ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra plângerii

penale de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

plângerea adresată

la data de

25 martie 2008

Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație si Justiție

,

petiționara

M.A., domiciliată în București, str. Emanoil Porumbaru, sector 1 a solicitat

efectuarea de cercetări penale față de magistratul Z.G. - procuror la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul  infracțiunilor

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului

prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.

În motivarea plângerii formulate,

petiționara și-a exprimat nemulțumirea față de soluția de neînceperea urmăririi

penale dispusă de către magistratul procuror mai sus menționat, în dosarul nr. 1491/P/2007

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin rezoluția nr. 500/P/2008 din 12

februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228

alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față

de

Z.G.,

procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, sub aspectul i

nfracțiunilor

prevăzute de art.

246

C. pen. și art. 264 C. pen.,

întrucât

faptele nu există.

Împotriva rezoluției

cu nr. 500/P/2008 din 12 februarie 2009 petiționara M.A. a formulat plângere

adresată procurorului șef al

Secției

de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca

neîntemeiată, prin rezoluția cu nr. 3117/1589/II/2/2009 din 2 aprilie 2009.

În conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen,

nemulțumită de soluția de neurmărire penala dată de parchet, petiționara M.A.

s-a adresat cu plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă să judece

cauza în primă instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea

rezoluției nr. 500/P/2008 din 12 februarie 2009 ș

i trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale

față de intimata Z.G. sub aspectul faptelor sesizate.

Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din Dosarul

nr. 500/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, conform art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen. Înalta Curte

constată

că plângerea formulata de petiționara

M.A.

este nefondată.

Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal,

legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile

de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere

orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.

Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar

cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționara, prin plângerea ce

face obiectul verificării în cauza de fată.

Înalta Curte constată că pentru a se putea începe urmărirea

penală este necesară îndeplinirea a două condiții.

Prima condiție constă din existența acelui minim de date care

permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o

infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile,

fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate

ulterior sesizării.

Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale

rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C.

proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b)

1

. Intervenția unui

astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de

urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării

, poate determi

na ca în locul

începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi

penale.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că

prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, la data de 31 octombrie 2007, petiționara M.A. a solicitat cercetarea

penală a magistraților T.V. și P.I. - judecători în cadrul Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art.

264 C. pen.

În motivarea plângerii formulate, petiționara M.A. a susținut

că, la termenul de judecată din data de 18 septembrie 2007, în Dosarul nr. 271/2/2002

(nr. vechi 1661/2002 ) aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, judecătorii mai sus menționați i-au respins, în mod abuziv, excepția pe

care a invocat-o, vizând lipsa

calității procesuale active a

reclamantului A.C. și a unicei sale moștenitoare B.M.A., deși la dosar nu existau

acte în original care să probeze dreptul de proprietate a acestora asupra

imobilului situat în București, str. Câmpia Turzii. A mai arătat petiționara că,

în această modalitate, A.C. și B.M.A. ar fi fost favorizați de judecători.

Plângerea a

fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penala și criminalistică, sub nr. 1491/P/2007 și a fost

repartizată spre soluționare magistratului Z.G.

După

finalizarea cercetărilor, prin rezoluția nr. 1491/P/2007 din 03 martie 2008,

procurorul Z.G. a adoptat o soluție de neurmărire penală față de

judecătorii

T.V. și P.I., constatând că faptele

sesizate nu există.

Pentru a

dispune astfel, s-a avut în vedere faptul că dreptul de proprietate al

numitului A.C., asupra imobilului în litigiu, a fost recunoscut printr-o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (sentința civilă nr. 10345/1996

a Judecătoriei Sectorului 1), iar actele depuse de reclamant în susținerea

solicitării sale au fost prezentate în original instanței de fond și puse la

dispoziția pârâților pentru verificare.

De asemenea,

calitatea de moștenitor a numitei

B.M.A.

a fost

stabilită pe baza certificatului de moștenitor

din 1

9 martie 2002.

În aceste

condiții s-a concluzionat că, excepția lipsei

calității

procesuale active a numiților

A.C. și

B.M.A.,

invocată de petiționara M.A. a fost

respinsă

,

în mod corect, de

magistrații

T.V.

și P.I.

,

astfel încât

activitatea acestora nu

se

circumscrie

conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

Același

procuror Z.G. a apreciat, totodată, că infracțiunea prev. de art.

264

C. pen. presupune existența unei situații premisă, și

anume comiterea unei infracțiuni de

către o persoană pretins favorizată,

condiție

ce nu este

îndeplinită în

speță. S-a mai reținut că, nici M.A. nu a făcut referire la săvârșirea de către

A.C. și

B.M.A.

a unei fapte de natură penală.

Față de aspectele

relevate mai sus. Înalta Curte constată că soluția adoptată de procurorul Z.G. a

fost fundamentată pe

actele de cercetare efectuate în Dosarul

nr. 1491/P/2007, care au relevat faptul că magistrații T.V. și P.I. și-au

exercitat în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, respingerea de către

aceștia a excepției calității procesuale active a numiților A.C. și B.M.A.,

fiind justificată de actele prezentate de aceste persoane în dosarul civil nr. 271/2/2002

al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, acte eliberate de instituțiile

publice - Primăria Municipiului București și Arhivele Statului.

Întrucât actele

premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod

neechivoc, că procurorul Z.G. a acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind

vreo faptă cu conotație

penală, Înalta

Curte constată că

soluția

de netrimitere în judecată a

acestuia este corectă, neexistând

temei

pentru

desființarea soluției dispuse. Împrejurarea că petiționara este nemulțumită de

soluția adoptată în Dosarul nr. 500/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică

, de neînceperea urmăririi penale față de procurorul Z.G., nu

poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale

infracțiunilor pe care aceasta le-a indicat în plângerea formulată.

Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele

de poliție, fie de procuror ori de instanța de judecată este atributul

organelor judiciare, iar împotriva unor soluții ori hotărâri considerate ca

nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele

procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau

extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de

atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în

vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.

Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva

reprezentanților parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat

concluzii în instanță ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au

pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului,

însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și

temeiniciei soluțiilor pronunțate.

Magistratul se află în afara raportului juridic dedus

judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de

părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunță pot

fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

Soluțiile dispuse de procurori pot fi infirmate numai urmare

controlului ierarhic și jurisdicțional al acestora,iar nu prin angajarea

răspunderii penale a procurorului care a efectuat urmărirea penală într-o

cauză, câtă vreme nu s-a dovedit reaua - credință a magistratului în adoptarea

soluției dispuse. Mai mult, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce

au fost parcurse toate căile legale de atac, împotriva persoanelor care

îndeplinesc o activitate de jurisdicție, pentru soluțiile pronunțate în cadrul

acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părților de rea

credință, precum și o reală insecuritate juridică.

Pentru

toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge,

ca nefondată,

plângerea formulată de petiționara M.A. împotriva rezoluției din 12 februarie

2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 500/P/2008.

Va menține rezoluția atacată.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va

obliga petiționara la plata sumei de 400 lei, cu titlul cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționara M.A. împotriva rezoluției din 12 februarie 2009 a Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

dispusă în Dosarul nr. 500/P/2008.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționara la plata sumei de 400 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie

2009.