ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și înregistrată sub nr. 715/P/2008 petiționara M.A., domiciliată în București, str. Emanoil Porumbaru, a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a magistratului L.L.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., pretins a fi fost comisă cu ocazia instrumentării Dosarului nr. 341/P/2008. Prin rezoluția cu nr. 715/P/2008 din 8 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul L.L.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., întrucât din verificările efectuate în cauză a rezultat că fapta reclamată nu există. Împotriva rezoluției cu nr. 715/P/2008 din 8 aprilie 2009 petiționara M.A. a formulat plângere adresată procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția cu nr. 5249/2541/II/2/2009 din 27 mai 2009. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., nemulțumită de soluția de neurmărire penală dată de parchet, petiționara M.A.

s-a adresat cu plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă să judece cauza în primă instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 715/P/2008 din 8 aprilie 2009 și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de inculpata L.L.C. sub aspectul faptelor sesizate. Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din Dosarul nr. 715/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiționara M.A. este nefondată. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționara prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, petiționara M.A. a formulat inițial plângere împotriva magistratului V.R. - judecător la Judecătoria Sectorului 1 București sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen.

și art. 26 rap. la art. 215 C. pen. În motivarea plângerii, petiționara a susținut că magistratul mai sus menționat, în mod nejustificat a respins cererea de recuzare a judecătorului T.R.I., cerere formulată anterior de către petiționară într-un dosar în care aceasta era parte - Dosarul nr. 2398/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 București, în care se judeca cu reclamanta B.M.A. pentru apartamentul situat în str. Emanoil Porumbaru, sector 1. Petiționara a considerat că B.M.A. a introdus acțiune în pretenții, fără să aibă calitate procesuală activă, deoarece nu deținea acte de proprietate pentru apartament și nici acte doveditoare ale calității de moștenitoare. În urma verificărilor efectuate, la data de 9 aprilie 2008, prin rezoluția cu nr. 341/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București - dată de procurorul L.L.C.

- s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul V.R., apreciindu-se că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală. Prin rezoluția cu nr. 773/II/2/2008 din 22 mai 2008, plângerea formulată de M.A. împotriva rezoluției nr. 341/P/2008 (dată de procurorul L.L.C.) a fost respinsă ca neîntemeiată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. După emiterea soluției de către procuror și epuizarea căii de atac prevăzute de art. 278 C. proc. pen. în cadrul Ministerului Public, petiționara M.A. deși avea posibilitatea să se adreseze cu plângere instanței de judecată, conform dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. pentru a se putea exercita controlul judecătoresc asupra actelor procurorului, a preferat să formuleze plângere penală, împotriva procurorului L.L.C.

sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., apreciind că aceasta „nu a cercetat actele existente în Dosarul nr. 2398/299/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 și nu a văzut că reclamanta B.M.A. nu are acte de proprietate pentru apartamentul din str. Emanoil Porumbaru, și nici acte valabile pentru a-și dovedi calitatea de moștenitoare”. Față de aspectele relevate mai sus se constată că, obiectul Dosarului nr. 715/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-a reprezentat plângerea penală formulată de petiționara M.A. împotriva magistratului procuror L.L.C., care în opinia petiționarei, ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu ocazia soluționării Dosarului nr. 341/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Înalta Curte constată că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții. Prima condiție constă din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b) 1 . Intervenția unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că procurorul L.L.C. a acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă cu conotație penală atunci când a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul V.R., Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată a acestuia este corectă, neexistând temei pentru desființarea acesteia. Plângerea formulată de petiționară împotriva soluției adoptate de parchet în dosarul nr. 341/P/2008 nu a parcurs etapele jurisdicționale prevăzute de normele procedurale, în vederea exercitării controlului judecătoresc asupra actelor procurorului, astfel că presupusa faptă penală invocată de M.A.

ca fiind săvârșită de magistratul procuror L.L.C. nu are susținere legală, întemeiată pe o hotărâre judecătorească definitivă. Împrejurarea că petiționara este nemulțumită - fără a avea o justificare credibilă, legală - de soluția adoptată în Dosarul nr. 715/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, de neînceperea urmăririi penale față de procurorul L.L.C. nu poate conduce în niciun caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care aceasta a indicat-o în plângerea formulată. Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliție, fie de procuror ori de instanța de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluții ori hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar. Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanților parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanță ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

Soluțiile dispuse de procurori pot fi infirmate numai urmare controlului ierarhic și jurisdicțional al acestora, iar nu prin angajarea răspunderii penale a procurorului care a efectuat urmărirea penală într-o cauză, câtă vreme nu s-a dovedit reaua-credință a magistratului în adoptarea soluției dispuse. Mai mult, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție, pentru soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părților de rea credință, precum și o reală insecuritate juridică. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara M.A. împotriva rezoluției nr. 715/P/2008 din 8 aprilie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Va menține rezoluția atacată. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petiționara la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara M.A. împotriva rezoluției nr. 715/P/2008 din 8 aprilie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționara la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2009.