ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1257/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 noiembrie 2006, reclamanta R.M. a solicitat să fie obligată pârâta Inspecția Muncii să-i răspundă la cererea înregistrată din 28 februarie 2006, precizând că până la data prezentei acțiuni nu a primit răspuns. Tribunalul București, secția a VIII-a litigii de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 670 din 26 ianuarie 2007, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 3 alin. (1) C. proc. civ. Astfel învestită, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1310 din 21 mai 2007, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, Instanța a reținut că reclamanta a adresat pârâtei două cereri la care aceasta a comunicat un răspuns prin adresa din 31 martie 2006, în completarea căruia urma să fie organizată o întâlnire cu participarea unor reprezentanți ai Inspecției Muncii și a reclamantei pentru clarificarea definitivă a tuturor problemelor. Astfel, Instanța a reținut că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004 sub aspectul nesoluționării în termen legal a unei cereri. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta R.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că la pronunțarea sentinței Instanța de Fond a ignorat declarația sa în sensul că întâlnirea ce urma să fie organizată nu a mai avut loc, iar răspunsul dat prin adresa din 31 martie 2006, prin conținutul său echivalează de fapt cu o lipsă a răspunsului pentru că nu s-a referit la aspectele concrete cu care a fost sesizată autoritatea.

Intimata Inspecția Muncii din cadrul M.M.F.E.Ș. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, înalta Curte îl va respinge, conform considerentelor ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa Instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i s-a cauzat.

În speță, cele două cereri formulate de recurenta - reclamantă, înregistrate la intimata Inspecția Muncii din 28 februarie 2006 și din 28 februarie 2006, au fost conexate și i s-a transmis petiționarei un singur răspuns în data de 31 martie 2006, în sensul că problemele cuprinse în cele două petiții se referă la aspecte curente ale activității I.T.M. și ele pot fi soluționate în relațiile normale de serviciu dintre recurenta - reclamantă și conducerea inspectoratului. În cuprinsul adresei s-a făcut și menținea că în perioada imediat următoare se va organiza o întâlnire cu conducerea inspectoratului la care urma să fie invitată și petiționara, cu participarea și a unor reprezentanți ai Inspecției Muncii, pentru clarificarea definitivă a tuturor problemelor puse în discuție.

Acest fapt, a fost constatat și de către Instanța de Fond care în mod corect a reținut astfel că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ sub aspectul nesoluționării în termen legal a unei cereri. În practica Instanțelor s-a statuat asupra faptului că soluționarea unei cereri în defavoarea petiționarului sau contrar așteptărilor sale nu reprezintă, automat, un refuz nejustificat, acest caracter reieșind numai prin raportare la prevederile legale cu care refuzul ar intra în contradicție. Recurenta pretinde că este vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim pentru că nu a avut loc întâlnirea la care se face referire în adresa intimatei - pârâte, or această pretenție este neîntemeiată pentru că prin cele două cereri ea nu a cerut organizarea unei întâlniri.

Această inițiativă a organizării unei întâlniri a avut-o intimata - pârâtă și în acest sens s-a întocmit și răspunsul către recurenta - reclamantă, știut fiind că stabilirea conținutului răspunsului constituie o prerogativă a autorității publice care se exercită însă cu respectarea dispozițiilor legale. În plus, problemele la care se referea recurenta - reclamantă în cele două cereri erau legate de aspectele curente ale activității inspectoratului și ele au primit o rezolvare în paralel cu desfășurarea relațiilor normale de serviciu. Așa fiind, se constată că Instanța de Fond a interpretat în mod corect dispozițiile legale aplicabile în cauză și a pronunțat o sentință legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 312 C. proc.

civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta R.M. împotriva sentinței nr. 1310 din 21 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2008.