Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.04.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2268/2009

HOTĂRÂRE
15.04.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2268/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 9 octombrie 2008, reclamantul G.I. a chemat în judecată A.N.R.P., solicitând obligarea pârâtei la reevaluarea despăgubirilor stabilite inițial la 129.304,37 lei prin titlul de plată, decizia nr. 1289 din 12 decembrie 2007, pentru imobilul compus din clădire și teren în suprafață de 418 mp, imposibil de restituit, situat în Craiova. Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 346 din 4 decembrie 2008 prin care a respins acțiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că reclamantul s-a adresat direct instanței, fără a solicita în prealabil autorității emitente revocarea actului administrativ apreciat ca vătămător.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul G.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra fondului pricinii și a ignorat faptul că însăși autoritatea pârâtă a indicat în decizia contestată posibilitatea atacării acesteia la instanța de contencios administrativ. Reclamantul a precizat ulterior că la data de 3 iunie 2009 s-a adresat pârâtei pentru revocarea actului administrativ, îndeplinind astfel cerința procedurii prealabile. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării acestuia, revocarea, în tot sau în parte, a actului. Instanța de fond a admis în mod justificat excepția invocată de pârâtă, neexistând la dosarul curții de apel nici un act doveditor al efectuării de către reclamant a procedurii administrative prealabile la autoritatea publică emitentă, astfel cum impun dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit această obligație anterior sesizării instanței, exercitarea plângerii administrative abia după pronunțarea sentinței apare ca lipsită de relevanță, neputând justifica măsura de desființare a hotărârii pronunțate ca efect al admiterii excepției de inadmisibilitate a acțiunii. Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

MOTIVE

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva sentinței nr. 346 din 4 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-05-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2895/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 16 septembrie 2008, reclamantul V.I. a solicitat anularea deciziei nr. 1944 din 13 decembrie 2007 emisă de pârâta Comisia Ce
ÎCCJ 2009-04-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2267/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 august 2008, reclamantul G.N.V. a solicitat anularea deciziei nr. 2115 din 28 mai 2008 emisă de pârâta C.C.S.D., motivând
ÎCCJ 2011-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 479/2011
ției nr. 63288/2006 a fost transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind analizat și în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, prilej cu care au fost constatate aspectele
ÎCCJ 2010-12-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5401/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova
ÎCCJ 2013-02-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 730/2013
Internaționale de Evaluare în materie. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 660 din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, a admis acțiunea formulată de reclamanții V.M. și V.A. și a obligat pârâta C.C.S.D. să emită decizia rep
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă