ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 698/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 188 din 9 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 72 din 17 aprilie 2009 pronunțată de aceeași instanță, cerere formulată de revizuentul R.G..

Pentru a hotărî astfel, a reținut și motivat următoarele:

Prin sentința penală a cărei revizuire se cere, a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul R.G. împotriva Referatului nr. 373/VIII/1/2006 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești. Recursul declarat împotriva Sentinței penale nr. 72 din 17 aprilie 2009 a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 2543 din 2 iulie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Având în vedere că prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că cererea de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. este inadmisibilă, Curtea a procedat în consecință.

Împotriva sentinței a declarat recurs petentul revizuent, care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică, pronunțată cu rea-credință, deoarece a solicitat amânarea cauzei pe motive medicale, iar instanța a respins cererea și a trecut la judecarea cererii în lipsă.

Recursul este nefondat.

Cererea de revizuire a fost înregistrată la 18 septembrie 2009 și s-a fixat primul termen de judecată la 5 octombrie 2009, când revizuentul a solicitat amânarea cauzei pentru a pregăti apărarea și a depune acte.

Cauza a fost amânată pentru termenul din 30 octombrie 2009, termen la care revizuentul nu s-a prezentat și a solicitat o nouă amânare pe motive medicale, urmând să facă dovada imposibilității de prezentare. Curtea a acordat un nou termen la 18 noiembrie 2009, când din nou revizuentul nu s-a prezentat și a solicitat din nou amânarea cauzei pentru motiv de boală, fără să depună acte doveditoare a imposibilității de a se prezenta. Cauza a fost amânată a patra oară la 9 decembrie 2009, termen la care revizuentul a solicitat o nouă amânare.

La 9 decembrie 2009, în lipsa oricăror acte prin care să facă dovada cazului care îl împiedică să se prezinte la judecarea cererii, instanța a trecut la dezbateri și prin sentința pronunțată în aceeași zi, atacată cu recursul de față, a respins cererea, ca inadmisibilă.

Hotărârea pronunțată de prima instanță, prin care cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, este legală și temeinică.

Potrivit art. 393 alin. (1) C. proc. pen., „hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă”.

În art. 394 alin. (1) C. proc. pen., sunt reglementate cazurile de exercitare a acestei căi de atac, prevăzându-se că „revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia”.

Atât din conținutul prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. (2) - (4) ale aceluiași articol cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. (1) C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

În acest sens, este de observat că prin art. 394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire numai la situația când „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare”.

Tot astfel, prin art. 394 alin. (3) C. proc. pen., făcându-se referire la următoarele două cazuri, se prevede că acestea „constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”.

În fine, pentru cazul „când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia”, s-a prevăzut, în art. 394 alin. (4) C. proc. pen., că „toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii”.

Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

Or, în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile (...) pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Așa fiind, urmează ca Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul R.G. împotriva Sentinței penale nr. 188 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 50 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23 februarie 2010.