ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra cauzei penale de față ; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: La data de 11 august 2009 sub nr. 28240 s-a înregistrat la Registratura generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar la 13 august 2009 sub nr. 6630/1/2009 la Secția penală, plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva rezoluției nr. 1580/P/2008 din 09 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații N.S. (judecător la Curtea de Apel București) și M.M. (procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 1580/P/08 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Prin plângerea adresată la 31 octombrie 2008, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, petiționarul M.C.V. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de magistrații N.S. (judecător) și M.M. (procuror) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului. Î n motivarea plângerii petiționarul a susținut că magistrații și-au îndeplinit în mod abuziv atribuțiile de serviciu, denaturând cu știință situația de fapt rezultată din probele administrate în dosarele pe care le-au instrumentat, favorizând persoanele cercetate în cauza respectivă și care au fost reclamate de petiționar.
Î n lucrarea 1165/P/2009 înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la data de 2 iulie 20098, petiționarul M.C.V. a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a magistraților C.C.L., judecător în cadrul Tribunalului București, secția I-a penală, și U.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, prevăzută și pedepsită de art. 246 și art. 264 C. pen., pe motiv că în dosarul penal nr. 41772/3/2008, la termenul de judecată din 30 iunie 2008, judecătorul i-a respins abuziv probele pe care le-a propus și, în schimb, a executat întocmai și la timp propunerea procurorului de ședință de respingere a plângerii.
În urma cercetărilor întreprinse în lucrarea mai sus menționată, prin rezoluția nr. 1165/P/2008 din 17 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații C.L. - judecător la Tribunalul București, secția I penală, și U.D., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., cu motivarea că, din cercetările penale efectuate, a rezultat că faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Î mpotriva acestei soluții petiționarul M.C.V. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care prin rezoluția nr. 1343/II/2/2008 din 12 august 2008, în baza dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc.
pen., a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea că în cauză nu există niciun indiciu că magistrații ar fî săvârșit vreo faptă concretă omisivă sau comisivă care să fi întrunit elementele constitutive ale infracțiunii sesizate. Ulterior, rezoluțiile nr. 1165/P/2008 din 17 iulie 2008 și nr. 1343/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au fost contestate de petiționarul M.C.V., pe calea plângerii reglementată prin dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 273 din 27 octombrie 2008, a Curții de Apel București, secția I penală, - în dosarul nr. 5201/2/2008, completul de judecată fiind alcătuit din N.S., având în vedere și concluziile procurorului de ședință M.M.
de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a respins, ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. (1)-(12) C. proc. pen., invocată de petiționarul M.C.V. Prima instanță a reținut inadmisibilitatea excepției în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată. A reținut că excepția nu este motivată și nu are legătură cu obiectul cauzei. Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond a reținut netemeinicia plângerii formulate de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, privind pe intimații C.L. și U.D., adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 1343/II/2/2008. Sentința penală menționată a rămas definitivă prin decizia nr. 92 din 16 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5201/2/2008 prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de petiționarul M.C.V.
împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate referitoare la art. 278 1 alin. (1) – (12) C. proc. pen., dată de Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința mai sus arătată și a fixat termen la 27 februarie 2009 pentru soluționarea recursului declarat de recurentul-petiționar împotriva modului de soluționare a plângerii dispus de aceeași curte de apel prin aceeași sentință. Prin rezoluția nr. 1580/P/2008 din 9 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorul considerând că nu sunt evidențiate elemente care să constituie indicii de natură penală, rea-credință, intenție, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale de către magistrații N.S.
(judecător) și M.M. (procuror) reclamați - plângerea penală fiind mai degrabă o critică adusă sentinței penale nr. 273/2008 pronunțată în dosarul nr. 5201/2/2008 al Curții de Apel București, a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi sub aspectul infracțiunilor sesizate de persoana vătămată, în condițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. Î n ceea ce privește acuzele aduse magistratului procuror M.M. s-a considerat că acestea nu au suport probator, concluziile puse de procuror în cadrul ședințelor de judecată neconstituind o faptă care să poată angaja răspunderea penală. Î mpotriva acestei rezoluții petiționarul M.C.V. a formulat plângere adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție motivând că nu a contestat această rezoluție la procurorul șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție deoarece nu are încredere în capacitatea profesională a acestuia.
Înalta Curte, analizând plângerea petiționarului M.C.V., constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (1) și (3) C. proc. pen. plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se rezolvă de procurorul șef de secție al aceluiași parchet, iar conform art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată poate face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Or, în cauză, se constată că petiționarul nu a respectat procedura prevăzută de art. 278 alin. (1) și (3) C. proc. pen., neformulând plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 1580/P/2008 din 9 iulie 2009, la procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci s-a adresat direct cu plângere împotriva acestei rezoluții, instanței de judecată - Înalta Curte de Casație și Justiție. Constatând nerespectarea dispozițiilor legale, Înalta Curte, urmează în baza art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen. să trimită plângerea formulată de petiționarul M.C.V. împotriva rezoluției nr. 1580/P/2008 din 9 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceluiași parchet, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Î n temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen. trimte plângerea petentului M.C.V. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire penală și Criminalistică. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.