ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2467/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Prahova, reclamanta M.L.V. a chemat în judecată pârâta Primăria Sinaia,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea

dispoziției nr. 242 din 3 septembrie 2003 emisă de primar, prin care s-a

respins cererea ei de restituire în natură a imobilului situat în Sinaia;

reclamanta a cerut obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului sau

plata echivalentului bănesc la prețul pieței.

În drept, reclamanta a invocat prevederile

Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că imobilul a aparținut părinților ei M.A. și M.P., care l-au dat ca dotă

fiicei lor M.S., apoi imobilul a fost preluat abuziv de stat, iar după decesul

surorii ei imobilul revine reclamantei, în calitate de moștenitoare.

Prin sentința civilă nr. 1186 din 28

noiembrie 2003, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată contestația

reclamantei formulată împotriva dispoziției nr. 242 din 3 septembrie 2003 emisă

de Primarul orașului Sinaia.

În considerentele sentinței, tribunalul a

reținut că imobilul solicitat a fost proprietatea lui S.M., sora reclamantei,

apoi imobilul a fost preluat de stat, dar reclamanta nu are calitatea de

persoană îndreptățită a cere imobilul, întrucât nu este moștenitoarea

proprietarei inițiale, în urma decesului acesteia a rămas ca succesor M.I.I.,

soțul supraviețuitor a lui S.M., căruia îi revine întreaga masă succesorală,

conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 29 din 30 iunie 2003.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamanta, imputând instanței neexercitarea rolului activ, în sensul că nu i-a

comunicat întâmpinarea și actele anexate, printre care și certificatul de

moștenitor nr. 29/2003 și nu a putut să își pregătească apărarea.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia

civilă nr. 389 din 17 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Răspunzând criticii apelantei, instanța a

învederat că tribunalul a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 C. proc.

civ., a dispus amânarea judecării cauzei la primul termen de judecată pentru a

se depune la dosar documentația care a stat la baza emiterii dispoziției nr.

29/2003, dar apelanta reclamantă nu s-a prezentat la nici unul din termenele

acordate de instanță deși procedura de citare cu aceasta a fost îndeplinită.

Cu privire la fondul cauzei, instanța de

apel a reținut că apelanta nu are calitatea de moștenitoare a proprietarei

imobilului și prin urmare nici calitatea de persoană îndreptățită în sensul

Legii nr. 10/2001.

Reclamanta a declarat recurs împotriva

deciziei pronunțate în apel.

Recurenta susține că la instanța de fond

a fost citată pentru primul termen din 17 noiembrie 2003, când nu s-a

prezentat, deoarece a cerut judecarea în lipsă, iar cauza a fost soluționată la

28 noiembrie 2003, termen la care nu a fost citată.

În practicaua sentinței s-a consemnat că

pârâta, prin consilierul juridic, a arătat că s-a depus întâmpinare și că la

primărie s-au mai depus două notificări pe numele M.Z., M.A. și B.C., precum și

certificate de moștenitori.

Recurenta mai arată că a atacat cu apel,

sentința și în motivarea cererii de apel a relevat faptul că nu i s-a comunicat

întâmpinarea, ceea ce constituie o încălcare a dreptului la apărare și lipsă de

rol activ a instanței.

Cu privire la decizia instanței de apel,

recurenta susține că în raport de pct. 22.1 lit. b) și 22.1 lit. h) din normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se poate dovedi calitatea

de persoană îndreptățită și cu acte de stare civilă care atestă rudenia cu

proprietarul inițial, completate cu declarația notarială dată de persoana

îndreptățită pe proprie răspundere, iar formularea notificării în condițiile și

în termenul legal are semnificația juridică a acceptării succesiunii

titularului inițial al dreptului de proprietate.

Recurenta solicită admiterea recursului,

modificarea deciziei atacate, schimbarea sentinței și admiterea contestației,

anularea dispoziției nr. 242/2003 și restituirea în natură a imobilului sau

acordarea echivalentului bănesc al acestuia la prețul pieței.

Recursul reclamantei este neîntemeiat.

În motivarea recursului sunt formulate

critici privind sentința civilă nr. 1180/2003 a Tribunalului Prahova. Ele se

impuneau a fi invocate în motivarea apelului, cum de altfel au și fost relevate

parțial, și instanța de apel, judecând apelul, a dat răspuns criticilor

enunțate.

Susținerea recurentei privind necitarea

ei la termenul din 28 noiembrie 2003, când cauza a fost soluționată în primă

instanță, este o afirmație eronată, contrazisă de procesul-verbal de

îndeplinire a procedurii de citare existent la fila 10 în dosarul primei

instanțe, citarea a fost efectuată cu respectarea prevederilor legale, ca și

întocmirea dovezii de îndeplinire a procedurii de citare.

Potrivit dispozițiilor înscrise în art.

115-120 C. proc. civ., instanța nu are obligația comunicării întâmpinării cu

reclamanta.

Notificările la care a făcut referire

reprezentanta pârâtei, consemnate în partea introductivă a sentinței, nu au

fost depuse în instanță, ci la primărie, într-un alt dosar privind același

imobil, iar numele de M. menționat ca autor al notificării trebuia să atragă

atenția recurentei, fiind numele soțului surorii decedate a recurentei,

proprietara inițială a imobilului din litigiu.

Instanța de apel a dat răspuns criticii

referitoare la neexercitarea rolului activ de către curtea de apel.

În ce privește actele juridice care

atestă calitatea de moștenitor, ele pot fi, potrivit pct. 2.1 lit. b) din

normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin

H.G. nr. 498/2003: certificatul de moștenitor, testamentul, actele de stare

civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de

proprietate.

Potrivit Legii nr. 35/1995, dovada

calității de moștenitoare se face cu certificatul de moștenitor sau de calitate

de moștenitor.

Coroborând reglementările legii

menționate cu cea înscrisă la pct. 2.1 lit. b) din norme, rezultă preeminența

puterii doveditoare a certificatului de moștenitor sau de calitate de

moștenitor față de celelalte mijloace de probe: testament, acte de stare

civilă, sau acea declarație notarială evocată de reclamantă, dar care nu se

regăsește în materie succesorală în Legea nr. 10/2001.

De aici, concluzia că în prezența unui

certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor nu pot fi acceptate

celelalte mijloace de probă pentru a ajunge la o constatare contrară

certificatului, în sensul anulării sau modificării lui. În situația dată,

actele de stare civilă nu sunt probe să ateste vocația utilă, concretă a

recurentei la moștenirea surorii sale, ci doar dovezi ale unei vocații

succesorale generale, potențiale la moștenirea ei..

În sprijinul celor enunțate este

dispoziția cuprinsă în art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995. Textul de lege

prevede că până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de

moștenitor, implicit și certificatul de calitate de moștenitor, face dovada

deplină în privința calității de moștenitor.

Textul de lege evocat adaugă precizarea

că cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea

certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia

și stabilirea drepturilor lor, conform legii.

Recurenta, aflând despre existența unui

certificat de moștenitor din partea introductivă a sentinței tribunalului,

putea obține informații de la primărie și să facă uz de prevederile art. 88 din

Legea nr. 36/1995, solicitând instanței, pe cale separată, anularea parțială a

certificatului și recunoașterea calității ei de moștenitoare, timp în care

judecarea prezentei cauze se putea suspenda.

În ce privește valoarea juridică a

formulării notificării sub aspectul acceptării succesiunii titularului inițial

al dreptului de proprietate, art. 4 din Legea nr. 10/2001 o recunoaște în alin.

(3), legiuitorul înțelegând să scutească persoana îndreptățită de respectarea

termenului și a formalităților de acceptare a moștenirii. Nu a înțeles însă să

o scutească de respectarea celorlalte dispoziții legale privind recunoașterea

calității de moștenitor, înscriind la pct. 4.4 din normele de aplicare

prevederea „în toate cazurile stabilirea calității de moștenitori (legal sau

testamentar) se face potrivit legii civile române”, iar art. 88 din Legea nr.

36/1995 consacră regula dovezii depline a certificatului de moștenitor în

privința calității de moștenitor, dovadă care poate fi înlăturată numai prin

anularea (totală sau parțială) a certificatului de moștenitor sau de calitate

de moștenitor printr-o hotărâre judecătorească, până la pronunțarea căreia, în

prezenta cauză, numai soțul surorii recurentei are calitatea de moștenitor

privind succesiunea proprietarei inițiale S.M.

Pentru aceste considerente recursul

reclamantei urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta M.L.V. împotriva deciziei nr. 389 din 17 februarie 2004 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 martie 2005.