ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3485/2010

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 2200 din 4 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 6455/2/2008 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.M. împotriva Sentinței penale nr. 105 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. S-a reținut că prin Sentința penală nr. 105 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.M. împotriva Rezoluției nr. 1677/II/2008 din 20 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: La data de 3 aprilie 2008, petentul B.M.

a formulat plângere penală împotriva intimatului T.M., solicitând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 263 și art. 264 C. pen.,reținând că acesta nu a instrumentat corespunzător Dosarul nr. 839/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, respectiv nu a efectuat o expertiză criminalistică grafoscopică prin care să se stabilească veridicitatea unor înscrisuri. Ulterior, petentul a solicitat a se efectua cercetări și față de faptul că prin ordonanța de conexare din data de 1 februarie 2007 intimatul T.M. a dispus în mod nelegal conexarea mai multor dosare, inclusiv a Dosarului nr. 839/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu la Dosarul nr. 1327/P/2006.

De asemenea, la acest dosar a fost anexat și un dosar civil, și anume Dosarul nr. 2273/2004 al Tribunalului Giurgiu. Petentul susține, de asemenea, că referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale este în totalitate fals cuprinzând afirmații necorespunzătoare realității. Din actele existente la dosar se reține că în cursul lunii iunie 2006 intimatului, comisar T.M., i-a fost repartizat Dosarul nr. 839/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, având ca obiect plângerea penală formulată de numitul B.M., prin care solicită efectuarea de cercetări cu privire la legalitatea punerii în posesie pe diferite suprafețe de teren a mai multor persoane de pe raza orașului Mihăilești.

Ulterior, petentul B.M. a formulat o serie de plângeri pe care le-a adresat unor instituții ale statului, plângeri ce au fost repartizate spre soluționare intimatului T.M. Întrucât aceste plângeri aveau același obiect, respectiv modul în care le-au fost atribuite diferite suprafețe de teren situate pe amplasamentul terenului deținut anterior de bunicul petentului, comisarul T.M. a dispus conexarea acestora. În baza actelor premergătoare efectuate în cauză la data de 1 februarie 2008, comisarul T.M. a înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale. Prin Rezoluția din 29 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul T.M.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 263 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 289 C. pen. Din considerentele rezoluției rezultă că la adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere faptul că activitatea lucrătorului de poliție s-a desfășurat potrivit normelor de procedură penală. Se reține împrejurarea că intimatul nu a dispus efectuarea unei constatări științifice criminalistice, opțiunea organului de poliție neconstituind latura obiectivă a unei infracțiuni. Cu privire la întocmirea referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale se reține că soluția propusă de organul de cercetare penală nu poate constitui latura obiectivă a infracțiunii de fals intelectual.

Nici soluția de conexare a dosarelor nu poate constitui latura obiectivă a vreunei infracțiuni, motiv pentru care se reține că în cauză sunt incidente disp.art. 10 lit. d) C. proc. pen. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul la Procurorul General al Curții de Apel București. Prin Rezoluția din 20 octombrie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționatul B.M. împotriva soluției emise la data de 29 septembrie 2008 în Dosarul nr. 746/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Împotriva acestei rezoluții, în termen legal, în baza disp.art. 278 1 C. proc. pen.,a formulat plângere petentul B., solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale față de intimatul T.M.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 C. pen. și favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. În plângerea adresată instanței, petentul nu a indicat motivele pe care se întemeiază cererea sa, enumerând doar înscrisurile atașate plângerii. Analizând actele depuse la dosar și probele administrate în cauză, Curtea a apreciat că plângerea formulată de petentul B.M. nu este întemeiată. Curtea a reținut că soluțiile adoptate prin rezoluțiile dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sunt legale și temeinice. Toate actele procedurale și măsurile dispuse de intimatul T.M. în cadrul Dosarului nr. 839/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu s-au efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând la dosar elementele care să justifice acuzațiile aduse acestuia de către petentul B.M.

Faptul că intimatul T.M., cu ocazia instrumentării Dosarului penal nr. 839/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, a conexat toate cererile formulate de petent și nu a dispus efectuarea unei expertize tehnico-științifice criminalistice, probe care de altfel se dispun de către procurorul care supraveghează cercetarea penală, nu poate fi identificat cu elementul material al laturii obiective al vreunei infracțiuni care să facă posibilă tragerea la răspundere penală a lucrătorului de poliție. De asemenea, faptul că intimatul T.M. a întocmit referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale nu poate conduce la concluzia că lucrătorul de poliție a săvârșit infracțiunea de fals intelectual, cât timp soluția se bazează pe probele administrate în cauză, iar soluția propusă de lucrătorul de poliție este supusă cenzurii procurorului care supraveghează urmărirea penală.

De altfel, în plângerea adresată Curții, petentul nu mai invocă aceleași motive menționate în plângerea penală adresată parchetului, susținând mai multe aspecte de natură civilă, depunând și o serie de înscrisuri fără nicio legătură cu presupusa activitate infracțională a lucrătorului de poliție. Nemulțumirea petentului este legată de faptul că atât Comisia județeană de fond funciar Giurgiu, cât și Consiliul local al orașului Mihăilești au împroprietărit cu diferite suprafețe de teren mai multe persoane, amplasate pe fosta proprietate a autorului petentului, astfel încât acesta a formulat acțiuni civile și penale, aspecte care nu au însă nicio legătură cu obiectul cauzei dedusă judecății. Împotriva Sentinței penale nr. 105 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen legal a declarat recurs petentul B.M., invocând mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, instanța nu a fost legal sesizată, competența efectuării cercetărilor în cauză revenind D.N.A., întrucât s-a cauzat o pagubă materială de peste 1 milion de euro și perturbarea gravă a activității autorității publice locale, petentul arătând că în activitatea infracțională au fost implicați pe lângă intimat și judecători din cadrul Judecătoriei Bolintin Vale, precum și numitul S.D. - fostul primar al Primăriei Orașului Mihăilești, jud. Giurgiu. Instanța nu s-a pronunțat asupra înscrisurilor false referitoare la proprietatea numiților N.Ș., R.A.H., F.N., G.E.C., N.E., F.E. și nici nu a restituit cauza la procuror pentru anularea acestora. O altă critică vizează împrejurarea că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor fapte reclamate ca fiind săvârșite de intimat, aceasta favorizând pe numiții N.E., N.Ș., S.D., I.O.F.

și I.S. În opinia petentului, instanța trebuia să facă aplicarea art. 334 - 335 C. proc. pen. și să extindă procesul penal și cu privire la aceste acte, urmând a trimite cauza la D.N.A. De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la existența unei hotărâri civile prin care moștenitorilor B. li se reconstituie dreptul de proprietate pe vechiul amplasament și nici cu privire la Sentința penală nr. 539/2004 a Judecătoriei Bolintin Vale privind proprietatea lui N.Ș. Prima instanță a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite, nu a dispus citarea în cauză a persoanelor cuprinse în plângere, în referatul de neîncepere a urmăririi penale, în referatul organului de control al M.I.R.A., în rezoluția dată de procuror.

Petentul, prin apărătorul său, cu ocazia dezbaterii recursului a arătat că în cauză nu s-au efectuat cercetări legate de modul în care au fost atribuite unele terenuri, suprafața de teren deținută de petent suprapunându-se cu terenurile altor persoane, iar intimatul T.M. cu rea-credință nu a constatat abuzurile săvârșite cu privire la restituirea de terenuri. Față de toate motivele expuse, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimat. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii în sensul comiterii vreunei infracțiuni de către intimatul T.M. cu prilejul instrumentării cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. 1327/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu. Intimatul a dispus conexarea Dosarului cu nr. 839/P/2006 cu alte lucrări penale ce aveau ca obiect plângeri ale petentului împotriva numitului S.D., constatând că acestea au legătură, întrucât privesc același petent, aceeași persoană reclamată și aceleași infracțiuni pretins săvârșite de S.D., formându-se Dosarul nr. 1327/P/2006. În vederea soluționării cauzei, petentul a procedat la ridicarea de documente și înscrisuri, a audiat mai multe persoane și a propus motivat prin referatul din 1 februarie 2007, neînceperea urmăririi penale față de S.D.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 248, art. 289 și art. 291 C. pen. Referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală este supus cenzurii procurorului care procedează potrivit art. 228 alin. (5) sau (6) C. proc. pen., iar soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror este supusă controlului instanței, conform art. 278 1 C. proc. pen. Împrejurarea că intimatul nu a apreciat necesară efectuarea unei constatări tehnico-științifice criminalistice privind stabilirea autenticității mai multor înscrisuri nu poate duce la concluzia că a comis vreo infracțiune, așa cum susține petentul. Din actele dosarului se poate observa că petentul nu a reclamat falsificarea vreunui act printr-una dintre modalitățile arătate în art. 288 C. pen., ci a arătat că acestea sunt false pentru că au fost emise abuziv de către Comisia județeană de fond funciar Giurgiu și de Consiliul local al orașului Mihăilești.

Intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale și nu a cauzat nicio vătămare intereselor legale ale petentului și nici nu a favorizat în orice mod un infractor, astfel că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală. În cauză, competența de a efectua cercetări nu revenea D.N.A., așa cum susține petentul, ci Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, nefiind în niciuna dintre ipotezele prev. de art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, care reglementează competența D.N.A. Intimatul are calitatea de comisar în cadrul I.P.J. - Giurgiu - Serviciul de Combatere a Fraudelor, face parte din structurile poliției judiciare, petentul solicitând cercetarea acestuia sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 263 și art. 264 C. pen.

De asemenea, nu se reține producea vreunei pagube în patrimoniul petentului, iar plângerea sa nu a fost formulată și împotriva unor judecători sau a numitului S.D., sub aspectul comiterii unor infracțiuni de corupție. Cu privire la înscrisurile pretins a fi falsificate, instanța nici nu avea obligația de a se pronunța asupra acestora, având în vedere că a fost învestită cu soluționarea unei plângeri împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimat. Referitor la omisiunea aplicării disp. art. 334 - 335 C. proc. pen. și extinderea procesului penal cu privire la alte fapte comise de intimat, respectiv acelea de favorizare a anumitor persoane, Înalta Curte constată că în cauză nu a fost începută urmărirea penală, nu s-a pus în mișcare acțiunea penală și nu s-a dispus trimiterea în judecată a intimatului pentru săvârșirea vreunei fapte penale pentru a fi aplicabile disp.

art. 334 - 335 C. proc. pen. Totodată, instanța nu are obligația în procedura prev. de disp. art. 278 1 C. proc. pen. să se pronunțe asupra altor aspecte invocate de petiționar referitoare la modul în care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate și modalitatea în care s-au eliberat titlurile de proprietate altor persoane. În speță, nu s-a comis nicio eroare gravă de fapt, așa cum susține petentul invocând disp. art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., ce sunt aplicabile numai în situația în care o astfel de eroare a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal. Or, așa cum s-a arătat, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale, instanța soluționând plângerea împotriva acestei rezoluții, conform art. 278 1 C. proc.

pen. Petentul a mai arătat că prima instanță nu a dispus citarea mai multor persoane, însă nici această critică nu este întemeiată. Potrivit art. 278 1 alin. (4) C. proc. pen., la judecarea plângerii se citează persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și persoana care a făcut plângerea. Intimatul T.M. a fost citat în cauză, judecarea realizându-se cu procedura legal îndeplinită. Pe de altă parte, petentul nici nu poate invoca în calea de atac nelegala citare a intimatului la judecarea cauzei în fond, încălcarea dispozițiilor legale privind citarea părților fiind sancționată cu o nulitate relativă, nulitate ce trebuia invocată de partea care, lipsind la judecată, a fost vătămată în interesele sale legitime.

II. Împotriva acestei decizii penale a declarat contestație în anulare petiționarul contestator B.M., criticând-o ca netemeinică și neîntemeiată pe cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit. c), d), e) C. proc. pen., reluând totalitatea motivelor de critică deja iterate la soluționarea recursului. Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare de față fără citarea părților prin conformare la dispozițiile art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că aceasta se privește ca inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, în temeiul de drept deja menționat mai înainte. Aceasta deoarece contestația în anulare pronunțată de contestatorul petiționar B.M.

vizează o decizie pronunțată de instanța de recurs a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., respectiv prin care s-a respins recursul declarat de acest petiționar împotriva Sentinței penale nr. 105 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, și prin care s-a respins plângerea sa împotriva Rezoluției din 29 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale a comisarului de poliție T.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, 263, 264 și 289 C. pen. Or, o atare decizie a instanței de recurs nu poate fi atacată pe calea contestației în anulare deoarece legea procesuală penală in terminis nu îngăduie obiectiv exercitarea acestei căi extraordinare de atac, statuând expresis „contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc.

pen. poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea (…)”. Este indubitabil că hotărârea pronunțată în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. nu este executorie întrucât prin aceasta nu se poate pronunța niciuna din soluțiile de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal ca soluții de rezolvare a unei acțiuni penale și care sunt stabilite expres prin dispozițiile art. 345 alin. (1) C. proc. pen. O asemenea hotărâre tinde în realitatea de drept la desființarea în sensul soluției stabilite prin dispozițiile art. 278 1 lit. b) C. proc. pen. de desființare a rezoluției atacate a procurorului și trimitere a cauzei în vederea începerii urmăririi penale a intimatului făptuitor.

Pe calea unui silogism logico-juridic și formal rezultă în consecință inadmisibilitatea ex lege a exercitării contestației în anulare a unei atare decizii a instanței de recurs în procedura plângerii în fața judecătorului împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul petiționar B.M. împotriva Deciziei penale nr. 2200 din 04 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 6455/2/2008. Obligă contestatorul petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 06 octombrie 2010.