ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4981/2013

I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 4981 din 12 aprilie 2013 Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamantul M.S. în calitate de primar al comunei Balșa a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C.C. a României și C.C. a Jud. Hunedoara, anularea Încheierii nr. 5 din 28 octombrie 2011 emisă de C.S.C. din cadrul C.C. a Jud. Hunedoara și a Deciziei nr. 32 din 12 septembrie 2011 emisă de C.C. a Jud. Hunedoara respectiv măsurile de la pct. II- 2. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Încheierea nr. 5 din 28 octombrie 2011 emisă de C.S.C. s-a admis contestația formulată împotriva Deciziei nr. 32/2011 doar în ce privește pct. 1 din decizie respectiv măsura II- 1, însă a fost respinsă contestația privitor la pct. 2 din decizie măsura II- 2 invocând nelegalitatea plății unor drepturi ale salariaților Primăriei Comunei Balșa, drepturi aprobate în prealabil prin C.C.M.

și A.C.M. – ambele înregistrate la D.M.I.S. a Jud. Hunedoara sub nr. 9851/216 din 9 decembrie 2008 acte care la capit. III și IV prevăd expres drepturile ce le conferă acest contract fiecărui angajat în parte și fiind legea părților produc efecte juridice astfel că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie conform art. 30 din Legea nr. 130/1996 și art. 243 din Legea nr. 53/2003. Reclamantul a mai susținut că față de subpct. 1- 4 decontarea transportului, plăți echipament de lucru, plăți premii de 8 Martie și plata primei de Paști toate acestea se regăsesc în C.C.M. la art.21, 35, 42 și 37 alin. (1) și au fost finanțate din Titlul 20 „cheltuieli materiale și servicii” care nu afectează fondul de salarii și se supune regulilor de impozitare conform C. Fisc.

iar sumele sunt date cu titlul de drepturi cu caracter social în timp ce actele normative invocate de pârâtă se referă exclusiv la drepturile salariale și toate fondurile necesare plății drepturilor au fost prevăzute și aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli a comunei Balșa. Prin întâmpinare, pârâta C.C. a României a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, depunând la dosar în copie actele care au stat la baza emiterii actelor atacate. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 11 din 23 ianuarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată reclamantul M.S. în calitate de primar al comunei Balșa în contradictoriu cu pârâtele C.C.R.

și C.C. a Jud. Hunedoara, reținând următoarele: În urma acțiunii de audit financiar, pârâta C.C. a Jud. Hunedoara a emis Decizia nr. 32 din 12 septembrie 2011 prin care s-au constatat abateri de la legalitate la comuna Balșa în anul 2010 și ca urmare s-a dispus ca primarul comunei să ia măsurile pentru stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia, prejudiciu cauzat prin plata nelegală către salariații primăriei a premiilor de 8 martie, a sumelor destinate achiziționării echipamentului de lucru, a sumelor reprezentând decontarea transportului la și de la locul de muncă, plata primei de Paști și plata nelegală a premiului anual - al 13 lea salariu către primarul și viceprimarul comunei.

Prin Încheierea nr. 5 din 28 octombrie 2011, C.C. Hunedoara – C.S.C., a admis în parte contestația reclamantului, anulând măsura dispusă la pct. II. 1 pentru aspectul consemnat la pct. 1 din decizie (al.13- lea salariu pentru anul 2009 cuvenit primarului și viceprimarului comunei Balșa ) și a respins contestația referitoare la măsura II. 2. Curtea de apel a mai reținut că la pct. II. 2 din Decizia nr. 32 din 12 septembrie 2011, s-a prevăzut obligarea conducătorului unității - primarul - să dispună calcularea întinderii prejudiciului creat, prin plata nelegală către salariații primăriei a premiilor de Paști, a premiilor de 8 Martie, a sumelor destinate achiziționării echipamentului de lucru și a sumelor reprezentând decontarea transportului la și de la locul de muncă, apoi înregistrarea debitului în contabilitate și recuperarea integrală a debitului conform normelor legale în domeniu.

Referitor la susținerile reclamantului potrivit cărora drepturile acordate în baza C.C.M. și C.C.M. nu reprezintă drepturi de natură salarială, prima instanță a constatat că acestea nu sunt întemeiate. De asemenea, judecătorul fondului a reținut că potrivit art. 55 alin. (1) din C. fisc. veniturile din salarii sunt definite ca fiind toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă, iar C. fisc.

la art. 55 alin. (2) lit. k) a asimilat veniturile din salarii și orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii Prin urmare,Curtea de apel a apreciat că afirmația reclamantului în sensul că sumele acordate în baza Contractului/A.C.M. nu ar fi drepturi de natură salarială, este neîntemeiată. În fine, prima instanță a reținut drepturile salariale ale personalului bugetar se stabilesc exclusiv prin lege, fiind atributul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale cât și cuantumul salariilor partea fixă și partea variabilă, fapt ce rezultă din statutul funcționarilor publici, Legea nr. 188/1999 și celelalte reglementări respectiv, Legea nr. 53/2004 republicată, C. muncii și Legea nr. 130/1996 privind C.C.M., precum și din Deciziile C.C.

nr. 818, nr. 819, nr. 820/2008 și nr. 838/2009 cu privire la atributul exclusiv al legiuitorului de a adopta reglementări privind stabilirea drepturilor salariale. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel a declarat recurs reclamantul M.S. în calitate de primar al comunei Balșa, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C.proc.civ. Printr-o primă critică din recurs, recurentul a susținut că sunt nefondate constatările efectuate și măsurile dispuse de către C.C., întrucât ele se referă la așa-zisa nelegalitate a unor drepturi prevăzute în convențiile colective de muncă încheiate la nivel de unitate, drepturi care nu încalcă nicio dispoziție legală.

Recurentul-reclamant reia susținerile din cererea de chemare în judecată referitoare la faptul că,în cauză, C.C. a Județului Hunedoara nu are competența de a stabili cu privire la nelegalitatea unor clauze din convențiile colective de muncă, acest lucru fiind atributul instanțelor de judecată. A susținut recurentul că drepturile la care se referă pct. II din decizia atacată sunt drepturi legal acordate salariaților, ele nereprezentând drepturi salariale și nici venituri similare salariilor conform art. 55 alin. (4) din C. fisc., ci reprezintă „cheltuieli materiale și servicii”, achitate din capitolul 20, subcap. 20,30.30, „alte bunuri materiale și servicii” din bugetul local al Comunei Balșa, astfel cum se precizează în A.C.M.

și C.C. de muncă înregistrat sub nr. 985216 din 9 decembrie 2008. Prin urmare, recurentul a arătat că întreaga argumentație a C.C. a Jud. Hunedoara referitoare la așa zisa încălcare a legislației salarizării aferente personalului bugetar este nefundamentată, întrucât normele juridice care reglementează salarizarea invocate de către C.C., nu sunt aplicabile în domeniul cheltuielilor materiale. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din expunerea anterioară a lucrărilor din dosar, recurentul - reclamant a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ, pentru anularea, în parte, a Deciziei nr. 32 din 12 septembrie 2011 emisă de C.C.

a Jud. Hunedoara, în privința pct. II. 2. Prin pct. II. 2 din decizia contestată, s-a prevăzut obligarea conducătorului unității să dispună calcularea întinderii prejudiciului creat, prin plata nelegală către salariații primăriei a premiilor de Paști, a premiilor de 8 Martie, a sumelor destinate achiziționării echipamentului de lucru și a sumelor reprezentând decontarea transportului la și de la locul de muncă, apoi înregistrarea debitului în contabilitate și recuperarea integrală a debitului conform normelor legale în domeniu. Înalta Curte constată că nu este fondată susținerea recurentului privind lipsa competenței C.C. de a analiza legalitatea unor clauze din contractul colectiv de muncă, întrucât C.C.

prin organele sale teritoriale are competența de a constata abateri de la legalitate cauzatoare de prejudicii în bugetele locale sau de stat sau în cheltuirea banilor publici. De altfel, verificarea legalității contractului colectiv de muncă s-a efectuat de către pârâtă în baza dispozițiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea C.C. In raport de obligațiile legale de verificare instituite in sarcina C.C., autoritatea pârâtă nu era datoare a sesiza, in prealabil, instanța de judecată cu cerere de constatare a nulității unor clauze din contractul colectiv de muncă. Pe fondul cauzei, se constată că problema de drept ce se cere a fi dezlegată de instanță vizează legalitatea constatărilor de la pct. II.

2 din decizia contestată cu referire la plata către salariații primăriei a premiilor de Paști, a premiilor de 8 Martie, a sumelor destinate achiziționării echipamentului de lucru și a sumelor reprezentând decontarea transportului la și de la locul de muncă. În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că potrivit art. 55 alin. (1) din C. fisc. veniturile din salarii sunt definite ca fiind toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statul special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă.

De asemenea, C. fisc. la art. 55 alin. (2) lit. k) a asimilat veniturile din salarii și orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii. În afară de acestea, drepturile salariale ale personalului bugetar se stabilesc exclusiv prin lege, fiind atributul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale cât și cuantumul salariilor - partea fixă și partea variabilă, fapt ce rezultă din Statutul funcționarilor, Legea nr. 188/1999 și celelalte reglementări respectiv, Legea nr. 53/2004 republicată, C. muncii și Legea nr. 130/1996 privind C.C.M., precum și din Deciziile C.C. nr. 818, nr. 819, nr. 820/2008 și nr. 838/2009 cu privire la atributul exclusiv al legiuitorului de a adopta reglementări privind stabilirea drepturilor salariale.

Actul normativ cadru în baza căruia s-a încheiat C.C.M. la nivel de unitate a fost Legea nr. 130/1996 care la art. 12 stabilea că se pot încheia C.C.M. și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se puteau negocia și stabili clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Prevederile acestui act normativ trebuiau coroborate și cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statul funcționarilor publici și ale H.G. nr. 833/2007 privind normele de organizare și funcționare a Comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective de muncă, în care se prevăd în mod expres și limitativ ce anume poate să cuprindă un acord colectiv pe care autoritățile și instituțiile publice îl pot încheia cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici, având în vedere și prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

De altfel, potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, art. 31 alin. (2) și (3) din Legea 188/1999, sfera limitată a problemelor care pot face obiectul negocierii, include mai mult aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării profesionale. În concluzie, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de apel este legală și temeinică, nefiind identificate, în sensul art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., motive de modificare sau casare a hotărârii respective. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.