ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3409/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată sub

nr. 1559 din 18 februarie 2005 la Tribunalul Prahova, contestatorul P.S. în

contradictoriu cu intimata Primăria orașului Sinaia, a solicitat instanței

anularea dispoziției nr. 10 din 11 ianuarie 2004 și obligarea acesteia la măsuri

reparatorii prin echivalent a bunurilor mobile preluate de stat prin procesul

verbal, la valoarea de piață cât și retrocedarea în natură a imobilului situat

în Sinaia, compus din etaj I, garaj la parter și terenul aferent.

În motivarea cererii, contestatorul

a arătat că este unicul moștenitor al defunctului I.V., fostă P., sora tatălui

său

P.G., iar

imobilul împreună cu bunurile mobile au fost rechiziționate, apoi preluate de

stat prin Decretul nr. 92/1950 poziția 3812 și proces verbal de inventariere.

A mai arătat că prin sentința civilă

nr. 1992 din 12 mai 1998 pronunțată de Judecătoria Câmpina, i-au fost

restituite parterul imobilului și terenul aferent.

Tribunalul Prahova, prin sentința

civilă nr. 946 din 31 octombrie 2005 a admis contestația, a fost anulată

dispoziția nr. 10 din 11 ianuarie 2004 emisă de Primarul orașului Sinaia,

intimata fiind obligată să acorde măsuri reparatorii contestatorului prin

echivalent sau compensare cu alte bunuri sau servicii, pentru bunurilor mobile

preluate de stat și să retrocedeze în natură contestatorului, imobilul situat

în Sinaia, județul Prahova, repectiv etajul I al imobilului și garajul de la

parter cu terenul aferent.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut, în esență, că imobilul în litigiu, a aparținut numitei

I.V., sora tatălui

contestatorului P.G., care a preluat imobilul în calitate de unic moștenitor al

acestuia, în baza certificatului de moștenitor nr. 95/1971 eliberat de

Notariatul de Stat al sectorului 8 București și de faptul că I.V. figurează

înscrisă la poziția nr. 167 din Decretul nr. 92/1950 cu întreg imobilul din

strada Furnica compus din trei etaje, 25 de camere, terenul aferent și

suprafața de 200 mp, garaj, cât și bunurile mobile situate în imobil.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel contestatorul P.S. și intimata Primăria orașului Sinaia.

Prin apelul său contestatorul a

solicitat schimbarea sentinței primei instanțe, susținând că expertul a

subevaluat bunurile mobile, aplicând o uzură cuprinsă între 50-80%, valoarea

acestora fiind de 310.080.000 lei.

Intimata Primăria orașului Sinaia, a

criticat sentința, întrucât în fundamentarea soluției instanța de fond, a dat

întâietate decretului de naționalizare, neținând cont de actele depuse de S.A.L.,

care a solicitat restituirea, aceluiași imobil, deținut de antecesoarea

acestuia, conform actului de proprietate autentificat sub nr. 1728/1946 de

Secția Notariat a Tribunalului Ilfov, imobil restituit prin dispoziția nr. 9

din 11 ianuarie 2005.

La data de 21 februarie 2006, D.M.,

în calitate de moștenitor a lui S.A.L., a formulat o cerere de intervenție, în

interesul apelantei Primăria orașului Sinaia.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 82 din 11 mai 2006, a admis apelul intimatei Primăria

orașului Sinaia, și cererea de intervenție, a schimbat în tot sentința apelată,

în sensul respingerii contestației formulate de P.S., respingându-se ca

nefondat și apelul acestuia din urmă.

Din considerentele deciziei

menționate, rezultă că instanța de apel, a reținut, că imobilul în litigiu

fiind restituit numitului S.A.L. prin dispoziția nr. 9 din 11 ianuarie 2005, în

baza unui act autentic, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 1728 din 15 ianuarie 1946, acesta a făcut dovada deplină asupra

proprietății imobilului în litigiu.

În ce privește apelul declarat de

contestatorul P.S., a reținut că, bunurile enumerate în procesul verbal de

inventariere, nu fac obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001, iar alte

bunuri precum cada, tabloul electric, devenind imobile prin încorporare au fost

restituite odată cu construcția.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs contestatorul P.S. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând în esență următoarele:

- în mod nelegal, instanța de apel,

a schimbat în tot sentința atacată cu toate că, prin apelul declarat intimata

Primăria orașului Sinaia, a solicitat schimbarea în parte a sentinței, numai în

ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea etajului 1 al imobilului

situat în Sinaia, achiesând la acordarea de măsuri reparatorii în cuantum de

86.093.000 lei vechi, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile;

- în mod nelegal instanța de apel,

nu a ținut cont de faptul că, la data exproprierii, prin Decretul nr. 92/1950,

autoarea sa I.V. era proprietara întregului imobil, așa cum rezultă din anexa

la decret, poziția 3812;

Dezvoltând acest motiv, recurentul a

arătat, că soții S. înainte de a părăsi România, și-au înstrăinat toate

bunurile imobile, iar autoarea sa I.V. înainte de 1950 a cumpărat de la soții

S., etajul I al imobilului în litigiu.

- instanța a admis în mod nelegal

cererea de intervenție accesorie a intervenientului D.M., acesta neavând

vocație succesorală, fiind menționat în mod fals în certificatul de moștenitor

nr. 5 din 13 februarie 2006, că sunt străini de moștenire, soția

supraviețuitoare a defunctului S.A.L. și fiicele acestuia;

- instanța de apel, a respins în mod

greșit capătul de cerere, prin care a solicitat obligarea intimatei la măsuri

reparatorii în cuantum de 310.080.000 lei vechi, pentru bunurile mobile

existente, în imobilul în litigiu, la data preluării abuzive a acestuia.

Recursul este nefondat.

Contrar susținerilor recurentului,

instanța de apel, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 22 din Legea

nr. 10/2001.

Dreptul de proprietate și calitatea

de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu acte juridice

translative, declarative, hotărâri judecătorești de partaj sau de constatare a

uzucapiunii imobiliare, etc.

În completarea probatoriului pot fi

folosite orice alte înscrisuri, dacă ele se întregesc cu înscrisurile originare

sau chiar le suplinesc.

În speță, etajul I al imobilului din

Sinaia, garajul de la parter și terenul aferent a fost proprietatea numiților

S.B. și H.S., conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1728

din 15 ianuarie 1946, la Secția de Notariat a Tribunalului Ilfov.

În ce privește puterea doveditoare,

art. 1174 alin. (1) C. civ., prevede că actul autentic „are tot efectul între

părți despre drepturile și obligațiile ce constată (...)”; de asemenea, „actul

autentic are deplină credință, în privința oricărei persoane .. până la

înscrierea în fals”.

Este adevărat că potrivit art. 22

1

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată, în absența unor probe contrare,

persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a

dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este

presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Neconcordanța dintre actul de

naționalizare în care apare numele lui I.V. ca proprietara întregului imobil,

nu este relevantă atât timp cât s-a făcut dovada că imobilul în litigiu a

aparținut antecesorilor lui D.M.

Pe de altă parte, recurentul nu a

făcut nici dovada că apartamentul situat la etajul I al imobilului din Sinaia,

ar fi fost înstrăinat de B. și H.S. către I.V., așa cum a susținut prin

acțiunea introductivă.

Nefondată este și critica

referitoare la bunurile preluate conform procesului verbal din 11 februarie

1948 „constând din mobilier, tablouri, perdele, cadă, tablou electric, etc.,

nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

cum corect a stabilit și instanța de apel.

Pentru considerentele menționate,

sunt nefondate și criticile vizând obligarea intimatei la măsuri reparatorii în

cuantum de310.080.000 lei vechi, pentru bunurile mobile existente în imobil la

data preluării acestuia.

Critica vizând lipsa vocației

succesorale a intervenientului D.M., faptul că acesta ar fi declarat în mod

fals că este singurul moștenitor a defunctului S.A.L., nu are nici o legătură

cu speța dedusă judecății.

În consecință, recursul fiind

nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de P.S.

împotriva deciziei civile nr. 82 din 11 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2007.