ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4562/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 21 noiembrie

2007, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.F.P., obligarea pârâtei

să-i răspunde la cererea înregistrată din 24 martie 2006.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a arătat că a depus memoriul cu numărul menționat, la care autoritatea

pârâtă nu i-a răspuns

Tribunalul București, secția

a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 7715 din 12 decembrie 2006, a admis excepția

necompetenței materiale invocată de pârâtă și a declinat competența materială

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Judecând pricina în primă

instanță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 950 din 3 aprilie 2007, a admis acțiunea și

a obligat pârâta să soluționeze cererea reclamantei.

Instanța a reținut că

soluția se impune, întrucât, în memoriul său, reclamanta sesiza săvârșirea unor

nelegalități la inspectoratul teritorial de muncă și, deși autoritatea - pârâtă

i-a comunicat că s-a decis efectuarea unui control în vederea lămuririi

aspectelor sesizate, nu i-a transmis petentei și rezultatele controlului, pe

care era îndreptățită să le primească.

Împotriva sus menționatei sentințe,

a declarat recurs,în termen legal, pârâta A.N.F.P.

Recurenta a susținut că

instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, hotărârea

pronunțată fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.

A arătat că, prima instanță

nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei procedurii prealabile prevăzute de art.

7 din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind o condiție de exercitare a dreptului la

acțiune.

Pe fondul cauzei, recurenta a

menționat, în esență, că a comunicat intimatei - reclamante răspunsul la

petiția acesteia, cu adresa din 31 martie 2006, anexată la dosar, precum și

raportul de control din 15 ianuarie 2007, prin adresa din 19 ianuarie 2007, de asemenea,

depusă la dosar.

Analizând  sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică.

În fapt, prin petiția

înregistrată din 24 martie 2006 la A.N.F.P., intimata - reclamantă a semnalat o

serie de abateri în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, referitoare la

respectarea legislației privind funcția publică și funcționarii publici,

respectiv în ceea ce privește comunicarea/ actualizarea obiectivelor individuale

pentru anii 2005, 2006 întocmirea, actualizarea, aprobarea fișelor de post,

completarea rapoartelor de evaluare a performanțelor profesionale individuale

pentru perioada 2004-2005, drepturile legale cuvenite funcționarilor publici,

precum și aplicarea măsurilor privind respectarea egalității de șanse și

tratament în domeniul relațiilor de serviciu, numirea/ reîncadrarea funcționarilor

publici.

Urmare celor sesizate de

intimata - reclamantă, recurenta-pârâtă, în temeiul art. 20 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, prin Ordinul Președintelui A.N.F.P. a dispus

efectuarea unui control la Inspectoratul Teritorial de Muncă București.

Faptul că, prin adresa din

24 martie 2006, depusă la dosarul de fond, recurenta - pârâtă a comunicat

intimatei - reclamante că urmează să efectueze un control inopinat la sediul

Inspectoratului Teritorial de Muncă București, nu echivalează, așa după cum

corect a reținut și instanța de fond, cu un răspuns la memoriul acesteia,

autoritatea având obligația să comunice petentei și rezultatele controlului,

având în vedere că ele reprezentau modul de soluționare a petiției.

Nici prin actul nou depus în

recurs, recurenta nu face dovada comunicării efective a rezultatelor

controlului, având în vedere că, deși prin adresa din 19 ianuarie 2007 (fila 52

dosar recurs), se susține că i se transmite intimatei raportul de control din

15 ianuarie 2007, ceea ce i s-a comunicat în realitate acesteia a fost procesul

- verbal de control inopinat, care așa după cum rezultă din chiar penultimul său

alineat, constituie un act anterior raportului de control.

Nici în cea ce privește excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile, susținerile recurentei nu sunt întemeiate.

În conformitate cu

prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, plângerea

prealabilă este plângerea prin care se solicită autorității publice emitente sau

celei ierarhic superioare, după caz, ”reexaminarea unui act administrativ cu caracter

individual sau normativ, în sensul revocării acestuia”.

Având în vedere că obiectul

acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, în cauză

nu se impunea formularea plângerii prealabile, care vizează anularea unui act

administrativ.

Ținând cont de faptul că, în

raport cu toate cele expuse, hotărârea primei instanțe este legală și

temeinică, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta A.N.F.P. împotriva sentinței civile nr. 950 din 3 aprilie 2007 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 noiembrie 2007.