
art
.
397 - 399 C.
proc
.
pen
., în
ipoteza soluționării cererilor de revizuire a hotărârilor judecătorești având
ca obiect plângeri împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de
netrimitere
în judecată.
În considerentele deciziei arătate a fost în mod concret evidențiat conținutul
dispozițiilor
art
. 397 alin. (1) C.
proc
.
pen
., făcându-se referire
și la condiții prevăzute în alin. (1), alin. (2) și alin. (5) ale
art
. 399 din același cod.
De asemenea, s-a
reținut că: „Aceste reglementări nu sunt susceptibile de interpretare. Însuși
ansamblul dispozițiilor cuprinse în
art
. 402, 403,
404 și 406 C.
proc
.
pen
.,
prin care sunt reglementate măsurile premergătoare ce trebuie luate după
primirea lucrărilor trimise de procuror, procedura admiterii în principiu a
cererii de revizuire, măsurile ulterioare admiterii ei în principiu și
soluțiile ce se pot adopta în cadrul
rejudecării
, nu
îngăduie presupunerea că o asemenea cerere ar putea fi adresată și direct
instanței, fără parcurgerea etapei prealabile de efectuare a actelor de
cercetare de către procuror, căruia îi revine obligația să înainteze întregul
material de verificare împreună cu concluziile sale. În astfel de condiții,
este evident că textele de lege enunțate, prin claritatea și lipsa lor de
echivoc, nu pot fi interpretate decât în sensul că legiuitorul a voit să
instituie, prin reglementarea adoptată, obligativitatea parcurgerii de către
fiecare cerere de revizuire a procedurii prealabile de efectuare a actelor de
cercetare, de către procuror, necesare verificării ei sub aspectul temeiniciei,
dat fiind că în practica judiciară s-au observat tendințe de aglomerare a
instanțelor cu cereri vădit lipsite de obiect, informe sau depășind cadrul
legal specific. Așa fiind, nu se poate considera că chestiunea de drept supusă
examinării este susceptibilă de a fi soluționată diferit de instanțele
judecătorești cât timp dispozițiile
art
. 397 - 399 C.
proc
.
pen
. reglementează cu
claritate
neinterpretabilă
obligativitatea
parcurgerii, de fiecare cerere de revizuire, a etapei efectuării de către
procuror a actelor de cercetare prealabilă necesare verificării temeiniciei
acesteia.”
În raport cu cele
menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în prezenta cauză
cererea de revizuire formulată de
revizuientul
M.C.
vizează o decizie penală prin care a fost soluționat recursul declarat
împotriva unei hotărâri al cărei obiect a fost o plângere împotriva unei
rezoluții a procurorului de
netrimitere
în judecată,
și cum nu a fost parcursă procedura prealabilă obligatorie, se impune
trimiterea cererii de revizuire la procurorul de la parchetul de pe lângă
instanța care a judecat cauza în primă instanță.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza
art
.
397 alin. (1) C.
proc
.
pen
.,
va trimite cererea de revizuire la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Ploiești, având în vedere că acest parchet este competent, cauza fiind judecată
în primă instanță la Curtea de Apel Ploiești.
Astfel, Înalta Curte
de Casație și Justiție se va desesiza, ca urmare a trimiterii cererii de
revizuire la organul judiciar competent, iar felul hotărârii prin care dispune
această măsură este sentința, ce este supusă numai căii de atac a recursului,
ca și hotărârile de trimitere a plângerilor greșit îndreptate reglementate în
art
. 222 alin. (7),
art
. 278
1
alin. (13) și
art
. 285 teza I C.
proc
.
pen
.
În consecință, în baza
art
. 397 alin. (1) C.
proc
.
pen
., Înalta Curte de
Casație și Justiție a trimis cererea de revizuire formulată de
revizuientul
M.C. împotriva deciziei
nr
.
4020 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția
penală, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pronunțându-se prin
sentință, cu recurs.