ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 1580/P/2008 din 9 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații S.N., judecător la Curtea de Apel București și M.M., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen. Pentru a hotărî astfel, parchetul a reținut următoarele: Petiționarul M.C.V. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de magistrații N.S., judecător la Curtea de Apel București și M.M., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, prevăzute și pedepsite de art. 246 și art. 264 C. pen.

În motivarea plângerii petiționarul a susținut că magistrații, judecător și procuror, menționați mai sus, și-au îndeplinit în mod abuziv atribuțiile de serviciu, denaturând cu știință situația de fapt rezultată din probele administrate în dosarele pe care le-au instrumentat, favorizând astfel persoanele cercetate în cauza respectivă și care au fost reclamate de petiționar. Examinând întregul material probator administrat în cauză, procurorul a constatat următoarele: 1. Astfel, în lucrarea nr. H65/P/2008, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la data de 02 iulie 2008, petiționarul M.C.V.

a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a magistraților Constantinescu C.L., judecător în cadrul Tribunalului București, secția I-a penală, și U.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, prev. și ped. de art. 246 și art. 264 C. pen., pe motiv că, în Dosarul penal nr. 41772/3/2008, la termenul de judecată din data de 30 iunie 2008, judecătorul i-a respins abuziv probele pe care le-a propus și, în schimb „a executat întocmai și la timp” propunerea procurorului de ședință de respingere a plângerii. În urma cercetărilor întreprinse în lucrarea mai sus menționată, prin rezoluția nr. H65/P/2008 din 17 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) rap.

la art. 10 lit. b) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații C.C.L., judecător la Tribunalul București, secția I-a penală, și U.D., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 și art. 264 C. pen. cu motivarea că, din cercetările penale efectuate, a rezultat că „faptele nu sunt prevăzute de legea penală ” . Împotriva acestei soluții, petiționarul M.C.V. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care prin rezoluția nr. 1343/11/2/2008 din 12 august 2008, în baza dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea: „în cauză nu există nici un indiciu că magistrații ar fi săvârșit vreo faptă concretă omisivă sau comisivă care să fi întrunit elementele constitutive ale infracțiunilor sesizate”.

Ulterior, rezoluțiile nr. H65/P/2008 din 17 iulie 2008 și nr. 1343/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au fost contestate de către petiționarul M.C.V., pe calea plângerii reglementată prin dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 273 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 5201/2/2008, completul de judecată fiind alcătuit din N.S., având în vedere și concluziile procurorului de ședință M.M. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (1)-(12) C. proc. pen., invocată de petiționarul M.C.V.

Prima instanță a reținut inadmisibilitatea excepției în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată. A reținut că excepția nu este motivată și nu are legătură cu obiectul cauzei. Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond a reținut netemeinicia plângerii formulate de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, privind pe intimații C.C.L. și U.D., adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1343/11/2/2008. Sentința penală mai sus menționată a rămas definitivă prin Decizia nr. 92 din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. 5201/2/2008, prin care a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul petiționar M.C.V.

împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate referitoare la art. 278 1 alin. (1)-(12) C. proc. pen., dată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, prin sentința penală citată anterior și a fixat termen la 27 februarie 2009, pentru soluționarea recursului declarat de recurentul-petiționar M.C.V. împotriva modului de soluționare a plângerii dispus de aceeași Curte de Apel prin aceeași sentință. Din cele expuse în situația de fapt, rezultă faptul că plângerea penală formulată de persoana vătămată M.C.V., este mai degrabă o critică adusă sentinței penale nr. 273 din 27 octombrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 5201/2/2008 al Curții de Apel București ca urmare a interpretării personale și subiective a unor dispoziții legale decât ca o sesizare a unor fapte de natură penală, susținerile nefiind fundamentate pe indicii sau probe, care să contureze săvârșirea vreunei infracțiuni.

Împotriva acestei rezoluții petentul M.C.V. a formulat plângere, care, prin sentința penală nr. 1654 din 15 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen. a fost trimisă la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în baza art. 278 din Codul de procedură penală, a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 27398/6171/II/2/2009 din 4 ianuarie 2010. Nemulțumit de soluția procurorului șef, petentul M.C.V. s-a adresat cu plângere, în conformitate cu art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece infracțiunea reclamată, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 695/1/2010. Din actele și lucrările dosarului, se reține că petentul a formulat plângere penală împotriva celor doi magistrați care au participat la soluționarea unei alte cauze care avea ca obiect plângerea penală formulată împotriva altor magistrați, după cum s-a menționat anterior (de altfel, petentul M.C.V. obișnuiește să formuleze plângeri penale „în cascadă” împotriva magistraților care pronunță hotărâri nefavorabile acestuia, ceea ce în opinia Înaltei Curți constituie un abuz de drept, întrucât acesta exercită cu rea credință drepturile procesuale conferite de lege). Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de procuror față de magistrații S.N.

și M.M. este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că prin actele îndeplinite de acestea s-au încălcat dispozițiile legii. Mai mult decât atât, se constată că petentul, după cum s-a menționat anterior și după cum s-a reținut și în rezoluția atacată, a formulat plângeri penale, repetate, împotriva mai multor magistrați, încercând, în acest fel, să obțină reformarea soluțiilor pronunțate în cauzele în care era parte.

Împrejurarea că petentul este nemulțumit de soluțiile adoptate în cauzele care s-au aflat pe rolul organelor judiciare bucureștene, nu poate conduce la concluzia existenței infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa, întrucât persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție (cum sunt și intimații din prezenta cauză), își desfășoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea unor soluții (sau prin punerea de concluzii în cazul procurorului) pe care le apreciază legale și temeinice în raport cu probele administrate, concluzii sau soluții care pot fi verificate și, respectiv, desființate numai prin intermediul căilor de atac, căi de atac care nu pot fi îndreptate împotriva magistraților, ci împotriva actelor emise/îndeplinite de aceștia.

Ori, dacă s-ar admite că împotriva magistraților care au pronunțat soluțiile au pus concluzii în dezbaterile în fond ale unor cauze, se pot face plângeri penale, în absența unor elemente care să contureze o eventuală activitate infracțională, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. În consecință, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că magistrații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale, rezoluție care va fi menținută.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.C.V. împotriva rezoluției nr. 1580/P/2008 din 9 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 mai 2010.