ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4981/2013

I.C.C.J., secția de contencios

administrativ și fiscal, decizia nr. 4981 din 12 aprilie 2013

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, reclamantul M.S. în calitate de primar al comunei Balșa a

solicitat în contradictoriu cu pârâtele C.C. a României și C.C. a Jud.

Hunedoara, anularea Încheierii nr. 5 din 28 octombrie 2011 emisă de C.S.C. din

cadrul C.C. a Jud. Hunedoara și a Deciziei nr. 32 din 12 septembrie 2011

emisă de C.C. a Jud. Hunedoara respectiv măsurile de la pct. II- 2.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin Încheierea nr. 5 din 28 octombrie 2011

emisă de C.S.C. s-a admis contestația formulată împotriva Deciziei nr. 32/2011

doar în ce privește pct. 1 din decizie respectiv măsura II- 1, însă a fost

respinsă contestația privitor la pct. 2 din decizie măsura II- 2 invocând

nelegalitatea plății unor drepturi ale salariaților Primăriei Comunei Balșa,

drepturi aprobate în prealabil prin C.C.M. și A.C.M. – ambele înregistrate la D.M.I.S.

a Jud. Hunedoara sub nr. 9851/216 din 9 decembrie 2008 acte care la capit. III

și IV prevăd expres drepturile ce le conferă acest contract fiecărui angajat în

parte și fiind legea părților produc efecte juridice astfel că executarea

contractului colectiv de muncă este obligatorie conform art. 30 din Legea nr. 130/1996

și art. 243 din Legea nr. 53/2003.

Reclamantul a mai

susținut că față de subpct. 1- 4 decontarea transportului, plăți

echipament de lucru, plăți premii de 8 Martie și plata primei de Paști toate

acestea se regăsesc în C.C.M. la art.21, 35, 42 și 37 alin. (1) și au fost

finanțate din Titlul 20 „cheltuieli materiale și servicii” care nu afectează

fondul de salarii și se supune regulilor de impozitare conform C. Fisc. iar

sumele sunt date cu titlul de drepturi cu caracter social în timp ce actele

normative invocate de pârâtă se referă exclusiv la drepturile salariale și

toate fondurile necesare plății drepturilor au fost prevăzute și aprobate în

bugetul de venituri și cheltuieli a comunei Balșa.

Prin întâmpinare,

pârâta C.C. a României a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

depunând la dosar în copie actele care au stat la baza emiterii actelor

atacate.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința

civilă nr. 11 din 23 ianuarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată reclamantul M.S. în

calitate de primar al comunei Balșa în contradictoriu cu pârâtele C.C.R. și C.C.

a Jud. Hunedoara, reținând următoarele:

În urma acțiunii de

audit financiar, pârâta C.C. a Jud. Hunedoara a emis Decizia nr. 32 din 12

septembrie 2011 prin care s-au constatat abateri de la legalitate la comuna

Balșa în anul 2010 și ca urmare s-a dispus ca primarul comunei să ia măsurile

pentru stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia, prejudiciu

cauzat prin plata nelegală către salariații primăriei a premiilor de 8 martie,

a sumelor destinate achiziționării echipamentului de lucru, a sumelor

reprezentând decontarea transportului la și de la locul de muncă, plata primei

de Paști și plata nelegală a premiului anual - al 13 lea salariu către primarul

și viceprimarul comunei.

Prin Încheierea nr. 5

din 28 octombrie 2011, C.C. Hunedoara – C.S.C., a admis în parte contestația

reclamantului, anulând măsura dispusă la pct. II. 1 pentru aspectul consemnat

la pct. 1 din decizie (al.13- lea salariu pentru anul 2009 cuvenit primarului

și viceprimarului comunei Balșa ) și a respins contestația referitoare la

măsura II. 2.

Curtea de apel a mai

reținut că la pct. II. 2 din Decizia nr. 32 din 12 septembrie 2011, s-a

prevăzut obligarea conducătorului unității - primarul - să dispună calcularea

întinderii prejudiciului creat, prin plata nelegală către salariații primăriei

a premiilor de Paști, a premiilor de 8 Martie, a sumelor destinate

achiziționării echipamentului de lucru și a sumelor reprezentând decontarea

transportului la și de la locul de muncă, apoi înregistrarea debitului în

contabilitate și recuperarea integrală a debitului conform normelor legale în

domeniu.

Referitor la

susținerile reclamantului potrivit cărora drepturile acordate în baza C.C.M. și

C.C.M. nu reprezintă drepturi de natură salarială, prima instanță a

constatat că acestea nu sunt întemeiate.

De asemenea,

judecătorul fondului a reținut că potrivit art. 55 alin. (1) din C. fisc.

veniturile din salarii sunt definite ca fiind toate veniturile în bani și/sau

în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui

contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege,

indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma

sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitatea temporară

de muncă, iar C. fisc. la art. 55 alin. (2) lit. k) a asimilat veniturile din

salarii și orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate

salariilor în vederea impunerii

Prin urmare,Curtea de

apel a apreciat că afirmația reclamantului în sensul că sumele acordate în baza

Contractului/A.C.M. nu ar fi drepturi de natură salarială, este neîntemeiată.

În fine, prima instanță

a reținut drepturile salariale ale personalului bugetar se stabilesc

exclusiv prin lege, fiind atributul legiuitorului să stabilească atât categoria

de drepturi salariale cât și cuantumul salariilor partea fixă și partea

variabilă, fapt ce rezultă din statutul funcționarilor publici, Legea nr. 188/1999

și celelalte reglementări respectiv, Legea nr. 53/2004 republicată, C. muncii

și Legea nr. 130/1996 privind C.C.M., precum și din Deciziile C.C. nr. 818, nr.

819, nr. 820/2008 și nr. 838/2009 cu privire la atributul exclusiv al

legiuitorului de a adopta reglementări privind stabilirea drepturilor

salariale.

de atac exercitată

Împotriva

sentinței pronunțate de curtea de apel a declarat recurs reclamantul M.S. în

calitate de primar al comunei Balșa, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9

și art. 304

1

C.proc.civ.

Printr-o

primă critică din recurs, recurentul a susținut că sunt nefondate

constatările efectuate și măsurile dispuse de către C.C., întrucât ele se

referă la așa-zisa nelegalitate a unor drepturi prevăzute în

convențiile colective de muncă încheiate la nivel de unitate, drepturi

care nu încalcă nicio dispoziție legală.

Recurentul-reclamant

reia susținerile din

cererea de chemare în judecată referitoare la faptul că,în cauză, C.C. a Județului

Hunedoara nu are competența de a stabili cu privire la nelegalitatea unor

clauze din convențiile colective de muncă, acest lucru fiind atributul

instanțelor de judecată.

A

susținut recurentul că drepturile la care se referă pct. II din decizia atacată

sunt drepturi legal acordate salariaților, ele nereprezentând drepturi

salariale și nici venituri similare salariilor conform art. 55 alin. (4)

din C. fisc., ci reprezintă „cheltuieli materiale și servicii”, achitate

din capitolul 20, subcap. 20,30.30, „alte bunuri materiale și servicii”

din bugetul local al Comunei Balșa, astfel cum se precizează în A.C.M. și

C.C. de muncă înregistrat sub nr. 985216 din 9 decembrie 2008.

Prin

urmare, recurentul a arătat că întreaga argumentație a C.C. a Jud.

Hunedoara referitoare la așa zisa încălcare a legislației salarizării

aferente personalului bugetar este nefundamentată, întrucât normele juridice

care reglementează salarizarea invocate de către C.C., nu sunt aplicabile în

domeniul cheltuielilor materiale.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 pct.

8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Așa cum

rezultă din expunerea anterioară a lucrărilor din dosar, recurentul - reclamant

a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ, pentru anularea,

în parte, a Deciziei nr. 32 din 12 septembrie 2011 emisă de C.C. a Jud. Hunedoara,

în privința pct. II. 2.

Prin pct.

II. 2 din decizia contestată, s-a prevăzut obligarea conducătorului unității să

dispună calcularea întinderii prejudiciului creat, prin plata nelegală către

salariații primăriei a premiilor de Paști, a premiilor de 8 Martie, a sumelor

destinate achiziționării echipamentului de lucru și a sumelor reprezentând

decontarea transportului la și de la locul de muncă, apoi înregistrarea

debitului în contabilitate și recuperarea integrală a debitului conform

normelor legale în domeniu.

Înalta Curte constată

că nu este fondată susținerea recurentului privind lipsa competenței C.C. de a

analiza legalitatea unor clauze din contractul colectiv de muncă, întrucât C.C.

prin organele sale teritoriale are competența de a constata abateri de la

legalitate cauzatoare de prejudicii în bugetele locale sau de stat sau în

cheltuirea banilor publici.

De altfel, verificarea

legalității contractului colectiv de muncă s-a efectuat de către pârâtă în baza

dispozițiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea C.C.

In raport de obligațiile legale de verificare instituite in sarcina C.C.,

autoritatea pârâtă nu era datoare a sesiza, in prealabil, instanța de judecată

cu cerere de constatare a nulității unor clauze din contractul colectiv de

muncă.

Pe

fondul cauzei, se constată că problema de drept ce se cere a fi dezlegată de

instanță vizează legalitatea constatărilor de la pct. II. 2 din decizia

contestată cu referire la plata către salariații primăriei a premiilor de

Paști, a premiilor de 8 Martie, a sumelor destinate achiziționării

echipamentului de lucru și a sumelor reprezentând decontarea transportului la

și de la locul de muncă.

În acord cu

judecătorul fondului, Înalta Curte reține că potrivit art. 55 alin. (1)

din C. fisc. veniturile din salarii sunt definite ca fiind toate veniturile în

bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate

în baza unui contract individual de muncă sau a unui statul special prevăzut de

lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de

forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitatea

temporară de muncă.

De asemenea, C. fisc.

la art. 55 alin. (2) lit. k) a asimilat veniturile din salarii și orice alte

sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea

impunerii.

În afară de acestea,

drepturile salariale ale personalului bugetar se stabilesc exclusiv prin lege,

fiind atributul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi

salariale cât și cuantumul salariilor - partea fixă și partea variabilă, fapt

ce rezultă din Statutul funcționarilor, Legea nr. 188/1999 și celelalte reglementări

respectiv, Legea nr. 53/2004 republicată, C. muncii și Legea nr. 130/1996

privind C.C.M., precum și din Deciziile C.C. nr. 818, nr. 819, nr. 820/2008 și nr.

838/2009 cu privire la atributul exclusiv al legiuitorului de a adopta

reglementări privind stabilirea drepturilor salariale.

Actul normativ cadru

în baza căruia s-a încheiat C.C.M. la nivel de unitate a fost Legea nr. 130/1996

care la art. 12 stabilea că se pot încheia C.C.M. și pentru salariații

instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se puteau negocia și

stabili clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt

stabilite prin dispoziții legale. Prevederile acestui act normativ trebuiau

coroborate și cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statul funcționarilor

publici și ale H.G. nr. 833/2007 privind normele de organizare și funcționare a

Comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective de muncă, în care se

prevăd în mod expres și limitativ ce anume poate să cuprindă un acord colectiv

pe care autoritățile și instituțiile publice îl pot încheia cu sindicatele

reprezentative ale funcționarilor publici, având în vedere și prevederile art. 31

alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

De altfel, potrivit

prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, art. 72 alin. (1) din

Legea nr. 188/1999, art. 31 alin. (2) și (3) din Legea 188/1999, sfera limitată

a problemelor care pot face obiectul negocierii, include mai mult aspecte de

ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării

profesionale.

În concluzie,

Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de apel este legală și

temeinică, nefiind identificate, în sensul art. 304 sau art. 304

1

C.

proc. civ., motive de modificare sau casare a hotărârii respective.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II- a C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.