ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei

penale de față, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 1580/P/2008 din 9 iulie

2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art.

10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de

intimații S.N., judecător la Curtea de Apel București și M.M., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.

de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.

Pentru a hotărî

astfel, parchetul a reținut următoarele:

Petiționarul M.C.V. a

solicitat efectuarea de cercetări penale față de magistrații N.S., judecător la Curtea de Apel București și M.M., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor și favorizarea infractorului, prevăzute și pedepsite de art. 246 și

art. 264 C. pen.

În

motivarea plângerii petiționarul a susținut că magistrații, judecător și

procuror, menționați mai sus, și-au îndeplinit în mod abuziv atribuțiile de

serviciu, denaturând cu știință situația de fapt rezultată din probele

administrate în dosarele pe care le-au instrumentat, favorizând astfel

persoanele cercetate în cauza respectivă și care au fost reclamate de

petiționar.

Examinând

întregul material probator administrat în cauză, procurorul a constatat

următoarele:

lucrarea nr. H65/P/2008, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, la data de 02 iulie 2008, petiționarul M.C.V. a solicitat

cercetarea și tragerea la răspundere penală a magistraților Constantinescu C.L.,

judecător în cadrul Tribunalului București, secția I-a penală, și U.M.,

procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și

favorizarea infractorului, prev. și ped. de art. 246 și art. 264 C. pen., pe

motiv că, în Dosarul penal nr. 41772/3/2008, la termenul de judecată din data

de 30 iunie 2008, judecătorul i-a respins abuziv probele pe care le-a propus

și, în schimb „a executat întocmai și la timp” propunerea procurorului de

ședință de respingere a plângerii.

În urma cercetărilor

întreprinse în lucrarea mai sus menționată, prin rezoluția nr. H65/P/2008 din

17 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în

temeiul art. 228 alin. (1) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. neînceperea

urmăririi penale față de magistrații C.C.L., judecător la Tribunalul București,

secția I-a penală, și U.D., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 și art. 264

C. pen. cu motivarea că, din cercetările penale efectuate, a rezultat că „faptele

nu sunt prevăzute de legea penală

”

.

Împotriva acestei

soluții, petiționarul M.C.V. a formulat plângere adresată procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care prin rezoluția nr. 1343/11/2/2008

din 12 august 2008, în baza dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a

respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea: „în cauză nu există nici un

indiciu că magistrații ar fi săvârșit vreo faptă

concretă omisivă sau comisivă care să fi întrunit

elementele

constitutive ale infracțiunilor sesizate”.

Ulterior, rezoluțiile

nr. H65/P/2008 din 17 iulie 2008 și nr. 1343/11/2/2008 ale Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, au fost contestate de către petiționarul M.C.V.,

pe calea plângerii reglementată prin dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen.

Prin sentința penală nr.

273 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a

penală, în Dosarul nr. 5201/2/2008, completul de judecată fiind alcătuit din N.S.,

având în vedere și concluziile procurorului de ședință M.M. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a respins, ca inadmisibilă, excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

alin. (1)-(12) C.

proc. pen., invocată de petiționarul M.C.V.

Prima instanță a

reținut inadmisibilitatea excepției în raport de prevederile art. 29 din Legea nr.

47/1992, modificată și republicată. A reținut că excepția nu este motivată și

nu are legătură cu obiectul cauzei.

Cu privire la fondul

cauzei, instanța de fond a reținut netemeinicia plângerii formulate de

petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, privind pe

intimații C.C.L. și U.D., adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București în Dosarul nr. 1343/11/2/2008.

Sentința penală mai

sus menționată a rămas definitivă prin Decizia nr. 92 din 16 ianuarie 2009

pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr.

5201/2/2008, prin care a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul

petiționar M.C.V. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a

excepției de neconstituționalitate referitoare la art. 278

1

alin.

(1)-(12) C. proc. pen., dată de Curtea de Apel București, secția I-a penală,

prin sentința penală citată anterior și a fixat termen la 27 februarie 2009,

pentru soluționarea recursului declarat de recurentul-petiționar M.C.V.

împotriva modului de soluționare a plângerii dispus de aceeași Curte de Apel

prin aceeași sentință.

Din cele expuse în

situația de fapt, rezultă faptul că plângerea penală formulată de persoana

vătămată M.C.V., este mai degrabă o critică adusă sentinței penale nr. 273 din 27

octombrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 5201/2/2008 al Curții de Apel

București ca urmare a interpretării personale și subiective a unor dispoziții

legale decât ca o sesizare a unor fapte de natură penală, susținerile nefiind

fundamentate pe indicii sau probe, care să contureze săvârșirea vreunei

infracțiuni.

Împotriva acestei

rezoluții petentul M.C.V. a formulat plângere, care, prin sentința penală nr. 1654

din 15 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în

temeiul art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen. a fost trimisă la

procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în baza art.

278 din Codul de procedură penală, a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția nr.

27398/6171/II/2/2009 din 4 ianuarie 2010.

Nemulțumit de soluția

procurorului șef, petentul M.C.V. s-a adresat cu plângere, în conformitate cu art.

278

1

C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece

infracțiunea reclamată, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 695/1/2010.

Din actele și

lucrările dosarului, se reține că petentul a formulat plângere penală împotriva

celor doi magistrați care au participat la soluționarea unei alte cauze care

avea ca obiect plângerea penală formulată împotriva altor magistrați, după cum

s-a menționat anterior (de altfel, petentul M.C.V. obișnuiește să formuleze

plângeri penale „în cascadă” împotriva magistraților care pronunță hotărâri

nefavorabile acestuia, ceea ce în opinia Înaltei Curți constituie un abuz de

drept, întrucât acesta exercită cu rea credință drepturile procesuale conferite

de lege).

Înalta Curte constată

că soluția de neurmărire penală dată de procuror față de magistrații S.N. și M.M.

este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză

nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că prin actele

îndeplinite de acestea s-au încălcat dispozițiile legii.

Mai mult decât atât,

se constată că petentul, după cum s-a menționat anterior și după cum s-a

reținut și în rezoluția atacată, a formulat plângeri penale, repetate,

împotriva mai multor magistrați, încercând, în acest fel, să obțină reformarea

soluțiilor pronunțate în cauzele în care era parte.

Împrejurarea că

petentul este nemulțumit de soluțiile adoptate în cauzele care s-au aflat pe

rolul organelor judiciare bucureștene, nu poate conduce la concluzia existenței

infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa, întrucât persoanele

care îndeplinesc o activitate de jurisdicție (cum sunt și intimații din

prezenta cauză), își desfășoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind

obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin pentru rezolvarea

problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea unor soluții (sau

prin punerea de concluzii în cazul procurorului) pe care le apreciază legale și

temeinice în raport cu probele administrate, concluzii sau soluții care pot fi

verificate și, respectiv, desființate numai prin intermediul căilor de atac,

căi de atac care nu pot fi îndreptate împotriva magistraților, ci împotriva

actelor emise/îndeplinite de aceștia.

Ori, dacă s-ar admite

că împotriva magistraților care au pronunțat soluțiile au pus concluzii în

dezbaterile în fond ale unor cauze, se pot face plângeri penale, în absența

unor elemente care să contureze o eventuală activitate infracțională, ar

însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este

inadmisibil.

În consecință, având

în vedere că din lucrările dosarului rezultă că magistrații și-au îndeplinit

atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis vreo

faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată, plângerea formulată

de petentul M.C.V. împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi

penale, rezoluție care va fi menținută.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.C.V. împotriva rezoluției nr. 1580/P/2008

din 9 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul

să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 18 mai 2010.