ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2096/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 39 din 22 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 239,2/42/2009, s-a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul N.N. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că prin cererea formulată de petiționarul N.N., înregistrată sub nr. 239,2/42/2009, s-a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 64 din 09 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de petiționar de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. În motivarea cererii, revizuentul a invocând faptul că soluția pronunțată prin sentința penală atacată nu are în vedere mijloacele de probă pe care le-a administrat, fiind analizate numai probele administrate de către intimați, situație care a condus la o hotărâre nelegală.

Pe cale de consecință, a solicitat rejudecarea cauzei, subsecvent admiterii cererii de revizuire. În conformitate cu prevederile art. 399 alin. (5) C. proc. pen., cererea de revizuire a fost înaintată împreună cu concluziile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, deoarece aceasta era îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive adoptate în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, la care a fost atașat din oficiu Dosarul nr. 239/42/2009 al Curții de Apel Ploiești, în care a fost pronunțată sentința a cărei revizuire se solicita, instanța de fond a constatat că prin Sentința penală nr. 64 din 9 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul N.N.

împotriva Rezoluției nr. 650/P/2008 din data de 4 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a Rezoluției nr. 239/II/2/2009 din 02 iunie 2009 a Procurorului General Adjunct al aceleiași unități de parchet, menținându-se rezoluțiile atacate. Împotriva acestei hotărâri petiționarul a declarat recurs, care a fost respins, ca nefondat, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia penală nr. 2429 din 24 iunie 2009. Totodată, s-a reținut că din analiza textului art. 393 coroborat cu art. 394 C. proc. pen. și din practica judiciară în materie, rezultă că pot fi pot atacate pe calea revizuirii numai hotărâri definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, evocându-se Decizia nr. 42 din 14 februarie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători publicată în J.S.P.

2005 și Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în M. Of. nr. 54/17.07.2008, prin care s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b C. proc. pen., este inadmisibilă. Pentru aceste considerente, constatând că sentința penală a cărei revizuire se solicită, a fost pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., instanța de fond, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs revizuentul N.N.

În cuprinsul motivelor de recurs, precum și a concluziilor scrise, recurentul revizuent nu a invocat niciun motiv de casare, arătând numai faptul că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât a fost dată "în susținerea și în favorizarea complotului care l-a susținut în zeci de infracțiuni pe infractorul A.I.C.". La termenul acordat pentru soluționarea recursului, 27 mai 2010, recurentul revizuent N.N. s-a prezentat, concluziile sale fiind redate în practicaua prezentei decizii. În aceste condiții, analizând sentința atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 393 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă, iar potrivit dispozițiilor art. 406 C. proc. pen., instanța, dacă constată că cererea de revizuire este întemeiată, anulează hotărârea în măsura în care a fost admisă revizuirea sau hotărârile care nu se pot concilia și pronunță o nouă hotărâre potrivit art. 345 -352 C. proc. pen. (de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal), care se aplică în mod corespunzător. Din analiza dispozițiilor legale sus-menționate, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești.

Astfel de erori pot fi înlăturate numai în cazul hotărârilor prin care se rezolvă fondul cauzei. Sunt astfel de hotărâri acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Prin urmare, rezolvarea fondului cauzei presupune pronunțarea unei hotărâri de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal. În cauza de față, hotărârea a cărei revizuire se cere - Sentința penală nr. 64 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, nu conține o rezolvare a fondului, în sensul dispozițiilor art. 345 alin. (1) C. proc.

pen., care stipulează că "Instanța hotărăște prin sentință asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal". Cum, în cauză, instanța nu s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și nici asupra raportului juridic procesual penal principal, se constată că în mod legal și temeinic, prima instanță, prin hotărârea atacată, a respins cererea de revizuire formulată de petiționar, ca fiind inadmisibilă. Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât, în situația contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [..] pot exercita căile de atac, în condițiile legii". De altfel, pentru aceleași considerente, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 au statuat că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă. Față de cele mai sus arătate și cum nu se constată existența unor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul N.N. împotriva Sentinței nr. 39 din 22 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuent N.N. împotriva Sentinței penale nr. 39 din 22 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2010.