ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2628/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2628/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la data de 1 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Dolj,
reclamanții G.C. și G.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria
municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova, anularea dispoziției nr.
18538 din 02 octombrie 2007 de respingere a retrocedării în natură a imobilului
situat în Craiova, solicitat în baza notificării nr. 306/N/2001 și lăsarea în
proprietate și liniștită posesie a imobilului revendicat, în suprafață de 175
mp, precum și acordarea de despăgubiri pentru casa demolată ce a fost amplasată
pe acest teren.
Prin sentința civilă
nr. 403 din 15 decembrie 2008, Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis în parte
contestația formulată de reclamanți și a anulat în parte dispoziția nr. 18538
din 2 octombrie 2007, cu privire la o suprafață de 61 mp de teren.
S-a dispus
restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de 61 mp, cu lungimea de 17,5 m și lățimea de 3,5 m, delimitată între punctele 2-3-4-5-2 conform raportului de expertiză și
schiței anexe la acesta, suprafață situată în Craiova, județul Dolj.
S-a stabilit dreptul
reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru imobilul
construcție ce a fost amplasat pe terenul expropriat din Craiova, județul Dolj.
A fost menținută
dispoziția nr. 18538 din 02 octombrie 2007 cu privire la suprafața de 114 mp.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt foștii proprietari ai
imobilului, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub
nr. 8419 din 04 decembrie 1972, imobil ce a fost trecut în proprietatea
statului în baza Decretului nr. 101/1987 și care, la acea dată, era compus din
teren în suprafață de 175 mp și construcția casă de locuit amplasată pe acest
teren și care a fost ulterior demolată.
A mai reținut
tribunalul că, la apariția Legii nr. 10/2001, reclamanții au formulat
notificarea nr. 306/N/2001 prin care au solicitat acordarea de măsuri
reparatorii pentru imobilul expropriat, sub forma restituirii în natură pentru
terenul în suprafață de 175 mp și prin acordarea de despăgubiri pentru
construcția demolată.
Soluționând
notificarea, Primăria municipiului Craiova a emis inițial, la data de 28
februarie 2003, dispoziția nr. 4296, prin care a recunoscut reclamanților
calitatea de persoane îndreptățite, dar sub aspectul măsurilor reparatorii ce
urmau a fi acordate, s-a respins cererea de restituire în natură a terenului,
propunându-se acordarea de despăgubiri bănești pentru întregul imobil, cu
motivarea că terenul solicitat este afectat de lucrări de investiții, constând în
alee de acces carosabil, blocuri de locuințe și parcare betonată.
Reclamanții au
contestat această dispoziție, iar contestația a fost respinsă prin sentința
civilă nr. 401 din 09 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Dolj, sentință
definitivă și irevocabilă.
Ulterior intrării în
vigoare a Legii nr. 247/2005, reclamanții au revenit cu o nouă cerere către
Primăria municipiului Craiova, înregistrată sub nr. 63691 din 08 septembrie 2005,
prin care au solicitat retrocedarea în natură a terenului în suprafață de 175 mp,
iar la data de 2 octombrie 2007 Primăria municipiului Craiova a emis o nouă
dispoziție, cu nr. 18538, prin care a adoptat aceeași soluție de respingere a
cererii de restituire în natură, propunând acordarea de despăgubiri pentru
teren în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, ce face obiectul
contestației în prezentul dosar.
Analizând condițiile
de admisibilitate a celei de-a doua contestații, tribunalul a apreciat că nu se
poate reține incidența autorității de lucru judecat întrucât, pe de o parte, nu
există identitate de obiect, fiind contestată o altă dispoziție iar, pe de altă
parte, s-a modificat cadrul legislativ prin intrarea în vigoare a Legii nr.
247/2005. Mai mult decât atât, soluția adoptată anterior nu a avut la bază
constatările și concluziile unei expertize de specialitate care să identifice
terenul notificat și să determine starea actuală a acestuia, probă de care
reclamanții au înțeles să se folosească în contestația de față.
Prin urmare,
tribunalul a reținut că suprafața de teren de 114 mp este afectată de o
amenajare de utilitate publică, și anume aleea care asigură accesul la
blocurile de locuințe E14, E15 și E16, astfel încât pentru această suprafață nu
se pot acorda decât măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 11 alin. (3)
teza finală din Legea nr. 10/2001, în timp ce suprafața de teren de 61 mp, pe
care este construită o platformă betonată utilizată de locatari ca parcare,
poate fi restituită în natură, în raport de prevederile art. 11 alin. (2) și (3)
din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește
imobilul construcție ce a fost amplasat pe terenul în litigiu și a fost demolat
ulterior exproprierii, tribunalul a reținut că, soluționând notificarea nr.
18538 din 02 octombrie 2007, pârâta avea obligația să se pronunțe și asupra
măsurilor reparatorii cuvenite pentru construcția demolată, reclamanții
solicitând acordarea de despăgubiri bănești pentru aceasta, la prețuri
actualizate, prin notificarea nr. 306/N/2001.
Prin decizia nr. 91
din 18 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamanți împotriva
sentinței primei instanțe și a admis apelul declarat de pârâți, schimbând în
parte sentința, în sensul că a respins cererea reclamanților de restituire în
natură a terenului.
Au fost menținute
prevederile dispozițiilor privitoare la măsurile reparatorii pentru teren,
precum și restul dispozițiilor sentinței privitoare la măsurile reparatorii
pentru construcții.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de apel a reținut că, prin cea de-a doua dispoziție nu a fost
soluționată o nouă cerere a reclamanților, așa cum eronat s-a reținut în
sentință, singura notificare adresată pârâtei de către reclamanți fiind
notificarea nr. 306/N/2001 și că, în soluționarea noii acțiuni, nu se puteau
nesocoti cele stabilite prin hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe cu
privire la imposibilitatea restituirii în natură a terenului, întrucât este
afectat de utilitățile blocurilor.
În condițiile date,
curtea de apel a reținut că prima instanță nu putea să mai examineze aspectele
privitoare la restituirea terenului, întrucât pe aspectul imposibilității de
restituire în natură a terenului solicitat de reclamanți, hotărârile
judecătorești pronunțate anterior au putere de lucru judecat.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții G.C. și G.M., invocând
dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea
motivelor de recurs, reclamanții au prezentat istoricul cauzei și au arătat că,
în speță, nu sunt întrunite elementele puterii de lucru judecat, deoarece nu
există identitate de obiect și cauză, chiar dacă sunt aceleași părți.
Astfel, recurenții au
susținut că instanța de apel nu a observat faptul că s-a supus judecății un nou
raport juridic între părțile implicate, iar cauza, fundamentul acestui raport
juridic, este alta decât cea care a făcut obiectul cercetării judecătorești în
litigiul anterior.
Examinând
criticile formulate de reclamanții recurenți, ce permit încadrarea în
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul
este nefondat pentru considerentele ce succed:
Prin
dispoziția nr. 4296 din 28 februarie 2003 emisă de Primăria municipiului
Craiova s-a respins cererea formulată de petenții G.C. și G.M. privind
restituirea în natură a terenului în suprafață de 175 mp situat în Craiova, notificată
sub nr. 306/N/2001, cu motivarea că acesta este afectat de lucrări de
investiții, respectiv acces carosabil la blocurile de locuințe E16, E15, G1 și
parcare betonată.
Tribunalul
Dolj, prin sentința civilă nr. 401 din 9 noiembrie 2004, a respins contestația formulată de petenți împotriva acestei dispoziții, cu motivarea că
restituirea în natură a terenului în suprafață de 175 mp nu este posibilă,
sentință rămasă definitivă, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de
reclamanți, prin decizia civilă nr. 1247 din 9 mai 2005 a Curții de Apel Craiova și irevocabilă, prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de
reclamanții G.C. și G.M., prin decizia nr. 10148 din 6 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
La
data de 2 octombrie 2007, în baza aceleiași notificări, Primăria municipiului
Craiova a emis dispoziția nr. 18538, ce face obiectul prezentului dosar, prin
care a respins restituirea în natură a terenului în suprafață de 175 mp, cu
aceeași motivare, respectiv că terenul este ocupat de acces carosabil blocuri,
blocurile E16, E15, G1 și parcare betonată, propunând acordarea de despăgubiri
în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Analizând
dispozitivul hotărârii din primul proces și prezenta acțiune, se constată că,
în mod corect instanța de apel a reținut că există putere de lucru judecat cu
privire la aspectul imposibilității de restituire în natură a terenului
solicitat de reclamanți prin notificarea nr. 306/N/2001.
Astfel,
de vreme ce printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a
statuat că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, acest aspect a
intrat în puterea lucrului judecat.
Principiul
puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat,
având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și
contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor
făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o hotărâre
judecătorească posterioară dată în alt proces.
În
speță, se constată că, atât în primul proces, cât și în acțiunea de față,
reclamanții au contestat dispozițiile emise în baza aceleiași notificări, cu
privire la aceeași suprafață de teren, litigiile purtându-se între aceleași
părți.
Prin
urmare, în cadrul celui de-al doilea proces sunt obligatorii cele hotărâte
anterior de instanță, în mod irevocabil, cu privire la chestiunea restituirii
în natură a terenului în litigiu.
Pentru aceste
considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de reclamanții G.C. și G.M. împotriva deciziei nr. 91 din 18
martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori
și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.