ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1289/2007

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1515 din 4 decembrie 2006, Curtea de

Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a

constatat perimat recursul

declarat de pârâta SC R. SA

(societate în faliment), împotriva sentinței civile nr. 1406

din 29

martie

2004 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de

muncă, asigurări sociale,

de contencios administrativ și fiscal, în

contradictoriu cu intimații D.A.,

C.L., R.

G. și Curtea de Conturi

a României.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut

că din verificarea actelor dosarului, rezultă că

ultimul act de

procedură a fost îndeplinit

la data de 12 septembrie 2005, de când cauza a

fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, iar de la această

dată, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților.

A

concluzionat Curtea de Apel București, că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art.

248 C. proc. civ. și a

constatat,

din oficiu, perimarea recursului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, pârâta

SC R.

SA, reprezentată de lichidator judiciar SC

P.C. SRL, susținând în esență

că, în mod nelegal s-a constatat perimat

recursul

declarat împotriva sentinței nr. 1406 din 29 martie 2004 a

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă,

asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, având în

vedere

că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile

art. 248 C. proc. civ., cauza fiind suspendată de

drept, în baza Legii nr. 64/1995,

și nu din culpa părților, pentru lipsa

nejustificată, cum greșit a

reținut instanța.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, intimata R.G. a

invocat excepția

inadmisibilității recursului formulat, cu motivarea

că decizia prin care s-a

constat perimarea, fiind pronunțată de o

instanță de recurs, are caracter irevocabil și,

prin urmare, nu mai

poate fi

supusă căii de atac a recursului.

Recursul

este fondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului, prin raportare la

dispozițiile aplicabile

în materie, Înalta Curte constată că recursul

ester admisibil și fondat,

pentru următoarele considerente:

1.

Privitor la excepția

inadmisibilității recursului invocată de

intimata R.G., aceasta este neîntemeiată, față de dispozițiile art. 253 alin.

(2) C. proc. civ., care prevăd că: „hotărârea care constată perimarea, este

supusă

recursului în termen de 5 zile de la

pronunțare”, coroborate cu cele

ale art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,

prin care se

stabilește că „orice cerere de

chemare în judecată, contestație, apel

recurs,

revizuire și orice altă formă de reformare sau de revocare,

se perimă de drept.” Cum prin aceste norme

juridice, legiuitorul

nu distinge

între instanțele care pronunță perimarea și nici între

etapele procesuale în care se pronunță hotărârea

(fond, apel, recurs

sau căi

extraordinare de atac), rezultă că întotdeauna hotărârea care

constată

perimarea, poate fi atacată cu recurs. Logica acestei

interpretări, constă și în aceea că prin hotărârea de constatare a perimării,

chiar pronunțată în recurs, nu se analizează legalitatea sentinței atacate, cu

consecința soluționării irevocabile a fondului cauzei, neavând nici forța

juridică a autorității de lucru judecat și prin urmare, nici caracter

irevocabil, astfel cum aceasta este definit prin dispozițiile art. 377 alin. (2)

pct. 4 C. proc.

civ.

Pentru

aceste motive excepția inadmisibilității recursului

formulat este neîntemeiată și Înalta

Curte o respinge ca atare.

2.

În ceea ce

privește soluția de constatare a perimării, se constată din verificarea

lucrărilor dosarului că este greșită. Astfel,

prin încheierea din 26

septembrie 2005, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a suspendat

judecarea cauzei în baza

dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 64/1995,

constatând că prin actele

de depuse la dosar, recurenta a făcut

dovada

deschiderii procedurii falimentului asupra societății.

La termenul din 26

septembrie 2005, astfel cum este

consemnat

în încheierea de ședință, s-a prezentat intimata R.

G., astfel încât nu se putea suspenda judecarea

cauzei, pentru

lipsa nejustificată a

părților, cum eronat a reținut Curtea de Apel

București, prin hotărârea de constatare a perimării.

Prin

urmare, suspendarea care a operat în cauză, a fost una de

drept, în conformitate cu art. 243

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

, care dăinuie cât timp există motivul pentru care s-

a dispus această măsură, în tot acest timp,

cursul perimării fiind

suspendat în

conformitate cu dispozițiile art. 250 alin. (1) C. proc. civ.

Cum, în aceste

condiții, nu rezultă culpa părții

în rămânerea în nelucrare a pricinii mai mult de 1 an,

procedura

falimentului nefiind

încheiată încă, nu se poate constata îndeplinirea cerințelor art. 248 alin. (1)

C. proc. civ.

, necesare pentru constatarea

perimării recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul

este fondat, sentința

atacată fiind pronunțată cu aplicarea greșită a

dispozițiilor legale aplicabile

speței, urmând a admite recursul, a

casa decizia atacată și a respinge sesizarea

privind perimarea

recursului declarat împotriva sentinței nr. 1406/2004 a Tribunalului

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de SC R. SA București,

reprezentat de lichidator judiciar SC P.C.

SRL, împotriva deciziei civile nr.

1515 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia atacată și

respinge sesizarea privind

perimarea

recursului declarat de SC R. SA București,

împotriva sentinței civile nr.

1406 din 29 martie 2004 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă,

asigurări sociale, de contencios

administrativ și fiscal.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2007.