ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4034/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4056 din 21

octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare formulată de M.C.V.

împotriva sentinței civile nr. 367 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03 februarie 2009 în Dosarul

nr. 20388.1/3/2007 în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 367 din 03 februarie

2007 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul M.C.V. în contradictoriu cu Consiliul

Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, apreciind că nu se poate reține

ca fiind un refuz nejustificat al pârâtului soluționarea cererii reclamantului,

înregistrată din 16 aprilie 2007, prin care acesta solicită să i se permită accesul

la propriul dosar, câtă vreme pe numele reclamantului nu a fost identificat nici

un dosar.

Prin decizia civilă

nr. 1590 din 19 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul

M.C.V. împotriva sentinței civile nr. 367/2007 .

Ulterior, împotriva sentinței

civile nr. 367 din 03 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, petentul a formulat contestație în anulare întemeiată pe

dispozițiile art. 317 C. proc. civ., prin care a solicitat administrarea probelor

solicitate și în fața instanțelor anterior amintite, susținând că în mod incorect

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității i-a comunicat că pe numele

său nu a fost identificat dosar de urmărit, aspect ce poate fi dovedit prin audierea

martorilor menționați în acțiune.

Raportând motivele invocate

de contestator, la prevederilor dispozițiile art. 317 C. proc. civ., instanța a

apreciat că administrarea unei probe calea extraordinară de atac, solicitată de

altfel și în fața instanței de fond și recurs, nu se circumscrie motivelor expres

și limitativ prevăzute de lege.

Împotriva hotărârii

nr. 4056/2010 M.C.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

recurentul arată că în mod greșit nu i-a fost încuviințată proba cu martori, invocând

prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin decizia recurată,

Curtea de Apel București a respins o contestație în anulare, ca inadmisibilă.

În conformitate cu dispozițiile

art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate

cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când

s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea

a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare

la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului

sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al

aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate,

în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța

le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost

respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin

această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele

de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării

de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației

în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective

deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de

normele menționate anterior.

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și

pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația

în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs

mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată

este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele

de modificare sau de casare.

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul

care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului

vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la

pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau

date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea

unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita

respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție,

noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu

vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici

modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care,

dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea

încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea

la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației,

există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele

de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând

la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală

a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se referă

expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse

în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că în mod corect Curtea de Apel Bucureștti a apreciat că solicitarea și

administrarea unei probe testimoniale în calea extraordinară de atac nu se circumscrie

motivelor expres și limitativ prevăzute de lege.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, curtea de apel pronunțând o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.C.V., împotriva

sentinței civile nr. 4056 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 septembrie

2011.