ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 449/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 262 din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.M. împotriva rezoluției din data de 10 iunie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că petentul B.M.

a formulat plângere penală împotriva numitei T.M., judecător la Tribunalul București, secția I penală, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 248, 289, 263 și 264 C. pen., constând în aceea că a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, respectiv sentința penală nr. 694/ F din 12 iunie 2008, Dosarul nr. 35860/3/2007 al Tribunalului București, secția I penală. Prin rezoluția nr. 489/P/2009 din 20 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul T.M. – judecător la Tribunalul București, secția I penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 264, art. 289 și art. 263 C. pen.

Împotriva acestei soluții, petentul B.M. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. 823/II/2/2009 din data de 10 iunie 2009, ca neîntemeiată. Pentru a se dispune astfel, s-a reținut că, în mod corect procurorul a apreciat în motivarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale că împotriva hotărârilor judecătorești nelegale sau netemeinice nu se poate acționa cu plângere penală, ele fiind supuse doar căilor de atac ordinare și extraordinare, astfel că faptele reclamate în sarcina judecătorului T.M. nu constituie infracțiuni. Conform dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., petentul s-a adresat cu plângere instanței competente să judece cauza în fond, respectiv Curtea de Apel București, secția I penală.

Prin sentința penală nr. 262 din 7 octombrie 2009, instanța de fond a respins plângerea ca nefondată, cu motivarea că împotriva unei hotărâri judecătorești considerată de una dintre părți ca fiind nelegală sau netemeinică, se poate declara calea de atac prevăzută de lege, apreciindu-se astfel că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul T.M. Împotriva sentinței penale sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs petentul B.M., solicitând casarea acesteia și trimiterea dosarului la organele competente pentru a se efectua cercetări, având în vedere faptul că faptele reclamate erau de competența organelor D.N.A. Examinând recursul potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen. și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Din examinarea cauzei se poate observa, în primul rând, faptul că, în raport de infracțiunea sesizată, competența revine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pe de altă parte, se constată că în plângerea formulată petentul s-a arătat nemulțumit de faptul că nu a fost pronunțată o soluție favorabilă acestuia, ori hotărârile judecătorești considerate netemeinice sau nelegale sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, împotriva acestora neputându-se promova plângere penală. Prin urmare, nu rezultă că intimata magistrat T.M. ar fi săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală, iar în ceea ce privește nemulțumirile petentului, acestea pot fi rezolvate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Pe cale de consecință, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent urmează a fi respins ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.M. împotriva sentinței penale nr. 262 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2010.