ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea adresată la data de 25 martie 2008 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție , petiționara M.A., domiciliată în București, str. Emanoil Porumbaru, sector 1 a solicitat efectuarea de cercetări penale față de magistratul Z.G. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen. În motivarea plângerii formulate, petiționara și-a exprimat nemulțumirea față de soluția de neînceperea urmăririi penale dispusă de către magistratul procuror mai sus menționat, în dosarul nr. 1491/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin rezoluția nr. 500/P/2008 din 12 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de Z.G., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sub aspectul i nfracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există. Împotriva rezoluției cu nr. 500/P/2008 din 12 februarie 2009 petiționara M.A. a formulat plângere adresată procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care, în baza art. 278 C. proc.

pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția cu nr. 3117/1589/II/2/2009 din 2 aprilie 2009. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen, nemulțumită de soluția de neurmărire penala dată de parchet, petiționara M.A. s-a adresat cu plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă să judece cauza în primă instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 500/P/2008 din 12 februarie 2009 ș i trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimata Z.G. sub aspectul faptelor sesizate. Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din Dosarul nr. 500/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen. Înalta Curte constată că plângerea formulata de petiționara M.A. este nefondată. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționara, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de fată.

Înalta Curte constată că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții. Prima condiție constă din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b) 1 . Intervenția unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării , poate determi na ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 31 octombrie 2007, petiționara M.A. a solicitat cercetarea penală a magistraților T.V. și P.I. - judecători în cadrul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen. În motivarea plângerii formulate, petiționara M.A. a susținut că, la termenul de judecată din data de 18 septembrie 2007, în Dosarul nr. 271/2/2002 (nr. vechi 1661/2002 ) aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, judecătorii mai sus menționați i-au respins, în mod abuziv, excepția pe care a invocat-o, vizând lipsa calității procesuale active a reclamantului A.C.

și a unicei sale moștenitoare B.M.A., deși la dosar nu existau acte în original care să probeze dreptul de proprietate a acestora asupra imobilului situat în București, str. Câmpia Turzii. A mai arătat petiționara că, în această modalitate, A.C. și B.M.A. ar fi fost favorizați de judecători. Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penala și criminalistică, sub nr. 1491/P/2007 și a fost repartizată spre soluționare magistratului Z.G. După finalizarea cercetărilor, prin rezoluția nr. 1491/P/2007 din 03 martie 2008, procurorul Z.G. a adoptat o soluție de neurmărire penală față de judecătorii T.V. și P.I., constatând că faptele sesizate nu există.

Pentru a dispune astfel, s-a avut în vedere faptul că dreptul de proprietate al numitului A.C., asupra imobilului în litigiu, a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (sentința civilă nr. 10345/1996 a Judecătoriei Sectorului 1), iar actele depuse de reclamant în susținerea solicitării sale au fost prezentate în original instanței de fond și puse la dispoziția pârâților pentru verificare. De asemenea, calitatea de moștenitor a numitei B.M.A. a fost stabilită pe baza certificatului de moștenitor din 1 9 martie 2002. În aceste condiții s-a concluzionat că, excepția lipsei calității procesuale active a numiților A.C. și B.M.A., invocată de petiționara M.A. a fost respinsă , în mod corect, de magistrații T.V.

și P.I. , astfel încât activitatea acestora nu se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. Același procuror Z.G. a apreciat, totodată, că infracțiunea prev. de art. 264 C. pen. presupune existența unei situații premisă, și anume comiterea unei infracțiuni de către o persoană pretins favorizată, condiție ce nu este îndeplinită în speță. S-a mai reținut că, nici M.A. nu a făcut referire la săvârșirea de către A.C. și B.M.A. a unei fapte de natură penală. Față de aspectele relevate mai sus. Înalta Curte constată că soluția adoptată de procurorul Z.G. a fost fundamentată pe actele de cercetare efectuate în Dosarul nr. 1491/P/2007, care au relevat faptul că magistrații T.V.

și P.I. și-au exercitat în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, respingerea de către aceștia a excepției calității procesuale active a numiților A.C. și B.M.A., fiind justificată de actele prezentate de aceste persoane în dosarul civil nr. 271/2/2002 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, acte eliberate de instituțiile publice - Primăria Municipiului București și Arhivele Statului. Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că procurorul Z.G. a acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă cu conotație penală, Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată a acestuia este corectă, neexistând temei pentru desființarea soluției dispuse.

Împrejurarea că petiționara este nemulțumită de soluția adoptată în Dosarul nr. 500/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică , de neînceperea urmăririi penale față de procurorul Z.G., nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care aceasta le-a indicat în plângerea formulată. Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliție, fie de procuror ori de instanța de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluții ori hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar. Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanților parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanță ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

Soluțiile dispuse de procurori pot fi infirmate numai urmare controlului ierarhic și jurisdicțional al acestora,iar nu prin angajarea răspunderii penale a procurorului care a efectuat urmărirea penală într-o cauză, câtă vreme nu s-a dovedit reaua - credință a magistratului în adoptarea soluției dispuse. Mai mult, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție, pentru soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părților de rea credință, precum și o reală insecuritate juridică. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara M.A. împotriva rezoluției din 12 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 500/P/2008. Va menține rezoluția atacată. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petiționara la plata sumei de 400 lei, cu titlul cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara M.A. împotriva rezoluției din 12 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 500/P/2008. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționara la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.