ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4025/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta H.M. în calitate de primar al

Comunei General Berthelot, județul Hunedoara, a solicitat în contradictoriu cu

pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului

Hunedoara să se dispună anularea Încheierii nr. IV.147 din 12 aprilie 2011 și

anularea parțială a Deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2011, în sensul înlăturării

punctelor B1, B2 și B3 și, totodată, să se dispună suspendarea măsurilor nr. 2,

3 și 4 din decizie, până la soluționarea contestației.

În motivarea acțiunii,

se arată că în baza Procesului-verbal de constatare nr. 1793 din 10 decembrie

2010, încheiat în urma acțiunii de audit financiar asupra contului de execuție

și bilanțului contabil aferent anului bugetar 2009 la Primăria Comunei General

Berthelot, s-au constatat abateri de la legalitate care au determinat

producerea de prejudicii exemplificate în actul de control la punctele A1, B1,

B2, B3 și B4, din care reclamanta contestă ca nelegale punctele B1, B2 și B3

referitoare la acordarea sporului de dispozitiv, plata indemnizațiilor de

ședință acordată consilierilor locali și acordarea unor drepturi cu caracter

social salariaților primăriei, având în vedere Contractul colectiv de muncă și

Acordul colectiv de muncă și statele de plată pe luna mai și noiembrie 2009,

acte din care rezultă că nu a fost încălcată nicio prevedere legală.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr.

250 din 19 septembrie 2011, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și

a dispus anularea punctului B3 din Decizia nr. 2 din 12 ianuarie 2011 emisă de

Camera de Conturi Hunedoara, precum și dispoziția din Încheierea nr. VI 147 din

12 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi, prin care s-a respins contestația

împotriva măsurilor prevăzute la pct. 3 din Decizia nr. 2 din 12 ianuarie 2011.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că din procesul-verbal de control și

Decizia nr. 2/2011 emise de Camera de Conturi Hunedoara rezultă că pe parcursul

întregului an bugetar 2009, Primăria Comunei General Berthelot a plătit în

numerar tuturor salariaților, fără a avea prevederi legale și fără a justifica

plata din alte surse extrabugetare din Capitolul Autorități Publice - Titlul II

- Bunuri și Servicii, indemnizații și premii, după cum urmează: 165 RON lunar

pentru îmbrăcăminte, 9 RON/zi indemnizație pentru hrană, 50 RON/copil/lună

pentru salariații cu copii minori, 200 RON tuturor femeilor angajate cu

prilejul Zilei de 8 Martie și câte 300 RON/salariat primă acordată cu prilejul

Sărbătorilor de Paști.

Mai mult, stabilirea

unor astfel de drepturi salariale prin acordul colectiv de muncă în privința

funcționarilor publici încalcă prevederile art. 12 din Legea nr. 130/1966, din

moment ce există o prevedere legală referitoare la ținuta funcționarilor și

anume art. 32 din Legea nr. 188/1999 republicată, care nu prevede acordarea

unei sume de bani, ci a uniformei în mod gratuit pentru funcționarii ce trebuie

să poarte o astfel de ținută.

Cu privire la sumele

acordate pentru acoperirea unei părți din cheltuielile de hrană, se constată de

asemenea că sunt nelegale față de prevederile Legii nr. 142/1998, care dispune

în art. 1 că salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală

de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care vor fi utilizate potrivit

destinației prevăzută de lege.

De asemenea,

acordarea de la buget a primelor pentru salariații cu copii minori și cu

prilejul Zilei de 8 Martie și a Sărbătorilor de Paști încalcă prevederile art.

19 din O.G.nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor

salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în

vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale

funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă

funcționarilor publici și cele ale art. 11 din O.G. nr. 10/2008 privind nivelul

salariilor de bază și a altor drepturi ale personalului bugetar salarizat

potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază

pentru personalul contractual.

În ce privește

drepturile salariale ale primarului și viceprimarului, art. 57 alin. (5) din

Legea nr. 215/2001 prevede că primarul și viceprimarul, persoane alese în

funcții de demnitate publică, nu pot beneficia pe lângă indemnizația lunară și

de alte drepturi de natură salarială chiar dacă în contractul/acordul colectiv

de muncă s-a prevăzut acordarea unor sporuri sau alte drepturi suplimentare de

natură salarială, prevederi ce nu pot modifica dispozițiile legale imperative

în lipsa unor noi reglementări.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o ca netemeinică și nelegală, a declarat recurs

reclamanta H.M., în calitate de primar al comunei General Berthelot, județul

Hunedoara.

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența

materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte

va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare:

Obiectul acțiunii

formulate în cauză îl constituie anularea parțială a Deciziei nr. 2/2011, în

sensul înlăturării punctelor B1, B2 și B3 intitulat „Abateri de la legalitate

și regularitate care au determinat producerea prejudiciului, emisă de Camera de

Conturi a Județului Hunedoara și a Încheierii nr. VI.147 din 12 aprilie 2011

emisă de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației formulate

împotriva respectivei decizii. Totodată, s-a solicitat și suspendarea măsurilor

nr. 2, 3 și 4 din decizie până la soluționarea contestației.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din acest din urmă act normativ, actul administrativ este „actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul

administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este

actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr.

130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor

dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație

în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la

soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea

măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de

Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau

parțial contestația”.

Rezultă, deci, din

prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în

parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi

Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în

sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de

a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Într-adevăr,

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul

entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea,

potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a

sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii

emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de

contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază

teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii

contenciosului administrativ”.

Prevederile

Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul

comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv

face trimitere.

Astfel, referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond

de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de

contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege

organică specială nu se prevede altfel”.

Cum nu sunt prevăzute

„prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ cu forță juridică

inferioară, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2

C. proc. civ.

De altfel, prin

Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal a fost menținută soluția instanței

de fond prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat

nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea

Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse

anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel de

cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în

continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se

încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora”, se va reține că, în cauză,

nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității

emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind

actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în

competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice

centrale, în competența curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local,

competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ

și fiscal a tribunalului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de

ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul

și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va

trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Bihor, secția contencios

administrativ și fiscal, în raza căruia își are sediul reclamanta.

Față de soluția dată

motivului de casare de ordine publică, analiza celorlalte motive de recurs nu

se mai impune a fi făcută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de H.M. în calitate de primar al comunei General Berthelot, județul

Hunedoara împotriva Sentinței civile nr. 250 din 19 septembrie 2011 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Hunedoara, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ