ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1590/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1590/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea
înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, sub nr. 15920/3/CA/2007, reclamantul M.C.V. a solicitat în
contradictoriu cu
pârâtul Consiliul
Național pentru Studierea Arhivelor Securității, anularea adresei nr. P
1554/5
din 16 aprilie 2007 emisă de pârât și obligarea acestuia să îi soluționeze
cererea din data de 12 august 2005.
În
motivarea acțiunii sale, reclamantul a susținut în esență, că a desfășurat mai
multe acțiuni și activități care au
condus, inevitabil, la întocmirea pe numele său a unui dosar de fostele organe
de securitate și că, prin refuzul pârâtului, exprimat prin adresa nr. P 1554/5
din 16 aprilie 2007, de a-i permite accesul la acest dosar, i-a fost vătămat
dreptul de a beneficia de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990.
Procedura derulată în
cauză
Prin
încheierea din data de 1 iunie 2007 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte
de muncă și asigurări
sociale, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia spre
soluționare Secției a IX-a de Contencios administrativ și fiscal, a aceleiași
instanțe, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 20388/3/2007.
Prin
sentința civilă nr. 790 din 23 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a
IX-a contencios administrativ și fiscal, constatând calitatea de autoritate
publică centrală a pârâtului, a admis excepția de necompetență materială
invocată din oficiu și în temeiul art. 10 alin.
(1)
din Legea nr.
554/2004, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția
de
contencios administrativ și fiscal.
Soluția primei
instanțe
Astfel învestită cu
soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, prin sentința
civilă nr. 367 din 3 februarie 2009, a respins
acțiunea reclamantului,
ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel,
Curtea de apel a reținut, în esență, faptul că prin adresa contestată, pârâtul C.N.S.A.S.
i-a comunicat reclamantului că, în urma verificărilor efectuate până acum în
evidențele provenite de la fostele organe de securitate, aflate în custodia
Serviciului de Informații Externe și Serviciul
Istoric al Armatei, precum și în cele preluate de
la SRI
, nu s-a
identificat niciun dosar întocmit de fosta Securitate pe numele său,
solicitarea
acestuia urmând a rămâne în atenția C.N.S.A.S., cu consecința
informării sale, daca vor fi identificate
documente noi, având în vedere că verificările vor
continua.
În
raport cu conținutul adresei nr. P 1554/05 din 16 aprilie 2007, Curtea a
apreciat că nu poate fi
reținut un refuz nejustificat al pârâtului de a soluționa
cererea reclamantului de a i se permite
accesul la propriul dosar, atâta vreme cât acesta nu a
identificat niciun dosar pe numele reclamantului iar susținerile acestuia că
deține informații că un asemenea dosar ar exista,
invocând și descriind în amănunt unele evenimente derulate în perioada
1980-1986, nu au fost
în niciun fel dovedite.
Recursul declarat de
M.C.V.
Împotriva sentinței
Curții de apel reclamantul M.C.V. a declarat recurs.
La fila 2 verso a
dosarului de recurs, recurentul a prezentat olograf, de o manieră succintă,
criticile formulate.
Recurentul a susținut
că refuzul pârâtul de a-i prezenta dosarul de urmărit este abuziv și că
instanța, în mod nelegal, nu i-a încuviințat toate probele solicitate.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Referitor la
legalitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție
Potrivit dispozițiilor art.
306 C. proc. civ., recurentul este obligat să-și motiveze calea de atac
exercitată, în termenul legal.
Verificând legalitatea sesizării
sale, Înalta Curte constată că, după cum s-a reținut anterior, în cauză s-a
făcut dovada motivării recursului, așa încât nu este cazul să se constate nulitatea
recursului.
Examinând sentința prin
prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, așa încât va fi menținută.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Instanța de fond a fost
învestită să cenzureze refuzul presupus nejustificat al Consiliului Național
pentru Studierea Arhivelor Securității de a-i permite recurentului-reclamant
accesul la propriul dosar.
Potrivit art. 2 alin. (1)
lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o
cerere se înțelege „exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței de a nu
rezolva cererea unei persoane”.
Ca atare, existența
refuzului nejustificat este indisolubil legată de excesul de putere al
autorității publice, exces definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004
drept „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin
încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea
drepturilor și libertăților cetățenilor”.
Din dosarul cauzei nu
rezultă elemente care să conducă la concluzia că intimatul-pârât și-ar fi
exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea atribuțiilor legale sau că ar fi
încălcat drepturile sau libertățile recurentului-pârât, astfel că nu se poate
reține existența unui abuz de putere.
Or, neexistând abuz de
putere, nu poate exista nici refuzul nejustificat al autorității de a soluționa
o cerere, astfel că sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât sub acest
aspect.
Analizând lucrările
dosarului se constată că, dimpotrivă, intimatul-pârât a acționat în limitele
competențelor legale, respectând obligațiile instituite în sarcina sa prin O.U.G.
nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.
Astfel, potrivit art. 1
alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, „orice cetățean român sau cetățean străin
care după anul 1945 a avut cetățenie română, precum și orice cetățean al unei
țări membre a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru
al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de
Securitate, precum și la alte documente și informații care privesc propria
persoană”.
Potrivit alin. (3) al
aceluiași articol, persoana îndreptățită poate solicita Consiliului Național
pentru Studierea Arhivelor Securității exercitarea dreptului de acces la
propriul dosar.
Alineatele (4) și (5)
instituie obligația Consiliului de a înștiința petentul cu privire la
demersurile efectuate pentru asigurarea exercitării dreptului de acces la
dosar, în răspunsul comunicat petentului urmând să se precizeze dacă în
evidențele informatizate ale Consiliului, precum și în cele ale celorlalte
instituții deținătoare ale arhivelor Securității, se regăsesc mențiuni
referitoare la existența/inexistența unor documente întocmite de structurile
aparatului represiv comunist, care se referă la persoana sa.
Urmare cererii
formulate de recurentul-reclamant la data de 12 august 2005 pentru asigurarea
accesului la propriul dosar, intimatul-pârât a efectuat verificările necesare
în arhiva proprie și a solicitat totodată informațiile și documentele relevante
deținătorilor de arhivă, comunicând recurentului-intimat, în termenul legal,
despre demersurile întreprinse.
În pofida verificărilor
efectuate, intimatul-pârât nu a identificat un dosar de urmărire deschis de fosta
Securitate pe numele recurentului-reclamant și i-a comunicat solicitantului
rezultatul verificărilor prin adresa nr. 554/05 din data de 16 aprilie 2007.
O.U.G. nr. 24/2008 a
instituit instrumentele juridice și practice pentru ca persoanele îndreptățite
să își poată exercita dreptul de acces la propriul dosar, însă, în mod evident,
exercitarea acestui drept este condiționată de existența fizică a dosarului sau
a altor documente privitoare la persoana solicitantă și de deținerea acestor
înscrisuri de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Cum
recurentul-reclamant nu a furnizat nicio dovadă că intimatul-pârât se află în
posesia unui dosar de urmărire deschis pe numele acestuia de fosta Securitate,
criticile sale în sensul existenței unui abuz de putere nu au suport probator.
Recurentul-reclamant a
criticat hotărârea recurată și prin prisma faptului că instanța de fond i-a
respins toate probele solicitate.
Analizând dosarul de
fond, se constată că prin Încheierea pronunțată în ședința publică din data 15
septembrie 2008 instanța i-a admis recurentului-reclamant cererea de
administrare a probei cu înscrisuri, respingând ca nepertinente proba
testimonială și cererea de emitere a unor adrese către Judecătoria Sectorului 4
București pentru comunicarea unei copii după Dosarul nr. 6903/1991, către „unitatea
militară din Brașov pentru comunicarea microfilmului” dosarului său de
urmărire, către arhiva „fostei miliții a Județului Prahova”, precum și către
arhiva fostului PCR pentru a comunica faptul că recurentul-reclamant nu a fost
membru de partid.
Față de obiectul
cauzei, sunt pertinente numai acele probe care tind să dovedească că
intimatul-pârât s-ar afla în posesia unui dosar de urmărire deschis de
Securitate pe numele recurentului-reclamant.
Or,
recurentul-reclamant a solicitat administrarea probei testimoniale și emiterea
unor adrese către instituțiile publice indicate pentru a dovedi că a fost
persecutat de autoritățile comuniste, iar o astfel de teză probatorie nu se
circumscrie finalității reglementării instituite prin O.U.G. nr. 24/2008.
Probele solicitate de
recurentul-reclamant ar fi fost utile într-o altă procedură judiciară, având ca
obiect nu asigurarea accesului la propriul dosar, ci constatarea calității de
persoană persecutată din motive politice de dictatura instaurată cu începere de
la 6 martie 1945, de persoană deportată în străinătate ori constituită în
prizonier. Însă, temeiul legal al unei astfel de proceduri nu este O.U.G. nr. 24/2008,
ci Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor
persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6
martie 1945, persoanelor deportate în străinătate ori constituite în
prizonieri.
Temeiul legal al
soluției adoptate
Pentru toate
considerentele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 312
alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
se va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.C.V. împotriva sentinței
civile nr. 367 din 3 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 martie
2010.