ÎCCJ, Decizia nr. 211/2011

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 56 din 21

ianuarie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Z.C., împotriva Ordonanței

nr. 44/P/2009 din 13 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Prin Ordonanța nr.

44/P/2009 din 13 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, s-a dispus, printre alte dispoziții, în baza art. 228 alin. (6)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

intimații G.D., P.G., D.D., E.G., C.M. și I.G., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzută de art. 242 și art. 289 C. pen.

Prin Rezoluția nr.

9249/4527/lI-2/2009 din 23 septembrie 2009 a procurorului șef al Secției de urmărire

penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate

împotriva Ordonanței nr. 658/P/2009.

În temeiul art.

278

1

C. proc. pen., petentul a formulat 1 plângere împotriva

soluției de neîncepere a urmăririi penale, la instanța de judecată, plângere

care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința nr. 56 din 21 ianuarie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cu motivarea

că magistrații reclamați și-au exercitat corect și în conformitate cu

dispozițiile legale atribuțiile de serviciu.

Împotriva acestei

sentințe, petentul Z.C. a declarat recurs. La termenul de azi, 28 martie 2011,

înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului declarat

de petent.

Examinând

recursul declarat de petent, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că acesta este tardiv.

În conformitate

cu dispozițiile art. 278

1

alin. (10) și ale art. 385

3

alin.

(1) C. proc. pen., hotărârea de respingere plângerii împotriva ordonanței sau

rezoluției de netrimitere în judecată poate fi făcută cu recurs, iar termenul

de recurs este de 10 zile.

Potrivit art. 385

3

alin. (2) raportat la art. 363 alin. (3) din același cod, pentru partea care a

fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului se constată că hotărârea atacată a fost

pronunțată la data de 21 ianuarie 2010, petentul fiind prezent la dezbateri,.

Așa fiind, termenul de recurs curge pentru acesta de la pronunțarea sentinței.

Aceasta înseamnă că petentul putea declara recurs în 10 zile de la pronunțare,

conform dispozițiilor art. 38 C. proc. pen., respectiv până la data de 1

februarie 20% în speță declarația de recurs a petentului fiind făcută la data

de 4 februarie 2010, conform ștampilei aplicată pe plic, (fila 3).

Așa fiind,

excepția tardivității recursului invocată din oficiu, de instanță, se constată

a fi întemeiată.

În consecință,

în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a teza I C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de petentul Z.C.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

tardiv, recursul declarat de petentul Z.C. împotriva sentinței nr. 56 din 21

ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în Dosarul nr. 8108/1/2009.

Obligă

recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 martie 2011.