ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2200/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2200/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 105 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată plângerea formulată de

petiționarul B.M. împotriva rezoluției nr. 1677/II/2008 din 20 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

La data de 3 aprilie 2008

petentul B.M. a formulat plângere penală împotriva intimatului T.M., solicitând

a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246,

art. 263 și art. 264 C. pen., reținând că acesta nu a instrumentat

corespunzător Dosarul nr. 839/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Giurgiu,respectiv nu a efectuat o expertiză criminalistică grafoscopică prin

care să se stabilească veridicitatea unor înscrisuri.

Ulterior petentul a

solicitat a se efectua cercetări și față de faptul că prin ordonanța de

conexare nr. 31077/2007 din data de 1 februarie 2007 intimatul, T.M. a dispus

în mod nelegal conexarea mai multor dosare inclusiv a Dosarului nr. 839/P/2006

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu la Dosarul nr. 1327/P/2006. De

asemenea la acest dosar a fost anexat și un dosar civil și anume Dosarul nr. 2273/2004

al Tribunalului Giurgiu.

Petentul susține,de

asemenea, că referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale este în

totalitate fals cuprinzând afirmații necorespunzătoare realității.

Din actele existente la

dosar se reține că în cursul lunii iunie 2006 intimatului comisar T.M. i-a fost

repartizat Dosarul nr. 839/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Giurgiu având ca obiect plângerea penală formulată de numitul B.M. prin care

solicită efectuarea de cercetări cu privire la legalitatea punerii în posesie

pe diferite suprafețe de teren a mai multor persoane de pe raza orașului

Mihăilești.

Ulterior, petentul B.M. a

formulat o serie de plângeri pe care le-a adresat unor instituții ale

statului,plângeri ce au fost repartizate spre soluționare intimatului T.M.

Întrucât aceste plângeri

aveau același obiect, respectiv modul în care le-au fost atribuite diferite

suprafețe de teren situate pe amplasamentul terenului deținut anterior de

bunicul petentului, comisarul T.M. a dispus conexarea acestora.

În baza actelor

premergătoare efectuate în cauză la data de 1 februarie 2008, comisarul T.M. a

înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu cu propunerea de

neîncepere a urmăririi penale.

Prin rezoluția nr. 746/P/2008

din 29 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus

neînceperea urmăririi penale față de comisarul T.M. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 263 C. pen., art. 264 C. pen. și

art. 289 C. pen.

Din considerentele

rezoluției rezultă că la adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere faptul că

activitatea lucrătorului de poliție s-a desfășurat potrivit normelor de

procedură penală.

Se reține împrejurarea că

intimatul nu a dispus efectuarea unei constatări științifice criminalistice,

opțiunea organului de poliție neconstituind latura obiectivă a unei

infracțiuni.

Cu privire la întocmirea

referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale se reține că soluția

propusă de organul de cercetare penală nu poate constitui latura obiectivă a

infracțiunii de fals intelectual.

Nici soluția de conexare a

dosarelor nu poate constitui latura obiectivă a vreunei infracțiuni, motiv

pentru care se reține că în cauză sunt incidente disp. art. 10 lit. d) C. proc.

pen.

Împotriva acestei rezoluții

a formulat plângere petentul la Procurorul General al Curții de Apel București.

Prin rezoluția nr. 1677/II/2/2008

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a

respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționatul B.M. împotriva

soluției emise la data de 29 septembrie 2008 în Dosarul nr. 746/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva acestei

rezoluții,în termen legal, în baza disp. art. 278

1

C. proc. pen., a

formulat plângere petentul B., solicitând admiterea plângerii, desființarea

rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi

penale față de intimatul T.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în

serviciu prev. de art. 246 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare

prev. de art. 263 C. pen. și favorizarea infractorului prev. de art. 264 C.

pen.

În plângerea adresată

instanței, petentul nu a indicat motivele pe care se întemeiază cererea sa,enumerând

doar înscrisurile atașate plângerii.

Analizând actele depuse la

dosar și probele administrate în cauză, Curtea a apreciat că plângerea formulată

de petentul B.M. nu este întemeiată.

Curtea a reținut că

soluțiile adoptate prin rezoluțiile dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București sunt legale și temeinice.

Toate actele procedurale și

măsurile dispuse de intimatul T.M. în cadrul Dosarului nr. 839/P/2006 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu s-au efectuat cu respectarea

dispozițiilor legale neexistând la dosar elementele care să justifice

acuzațiile aduse acestuia de către petentul B.M.

Faptul că intimatul T.M., cu

ocazia instrumentării Dosarului penal nr. 839/P/2006 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Giurgiu, a conexat toate cererile formulate de petent și nu a

dispus efectuarea unei expertize tehnico-științifice criminalistice, probe care

de altfel se dispun de către procurorul care supraveghează cercetarea penală, nu

poate fi identificat cu elementul material al laturii obiective al vreunei

infracțiuni care să facă posibilă tragerea la răspundere penală a lucrătorului

de poliție.

De asemenea,faptul că

intimatul T.M. a întocmit referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi

penale nu poate conduce la concluzia că lucrătorul de poliție a săvârșit

infracțiunea de fals intelectual cât timp soluția se bazează pe probele

administrate în cauză,iar soluția propusă de lucrătorul de poliție este supusă

cenzurii,procurorului care supraveghează urmărirea penală.

De altfel, în plângerea

adresată Curții,petentul nu mai invocă aceleași motive menționate în plângerea

penală adresată parchetului, susținând mai multe aspecte de natură civilă, depunând

și o serie de înscrisuri fără nici o legătură cu presupusa activitate

infracțională a lucrătorului de poliție.

Nemulțumirea petentului este

legată de faptul că atât Comisia județeană de fond funciar Giurgiu cât și

Consiliul local al orașului Mihăilești au împroprietărit cu diferite suprafețe

de teren mai multe persoane, amplasate pe fosta proprietate a autorului

petentului, astfel încât acesta a formulat acțiuni civile și penale, aspecte

care nu au însă nici o legătură cu obiectul cauzei dedusă judecății.

Împotriva sentinței penale nr.

105 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen

legal a declarat recurs petentul B.M., invocând mai multe motive de

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, instanța nu a fost

legal sesizată, competența efectuării cercetărilor în cauză revenind D.N.A.,

întrucât s-a cauzat o pagubă materială de peste 1 milion de euro și perturbarea

gravă a activității autorității publice locale, petentul arătând că în

activitatea infracțională au fost implicați pe lângă intimat și judecători din

cadrul Judecătoriei Bolintin Vale, precum și numitul S.D. - fostul primar al

Primăriei Orașului Mihăilești, jud. Giurgiu.

Instanța nu s-a pronunțat

asupra înscrisurilor false referitoare la proprietatea numiților N.Ș., R.A.H.,

F.N., G.E.C., N.E., F.E. și nici nu a restituit cauza la procuror pentru

anularea acestora.

O altă critică vizează împrejurarea

că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor fapte reclamate ca fiind

săvârșite de intimat, aceasta favorizând pe numiții N.E., N.Ș., S.D., I.O.F. și

I.S.

În opinia petentului,

instanța trebuia să facă aplicarea art. 334 - 335 C. proc. pen. și să extindă

procesul penal și cu privire la aceste acte, urmând a trimite cauza la D.N.A.

De asemenea, instanța de fond

nu s-a pronunțat cu privire la existența unei hotărâri civile prin care moștenitorilor

B. li se reconstituie dreptul de proprietate pe vechiul amplasament și nici cu

privire la sentința penală nr. 539/2004 a Judecătoriei Bolintin Vale privind

proprietatea lui N.Ș.

Prima instanță a comis o

gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite,

nu a dispus citarea în cauză a persoanelor cuprinse în plângere, în referatul de

neîncepere a urmăririi penale, în referatul organului de control al M.I.R.A.,

în rezoluția dată de procuror.

Petentul, prin apărătorul

său, cu ocazia dezbaterii recursului a arătat că în cauză nu s-au efectuat cercetări

legate de modul în care au fost atribuite unele terenuri, suprafața de teren

deținută de petent suprapunându-se cu terenurile altor persoane, iar intimatul

T.M. cu rea credință nu a constatat abuzurile săvârșite cu privire la restituirea

de terenuri.

Față de toate motivele

expuse, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate

și, pe fond, admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la

procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimat.

Examinând legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Din actele premergătoare efectuate

în cauză nu rezultă indicii în sensul comiterii vreunei infracțiuni de către

intimatul T.M. cu prilejul instrumentării cauzei ce a format obiectul Dosarului

nr. 1327/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

Intimatul a dispus conexarea

Dosarului cu nr. 839/P/2006 cu alte lucrări penale ce aveau ca obiect plângeri

ale petentului împotriva numitului S.D., constatând că acestea au legătură,

întrucât privesc același petent, aceeași persoană reclamată și aceleași infracțiuni

pretins săvârșite de S.D., formându-se Dosarul nr. 1327/P/2006.

În vederea soluționării

cauzei, petentul a procedat la ridicarea de documente și înscrisuri, a audiat

mai multe persoane și a propus motivat prin referatul din 1 februarie 2007,

neînceperea urmăririi penale față de S.D. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 246, art. 248, art. 289 și art. 291 C. pen.

Referatul cu propunerea de a

nu se începe urmărirea penală este supus cenzurii procurorului care procedează potrivit

art. 228 alin. (5) sau (6) C. proc. pen., iar soluția de neîncepere a urmăririi

penale adoptată de procuror este supusă controlului instanței conform art. 278

1

C. proc. pen.

Împrejurarea că intimatul nu

a apreciat necesară efectuarea unei constatări tehnico – științifice

criminalistice privind stabilirea autenticității mai multor înscrisuri nu poate

duce la concluzia că a comis vreo infracțiune, așa cum susține petentul.

Din actele dosarului se

poate observa că petentul nu a reclamat falsificarea vreunui act printr-una

dintre modalitățile arătate în art. 288 C. pen., ci a arătat că acestea sunt

false pentru că au fost emise abuziv de către Comisia județeană de fond funciar

Giurgiu și de Consiliul local al orașului Mihăilești.

Intimatul și-a îndeplinit

atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale și nu a cauzat nici

o vătămare intereselor legale ale petentului și nici nu a favorizat în orice

mod un infractor, astfel că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinică

și legală.

În cauză, competența de a

efectua cercetări nu revenea D.N.A., așa cum susține petentul ci Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București, nefiind în nici una dintre ipotezele prev.

de art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 care reglementează competența D.N.A.

Intimatul are calitatea de

comisar în cadrul I.P.J. – Giurgiu – Serviciul de Combatere a Fraudelor, face

parte din structurile poliției judiciare, petentul solicitând cercetarea

acestuia sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 263 și art.

264 C. pen.

De asemenea, nu se reține

producea vreunei pagube în patrimoniul petentului, iar plângerea sa nu a fost formulată

și împotriva unor judecători sau a numitului S.D. sub aspectul comiterii unor

infracțiuni de corupție.

Cu privire la înscrisurile

pretins a fi falsificate instanța nici nu avea obligația de a se pronunța asupra

acestora, având în vedere că a fost investită cu soluționarea unei plângeri împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimat.

Referitor la omisiunea

aplicării disp. art. 334-335 C. proc. pen. și extinderea procesului penal cu

privire la alte fapte comise de intimat, respectiv acelea de favorizare a

anumitor persoane, Înalta Curte constată că în cauză nu a fost începută

urmărirea penală, nu s-a pus în mișcare acțiunea penală și nu s-a dispus

trimiterea în judecată a intimatului pentru săvârșirea vreunei fapte penale

pentru a fi aplicabile disp. art. 334-335 C. proc. pen.

Totodată, instanța nu are

obligația în procedura prev. de disp. art. 278

1

C. proc. pen. să se

pronunțe asupra altor aspecte invocate de petiționar referitoare la modul în

care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate și modalitatea în care s-au

eliberat titlurile de proprietate altor persoane.

În speță, nu s-a comis nici o

eroare gravă de fapt, așa cum susține petentul invocând disp. art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., ce sunt aplicabile numai în situația în care o astfel de

eroare a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare,

achitare sau încetare a procesului penal.

Or, așa cum s-a arătat, în

cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale, instanța soluționând plângerea

împotriva acestei rezoluții, conform art. 278

1

C. proc. pen.

Petentul a mai arătat că

prima instanță nu a dispus citarea mai multor persoane, însă nici această

critică nu este întemeiată.

Potrivit art. 278

1

alin. (4) C. proc. pen. la judecarea plângerii se citează persoana față de care

s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea

urmăririi penale, precum și persoana care a făcut plângerea.

Intimatul T.M. a fost citat

în cauză, judecarea realizându-se cu procedura legal îndeplinită.

Pe de altă parte, petentul nici

nu poate invoca în calea de atac nelegala citare a intimatului la judecarea cauzei

în fond, încălcarea dispozițiilor legale privind citarea părților fiind

sancționată cu o nulitate relativă, nulitate ce trebuia invocată de partea

care, lipsind la judecată a fost vătămată în interesele sale legitime.

Față de considerentele expuse,

Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, urmând să-l respingă conform

disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și disp. art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul B.M. împotriva sentinței penale nr. 105 din 22 aprilie

2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

iunie 2010.