ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4025/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta H.M. în calitate de primar al Comunei General Berthelot, județul Hunedoara, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Hunedoara să se dispună anularea Încheierii nr. IV.147 din 12 aprilie 2011 și anularea parțială a Deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2011, în sensul înlăturării punctelor B1, B2 și B3 și, totodată, să se dispună suspendarea măsurilor nr. 2, 3 și 4 din decizie, până la soluționarea contestației.

În motivarea acțiunii, se arată că în baza Procesului-verbal de constatare nr. 1793 din 10 decembrie 2010, încheiat în urma acțiunii de audit financiar asupra contului de execuție și bilanțului contabil aferent anului bugetar 2009 la Primăria Comunei General Berthelot, s-au constatat abateri de la legalitate care au determinat producerea de prejudicii exemplificate în actul de control la punctele A1, B1, B2, B3 și B4, din care reclamanta contestă ca nelegale punctele B1, B2 și B3 referitoare la acordarea sporului de dispozitiv, plata indemnizațiilor de ședință acordată consilierilor locali și acordarea unor drepturi cu caracter social salariaților primăriei, având în vedere Contractul colectiv de muncă și Acordul colectiv de muncă și statele de plată pe luna mai și noiembrie 2009, acte din care rezultă că nu a fost încălcată nicio prevedere legală.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 250 din 19 septembrie 2011, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a dispus anularea punctului B3 din Decizia nr. 2 din 12 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi Hunedoara, precum și dispoziția din Încheierea nr. VI 147 din 12 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi, prin care s-a respins contestația împotriva măsurilor prevăzute la pct. 3 din Decizia nr. 2 din 12 ianuarie 2011. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că din procesul-verbal de control și Decizia nr. 2/2011 emise de Camera de Conturi Hunedoara rezultă că pe parcursul întregului an bugetar 2009, Primăria Comunei General Berthelot a plătit în numerar tuturor salariaților, fără a avea prevederi legale și fără a justifica plata din alte surse extrabugetare din Capitolul Autorități Publice - Titlul II - Bunuri și Servicii, indemnizații și premii, după cum urmează: 165 RON lunar pentru îmbrăcăminte, 9 RON/zi indemnizație pentru hrană, 50 RON/copil/lună pentru salariații cu copii minori, 200 RON tuturor femeilor angajate cu prilejul Zilei de 8 Martie și câte 300 RON/salariat primă acordată cu prilejul Sărbătorilor de Paști.

Mai mult, stabilirea unor astfel de drepturi salariale prin acordul colectiv de muncă în privința funcționarilor publici încalcă prevederile art. 12 din Legea nr. 130/1966, din moment ce există o prevedere legală referitoare la ținuta funcționarilor și anume art. 32 din Legea nr. 188/1999 republicată, care nu prevede acordarea unei sume de bani, ci a uniformei în mod gratuit pentru funcționarii ce trebuie să poarte o astfel de ținută. Cu privire la sumele acordate pentru acoperirea unei părți din cheltuielile de hrană, se constată de asemenea că sunt nelegale față de prevederile Legii nr. 142/1998, care dispune în art. 1 că salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care vor fi utilizate potrivit destinației prevăzută de lege.

De asemenea, acordarea de la buget a primelor pentru salariații cu copii minori și cu prilejul Zilei de 8 Martie și a Sărbătorilor de Paști încalcă prevederile art. 19 din O.G.nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici și cele ale art. 11 din O.G. nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și a altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual.

În ce privește drepturile salariale ale primarului și viceprimarului, art. 57 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 prevede că primarul și viceprimarul, persoane alese în funcții de demnitate publică, nu pot beneficia pe lângă indemnizația lunară și de alte drepturi de natură salarială chiar dacă în contractul/acordul colectiv de muncă s-a prevăzut acordarea unor sporuri sau alte drepturi suplimentare de natură salarială, prevederi ce nu pot modifica dispozițiile legale imperative în lipsa unor noi reglementări. Împotriva acestei sentințe, considerând-o ca netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta H.M., în calitate de primar al comunei General Berthelot, județul Hunedoara. Analizând sentința atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. și invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare: Obiectul acțiunii formulate în cauză îl constituie anularea parțială a Deciziei nr. 2/2011, în sensul înlăturării punctelor B1, B2 și B3 intitulat „Abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea prejudiciului, emisă de Camera de Conturi a Județului Hunedoara și a Încheierii nr. VI.147 din 12 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației formulate împotriva respectivei decizii. Totodată, s-a solicitat și suspendarea măsurilor nr. 2, 3 și 4 din decizie până la soluționarea contestației.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din acest din urmă act normativ, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.

Astfel, referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Cum nu sunt prevăzute „prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ cu forță juridică inferioară, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ. De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost menținută soluția instanței de fond prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora”, se va reține că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența curților de apel. Față de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Bihor, secția contencios administrativ și fiscal, în raza căruia își are sediul reclamanta. Față de soluția dată motivului de casare de ordine publică, analiza celorlalte motive de recurs nu se mai impune a fi făcută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de H.M. în calitate de primar al comunei General Berthelot, județul Hunedoara împotriva Sentinței civile nr. 250 din 19 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Hunedoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ