ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3030/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3030/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 31 mai 2005 la

Tribunalul București, reclamanta B.C. a chemat în judecată pe pârâta SC O.C. SA

și a solicitat să fie obligată să îi facă o ofertă de restituire prin

echivalent sub forma despăgubirilor bănești corespunzătoare valorii imobilului

situat în Sinaia, județ Prahova.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a fost deținut în proprietate de

către autorii săi - S.V. și S.A. (fostă C.A.) a căror unică moștenitoare

testamentară este, conform certificatului de moștenitor nr. 990 din 12 iulie

1983, și că imobilul identificat drept V.N. a fost trecut în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 92/1950, figurând în anexă la acesta.

Reclamanta a susținut

că în baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificare adresată Primăriei din

Sinaia și prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului, notificare

înaintată pârâtei SC O.C. SA și că prin decizia emisă la data de 22 aprilie

2002 pârâta nu a făcut o ofertă de restituit echivalent bănesc potrivit art.

24(1) din Legea nr. 10/2001.

Că împotriva acestei

decizii s-a formulat contestație la data de 08 mai 2002 de către reclamantă,

însă pârâta SC O.C. SA nu a răspuns la această contestație în sensul de a-i

face reclamantei o ofertă reală de restituire sub forma despăgubirilor bănești

corespunzătoare valorii imobilului.

Pârâta SC O.C. SA a

depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a

acțiunii, excepția de tardivitate a cererii și excepția lipsei de calitate

procesuală pasivă, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca

fiind neîntemeiată.

Totodată s-a formulat

de către pârâtă cerere de chemare în garanție a A.V.A.S., solicitându-se ca

aceasta să o despăgubească pe pârâtă cu valoarea reală a imobilului în litigiu

în ipoteza în care instanța ar admite cererea contestatoarei, iar intimata va

cădea în pretenții.

Prin Sentința civilă

nr. 278 din 23 martie 2005 pronunțată Tribunalul București a fost respinsă ca

neîntemeiată excepția de inadmisibilitate a acțiunii, fiind însă respinsă

cererea formulată de contestatoare ca tardiv introdusă.

Prin Decizia civilă

nr. 603 din 21 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București a fost

admis apelul declarat de B.C., fiind desființată Sentința civilă nr. 278 din 23

martie 2005 dată de Tribunalul București, cu trimiterea cauzei spre competentă

soluționare în primă instanță la Judecătoria sectorului 1 București.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a pronunțat Decizia civilă nr. 5116 din 25 mai 2006 prin

care a admis recursul formulat de pârâta SC O.C. SA și a casat Decizia civilă

nr. 603 din 21 septembrie 3005 a Curții de Apel București, trimițând cauza la

Curtea de Apel București pentru rejudecarea apelului.

În urma rejudecării

apelului a fost pronunțată de către Curtea de Apel București Decizia civilă nr.

15 din 18 ianuarie 2007 prin care a fost admis apelul declarat de apelanta

contestatoare B.C. și desființându-se Sentința civilă nr. 278 din 21 a

Tribunalului București a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Recursul declarat

împotriva acestei decizii de către pârâta SC O.C. SA a fost respins ca nefondat

prin Decizia civilă nr. 4620 din 06 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

În faza de rejudecare

a cauzei, tribunalul a încuviințat și administrat la cererea părților proba cu

înscrisuri și expertiză tehnică de evaluare și identificare a imobilului în

litigiu.

Prin Sentința civilă

nr. 528 din 07 aprilie 2010, Tribunalul București a admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei și a respins ca atare acțiunea

introductivă.

În motivarea acestei

hotărâri, prima instanță a reținut că pârâta SC O.C. SA a invocat excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei și față de dispozițiile art.

137 C. proc. civ., trebuie să se pronunțe cu prioritate asupra acestui incident

procedural.

În soluționarea

acestei excepții, tribunalul a reținut în esență, faptul că reclamanta nu a

dovedit prin certificat de moștenitor sau prin alte înscrisuri legătura de

rudenie dintre autorul său și proprietarul inițial al imobilului, deși a

susținut că este unica succesoare a fostului proprietar de la care imobilul în

litigiu a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, poziția 1823. Prima

instanță a ajuns la această concluzie, făcând aplicarea în cauză a prevederilor

art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 și a Normelor Metodologice de aplicare a

acestui act normativ și examinând coroborativ materialul probator administrat

în cauză pe acest aspect: certificatele de moștenitor nr. 990/1983 emis de

Notariatul de Stat Sector 3 și nr. 361/2003 emis de B.N.P. B.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea căii de atac

formulate, desființarea hotărârii apelate cu trimitere spre rejudecare la prima

instanță, pentru următoarele motive: greșita soluționare a excepției lipsei

calității procesuale active, nerespectarea prevederilor art. 1201 C. civ., cu

referire la autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 29/2004 a Tribunalului

Prahova precum și nerespectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., având în

vedere că prima instanță se află în rejudecare după desființarea cu trimitere

dispusă de instanța de apel ca urmare a constatării greșitei soluționări a

cauzei pe excepția tardivității contestației formulate de reclamantă (soluția

din apel fiind confirmată de instanța de recurs prin respingerea căii de atac

ca nefondate).

În esență, apelanta

reclamantă, făcând o analiză a înscrisurilor depuse la dosar în probațiune, a

învederat instanței de control judiciar că este moștenitoarea fostului

proprietar, în sensul că imobilul a fost dobândit prin vânzare-cumpărare de

către A.C.B., născută C. și căsătorită în anul 1916 cu C.C.B.. Ulterior, așa

cum rezultă din extrasele registrelor de stare civilă, la data de 03 ianuarie

1951, aceasta s-a recăsătorit cu S.V., decedând la scurt timp după cea de-a

doua căsătorie (18 aprilie 1951). Întreaga moștenire i-a revenit lui S.V., în

calitate de soț supraviețuitor, care a instituit-o legatară universală pe

reclamantă.

În susținerea

apelului, reclamanta a mai arătat că prin Sentința civilă nr. 29/2004 Tribunalul

Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce o

privește pe reclamantă, reținându-se că este titulara dreptului pretins în

justiție, iar instanța de fond a soluționat excepția cu nerespectarea

autorității de lucru judecat a acestei sentințe.

De asemenea,

reclamanta a mai susținut că nu s-au respectat prevederile art. 315 C. proc.

civ., în sensul că s-a stabilit de către instanța de recurs calitatea de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a reclamantei și că pârâta trebuia

să facă o ofertă de restituire prin echivalent bănesc, obligație pe care nu a

respectat-o.

Intimata a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând în

esență următoarele:

Apelanta a susținut

faptul că prin decizia pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție,

și anume prin Decizia nr. 4620 din 06 iunie 2007, s-ar fi rezolvat problema

calității procesuale active, în sensul că instanța supremă ar fi stabilit în

mod irevocabil faptul că: SC O.C. SA este datoare să facă reclamantei B.C. o

ofertă de restituire prin echivalent; reclamanta B.C. este îndreptățită la

despăgubiri bănești din partea pârâtei SC O.C. SA, deci că reclamanta are

calitate procesuală activă și pârâta are calitate procesuală pasivă.

Interpretarea dată de

către apelanta-reclamantă conținutului acestei decizii vădește fie o rea-voință

extremă, fie o necunoaștere crasă a prevederilor legale.

Arată intimata-pârâtă

că reclamanta încearcă să acrediteze ideea că, deși până la momentul pronunțării

deciziei amintite nicio instanță anterioară nu s-a pronunțat asupra celor două

excepții (excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei

calității procesuale pasive), totuși instanța supremă le-a rezolvat dintr-o

"lovitură" pe ambele, într-o cauză ajunsă pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție având ca obiect doar "tardivitatea cererii

introductive". Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită cu

judecarea unui recurs în care s-a discutat exclusiv problema tardivității cererii

introductive, raportat la temeiul legal al acesteia. Înalta Curte de Casație și

Justiție nu a fost învestită cu soluționarea excepției lipsei calității

procesuale active sau excepției lipsei calității procesuale pasive. Și totuși

reclamanta susține cu candoare și în deplină necunoștință a legii, faptul că

aceste excepții au fost rezolvate de instanța supremă.

Mai menționează

intimata-pârâtă că pe lângă faptul că soluția Înaltei Curți de Casație și

Justiție a fost nelegală, pentru că s-a bazat pe o practică doar aparent

identică sau similară, dar fără a lua în considerare detaliile cauzei, total

diferite de cele ale speței invocate, consideră că tocmai nesoluționarea,

anterior discutării excepției tardivității, a excepțiilor arătate mai sus, a

defavorizat-o complet și absolut. În cazul în care, ulterior rezolvării

excepției tardivității, s-ar fi soluționat, așa cum era firesc, excepția lipsei

calității procesuale active sau excepția lipsei calității procesuale pasive, nu

s-ar afla astăzi, după un extrem de lung și inutil proces, în care s-a

administrat în mod abuziv proba cu expertiză tehnică de specialitate (2

expertize), în aceasta situație paradoxală.

Excepțiile pe care

pârâta le-a invocat încă de la momentul primului termen de judecată s-au

discutat și s-au rezolvat, în parte, după aproape 3 ani, după două casări cu

trimitere spre rejudecare, după administrarea unor probe înaintea soluționării

excepțiilor. Numai pârâta este defavorizată urmare a derulării acestui proces.

Și, ca o consecință a

celor expuse mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o

soluție, pe tardivitate exclusiv, având însă în vedere, așa cum e firesc,

părțile între care există litigiul pe rolul instanțelor judecătorești, dar fără

ca vreodată, vreuna dintre instanțele anterioare, să fi discutat excepțiile de

fond. Ca urmare, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu reprezintă

putere de lucru judecat în privința calității procesuale a părților.

Cu privire la restul

motivelor de apel, în opinia intimatei-pârâte acestea nu pot fi reținute de

către instanța de judecată din următoarele considerente:

Sentința civilă nr.

29 din 14 ianuarie 2004 a Tribunalului Prahova, secția civilă, invocată de

către apelantă pentru a justifica puterea de lucru judecat cu privire la

calitatea procesuală activă a apelantei-reclamante a rămas definitivă și

irevocabilă prin respingerea apelului și recursului declarate împotriva

acesteia. Potrivit dispozitivului acestei sentințe, "Admite excepția

inadmisibilități acțiunii invocată de Statul Român și O.C. SA București.

Respinge ca fiind inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta B.C.

(...)". În mod greșit, această instanță a soluționat, în fond, excepția de

fond a calității procesuale active înaintea excepției inadmisibilității.

Menționează intimata-pârâtă

că nu poate considera că Sentința civilă nr. 29 din 14 ianuarie 2004 reprezintă

putere de lucru judecat cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei

din prezenta cauză, pentru următoarele considerente: Tribunalul Prahova sau

instanțele ulterioare de apel sau de recurs nu au soluționat fondul cauzei în

acel litigiu. Ca urmare, nu poate acționa, pentru nicio parte din

considerentele sau din dispozitivul hotărârii, puterea de lucru judecat. Se

bucură de putere de lucru judecat numai hotărârea prin care acțiunea s-a

judecat în fond, nu și atunci când a fost judecată în temeiul unei excepții;

prin sentința civilă menționată mai sus a fost respinsă acțiunea promovată de

către reclamantă, ca inadmisibilă.

Pentru a clarifica

situația, apelanta din prezenta cauză a solicitat instanței de judecată

retrocedarea imobilului a cărui contravaloare o solicită astăzi, pe calea

dreptului comun, și nu întemeiat pe Legea nr. 10/2001, în vigoare deja la acea

dată. Instanța de judecată, prin hotărâre definitivă și irevocabilă, a respins

ca inadmisibilă cererea reclamantei, raportat la faptul că nu putea alege calea

dreptului comun atunci când există o reglementare legală specială a situației

sale, și anume Legea nr. 10/2001.

Apreciază

intimata-pârâtă că reclamanta a insistat să își întemeieze acțiunea pe

prevederile art. 480 C. civ., pentru considerentul că nu îndeplinise în mod

legal procedura prealabilă cerută în mod expres de Legea nr. 10/2001, o

eventuala acțiune întemeiată pe această lege urmând a fi fost respinsă cu

certitudine.

Ca urmare, nu se

poate vorbi în niciun caz, nici despre o autoritate de lucru judecat, întrucât

nu există identitate între cele trei elemente: părți, obiect, cauză.

Pe de altă parte,

deși nu cunoaște actele pe care apelanta din prezenta cauză le-a depus, în

probațiune, în Dosarul nr. 7075/2003 al Tribunalului Prahova, poate spune cu

certitudine faptul că în prezentul dosar aceasta nu a făcut nici pe departe

dovada calității sale procesuale active, prin actele depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, nu poate

fi reținută puterea de lucru judecat deoarece obiectul prezentului proces îl

reprezintă obligarea SC O.C. SA să facă reclamantei B.C. o ofertă de restituire

prin echivalent, pe când obiectul Dosarului nr. 7075/2003 al Tribunalului

Prahova îl constituia retrocedarea imobilului, ceea ce creează distincții în

criteriile de apreciere a calității procesuale active a reclamantei.

Arată intimata-pârâtă

că într-un mod se apreciază calitatea procesuală activă a unei persoane care

promovează o acțiune întemeiată pe art. 480 C. civ. și în alt mod atunci când

temeiul de drept este Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă

nr. 165A din 17 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul formulat de

apelanta-reclamantă B.C., împotriva Sentinței civile nr. 528 din data de 07

aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în

Dosarul nr. 14119/3/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC O.C. SA.

A desființat sentința

apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Curtea de Apel a

reținut următoarele:

Acțiunea introductivă

este de fapt o contestație (așa cum s-a statuat prin Decizia civilă nr.

5116/2006) întemeiată pe prevederile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001,

în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe

rolul instanței de fond, actualmente, fiind art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Contestația este formulată

împotriva unei decizii emise de intimata-pârâtă la data de 22 aprilie 2002

(decizia nu are număr), prin care se soluționa notificarea depusă de reclamantă

în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului solicitat, stabilindu-se că reclamanta este

îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent de către

instituția publică care a efectuat privatizarea: Fondul Proprietății de Stat

București.

Prin sentința

apelată, prima instanță, soluționând excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei, anterior analizări fondului cauzei, a reținut că

reclamanta nu are legitimitate procesuală activă deoarece nu a făcut dovada

calității de moștenitor față de proprietarul inițial al imobilului ce formează

obiectul notificării. Prima instanță a ajuns la această concluzie examinând

materialul probator administrat în cauză pe acest aspect.

Curtea apreciază că

apelul reclamantei este fondat, în ceea ce privește greșita soluționare a

excepției lipsei calității procesuale active, având în vedere în primul rând

că, deși prima instanță a soluționat cauza pe excepție, aceasta a examinat

chestiuni ce țin de fondul cauzei.

Calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii (în natură sau prin echivalent) a unei

persoane care a formulat notificare în condițiile art. 22 din Legea nr.

10/2001, este o problemă ce ține de fondul cauzei și nu un aspect ce ține de

legitimitatea procesuală de a formula contestația cu rezolvarea căreia a fost

învestită instanța de judecată. Din moment ce reclamanta a formulat notificare,

prevalându-se de dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar unitatea notificată a

soluționat cererea prin emiterea unei decizii, a cărei destinatar este

reclamanta, nu se poate considera că aceasta este lipsită de legitimitatea

procesuală de a contesta în instanță decizia respectivă.

Calitatea procesuală

activă este o condiție de exercițiu a acțiunii civile și trebuie raportată la

calea procesuală promovată, care, în speța de față, este reprezentată de

contestația formulată împotriva deciziei emise în soluționarea notificării

formulate, conform prevederilor Legii nr. 10/2001. Așa cum rezultă din cele

expuse anterior, legitimitatea de a contesta în justiție o decizie, al cărei

destinatar este reclamantul, este o chestiune diferită față de îndreptățirea la

acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul preluat abuziv, care se

întemeiază pe calitatea de fost proprietar al acestuia sau de succesor în

drepturi a fostului proprietar.

În același sens,

instanțele anterioare nu au tranșat chestiunea îndreptățirii reclamantei la

măsuri reparatorii, atunci când, apreciind că nu se poate pune problema

tardivității contestației, au reținut că pârâta trebuia să se conformeze

dispozițiilor legale și să facă o ofertă de restituire prin echivalent, în

condițiile în care restituirea în natură nu era posibilă.

Pe cale de

consecință, Curtea a apreciat că nu se poate reține o nerespectare a

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., deoarece instanța de recurs nu a examinat

decât problema tardivității contestației formulate de reclamantă.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta SC O.C. SA, invocând în drept

disp. art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a susținut că prin Decizia din 22 aprilie 2002 și care

face obiectul prezentei contestații fondată pe disp. art. 26 din Legea nr.

10/2001, nu s-a soluționat pe fond notificarea reclamantei, chiar dacă în

cuprinsul deciziei se arată, în preambul, că se respinge cererea de restituire

în natură, ci doar s-a declinat competența în favoarea instituției care a

efectuat privatizarea, apreciindu-se că SC O.C. SA nu are competența de a o

soluționa.

Chiar A.V.A.S. a

confirmat primirea notificării înaintate și a arătat că s-au solicitat

reclamantei actele doveditoare în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea

nr. 10/2001.

Că în raport de modul

de soluționare al notificării, reclamanta are calitate procesuală activă doar

față de A.V.A.S., și în raport de cadrul procesual fixat, ca fiind contestație

întemeiată pe art. 26 din Legea nr. 10/2001 și față de soluția pronunțată prin

Dispoziție, nu are nici calitate procesuală pasivă.

S-a arătat că în mod

fondat s-a reținut de către instanța de fond că reclamanta nu a făcut dovada calității

de moștenitor de pe urma autorului titular al dreptului de proprietate asupra

bunului preluat de către stat, astfel că nu justifică calitatea de persoană

îndreptățită din perspectiva Legii nr. 10/2001.

Recursul nu este

fondat.

Contestația întemeiată

pe disp. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 are ca situație premisă

existența unei decizii sau dispoziții prin care s-a respins notificarea ori

cererea de restituire în natură.

Poate face obiect al

contestației întemeiate pe dispozițiile textului de lege în discuție refuzul

persoanei notificate de a dispune restituirea în natură, cât și de a stabili

măsurile reparatorii prevăzute de lege la data emiterii deciziei/dispoziției.

În cadrul

contestației întemeiate pe disp. art. 26 alin. (3), raportul juridic se naște

prin transmiterea notificării și este stabilit între persoana îndreptățită care

a transmis notificarea, iar calitate procesuală are entitatea juridică care,

potrivit legii, a soluționat notificarea sau are competența de a o soluționa.

Persoana

notificatoare dobândește calitate procesuală activă de a contesta în justiție

modalitatea de soluționare a notificării sale, de către unitatea emitentă a

deciziei/dispoziției, putând invoca toate problemele de fapt și de drept care

susțin îndreptățirea sa la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de lege:

în natură sau celelalte forme în echivalent, precum și stabilirea entității

juridice obligată conform legii să acorde măsurile reparatorii, în condițiile

în care se contestă această calitate - în acest sens fiind și Decizia nr.

XX/2007 a Înaltei Curți.

În mod legal a

reținut instanța de apel că în mod greșit instanța de fond a soluționat cauza

pe calea excepției procesuale a lipsei calității procesuale active a

reclamantei, în condițiile în care a analizat chestiuni care au strânsă

legătură cu calitatea de persoană îndreptățită din perspectiva legii speciale,

respectiv a analizat faptul că reclamanta nu a făcut dovada calității de

moștenitor al reclamantei de pe urma autorului, titular al dreptului de proprietate

asupra imobilului preluat de către stat, aspect care ține de fondul cauzei și

nu de legitimarea procesuală activă în cadrul contestației fondată pe disp.

art. 26 alin. (3), calitatea de persoană notificatoare fiind suficientă pentru

dobândirea calității de a contesta în justiție dispoziția/decizia.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., a se respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC O.C. SA împotriva Deciziei nr. 165 A

din 17 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2012.

Procesat de GGC - GV