ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3454/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Craiova

sub nr. 6685 din 13 februarie 2002 reclamanții S.N.C., M.M., N.M. și C.I. au chemat

în judecată Consiliul Local al Municipiului Craiova, solicitând restituirea unui

teren în suprafață de 360 m.p. și achitarea contravalorii unei case din chirpici,

care a existat pe respectivul teren.

Au arătat că în anul 1982

a fost expropriată casa părinților reclamanților, iar după expropriere construcția

a fost demolată, terenul nefiind ocupat de construcții.

Judecătoria Craiova, prin

sentința civilă nr. 10712 din 09 mai 2002 a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, cu motivarea că tribunalele judecă în primă

instanță procesele și cererile în materie de expropriere.

Soluționând litigiul în

primă instanță, Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr. 1520 din 01 noiembrie 2005

a respins acțiunea precizată ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.

civ., reținând în considerentele hotărârii că acțiunea în revendicare nu mai este

admisibilă după ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Curtea de Apel Craiova,

secția civilă, prin decizia civilă nr. 426 din 29 mai 2006 a admis apelul declarat

de reclamanți, a desființat sentința civilă nr. 1520/2005 a Tribunalului Dolj și

a trimis cauza spre rejudecare aceluiași Tribunal.

S-a reținut că prima instanță

nu a fost preocupată să stabilească temeiul juridic a acțiunii, pentru ca în funcție

de această precizare, să administreze probatoriile și să aplice normele legale.

Împotriva deciziei Curții

de Apel Craiova, au declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Craiova și Primarul

Municipiului Craiova, susținând că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii,

deoarece acțiunea formulată de reclamanți nu este admisibilă, așa cum corect a reținut

prima instanță.

Prin decizia civilă

nr. 2436 din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a

respins recursul, reținându-se că, prima instanță nu a cerut reclamanților să prezinte

explicațiile necesare, pentru ca pe baza acestor explicații, să pună în dezbaterea

părților administrarea probelor utile și concludente, precum și dispozițiile legale

aplicabile.

În rejudecare, s-a formulat

întâmpinare de către D.G.F.P. pentru Statul Român, prin Ministerul Economiei și

Finanțelor, solicitându-se respingerea acțiunii ca inadmisibilă și împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond ca neîntemeiată.

În susținerea excepției

inadmisibilității, s-a susținut că față de precizarea depusă la data de 04

octombrie 2005 și data formulării cererii de chemare în judecată 13 februarie 2002),

acțiunea s-a depus cu depășirea terenului legal de depunere a cererilor de restituire

potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și

Finanțelor, s-a susținut că în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții

au solicitat retrocedarea unei suprafețe de teren despăgubiri bănești potrivit Legii

nr. 10/2001, iar potrivit noilor reglementări prevăzute de Legea nr. 247/2005, autoritatea

competentă privind acordarea de despăgubiri este Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, care funcționează la sediul Autorități Naționale pentru Restituirea

Proprietăților.

La data de 29

octombrie 2008 reclamanții au depus o precizare la dosarul cauzei, în sensul că

și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și cele ale Legii

nr. 247/2005.

Prin sentința civilă

nr. 39 din 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 16122/63/2007,

s-a admis cererea precizată formulată de reclamanții S.N.C., M.M., N.M., C.E. și

C.C., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Craiova și Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice.

A fost obligat pârâtul

să emită dispoziție motivată în soluționarea notificărilor nr. AA/2002 și nr. BB/2005,

formulate de reclamanți.

Pentru a hotărî astfel,

s-a reținut că în temeiul Decretului nr. 423 din 11 noiembrie 1983 s-a preluat de

la numitele M.M. și C.M. un teren în suprafață de 100 m.p., precum și o construcție

în suprafață construită de 31,45 m.p., imobil situat în Craiova, strada A. și că,

descrierea imobilului ce a făcut obiectul proprietății, corespunde cu cea din fișa

imobilului, că la data preluării imobilul a fost evaluat la valoarea de 225 RON

pentru teren și 1181,35 RON pentru construcție, astfel cum reiese din adresa

din 13 februarie 2002 depusă la dosarul cauzei, însă sumele nu au fost ridicate

de proprietari, aceștia neprezentând acte de proprietate.

S-a mai reținut că, prin

notificarea nr. AA/2001 s-a solicitat de către petenta N.M., în calitate de moștenitoare

a numitului N.I., restituirea prin echivalent a terenului în suprafață de 100 m.p.

și a construcției situată pe acesta, imobil situat în Craiova, strada A., petenta

motivând că terenul a aparținut autorului său N.I., conform certificatului de moștenitor

nr. FF/1981 și a trecut în proprietatea Statului în anul 1982, iar construcția a

fost demolată.

De asemenea, prin notificarea

nr. BB/2005 reclamanta a solicitat restituirea terenului în suprafață de 398 m.p.

și a construcției aflată pe acesta anterior exproprierii, situat în Craiova

strada A.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Craiova, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut că notificarea

nr. AA/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost soluționată de autoritatea

locală, întrucât petenții nu au depus acte de proprietate și nici certificate de

moștenitor pentru a dovedi calitatea de proprietar a imobilului notificat.

Mai mult, N.M., cea care

a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 este străină de succesiune prin

renunțare, astfel încât nu are calitatea de persoană îndreptățită, conform prevederilor

art. 1, 2 coroborat cu prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Curtea de Apel Craiova

prin decizia nr. 202 din 1 iulie 2009 a respins ca nefondat apelul pârâtului.

În considerentele deciziei

s-a reținut că, în speță, prin ultima precizare formulată oral în fața instanței

de judecată, Tribunalul Dolj a fost învestit cu soluționarea acțiunii în obligație

de a face, respectiv a acțiunii prin care s-a solicitat obligarea Primarului Municipiului

Craiova să emită dispoziție motivată cu privire la notificările nr. AA/2002 și respectiv

nr. BB/2005, formulate de reclamanți.

Potrivit dispozițiilor

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în termen de 60 de zile de

la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare

prevăzute la art. 23 din lege, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe

prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire

în natură.

Prevederile art. 25

alin. (1) din lege sunt imperative, așa încât unitatea deținătoare, odată sesizată

prin notificarea formulată de persoana ce se consideră îndreptățită, are obligația

să se conformeze, respectiv să emită decizie sau dispoziție motivată prin care să-și

expună punctul de vedere cu privire la pretențiile solicitantului.

Modalitatea de soluționare

a notificării este lăsată de legiuitor la latitudinea unității deținătoare, singura

obligație impusă prin lege fiind aceea de a se da un răspuns motivat cu privire

la cererea de restituire a imobilului ce formează obiectul notificării.

Or, în cauză, deși s-au

formulat două notificări de către intimații reclamanți, notificări ce au fost înregistrate

la unitatea pârâtă sub nr. AA/2002 și respectiv, BB/2005, apelantul pârât Primarul

Municipiului Craiova nu a emis nici un fel de dispoziție motivată, așa cum prevede

expres art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Craiova, Primăria

Municipiului Craiova și reclamanta S.N.C., invocând incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenții pârâți critică

hotărârea sub următoarele aspecte:

- Greșit s-a reținut că

în speța supusă analizei sunt incidente dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Notificarea reclamanților

a fost formulată în temeiul Legii nr. 247/2005 fiind o procedură specială de soluționare

prevăzută de legiuitor.

- Instanța de apel nu

a respectat principiul rolului activ reglementat de art. 129 C. proc. civ. în sensul

că avea îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele pentru a preveni orice greșeală

privind aflarea adevărului în cauză.

- Recurenta S.N.C. a criticat

hotărârea în sensul că nu s-a soluționat corect notificarea fiind astfel încălcate

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Examinând criticile formulate

prin intermediul cererilor de recurs, se constată a fi nefondate în considerentele

celor ce succed:

Recursul pârâților.

Speța supusă analizei

a parcurs un prim-ciclu procesual iar în rejudecare la data de 29 octombrie 2008,

la Tribunalul Dolj reclamanții au depus cerere precizatoare în sensul că, este o

acțiune de retrocedare întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii

nr. 247/2005.

Criticile recurentei privesc

greșita aplicare a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, susținând că notificarea

nr. BB/2005 este formulată în temeiul Legii nr. 247/2005 care are o procedură specială

de soluționare.

Contrar celor susținute,

înscrisurile aflate în dosar atestă că notificarea înregistrată sub nr. BB/2005

constituie o revenire la notificarea formulată și înregistrată sub nr. AA/2002,

pe care pârâtul avea obligația să o soluționeze în termen de 60 de zile conform

dispozițiilor legii speciale.

Așadar, legal s-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 întrucât notificarea a fost

formulată în anul 2002, numai revenirea la această notificare s-a înregistrat în

anul 2005.

Potrivit art. 25 din Legea

nr. 10/2001, unitatea notificată este obligată să soluționeze notificarea în termen

de 60 de zile de la depunerea acesteia sau după caz, a actelor doveditoare, urmând

ca, pe baza analizei acestor acte, să accepte sau să refuze acordarea de măsuri

reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Nu există nici un temei

legal pentru care, considerând că actele depuse de persoana îndreptățită nu sunt

adevărate sau suficiente, unitatea notificată să refuze „sine die” soluționarea

notificării și eventualul control ulterior al instanței de judecată cu privire la

temeinicia și legalitatea dispoziției sau deciziei emise.

Prin urmare, chiar în

situația nedepunerii de către persoana îndreptățită a tuturor actelor considerate

necesare de către unitatea notificată, soluția instanței de obligare a acesteia

din urmă la emiterea unei decizii sau dispoziții motivate, este în concordanță cu

legea.

În ce privește al doilea

motiv de recurs prin care se susține că s-a încălcat „principiul rolului activ al

judecătorului”, trebuie subliniat că judecătorul, în exercițiul rolului activ, trebuie

doar să atragă atenția părților asupra drepturilor și obligațiilor lor procedurale,

iar nu să se substituie acestora în exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor,

pentru că ar fi încălcat un alt principiu fundamental al procesului civil - principiul

disponibilității. Așadar, susținerile în acest sens ale recurenților nu pot fi primite,

respectându-se întocmai principiul rolului activ al judecătorului.

Recursul reclamantei.

Reclamantul S.N.C. a declarat

recurs împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, fără a exercita apel împotriva

hotărârii primei instanțe.

Dar, este de principiu

că o hotărâre a instanței de fond, dată cu drept de apel, nu poate fi atacată cu

recurs, cât timp, nu s-a exercitat mai întâi dreptul de apel.

Recursul fiind o cale

de atac extraordinară, de care nu se poate face uz cât timp nu s-au epuizat toate

mijloacele de atac ordinare.

Întrucât reclamanta nu

a exercitat apel împotriva primei instanțe, înseamnă că a achiesat la soluția primei

instanțe și nu mai poate „omisso medio” peste calea de atac a apelului să o deducă

judecății recursului.

În concluzie, hotărârea

recurată este legală și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de reclamanta S.N.C. și pârâții Primarul Municipiului Craiova și Primăria Municipiului

Craiova, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 202 din 01 iulie 2009 a Curții

de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.