ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1289/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1515 din 4 decembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat perimat recursul declarat de pârâta SC R. SA (societate în faliment), împotriva sentinței civile nr. 1406 din 29 martie 2004 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații D.A., C.L., R. G. și Curtea de Conturi a României. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că din verificarea actelor dosarului, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12 septembrie 2005, de când cauza a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, iar de la această dată, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților.

A concluzionat Curtea de Apel București, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 248 C. proc. civ. și a constatat, din oficiu, perimarea recursului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta SC R. SA, reprezentată de lichidator judiciar SC P.C. SRL, susținând în esență că, în mod nelegal s-a constatat perimat recursul declarat împotriva sentinței nr. 1406 din 29 martie 2004 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., cauza fiind suspendată de drept, în baza Legii nr. 64/1995, și nu din culpa părților, pentru lipsa nejustificată, cum greșit a reținut instanța.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata R.G. a invocat excepția inadmisibilității recursului formulat, cu motivarea că decizia prin care s-a constat perimarea, fiind pronunțată de o instanță de recurs, are caracter irevocabil și, prin urmare, nu mai poate fi supusă căii de atac a recursului. Recursul este fondat. Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile aplicabile în materie, Înalta Curte constată că recursul ester admisibil și fondat, pentru următoarele considerente: 1. Privitor la excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata R.G., aceasta este neîntemeiată, față de dispozițiile art. 253 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că: „hotărârea care constată perimarea, este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare”, coroborate cu cele ale art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., prin care se stabilește că „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel recurs, revizuire și orice altă formă de reformare sau de revocare, se perimă de drept.” Cum prin aceste norme juridice, legiuitorul nu distinge între instanțele care pronunță perimarea și nici între etapele procesuale în care se pronunță hotărârea (fond, apel, recurs sau căi extraordinare de atac), rezultă că întotdeauna hotărârea care constată perimarea, poate fi atacată cu recurs. Logica acestei interpretări, constă și în aceea că prin hotărârea de constatare a perimării, chiar pronunțată în recurs, nu se analizează legalitatea sentinței atacate, cu consecința soluționării irevocabile a fondului cauzei, neavând nici forța juridică a autorității de lucru judecat și prin urmare, nici caracter irevocabil, astfel cum aceasta este definit prin dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ. Pentru aceste motive excepția inadmisibilității recursului formulat este neîntemeiată și Înalta Curte o respinge ca atare. 2. În ceea ce privește soluția de constatare a perimării, se constată din verificarea lucrărilor dosarului că este greșită. Astfel, prin încheierea din 26 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecarea cauzei în baza dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 64/1995, constatând că prin actele de depuse la dosar, recurenta a făcut dovada deschiderii procedurii falimentului asupra societății. La termenul din 26 septembrie 2005, astfel cum este consemnat în încheierea de ședință, s-a prezentat intimata R. G., astfel încât nu se putea suspenda judecarea cauzei, pentru lipsa nejustificată a părților, cum eronat a reținut Curtea de Apel București, prin hotărârea de constatare a perimării.

Prin urmare, suspendarea care a operat în cauză, a fost una de drept, în conformitate cu art. 243 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. , care dăinuie cât timp există motivul pentru care s- a dispus această măsură, în tot acest timp, cursul perimării fiind suspendat în conformitate cu dispozițiile art. 250 alin. (1) C. proc. civ. Cum, în aceste condiții, nu rezultă culpa părții în rămânerea în nelucrare a pricinii mai mult de 1 an, procedura falimentului nefiind încheiată încă, nu se poate constata îndeplinirea cerințelor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. , necesare pentru constatarea perimării recursului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, sentința atacată fiind pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile speței, urmând a admite recursul, a casa decizia atacată și a respinge sesizarea privind perimarea recursului declarat împotriva sentinței nr. 1406/2004 a Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC R. SA București, reprezentat de lichidator judiciar SC P.C. SRL, împotriva deciziei civile nr. 1515 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia atacată și respinge sesizarea privind perimarea recursului declarat de SC R. SA București, împotriva sentinței civile nr. 1406 din 29 martie 2004 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2007.