ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 730/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanții V.M. și V.A., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., au solicitat obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură-teren în suprafață de 1108 mp situat în Craiova, jud. Dolj. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Sentința civila nr. 6366/2009 pronunțata de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 4995/215/2009, irevocabila prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 2172/2009 a Tribunalului Dolj, au fost obligate Comisia Locala de aplicare a Legii nr. 247/2005 și Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 247/2005 Dolj la întocmirea dosarului privind acordarea despăgubirilor bănești pentru suprafața de 1108 mp neretrocedata în natura, respectiv la înaintarea dosarului A.N.R.P.

în vederea acordării de despăgubiri bănești, Dosarul fiind înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 22696/ FFCC. Prin întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, menționând că dosarul reclamanților a fost transmis unei societăți de evaluare desemnată în mod aleatoriu în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar raportul a fost transmis instituției pârâte, fiind înregistrat la 30 august 2011, urmând ca acesta să fie verificat sub aspectul conformității cu Standardele Internaționale de Evaluare în materie. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 660 din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, a admis acțiunea formulată de reclamanții V.M. și V.A. și a obligat pârâta C.C.S.D.

să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură-teren în suprafață de 1108 mp situat în Craiova, jud. Dolj. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, Dosarul de acordare a despăgubirilor în favoarea reclamanților a fost înregistrat sub nr. 22696/ FFCC din 23 noiembrie 2010, acesta fiind analizat din punct de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură a terenului revendicat, dosarul fiind transmis în vederea întocmirii raportului de evaluare. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că față de data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii – 25 august 2005, este excesivă durata procedurii administrative in discuție, ceea ce este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că este nefondată apărarea pârâtei C.C.S.D., în sensul că acțiunea ar fi neîntemeiată, deoarece de la data primirii dosarului privind cererea reclamanților și până la momentul pronunțării prezentei sentințe a curs o perioadă de timp insuficientă pentru realizarea întregii proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247.2005. 3. Recursul pârâtei Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod greșit că în speță ar fi vorba de un refuz nejustificat al instituției de a soluționa cererea reclamanților, dispunând obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire, cu ignorarea etapelor administrative. De asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimații–reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul autorității publice pârâte de a emite decizia reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură-teren în suprafață de 1108 mp situat în Craiova, jud. Dolj. Înalta Curte constată că în mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V – Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D.

să procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului și să emită o decizie reprezentând titlul de despăgubire. Soluția instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval de timp foarte mare, în raport cu data formularii cererii de acordare a măsurilor reparatorii – 25 august 2005, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative. Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptățește pe intimați să invoce încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii administrative. În aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă.

Înalta Curte constată că nesoluționarea cererii formulate de reclamanți, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută. Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată.

În opinia Înaltei Curți, nu poate fi primită apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, având în vedere schimbările apărute în componența sa, nemaifiind posibilă întrunirea ședinței Comisiei Centrale, pentru a se putea dispune aprobarea rapoartelor de evaluare și emiterea deciziilor reprezentând titlul de despăgubire în favoarea persoanelor îndreptățite, astfel încât nu a putut trimite dosarul în etapa următoare prevăzută de lege. Înalta Curte reține că apărarea recurentei nu are temei legal, căci orice amânare în soluționarea cererii reclamanților ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

De asemenea, contrar celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în actul normativ susmenționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării. Înalta Curte nu poate reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză.

În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului. 1. Soluția adoptată în recurs Pe cale de consecință, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 660 din 12 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.