ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4792/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4792/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:

Prin

contestația înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 3128 din 4 aprilie 2006

P.P.R. cu nume anterior H., a solicitat instanței în contradictoriu cu

Municipiul Sinaia, prin primar, anularea dispoziției nr. 85 din 27 februarie

2006 a Primarului orașului Sinaia, și obligarea intimatului la restituirea în

natură a imobilului situat în Sinaia, județul Prahova.

În motivarea

contestației se arată că imobilul în litigiu a aparținut P.E.R., fostă L. fiind

preluat abuziv de stat. În baza testamentului autentificat în Cantonul Geneva

la 24 octombrie 1996, proprietara a instituit ca unica și universala sa

legatară pe U.M.A., revocând și anulând toate celelalte dispozițiuni

testamentare anterioare. După deschiderea succesiunii E.L., legatara U.M.A. a

înstrăinat în temeiul contractului din 2 august 2001 drepturile sale

succesorale dobândite în temeiul testamentului, contestatorului P.P.R. care

și-a valorificat dreptul de proprietate în privința imobilului din Sinaia, în

temeiul Legii nr. 10/2001, notificând Primăria Sinaia pentru restituirea

acestuia în natură.

Prin

dispoziția nr. 85/2006 a Primarului orașului Sinaia, notificatorului i-a fost

respinsă cererea pe considerentul că acesta nu și-a dovedit calitatea de

persoană îndreptățită așa cum ea este definită de art. 3 și art. 4 din Legea

nr. 10/2001, această calitate aparținând doamnei U.M.A., care însă nu a depus

în nume propriu, în termenul defipt de lege, cuvenita notificare.

Față de

întâmpinarea depusă la dosar, prin care orașul Sinaia a invocat excepția lipsei

sale de legitimare pasivă în condițiile în care dispoziția contestată a fost

emisă de primarul orașului Sinaia, în ședința din 18 aprilie 2006 la cererea

părților, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de intimați a

Primarului Sinaia și a Primăriei Sinaia, fiind scos din cauză orașul Sinaia.

La data de 13

iunie 2006, contestatorul și-a precizat acțiunea, solicitând în principal

anularea dispoziției și restituirea în natură a imobilului și numai în

subsidiar, în cazul în care restituirea în natură a imobilului nu este

posibilă, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

În urma

probatoriilor administrate în cauză, tribunalul Prahova prin sentința nr. 679

din 20 iunie 2006, a admis în parte contestația precizată, formulată de

contestatorul P.P.R. în contradictoriu cu Primăria orașului Sinaia și Primarul

orașului Sinaia și a anulat dispoziția nr. 85 din 27 februarie 2006 emisă de

intimați, constatând dreptul contestatorului de a beneficia de măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în calitate de succesor în drepturi

al defunctei P.E.R. (L.) și anume de legatar universal pentru imobilul situat

în Sinaia, Prahova.

Instanța a

dispus în consecință restituirea în natură către contestator a imobilului de la

adresa de mai sus, compus dintr-o construcție, parter cu mansardă și terenul

aferent acestei construcții, rămas liber, respingând ca nefondat capătul de

cerere privind acordarea de despăgubiri și plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite

cerințele art. 3, art. 4 și art. 22 din Legea nr. 10/2001, deoarece

contestatorul P.P.R. s-a substituit în drepturile succesorale ale vânzătoarei

U.M.A., în calitatea acesteia de legatar universal, acesta dobândind implicit

calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, care

îi conferă legitimarea de a solicita restituirea imobilelor preluate abuziv

atât succesorilor legali cât și acelora testamentari.

Instanța a

înlăturat apărarea intimaților, potrivit căreia petentul nu are calitatea de

persoană îndreptățită, atâta timp cât legatara universală U.M.A. nu a formulat

notificarea, cerere în baza căreia persoana dobândește calitatea conferită de

art. 3 și art. 4 din Lege. La înlăturarea acestei apărări instanța a argumentat

prin aceea că legitimarea de persoană îndreptățită nu este determinată de

însăși persoana care formulează notificarea ci de calitatea acesteia de

proprietar ori de moștenitor legal sau testamentar, condiție pe care contestatorul

o îndeplinea la 10 august 2001 când a formulat notificarea. Împrejurarea

potrivit căreia contestatorul nu a acceptat succesiunea defunctei E.R. nu

înseamnă că acesta nu are calitatea de persoană îndreptățită de vreme ce, arată

instanța, calitatea de moștenitor și aceea de persoană îndreptățită sunt

noțiuni care nu se pot confunda.

Prin decizia

nr. 246 din 17 mai 2007, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de

Primăria Sinaia și Primarul orașului Sinaia împotriva sentinței civile nr. 679

din 20 iunie 2006 a județului Prahova pe care a schimbat-o în totalitate, în

sensul respingerii contestației formulată de P.P.R. împotriva dispoziției nr.

85 din 27 februarie 2006 a Primarului orașului Sinaia.

Pentru a

decide astfel, instanța a reținut că imobilul din Sinaia, a fost cumpărat de

E.L. prin actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 7258 din 24 februarie 1937

iar în 1950 imobilul a fost preluat de stat prin naționalizare în temeiul

Decretului nr. 92/1950.

În cauză,

intimatul-contestator a dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare de

drepturi succesorale încheiat cu U.M.A., legatara universală a defunctei E.L.,

toate drepturile succesorale ale defunctei, privind bunurile acesteia, printre

care și imobilul în litigiu.

Intimatul-contestator

deși a dobândit totalitatea drepturilor succesorale privind bunurile defunctei

nu a putut dobândi și calitatea de moștenitor al acesteia, situație în care nu

se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite de a beneficia de

dispozițiunile Legii nr. 10/2001, motiv pentru care s-a concluzionat că acesta

are posibilitatea de a-și apăra drepturile dobândite pe calea dreptului comun.

Împotriva

deciziei nr. 246 din 17 mai 2007 a Curții de Apel Ploiești, a declarat recurs

contestatorul P.P.R. invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Se susține în

motivarea recursului că, cu probele administrate s-a dovedit dreptul de

proprietate al E.L. asupra imobilului în litigiu și preluarea abuzivă a

acestuia de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, fapt recunoscut și de

primăria intimată.

Dovada

calității contestatorului de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor

reparatorii s-a făcut cu actul de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1489

din 2 august 2001, în temeiul căruia a dobândit universalitatea drepturilor

succesorale deținute de M.A.U. de la E.L., în calitate de legatară universală a

acesteia.

Curtea de

Apel, arată recurentul, a interpretat restrictiv și rudimentar dispozițiunile

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece prin cesiunea drepturilor

succesorale i-au fost transmise contestatorului toate acțiunile cu caracter

patrimonial, inclusiv acelea necesare aducerii unor bunuri în emolumentul

moștenirii, în speță acțiunea în baza Legii nr. 10/2001.

Situația

creată de instanța de apel de a recunoaște dreptul de proprietate asupra

imobilului în favoarea a două persoane diferite, creează o situație

inadmisibilă din punct de vedere juridic.

Imobilul în

litigiu, preluat de stat fără titlu rămâne în temeiul art. 6 din Legea nr.

213/1998 și art. 7 din Legea nr. 10/2001 în proprietatea celui abuzat care

poate obține restituirea acestuia în temeiul legii speciale, respectiv Legea

nr. 10/2001. În același timp instanța recunoaște și cesionarului

universalității, care înglobează imobilul litigios calea procedurii de drept

comun pentru valorificarea dreptului său de proprietate în raport cu statul.

Având în

vedere cele mai sus menționate, contestatorul P.P.R. a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei și reiterarea soluției instanței de fond.

Recursul este

întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează. Situația de fapt este

clarificată și necontestată. Averea succesorală a defunctei E.L., în care s-a

inclus și imobilul în litigiu, preluat de stat abuziv, a revenit în temeiul

legatului universal, numitei M.A.U., care la rândul său prin actul autentic

1489/2005 a cesionat cu titlu oneros întreaga universalitate contestatorului

P.P.R.. În temeiul art. 4 și art. 22 din Legea nr. 10/2001 acesta a notificat

Primăriei Sinaia restituirea imobilului din Sinaia iar Primăria Sinaia prin

dispoziția nr. 85 din 27 februarie 2006 i-a respins cererea de restituire pe

considerentul că notificatorul nu și-a dovedit calitatea de persoană

îndreptățită așa cum este ea definită de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001

și că în baza actelor prezentate, persoana îndreptățită este U.M.A. care însă

nu a depus notificare în nume propriu în termenul defipt de lege.

Instanța de

apel a îmbrățișat interpretarea restrictivă a art. 4 din Legea nr. 10/2001

făcută de Primăria Sinaia atunci când a reținut că vânzarea (cesiunea)

universalității drepturilor succesorale nu presupune și transmiterea calității

de succesor.

Această

interpretare este greșită, deoarece chiar dacă prin vânzarea succesiunii nu se

transmite calitatea de moștenitor, care este personală și incesibilă, prin

această vânzare se transmite cumpărătorului universalitatea masei de bunuri ce

compun succesiunea sau cota parte din aceasta universalitate, cumpărătorul

luând locul vânzătorului și fiind pus în situația moștenitorului, atât în

privința drepturilor cât și a obligațiilor transmise de defunct.

Prin urmare,

el va putea recurge la orice măsură va crede de cuviință pentru realizarea

creanțelor succesorale, inclusiv valorificarea drepturilor întemeiate pe Legea

nr. 10/2001 de recuperare a imobilelor preluate abuziv aflate în patrimoniul

unităților sau entităților deținătoare.

Împrejurarea

potrivit căreia cumpărătorul drepturilor succesorale nu are calitatea de

moștenitor în accepțiunea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și a Normelor

metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, nu îl

exclude din sfera celor legitimați la acordarea măsurilor reparatorii, dacă

imobilul preluat abuziv de stat s-a aflat în patrimoniul fostului proprietar a

cărui succesiune s-a transmis.

Analiza și

calificarea calității de moștenitor lăsată de legiuitor la aprecierea unității

deținătoare sau a entității investită cu soluționarea notificării, deci și a

instanței, potrivit pct. 4.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, trebuie făcută nu numai sub aspectul aceleia conferită de legat sau de

raporturile de rudenie, dar și din punct de vedere patrimonial.

Legitimarea

moștenitorilor legali sau testamentari de „persoane îndreptățite” în sensul

art. 4 alin. (2) din lege se motivează prin aceea că succesiunea în oricare

formă, reprezintă singura modalitate de transmitere a universalității

patrimoniale, în cadrul căreia pot fi exercitate toate acțiunile cu caracter

patrimonial, inclusiv acelea necesare aducerii unor bunuri în emolumentul

moștenirii.

Întreaga

procedură a Legii nr. 10/2001 are un substrat patrimonial, fiind legată de

calitatea persoanei fizice de proprietar al imobilului la data preluării

abuzive [conform art. 3 alin. (1) lit. a) din lege]. Vocația valorificării

dreptului de persoană îndreptățită în accepțiunea art. 4 alin. (2) din lege, nu

trebuie redusă la calitatea de erede, ci trebuie corelată cu latura

patrimonială a transmisiunii succesorale.

Latura

patrimonială încorporează toate drepturile decurgând din calitatea de

moștenitor, inclusiv vocația valorificării drepturilor de persoană

îndreptățită. Această vocație, care nu are un caracter personal, legată de un

drept potestativ, care în virtutea legii este adusă la succesiune, este

încorporată universalității de bunuri cesionate.

Cumpărătorul

sau cesionarul drepturilor succesorale, care se substituie în drepturile

patrimoniale ale cedentului vânzător, este legitimat prin vocația de persoană

îndreptățită la valorificarea dreptului de proprietate pe calea procedurii

Legii nr. 10/2001.

Această

legitimare are un caracter complex, care decurge din calitatea transmițătorului

de moștenitor legal sau testamentar al persoanei îndreptățite și din

substituirea cumpărătorului în drepturile și obligațiile transmise de defunct.

Vânzarea

drepturilor succesorale nu face să treacă asupra cumpărătorului și calitatea de

erede, dar întrucât cesiunea drepturilor succesorale produce efecte între părți

de la data deschiderii succesiunii, vânzătorul este obligat să predea

cumpărătorului tot ce se găsea în succesiune (deci și vocația de a solicita

măsurile reparatorii, dacă acestea nu au fost valorificate de moștenitor și tot

ce a dobândit succesiunea ulterior) respectiv măsurile reparatorii dacă

moștenitorul și-a valorificat dreptul și le-a obținut, astfel că în mod cu

totul nejustificat în considerentele dispoziției contestate în speță, primăria

disociază dreptul contestatorului de notificare de acela al legatarei U.M.A.

Cesionarul

drepturilor succesorale nu poate fi supus unui tratament diferențiat, după cum

cesiunea acestor drepturi a intervenit înainte ca eredele să-și fi valorificat

definitiv dreptul la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr.

10/2001 în privința imobilelor preluate abuziv de stat sau după valorificarea

lor.

A nu

recunoaște cesionarului de drepturi succesorale legitimarea valorificării, în

temeiul Legii nr. 10/2001 a bunurilor preluate abuziv, echivalează cu limitarea

efectelor cesiunii și cu diminuarea nejustificată a universalității

succesorale. În contextul acestor argumente, se poate concluziona că în mod

greșit Curtea de Apel Ploiești, printr-o interpretare excesiv de restrictivă a

art. 4 din lege a refuzat contestatorului legitimarea de persoană îndreptățită

la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, respingând

pe fond contestația, prin admiterea apelului și schimbarea sentinței nr. 679

din 20 iunie 2006.

Întrucât

apelul declarat de Primăria Sinaia și Primarul orașului Sinaia a fost

soluționat pe excepția lipsei de legitimare a contestatorului de persoană

îndreptățită, fără a se fi cercetat pe fondul acestuia, în temeiul art. 313 C.

proc. civ., recursul declarat de contestatorul P.P.R. va fi admis iar decizia

nr. 246 din 17 mai 2007 a Curții de Apel Ploiești, va fi casată cu trimitere,

aceleiași instanțe pentru soluționarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de P.P.R. (cu

nume anterior H.P.P.) împotriva deciziei nr. 246 din 17 mai 2007 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia cu trimitere la Curtea de

Apel Ploiești pentru soluționarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iulie 2008.