ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3454/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Craiova sub nr. 6685 din 13 februarie 2002 reclamanții S.N.C., M.M., N.M. și C.I. au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Craiova, solicitând restituirea unui teren în suprafață de 360 m.p. și achitarea contravalorii unei case din chirpici, care a existat pe respectivul teren. Au arătat că în anul 1982 a fost expropriată casa părinților reclamanților, iar după expropriere construcția a fost demolată, terenul nefiind ocupat de construcții. Judecătoria Craiova, prin sentința civilă nr. 10712 din 09 mai 2002 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, cu motivarea că tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de expropriere.

Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr. 1520 din 01 noiembrie 2005 a respins acțiunea precizată ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., reținând în considerentele hotărârii că acțiunea în revendicare nu mai este admisibilă după ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia civilă nr. 426 din 29 mai 2006 a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința civilă nr. 1520/2005 a Tribunalului Dolj și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași Tribunal. S-a reținut că prima instanță nu a fost preocupată să stabilească temeiul juridic a acțiunii, pentru ca în funcție de această precizare, să administreze probatoriile și să aplice normele legale.

Împotriva deciziei Curții de Apel Craiova, au declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova, susținând că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece acțiunea formulată de reclamanți nu este admisibilă, așa cum corect a reținut prima instanță. Prin decizia civilă nr. 2436 din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins recursul, reținându-se că, prima instanță nu a cerut reclamanților să prezinte explicațiile necesare, pentru ca pe baza acestor explicații, să pună în dezbaterea părților administrarea probelor utile și concludente, precum și dispozițiile legale aplicabile. În rejudecare, s-a formulat întâmpinare de către D.G.F.P.

pentru Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitându-se respingerea acțiunii ca inadmisibilă și împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond ca neîntemeiată. În susținerea excepției inadmisibilității, s-a susținut că față de precizarea depusă la data de 04 octombrie 2005 și data formulării cererii de chemare în judecată 13 februarie 2002), acțiunea s-a depus cu depășirea terenului legal de depunere a cererilor de restituire potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a susținut că în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat retrocedarea unei suprafețe de teren despăgubiri bănești potrivit Legii nr. 10/2001, iar potrivit noilor reglementări prevăzute de Legea nr. 247/2005, autoritatea competentă privind acordarea de despăgubiri este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care funcționează la sediul Autorități Naționale pentru Restituirea Proprietăților. La data de 29 octombrie 2008 reclamanții au depus o precizare la dosarul cauzei, în sensul că și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și cele ale Legii nr. 247/2005.

Prin sentința civilă nr. 39 din 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 16122/63/2007, s-a admis cererea precizată formulată de reclamanții S.N.C., M.M., N.M., C.E. și C.C., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Craiova și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost obligat pârâtul să emită dispoziție motivată în soluționarea notificărilor nr. AA/2002 și nr. BB/2005, formulate de reclamanți. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în temeiul Decretului nr. 423 din 11 noiembrie 1983 s-a preluat de la numitele M.M. și C.M.

un teren în suprafață de 100 m.p., precum și o construcție în suprafață construită de 31,45 m.p., imobil situat în Craiova, strada A. și că, descrierea imobilului ce a făcut obiectul proprietății, corespunde cu cea din fișa imobilului, că la data preluării imobilul a fost evaluat la valoarea de 225 RON pentru teren și 1181,35 RON pentru construcție, astfel cum reiese din adresa din 13 februarie 2002 depusă la dosarul cauzei, însă sumele nu au fost ridicate de proprietari, aceștia neprezentând acte de proprietate. S-a mai reținut că, prin notificarea nr. AA/2001 s-a solicitat de către petenta N.M., în calitate de moștenitoare a numitului N.I., restituirea prin echivalent a terenului în suprafață de 100 m.p.

și a construcției situată pe acesta, imobil situat în Craiova, strada A., petenta motivând că terenul a aparținut autorului său N.I., conform certificatului de moștenitor nr. FF/1981 și a trecut în proprietatea Statului în anul 1982, iar construcția a fost demolată. De asemenea, prin notificarea nr. BB/2005 reclamanta a solicitat restituirea terenului în suprafață de 398 m.p. și a construcției aflată pe acesta anterior exproprierii, situat în Craiova strada A. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a susținut că notificarea nr. AA/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost soluționată de autoritatea locală, întrucât petenții nu au depus acte de proprietate și nici certificate de moștenitor pentru a dovedi calitatea de proprietar a imobilului notificat.

Mai mult, N.M., cea care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 este străină de succesiune prin renunțare, astfel încât nu are calitatea de persoană îndreptățită, conform prevederilor art. 1, 2 coroborat cu prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată. Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 202 din 1 iulie 2009 a respins ca nefondat apelul pârâtului. În considerentele deciziei s-a reținut că, în speță, prin ultima precizare formulată oral în fața instanței de judecată, Tribunalul Dolj a fost învestit cu soluționarea acțiunii în obligație de a face, respectiv a acțiunii prin care s-a solicitat obligarea Primarului Municipiului Craiova să emită dispoziție motivată cu privire la notificările nr. AA/2002 și respectiv nr. BB/2005, formulate de reclamanți.

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare prevăzute la art. 23 din lege, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. Prevederile art. 25 alin. (1) din lege sunt imperative, așa încât unitatea deținătoare, odată sesizată prin notificarea formulată de persoana ce se consideră îndreptățită, are obligația să se conformeze, respectiv să emită decizie sau dispoziție motivată prin care să-și expună punctul de vedere cu privire la pretențiile solicitantului. Modalitatea de soluționare a notificării este lăsată de legiuitor la latitudinea unității deținătoare, singura obligație impusă prin lege fiind aceea de a se da un răspuns motivat cu privire la cererea de restituire a imobilului ce formează obiectul notificării.

Or, în cauză, deși s-au formulat două notificări de către intimații reclamanți, notificări ce au fost înregistrate la unitatea pârâtă sub nr. AA/2002 și respectiv, BB/2005, apelantul pârât Primarul Municipiului Craiova nu a emis nici un fel de dispoziție motivată, așa cum prevede expres art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Craiova și reclamanta S.N.C., invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurenții pârâți critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Greșit s-a reținut că în speța supusă analizei sunt incidente dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Notificarea reclamanților a fost formulată în temeiul Legii nr. 247/2005 fiind o procedură specială de soluționare prevăzută de legiuitor. - Instanța de apel nu a respectat principiul rolului activ reglementat de art. 129 C. proc. civ. în sensul că avea îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză. - Recurenta S.N.C. a criticat hotărârea în sensul că nu s-a soluționat corect notificarea fiind astfel încălcate dispozițiile Legii nr. 10/2001. Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, se constată a fi nefondate în considerentele celor ce succed: Recursul pârâților. Speța supusă analizei a parcurs un prim-ciclu procesual iar în rejudecare la data de 29 octombrie 2008, la Tribunalul Dolj reclamanții au depus cerere precizatoare în sensul că, este o acțiune de retrocedare întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.

Criticile recurentei privesc greșita aplicare a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, susținând că notificarea nr. BB/2005 este formulată în temeiul Legii nr. 247/2005 care are o procedură specială de soluționare. Contrar celor susținute, înscrisurile aflate în dosar atestă că notificarea înregistrată sub nr. BB/2005 constituie o revenire la notificarea formulată și înregistrată sub nr. AA/2002, pe care pârâtul avea obligația să o soluționeze în termen de 60 de zile conform dispozițiilor legii speciale.

Așadar, legal s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 întrucât notificarea a fost formulată în anul 2002, numai revenirea la această notificare s-a înregistrat în anul 2005. Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, unitatea notificată este obligată să soluționeze notificarea în termen de 60 de zile de la depunerea acesteia sau după caz, a actelor doveditoare, urmând ca, pe baza analizei acestor acte, să accepte sau să refuze acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu. Nu există nici un temei legal pentru care, considerând că actele depuse de persoana îndreptățită nu sunt adevărate sau suficiente, unitatea notificată să refuze „sine die” soluționarea notificării și eventualul control ulterior al instanței de judecată cu privire la temeinicia și legalitatea dispoziției sau deciziei emise.

Prin urmare, chiar în situația nedepunerii de către persoana îndreptățită a tuturor actelor considerate necesare de către unitatea notificată, soluția instanței de obligare a acesteia din urmă la emiterea unei decizii sau dispoziții motivate, este în concordanță cu legea. În ce privește al doilea motiv de recurs prin care se susține că s-a încălcat „principiul rolului activ al judecătorului”, trebuie subliniat că judecătorul, în exercițiul rolului activ, trebuie doar să atragă atenția părților asupra drepturilor și obligațiilor lor procedurale, iar nu să se substituie acestora în exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor, pentru că ar fi încălcat un alt principiu fundamental al procesului civil - principiul disponibilității.

Așadar, susținerile în acest sens ale recurenților nu pot fi primite, respectându-se întocmai principiul rolului activ al judecătorului. Recursul reclamantei. Reclamantul S.N.C. a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, fără a exercita apel împotriva hotărârii primei instanțe. Dar, este de principiu că o hotărâre a instanței de fond, dată cu drept de apel, nu poate fi atacată cu recurs, cât timp, nu s-a exercitat mai întâi dreptul de apel. Recursul fiind o cale de atac extraordinară, de care nu se poate face uz cât timp nu s-au epuizat toate mijloacele de atac ordinare. Întrucât reclamanta nu a exercitat apel împotriva primei instanțe, înseamnă că a achiesat la soluția primei instanțe și nu mai poate „omisso medio” peste calea de atac a apelului să o deducă judecății recursului.

În concluzie, hotărârea recurată este legală și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta S.N.C. și pârâții Primarul Municipiului Craiova și Primăria Municipiului Craiova, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 202 din 01 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.