ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4733/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin dispoziția nr. 13618 din 15

iunie 2007, Primarul Municipiului Craiova a respins cererea de restituire în

natură, formulată de notificatorii F.D., C.M., G.M. și C.E., vizând imobilul

din Craiova, cu motivarea că imobilul construcție a fost demolat la 23

septembrie 2002 iar terenul în suprafață de 198,14 mp aferent acesteia, este

ocupat de utilități publice.

Cât privește diferența de 1,86 mp –

până la suprafața de 200 mp solicitată prin notificare – s-a reținut că pentru

aceasta notificatorii nu fac dovada dreptului de proprietate întrucât autorii

lor figurau în „Buletinul Clădirilor” poziția 21 doar cu terenul de 198,14 mp

aferent construcției.

Totodată, pentru întreg imobilul ce

a făcut obiectul notificării – (construcție demolată + teren de 198,14 mp) s-a

propus acordarea despăgubirilor, în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005, dosarul fiind înaintat Comisiei Centrale din cadrul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

La 19 iulie 2007, persoanele

îndreptățite au contestat dispoziția, solicitând instanței anularea parțială a

acesteia, și obligarea pârâtei de a le restitui în natură terenul în suprafață

de 200 mp în legătură cu care s-a formulat notificarea și menținerea părții din

act ce vizează acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale, pentru

construcția demolată.

Investit în primă instanță,

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 232 din 8 septembrie 2008, a

respins contestația, reținând în esență că restituirea în natură nu este

posibilă întrucât suprafața de teren solicitată este afectată unor servituți

legale și amenajări de utilitate publică, situație în care măsurile reparatorii

se stabilesc prin echivalent, în acord cu prevederile art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001.

Cât privește întinderea dreptului de

proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul notificării, prima instanță a

reținut că diferența de 1,86 mp teren (până la 200 mp, cât se solicită în baza

Legii nr. 10/2001) nu se regăsește în actele de proprietate respectiv în actele

normative sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare

măsura preluării, fiind reținută – în acest sens – ca nejustificată, concluzia

formulată de expertul desemnat în cauză.

Apelul formulat de contestatori

împotriva hotărârii dată de prima instanță a fost admis de Curtea de Apel

Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin

decizia nr. 30 din 2 februarie 2009, a anulat sentința și a reținut cauza spre

rejudecare.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că prima instanță a încălcat prevederile art. 258 alin.

(1) C. proc. civ., potrivit cărora dispozitivul hotărârii întocmit după

chibzuire, se semnează de către toți judecătorii, sub sancțiunea nulității și a

făcut aplicațiunea art. 105 alin. (2) din același cod, care sancționează cu

nulitatea actele îndeplinite fără observarea formelor legale.

În rejudecare, aceeași instanță,

prin decizia nr. 270 din 22 octombrie 2009, a admis în parte contestația și

anulând în parte dispoziția, a admis în parte cererea, dispunând restituirea în

natură a terenului în suprafață de 163,14 mp (teren ce face parte din suprafața

solicitată de 200 mp) individualizat conform expertizei C.A., efectuată în

cauză.

A menținut restul dispozițiilor

referitoare la măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute în art. 2 al

dispoziției contestate, cu privire la construcția demolată și la diferența de

35 mp, nerestituibili în natură.

A menținut prevederile cuprinse în

art. 1, art. 3, art. 4 și art. 5 din dispoziția contestată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că urmare refacerii și

completării raportului de expertiză, erorile de măsurătoare inițiale, au fost

înlăturate, noile măsurători atestând că reclamanții sunt îndreptățiți la

restituirea în natură a suprafeței de teren efectiv apreciată ca fiind liberă,

în sensul legii, respectiv 163,14 mp (din terenul de 200 mp solicitați prin

notificare) în care se includ și suprafețele ocupate de rampa de gunoi și zona

verde.

Totodată, s-a mai reținut că

singurele suprafețe excluse de la restituire sunt cele ocupate de hidrofor și

fluxul electric.

Împotriva acestei ultime decizii a

declarat recurs în termen legal intimatul-pârât, Primarul Municipiului Craiova

care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

critică hotărârea instanței de apel, după cum urmează:

- instanța de apel a interpretat

greșit prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât

obiectivele situate pe teren, așa cum au fost stabilite și descrise de expert,

se încadrează în categoria servituților legale și amenajărilor de utilitate

publică iar nu în categoria construcțiilor sau lucrărilor de interes public,

acestea din urmă presupunând existența unor lucrări mai ample, de dimensiuni și

valoare economică mai mare.

- în mod greșit s-a dispus

restituirea terenului de 23,5 mp, identificat de expert ca rampă de gunoi precum

și a suprafeței de 152 mp, zonă verde și alei de acces, care este plasată

efectiv între blocuri și reprezintă domeniul public.

- cele două suprafețe de teren

pentru care instanța de apel a dispus restituirea în natură, la care se adaugă

suprafața de 35 mp nerestituibilă în natură, depășesc totalul de 198,14 mp în

legătură cu care s-a reținut că reclamanții fac dovada dreptului de

proprietate.

Recursul se privește ca fondat

urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 10.3 din

H.G. nr. 250 din 7 martie 2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, înainte de a aprecia asupra posibilității

de a restitui în natură terenul solicitat pe calea notificării, entitatea

investită are obligația de a identifica cu exactitate imobilul și vecinătățile

și totodată de a verifica destinația actuală a acestuia, pentru ca acordarea

acestei măsuri reparatorii să nu afecteze existența și utilizarea normală a

unor investiții sau amenajări de utilitate publică.

În această sintagmă sunt cuprinse

toate acele amenajări destinate a servi nevoilor comunității inclusiv

amenajările de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcurile și

grădinile publice, piețele pietonale etc.

În cazul când se constată astfel de

situații, restituirea în natură trebuie limitată numai la terenurile libere sau

la acele suprafețe care nu sunt cuprinse într-un plan urbanistic general sau

zonal, respectiv nu sunt destinate a deservi nevoile comunității.

În acest sens sunt și dispozițiile

Legii nr. 24 din 15 ianuarie 2007 „privind reglementarea și administrarea

spațiilor verzi din zonele urbane” care consacră apartenența la domeniul public

și instituie măsuri de protecție pentru toate spațiile verzi create în baza

unor documentații de urbanism și amenajare a teritoriului, aprobate conform

legii.

În speță, din actele cauzei rezultă

cu evidență că terenul ce a făcut obiectul notificării este afectat integral

unor amenajări de utilitate publică și ca atare, nu poate fi restituit în

natură.

Astfel, raportul de expertiză

tehnică aflat la dosar, suplimentul acestuia și schița anexă (f. 208 – 211

dosar apel) atestă susținerile recurentului care a arătat constant, pe

parcursul derulării litigiului că terenul ce face obiectul cererii de

restituire este afectat amenajărilor de utilitate publică ce deservesc

blocurile de locuințe din zonă, fiind ocupat de alei de acces, zonă verde,

rampă de gunoi etc, motive pentru care suprafața în litigiu nu poate fi

dislocată din ansamblul edilitar.

Mai mult, chiar suplimentul de

expertiză efectuat în rejudecare atestă că terenul este traversat, de la est la

vest, de o rețea subterană electrică (flux electric) iar o altă rețea de

aceeași natură este situată la un metru de extremitatea nordică a suprafeței.

Avându-se în vedere toate aceste

aspecte, în mod corect a apreciat instanța fondului că singura modalitate de

soluționare a notificării era acordarea despăgubirilor, în condițiile legii

speciale, de către Comisia Centrală din subordinea Cancelariei Primului

Ministru.

În contextul celor reținute, nu va

mai fi analizată critica ce vizează depășirea suprafeței în legătură cu care

s-a reținut că reclamanții fac dovada dreptului de proprietate, Curtea

observând, de altfel, din însumarea suprafețelor enumerate de instanța de

control judiciar, că eroarea de calcul este redată doar în considerente iar nu

și în dispozitiv (ce se referă doar la restituirea în natură a unui teren de

163,14 mp, care, împreună cu diferența de 35 mp nerestituibili, însumează

198,14 mp), singurul care se execută.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursul urmează a se admite, cu consecința modificării deciziei

atacate, în sensul respingerii contestației, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâții Primarul

municipiului Craiova și Primăria municipiului Craiova împotriva deciziei civile

nr. 270 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia recurată, în sensul că respinge

ca nefondată contestația formulată împotriva dispoziției nr. 13618/2007 emisă

de Primarul municipiului Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

septembrie 2010.