ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 730/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, reclamanții V.M. și V.A., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.,

au solicitat obligarea pârâtei la

emiterea

titlului de despăgubire pentru imobilul

imposibil de restituit în natură-teren în suprafață de 1108 mp situat în

Craiova, jud. Dolj.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că prin Sentința civila nr. 6366/2009

pronunțata de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 4995/215/2009, irevocabila

prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 2172/2009 a Tribunalului Dolj, au

fost obligate Comisia Locala de aplicare a Legii nr. 247/2005 și Comisia

Județeană de Aplicare a Legii nr. 247/2005 Dolj la întocmirea dosarului privind

acordarea despăgubirilor bănești pentru suprafața de 1108 mp neretrocedata în

natura, respectiv la înaintarea dosarului A.N.R.P. în vederea acordării de

despăgubiri bănești, Dosarul fiind înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 22696/ FFCC.

Prin întâmpinare,

pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, menționând că

dosarul reclamanților a fost transmis unei societăți de evaluare desemnată

în mod aleatoriu în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar raportul a

fost transmis instituției pârâte, fiind înregistrat la 30 august 2011, urmând

ca acesta să fie verificat sub aspectul conformității cu Standardele

Internaționale de Evaluare în materie.

de apel

Prin Sentința nr. 660

din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, a admis acțiunea formulată de

reclamanții V.M. și V.A. și a obligat pârâta C.C.S.D. să emită

decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de

restituit în natură-teren în suprafață de 1108 mp situat în Craiova, jud. Dolj.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, Dosarul de acordare a

despăgubirilor în favoarea reclamanților a fost înregistrat sub nr. 22696/ FFCC

din 23 noiembrie 2010, acesta fiind analizat din punct de vedere al legalității

respingerii cererii de restituire în natură a terenului revendicat, dosarul

fiind transmis în vederea întocmirii raportului de evaluare.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că față de data formulării cererii

de acordare a măsurilor reparatorii – 25 august 2005, este excesivă durata

procedurii administrative in discuție, ceea ce este de natură a încălca în mod

evident principiul procesului rezonabil.

Prin urmare,

judecătorul fondului a constatat că este nefondată apărarea pârâtei C.C.S.D.,

în sensul că acțiunea ar fi neîntemeiată, deoarece de la data primirii

dosarului privind cererea reclamanților și până la momentul pronunțării

prezentei sentințe a curs o perioadă de timp insuficientă pentru realizarea

întregii proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247.2005.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D.,

în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În

motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de

fond a apreciat în mod greșit că în speță ar fi vorba de un refuz nejustificat al

instituției de a soluționa cererea reclamanților, dispunând

obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire,

fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind

soluționarea dosarului de

despăgubire, cu ignorarea etapelor

administrative.

De

asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012

în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o

perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de

6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

fapt și de drept relevante

Intimații–reclamanți

au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul

autorității publice pârâte de a emite decizia reprezentând titlul la

despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură-teren în suprafață

de 1108 mp situat în Craiova, jud. Dolj.

Înalta

Curte constată că în mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V –

Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să procedeze la

efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului și să emită o decizie

reprezentând titlul de despăgubire.

Soluția

instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un

interval de timp foarte mare, în raport cu data formularii cererii de acordare

a măsurilor reparatorii – 25 august 2005, este evidentă depășirea termenului

rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi

revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului

operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Astfel, perioada mare

de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă

îndreptățește pe intimați să invoce încălcarea principiului soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția

europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea

nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude

incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din

Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare

a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul

la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui

proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii

administrative.

În aceste condiții,

verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul

pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind

nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea

în contradictoriu cu această pârâtă.

Înalta Curte constată

că nesoluționarea cererii formulate de reclamanți, indiferent de motivația

autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestora în dreptul

consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor

din legislația trecută.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în

considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum

și miza litigiului pentru persoana interesată.

În opinia Înaltei

Curți, nu poate fi primită apărarea formulată de recurent în sensul că există o

cauză exoneratoare de răspundere, având în vedere schimbările apărute în

componența sa, nemaifiind posibilă întrunirea ședinței Comisiei

Centrale, pentru a se putea dispune aprobarea rapoartelor de evaluare și

emiterea deciziilor reprezentând titlul de despăgubire în favoarea persoanelor

îndreptățite, astfel încât nu a putut trimite dosarul în etapa următoare

prevăzută de lege.

Înalta Curte reține

că apărarea recurentei nu are temei legal, căci orice amânare în soluționarea

cererii reclamanților ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în

vedere de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

De asemenea, contrar

celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de

fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci

a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data

înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale

în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a

fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în

actul normativ susmenționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei

evaluării.

Înalta

Curte nu poate reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6

luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de

față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de

despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu

respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză.

În

temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada

prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de

despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie

reluată procedura de emitere a titlului.

adoptată în recurs

Pe cale

de consecință, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 660 din 12 decembrie

2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.