ÎCCJ, Decizia nr. 362/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1397 din 10 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC P.F. SRL împotriva rezoluției nr. 498/P/2008 din 8 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea adresată Curții de Apel Oradea la 26 februarie 2009, SC P.F.

SRL a sesizat instanța cu privire la comiterea unor infracțiuni de către magistratul judecător I.A. și grefierul M.N. Plângerea a fost trimisă, potrivit art. 222 alin. (7) C. proc. pen., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin sentința nr. 42/P/2009 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea. Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la 13 aprilie 2009, constituindu-se dosarul nr. 498/P/2009. Prin rezoluția nr. 498/P/2008 din 4 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 228 alin. (4) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații I.A.

și M.N., sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 242 alin. (1) C. pen. Împotriva acestei soluții, potrivit art. 278 C. proc. pen., petenta SC P.F. SRL, prin administrator, a formulat plângere la procurorul ierarhic superior. Prin rezoluția nr. 5755/2728/11/2/2009 din 9 iunie 2009 plângerea petentei a fost admisă, rezoluția atacată fiind infirmată și dispunându-se continuarea cercetărilor sub aspectul comiterii, de către intimați, a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 242 alin. (1) C. pen. și art. 289 C. pen. Prin rezoluția din 8 iulie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 498/P/2009, conformându-se dispozițiilor date de primul procuror, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc.

pen. și a art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații anterior menționați sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 242 alin. (1) C. pen. S-a reținut, de asemenea, că împotriva rezoluției din data de 4 mai 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 498/P/2009 petentul a formulat plângere potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție constituindu-se dosarul nr. 4436/1/2009. Cauza a fost înregistrată la data de 22 mai 2009, fiind soluționată prin sentința nr. 1202 din 16 iunie 2009 prin respingerea plângerii ca inadmisibilă.

Din analiza actelor dosarului acestei instanțe rezultă că s-a procedat la soluționarea cauzei la termenul de judecată din 16 iunie 2009 în condițiile în care prin rezoluția nr. 5755/2728/II/2/2009 din 9 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție rezoluția nr. 498/P/2009 din 4 mai 2009 fusese infirmată. Prin decizia nr. 152 din 24 februarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători a fost admis recursul declarat de petentă, a fost casată sentința recurată, iar cauza trimisă aceleiași instanțe. S-a menționat că în rejudecare se va avea în vedere necesitatea stabilirii obiectului cauzei și se va discuta conexarea plângerilor ce formează obiectul dosarelor nr. 4436/1/2009 și nr. 7568/1/2009 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, urmând a se analiza ansamblul criticilor formulate de către petentă în plângerile adresate instanței și în motivele de recurs.

S-a constatat că petenta a formulat o nouă plângere împotriva rezoluțiilor nr. 498/P/2009 și nr. 8333/3975/II/2/2009, (ulterioare infirmării date de primul procuror) din 8 iulie 2009 și respectiv din 26 august 2009 (cea din urmă rezoluție fiind cea a procurorului șef prin care a respins plângerea petentei ca neîntemeiată în procedura impusă de art. 278 C. proc. pen.), care a format obiectul dosarului nr. 7568/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, între acea cauză și cea care forma obiectul dosarului nr. 4436/1/2009 existând identitate de părți și obiect, cauzele fiind conexate. S-a apreciat că, în speță, ulterior infirmării unei soluții de neîncepere a urmăririi penale și emiterii unei noi soluții de către procuror, petenta a reiterat criticile inițiale.

Solicitând tragerea la răspundere penală a intimaților pentru menționarea de date nereale în adresa nr. 862/44/2008 din 22 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, s-a susținut că în mod greșit s-a trimis la Curtea de Apel Oradea numai lucrarea nr. 527/II/2/2008 și dosarul nr. 78/PI/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, întrucât la dosarul instanței era conexat și dosarul nr. 119/P/2008 al aceluiași parchet, unde soluția a fost infirmată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Din analiza actelor premergătoare efectuate s-a constatat că dosarul nr. 119/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a fost soluționat la data de 26 mai 2008, conform dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) și b) C. proc.

pen., iar, ulterior, plângerea împotriva soluției a fost respinsă prin rezoluția nr. 725/II/2 din 30 iunie 2008, iar la data de 10 iulie 2008, dosarul nr. 119/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați cât și rezoluția nr. 725/II/2/2008 au fost transmise Curții de Apel Galați, urmare adresei nr. 814/44/2008. Urmare adresei nr. 862/44/2008 a Curții de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a comunicat că dosarul și rezoluția respectivă au fost trimise instanței respective, față de adresa nr. 814/44/2008 din 30 iunie 2008. S-a concluzionat că dosarul nr. 119/P/2008 nu a fost anexat la dosarul nr. 862/44/2008 al Curții de Apel Galați, în completul format din judecătorul I.A.

și grefier M.N., așadar conținutul adresei respective nu putea fi fals, neexistând infracțiunile de fals intelectual și sustragere de înscrisuri. Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. s-a reținut că aceasta are un caracter subsecvent, actul săvârșit de un funcționar public sau de un alt funcționar încadrându-se în dispozițiile acesteia numai dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă în Codul penal; norma generală are caracter subsidiar, numai dacă în lipsa unei norme cu caracter special, fapta s-ar fi putut încadra în dispozițiile normei generale. Deci, este necesar ca elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în norma cu caracter special să se poată integra în sfera mai largă a elementelor care constituie infracțiunea subsidiară.

În speță, infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. are un caracter special ceea ce exclude existența infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. Astfel, s-a apreciat că soluția dispusă de procuror este legală și temeinică, plângerea petentului fiind nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs recurenta petentă, invocând, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (fila 2 dosar recurs), a concluziilor scrise (fila 18 dosar recurs) și a concluziilor oral formulate de reprezentantul recurentei petente, prezentate în partea introductivă a deciziei neconsemnarea de către prima instanță a tuturor aspectelor și criticilor învederate de petentă, încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, nerespectarea deciziei nr. 152 din 24 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, formularea de concluzii nesusținute de probe de către procurorul de ședință, nerespectarea de către procurorul care a dat rezoluția nr. 498/P/2008 din 8 iulie 2009 a rezoluției nr. 5755/II/2/2009 din 9 iunie 2009, neadministrarea de probe, neaudierea petentei.

Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. După cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive a existenței de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, privind inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile reglementate de norma precitată. În cauza de față, în baza actelor premergătoare efectuate potrivit dispozițiilor art. 224 C. proc.

pen. procurorul a concluzionat, motivat, că faptele reclamate de către petentă nu există în materialitatea lor. Se reține, în acest sens, că întemeiat, procurorul a constatat incidența cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece intimații, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu au comis nicio faptă care ar fi putut fi circumscrisă sferei ilicitului penal, limitându-se la exercitarea legală a prerogativelor funcțiilor cu care au fost învestiți. Astfel, în mod just, s-a reținut că dosarul nr. 119/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați cu privire la care petenta a susținut că nu a fost menționat în adresa întocmită de intimați ca fiind înaintat Curții de Apel Oradea, nu a fost înaintat acestei instanțe, conținutul adresei semnată de intimați (privind transmiterea dosarului nr. 862/44/2008 la Curtea de Apel Oradea) corespunzând realității.

Așa fiind, se constată că soluția dispusă de către procuror este legală și temeinică fiind în mod corect menținută de prima instanță, în baza evaluării proprii și juste, potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. a plângerii petentei, rezoluției atacate și a materialului dosarului, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată. Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Din verificarea actelor dosarului se constată că, prin rezoluția nr. 5755/2729/II/2/2009 din 9 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, dată de procurorul ierarhic superior în exercitarea controlului ierarhic, potrivit art. 278 C. proc.

pen., s-a dispus continuarea cercetărilor față de intimați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 242 alin. (1), art. 246 și art. 289 din Codul penal. Din analiza rezoluției ulterior adoptată de procuror (nr. 498/P/2008 din 8 iulie 2009) rezultă că verificările realizate s-au circumscris dispozițiilor date prin rezoluția procurorului ierarhic superior, constatându-se inexistența infracțiunilor prevăzute de art. 242 și art. 289 C. pen. și împrejurarea că infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. este subsecventă având o natură juridică subsidiară față de alte infracțiuni, astfel încât, în cazul în care se relevă existența unei incriminări distincte a unei forme de abuz în serviciu, își vor găsi aplicare aceste din urmă norme de incriminare.

Așa fiind, se constată că este nefondată critica privind nerespectarea dispozițiilor cuprinse în rezoluția procurorului ierarhic superior. În ceea ce privește pretinsa nerespectare de către prima instanță a deciziei nr. 152 din 24 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, se constată că nici această apărare nu poate fi primită, prima instanță, în rejudecarea cauzei, pronunțându-se cu privire la conexarea cauzelor care au format obiectul dosarelor nr. 7568/1/2009 și nr. 4336/1/2009, astfel după cum rezultă din încheierea de ședință de la termenul din 16 aprilie 2010 (fila 51 dosar fond).

Referitor la criticile privind neconsemnarea tuturor apărărilor invocate în cuprinsul încheierilor de ședință pronunțate de prima instanță se constată că susținerile petentului sunt neîntemeiate, nu pot fi primite, pretinsele erori comise de instanță neavând ca efect încălcarea drepturilor procesuale, după cum recurenta petentă sugerează, judecarea cauzei în primă instanță desfășurându-se cu respectarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (1), (4) și (7) C. proc. pen. Criticile privind neadministrarea de probe de către procuror nu sunt susținute deoarece prin dispozițiile art. 224 C. proc. pen. nu se instituie în sarcina procurorului obligația efectuării, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile de către parte, ci pe cele apte a fundamenta soluția dispusă, ceea ce în cauză s-a realizat.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC P.F. SRL împotriva sentinței nr. 1397 din 10 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7568/1/2009. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.