ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4567/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Prahova, secția civilă, la 4 februarie 2003 reclamantul H.L.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta SC I. SA, anularea Deciziei emisă de pârâtă la 17

ianuarie 2003 și restituirea în natură a cotei de ½ din imobilul situat

în orașul Sinaia.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul deține

cota de ½ din imobilul în litigiu în calitate de moștenitor al foștilor

proprietari. Imobilul a fost preluat de stat fără titlu.

Într-un al doilea ciclu procesual, în fond după

casarea cu trimitere, prin sentința civilă nr. 433 din 25 aprilie 2006

Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a anulat

Dispoziția din 17 ianuarie 2003 emisă de SC I. SA și a constatat dreptul

reclamantului la despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 9596 din 7 octombrie 2003 se

atestă calitatea de moștenitor legal a reclamantului.

În conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți

comerciale privatizate persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în

condițiile legii speciale.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei

sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 335 din 26

octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a

arătat că pentru a da curs cererii reclamantului de restituire în natură a

imobilului din Sinaia, este necesară efectuarea unei expertize care să

identifice, să măsoare și să poziționeze pe schița de plan imobilul în litigiu.

Mandatarul apelantului a refuzat efectuarea expertizei.

Cum în cauză nu a fost efectuată o astfel de

expertiză, iar imobilul nu este identificat și poziționat pe schița de plan

apelul este nefondat pentru că nu se poate pune în executare o decizie de

restituire în natură.

Prin aceeași expertiză s-ar fi stabilit și valoarea

de înregistrare a imobilului în activul patrimonial al pârâtei la data de 14

februarie 2001, astfel încât să se determine, pentru restituirea în natură,

dacă cota minoritară deținută de stat sau altă instituție publică acoperă

valoarea imobilului notificat.

Împotriva acestei hotărâri apelantul reclamant a declarat

recurs critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., vizând în esență următoarele aspecte:

Aprecierea instanței de apel asupra necesității

efectuării expertizei este nelegală deoarece expertiza ar fi fost necesară numai

în cazul în care pârâta ar fi contestat faptul că nu există identitate sub

aspectul amplasării și delimitării topografice între imobilul ce face obiectul

litigiului și imobilul pe care îl deține pârâta. Or pârâta nu a contestat

niciodată acest fapt.

Coproprietarei imobilului i-a fost restituită în

natură cota de ½ din imobil în temeiul unei sentințe rămasă irevocabilă.

Dacă o instanță de judecată a reținut în mod irevocabil că o cotă ideală de

½ din imobil se află în posesia SC I. SA și a dispus restituirea în

natură către proprietarul de drept, nu există o altă concluzie logică decât că

și cealaltă cotă ideală de ½ din același imobil se află tot în posesia

SC I. SA, întrucât din actele depuse de pârâtă reiese că aceasta deține în

patrimoniul său întregul imobil.

În dovedirea recursului, în temeiul art. 305 C. proc.

civ., au fost depuse în copie certificat de urbanism, încheierea nr. 145 a

Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Sinaia, hotărâri

judecătorești, raport de expertiză.

Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea

recursului, instanța de apel considerând în mod temeinic că pentru restituirea

în natură era necesară efectuarea unei expertize.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii

formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate în

toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că recursul este întemeiat

pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 979 din 7 noiembrie 2005

Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis contestația formulată de L.L.G. și

S.A.P. și a obligat SC I. SA să le restituie în natură cota de ½ din

imobilul teren și construcții, vila Frasinul, situat în Sinaia. Soluția a rămas

irevocabilă prin decizia civilă nr. 8833 din 2 noiembrie 2006 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care a

respins recursul SC I. SA

Și considerentele acestor hotărâri au dobândit

autoritate de lucru judecat, nu numai dispozitivul lor, pentru că sunt conforme

cu dispozitivul pe care îl explică și îl lămuresc.

De vreme ce s-a stabilit că imobilul în litigiu este

deținut de SC I. SA, iar această parte a fost obligată la restituirea în

natură, către alte persoane, a unei cote ideale de ½ din imobil, aceeași

soluție trebuie dispusă și în privința celeilalte cote de ½, câtă vreme

s-a dovedit calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituire,

potrivit cerințelor Legii nr. 10/2001.

Drept urmare, nu era necesară efectuarea unei

expertize pentru a se dispune restituirea în natură a cotei ideale de ½,

câtă vreme pârâta nu a contestat amplasarea și delimitarea topografică a

imobilului, aspect reiterat și prin întâmpinarea depusă în etapa recursului.

Faptul că, eventual, ar putea să apară probleme la executare, nu este de natură

să justifice soluția de respingere a cererii.

Efectuarea expertizelor nu era necesară nici pentru

determinarea valorii de înregistrare a imobilului în activul patrimonial al

pârâtei. În considerentele deciziei nr. 8833/2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a reținut că la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 SC I. SA nu era privatizată integral,

astfel încât erau incidente prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr.

10/2001. Efectul pozitiv al autorității lucrului judecat al acestei decizii

poate fi folosit și de reclamant, astfel încât să obțină restituirea în natură

a ½ din imobilul în litigiu (teren și construcție).

Față de cele ce preced, Înalta Curte a considerat că

instanțele de fond au făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 21 din Legea

nr. 10/2001, astfel încât criticile formulate întrunesc cerințele art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul

va fi admis și hotărârea atacată va fi modificată în sensul că, în raport de

dispozițiile art. 296 C. proc. civ., va fi admis apelul declarat de reclamant.

Pe fond, sentința nr. 433/2006 a Tribunalului Prahova, secția civilă, va fi

schimbată în parte în sensul că pârâta va fi obligată să restituie

reclamantului în natură cota de ½ din imobilul situat în Sinaia, vila

Frasinul. Vor fi păstrate dispozițiile sentinței în partea privitoare la

admiterea acțiunii și anularea Dispoziției emisă de SC I. SA la 17 ianuarie

2003.

În raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

pârâta va fi obligată la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul H.L.M.

împotriva deciziei civile nr. 335 din 26 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești, secția civilă pe care o modifică și pe fond:

Admite apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței civile nr. 433 din 18 aprilie 2006 a Tribunalului Prahova, secția

civilă.

Schimbă în parte sentința în sensul că obligă pe

pârâtă să restituie reclamantului în natură cota de ½ din imobilul

situat în Sinaia, vila Frasinul.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.

Obligă pe pârâtă la 24.453, 76 lei cheltuieli de

judecată către reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2007.