ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii

penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și înregistrată sub nr. 715/P/2008 petiționara M.A., domiciliată în București,

str. Emanoil Porumbaru, a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală

a magistratului L.L.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prev. de art. 246 C. pen., pretins a fi fost comisă cu ocazia

instrumentării Dosarului nr. 341/P/2008.

Prin rezoluția cu nr. 715/P/2008 din 8

aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228

alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi

penale față de magistratul L.L.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., întrucât

din verificările efectuate în cauză a rezultat că fapta reclamată nu există.

Împotriva rezoluției cu nr. 715/P/2008 din 8

aprilie 2009 petiționara M.A. a formulat plângere adresată procurorului șef al

Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o

ca neîntemeiată, prin rezoluția cu nr. 5249/2541/II/2/2009 din 27 mai 2009.

În conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., nemulțumită de soluția de neurmărire penală dată de parchet,

petiționara M.A. s-a adresat cu plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție,

competentă să judece cauza în primă instanță, solicitând admiterea plângerii,

desființarea rezoluției nr. 715/P/2008 din 8 aprilie 2009 și trimiterea cauzei

la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de inculpata L.L.C. sub

aspectul faptelor sesizate.

Verificând rezoluția atacată, pe baza

lucrărilor și a materialului din Dosarul nr. 715/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, conform art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că plângerea formulată de petiționara M.A. este nefondată.

Ca o garanție a respectării legalității în

procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană

nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă

plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate face o

astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.

Accesul liber la justiție este reglementat de

legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa

judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționara

prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a

rezultat că, petiționara M.A. a formulat inițial plângere împotriva

magistratului V.R. - judecător la Judecătoria Sectorului 1 București sub

aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

favorizarea infractorului și complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev.

de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 26 rap. la art. 215 C. pen.

În motivarea plângerii, petiționara a

susținut că magistratul mai sus menționat, în mod nejustificat a respins

cererea de recuzare a judecătorului T.R.I., cerere formulată anterior de către

petiționară într-un dosar în care aceasta era parte - Dosarul nr. 2398/299/2007

al Judecătoriei Sectorului 1 București, în care se judeca cu reclamanta B.M.A.

pentru apartamentul situat în str. Emanoil Porumbaru, sector 1. Petiționara a

considerat că B.M.A. a introdus acțiune în pretenții, fără să aibă calitate

procesuală activă, deoarece nu deținea acte de proprietate pentru apartament și

nici acte doveditoare ale calității de moștenitoare.

În urma verificărilor efectuate, la data de 9

aprilie 2008, prin rezoluția cu nr. 341/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București - dată de procurorul L.L.C. - s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de judecătorul V.R., apreciindu-se că faptele reclamate

nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin rezoluția cu nr. 773/II/2/2008 din 22

mai 2008, plângerea formulată de M.A. împotriva rezoluției nr. 341/P/2008 (dată

de procurorul L.L.C.) a fost respinsă ca neîntemeiată de către procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

După emiterea soluției de către procuror și

epuizarea căii de atac prevăzute de art. 278 C. proc. pen. în cadrul

Ministerului Public, petiționara M.A. deși avea posibilitatea să se adreseze cu

plângere instanței de judecată, conform dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen. pentru a se putea exercita controlul judecătoresc asupra actelor

procurorului, a preferat să formuleze plângere penală, împotriva procurorului L.L.C.

sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prev. de art. 246 C. pen., apreciind că aceasta „nu a cercetat actele existente

în Dosarul nr. 2398/299/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 și nu a văzut

că reclamanta B.M.A. nu are acte de proprietate pentru apartamentul din str. Emanoil

Porumbaru, și nici acte valabile pentru a-și dovedi calitatea de moștenitoare”.

Față de aspectele relevate mai sus se

constată că, obiectul Dosarului nr. 715/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a reprezentat plângerea penală formulată

de petiționara M.A. împotriva magistratului procuror L.L.C., care în opinia

petiționarei, ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor cu ocazia soluționării Dosarului nr. 341/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Înalta Curte constată că pentru a se putea

începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții.

Prima condiție constă din existența acelui

minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a

săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală

poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare

desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua condiție necesară începerii

urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența

cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art.

10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b)

1

.

Intervenția unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost

sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în

urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să

funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Întrucât actele premergătoare începerii

urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că

procurorul L.L.C. a acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo

faptă cu conotație penală atunci când a dispus neînceperea urmăririi penale față

de judecătorul V.R., Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în

judecată a acestuia este corectă, neexistând temei pentru desființarea

acesteia.

Plângerea formulată de petiționară împotriva

soluției adoptate de parchet în dosarul nr. 341/P/2008 nu a parcurs etapele

jurisdicționale prevăzute de normele procedurale, în vederea exercitării

controlului judecătoresc asupra actelor procurorului, astfel că presupusa faptă

penală invocată de M.A. ca fiind săvârșită de magistratul procuror L.L.C. nu

are susținere legală, întemeiată pe o hotărâre judecătorească definitivă.

Împrejurarea că petiționara este nemulțumită -

fără a avea o justificare credibilă, legală - de soluția adoptată în Dosarul nr.

715/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, de neînceperea urmăririi penale față de

procurorul L.L.C. nu poate conduce în niciun caz la concluzia întrunirii elementelor

constitutive ale infracțiunii pe care aceasta a indicat-o în plângerea

formulată. Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie

de organele de poliție, fie de procuror ori de instanța de judecată este

atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluții ori hotărâri

considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât

și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau

extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide

alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de

legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul

judiciar.

Posibilitatea formulării unor plângeri

împotriva reprezentanților parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au

formulat concluzii în instanță ori împotriva membrilor completelor de judecată

ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al

petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra

legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.

Magistratul se află în afara raportului

juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind

independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe

care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de

lege.

Soluțiile dispuse de procurori pot fi

infirmate numai urmare controlului ierarhic și jurisdicțional al acestora, iar

nu prin angajarea răspunderii penale a procurorului care a efectuat urmărirea

penală într-o cauză, câtă vreme nu s-a dovedit reaua-credință a magistratului

în adoptarea soluției dispuse.

Mai mult, prin recurgerea la calea plângerii

penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac, împotriva

persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție, pentru soluțiile

pronunțate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament

abuziv al părților de rea credință, precum și o reală insecuritate juridică.

Pentru toate aceste considerente, Înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen. va

respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara M.A. împotriva

rezoluției nr. 715/P/2008 din 8 aprilie 2009 dată de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică.

Va menține rezoluția atacată.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va

obliga petiționara la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționara M.A. împotriva rezoluției nr. 715/P/2008 din 8 aprilie 2009 dată

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționara la plata sumei de 300 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 octombrie 2009.