ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4737/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4737/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, și

ulterior pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal, ca urmare a declinării soluționării cauzei în favoarea acestei din urmă

instanțe prin Sentința nr. 2221 din 22 iunie 2011, reclamanții Com. Bătrâna și Primarul

Com. Bătrâna au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.C. a României și C.C.

a Jud. Hunedoara, anularea Deciziei nr. 28 din 7 septembrie 2010 emisă de Ca.C.

a Jud. Hunedoara, cu privire la măsurile dispuse la pct. B1 și B2, anularea

încheierii din 27 decembrie 2010 emisă de pârâta C.C. a României și suspendarea

măsurilor dispuse la punctele B1 și B2 din Decizia nr. 28 din 7 septembrie 2010.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că prin Decizia nr. 28/2010 pârâta C.C. Hunedoara a

constatat la pct. B1 și B2 abateri de la legalitatea și regularitatea care au

generat prejudicii constând în acordarea de indemnizații pentru haine și hrană

salariaților comunei, deși aceste drepturi au fost stabilite prin Contractul

colectiv de muncă, iar recuperarea acestui prejudiciu prin rețineri din salariu

ar afecta nivelul de viață al salariaților dacă se ține seama de faptul că

oricum salariile acestora sunt destul de reduse.

Reclamanții au

formulat precizare de acțiune, solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 28/2010

în sensul anulării pct. B1 cu excepția măsurii dispuse la pct. 3 în privința

acordării premiului anual pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate

publică și B2 din această decizie; anularea în parte încheierii din 27

decembrie 2010 prin care s-a respins contestația formulată împotriva decizei în

privința acordării premiului anual pentru persoanele care ocupă funcții de

demnitate publică, iar cu privire al cererea de suspendare, s-au invocat

prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu excepția măsurii dispuse la pct.

3 (B1) pentru care s-a admis contestația administrativă.

instanțe

Prin Sentința nr. 305

din 17 octombrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanți și cererea

de suspendare a executării măsurilor dispuse la pct. B1 și B2 din Decizia nr. 28

din 7 septembrie 2010 emisă de C.C. a Jud. Hunedoara.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a rțeinut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 28

din 7 septembrie 2010, în urma controlului de audit financiar consemnat în

procesul verbal de constatare din 30 iunie 2010, s-au constatat abateri de la

legalitate și regularitate la Primăria Com. Bătrâna în anul 2009 și ca urmare

s-a dispus ca Primarul Com. Bătrâna, în calitate de ordonator principal de

credite, să ia măsuri dintre care sunt contestate cele prevăzute la punctele B1

și B2 cu excepția măsurii dispusă la pct.3 în privința acordării premiului

anual pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.

Prin încheierea din 22

septembrie 2010 pârâta C.C. a României a admis doar în parte contestația depusă

de Primăria Com. Bătrâna împotriva măsurilor dispuse la pct. B1 și B2 prin

Decizia nr. 28 din 7 septembrie 2010, în sensul că s-a admis contestația

împotriva măsurii dispusă la pct. 3 (B1 din partea introductivă) în privința

acordării premiului anual pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate

publică, primar și viceprimar.

Reglementările care

vizează statutul funcționarilor publici sau al personalului contractual (Legea nr.

188/1999 privind statutul funcționarilor publici, Legea nr. 53/2004 C. muncii

și Legea nr. 130/1996 privind Contractul Colectiv de Muncă) prevăd pe de o

parte natura legală a drepturilor salariale, iar pe de altă parte interdicția

ca prin contracte sau convenții de muncă să se stabilească drepturi de natură

salarială care sunt de atributul legiuitorului.

Prin urmare, este de

esența regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului bugetar

stabilirea lor exclusiv prin lege, astfel că numai legiuitorul stabilește atât

categoria drepturilor salariale cât și cuantumul acestora, situație confirmată

și de C.C. prin Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 și nr. 838/2009.

Actul normativ cadru

în baza căruia se încheie contractul colectiv de muncă la nivelul de unitate

este Legea nr. 130/1996 care în art. 12 stabilește că se pot încheia contracte

colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin

aceste contracte, nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror

acordare și cuantum sunt prevăzute prin dispoziții legale

Prevederile acestei

legi trebuie coroborate însă și cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, H.G. nr833/2007 privind organizarea și funcționarea

comisiilor de paritate și încheierea acordurilor colective, art. 1 și 13 din

Legea nr. 138/1999 și O.G. nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și a

altor drepturi ale personalului bugetar.

În ceea ce privește

sumele acordate pentru acoperirea unei părți din cheltuielile de hrană, prima instanță

a reținut că și acestea au fost acordate nelegal, deoarece s-au încălcat

dispozițiile Legii nr. 142/1998.

Referitor la sumele

acordate pentru procurarea ținutei vestimentare, prima instanță a reținut că

acestea au fost acordate cu încălcarea dispoziției art. 32 din Legea nr. 188/1999.

Nici acordarea primei

de vacanță personalului contractual nu are temei legal, având în vedere

prevederile art. 23 din O.G. nr. 10/2008, iar acordarea sporului de dispozitiv

s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 138/1999, sporul de dispozitiv

fiind acordat numai personalului militar și civil din cadrul M.A.N., M.A.I., S.I.,

S.P.P., S.T.S. și M.J., O.U.G. nr. 30/2007 stabilește instituțiile publice și

organele de specialitate ale administrației centrale și locale, însă primăriile

nu se regăsesc printre acestea.

Prima instanță a avut

în vedere și Decizia nr. 37/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție într-un recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că

dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 se

interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă numai

funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară

activitatea în cadrul M.A.I. și instituțiilor publice din subordinea

ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile

comunitare care au beneficiat de aceste drepturi și înainte de transfer sau

detașare din fostul minister de interne.

Prin urmare,

acordarea unor drepturi de natură salarială, respectiv spor de vechime, spor de

dispozitiv, primă de vacanță, indemnizație de hrană și pentru achiziționarea

vestimentației, primarului și viceprimarului,de asemenea nu are temei legal.

În concluzie, prima

instanță a apreciat că primarul și viceprimarul, persoane care sunt alese în

funcții de demnitate publică, nu pot beneficia pe lângă indemnizația lunară și

de alte drepturi de natură salarială, chiar dacă în cuprinsul Contractului

colectiv de muncă s-a prevăzut acordarea primei de concediu personalului

contractual din cadrul entității verificate, se apreciază că, acesta nu poate

modifica dispozițiile legale imperative anterior citate, așa încât sub aspectul

analizat, acesta este nul absolut și nu poate produce consecințe juridice.

Având în vedere

soluția pronunțată pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că nu sunt

îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

3.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta Com. Bătrâna prin Primar, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ.

3.1. Apărările

formulate în cauză

Prin întâmpinare,

intimata - pârâtă C.C. a României a solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu

prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu

încălcarea competenței materiale a primei instanțe.

corespunzătoare motivului de ordine publică

Obiectul

acțiunii îl constituie anularea încheierii din 27 decembrie 2010 a Curții de

Conturi, prin care s-a respins contestația împotriva măsurilor dispuse la pct.

B1 și B2 din Decizia nr. 28 din 7 septembrie 2010 emisă de C.C. a Jud.

Hunedoara, anularea Deciziei nr. 28 din 7 septembrie 2010 a C.C. a Jud.

Hunedoara, precum și suspendarea executării măsurilor dispuse prin decizia

atacată.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este

definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de

o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării

legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice”.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și

dispozițiile menționate, se impune a se stabili care este actul administrativ

care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, actul supus executării

și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul

privind organizarea și desfășurarea activității specifice C.C., precum și

valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin

Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832 din 13

decembrie 2010, Partea a I- a, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei

de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care

„suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către C.S.C..

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii

formulate de C.S.C., prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

Din dispozițiile legale menționate, rezultă că actul

administrativ care produce efecte juridice, ce este supus obligației

executării, este decizia structurii C.C., prin care se respinge integral sau

parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi

apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta

este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde procedura de

contestare a deciziilor structurilor județene ale C.C., prevăzându-se la art. 227

că împotriva încheierii emise de C.S.C., conducătorul entității verificate

poate sesiza instanța de contencios administrativ, competentă în condițiile

Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de

soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține

secției de contencios administrativ și fiscal, din cadrul curții de apel în a

cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii

contenciosului administrativ”.

Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea

Plenului C.C. nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la

care însuși actul respectiv face trimitere.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Cum nu sunt prevăzute „prin lege organică specială”, ci

printr-un act administrativ, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea

Plenului C.C. nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale

art. 2 C. proc. civ.

În continuarea raționamentului, în aplicarea

art.

10

alin.

(1) din Legea

nr.

554/2004, având în

vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera

litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum

și accesorii ale acestora”, se va reține că, în cauză, nu este incident

criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității emitente în sistemul

administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative

ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor,

iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența curților

de apel.

Cum obiectul litigiului îl constituie un act

administrativ emis de o structură județeană a C.C., deci de o autoritate

publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine secției de

contencios administrativ și fiscal a tribunalului

.

În același sens, în ședința Plenului secției de

contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție din

data de 20

februarie

2012

s-a hotărât că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor

având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de

C.C. a României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva

măsurilor prevăzute prin decizia emisă de C.C.i Județeană; (2) anularea

deciziei emisă de C.C. Județeană; (3) anularea procesului - verbal de

constatare încheiat de C.C.i Județeană.

Soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției

reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții

neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curți este acela de unificare a practicii

judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a

raporturilor juridice.

soluției adoptate

în

recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu

art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre

competentă soluționare Tribunalului Hunedoara, secția contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Com. Bătrâna prin Primar împotriva Sentinței nr. 305 din 17

octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Hunedoara, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2012.