ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4175/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4175/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Craiova, la data de 6 martie 2000, reclamanții S.M. și C.E.(fostă S.) au chemat în judecată pe pârâții Consiliul local municipal Craiova și R.A.A.D.P.F.L. Craiova, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul format din casă și terenul aferent de 160 mp, situat în Craiova. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului dobândit prin cumpărare la 14 decembrie 1957, prin Decretul nr. 978/1965 imobilul a fost expropriat în vederea construirii unui obiectiv industrial, care nu s-a realizat și nici nu a avut loc preluarea efectivă a imobilului, construcția nefiind demolată.
Acțiunea reclamanților a fost admisă prin sentința civilă nr. 16.944 din 18 septembrie 2000 a Judecătoriei Craiova. Ca urmare a admiterii apelurilor declarate de pârâți, Tribunalul Dolj, prin decizia civilă nr. 905 din 8 martie 2001, a desființat sentința și a reținut cauza spre judecare, în primă instanță, pronunțând la 29 noiembrie 2001, sentința civilă nr. 741, prin care a admis acțiunea reclamanților și a dispus restituirea imobilului revendicat. În considerentele hotărârii s-a arătat că reclamanții au făcut dovada calității de proprietari ai imobilului, că acesta a fost expropriat pentru construirea unui obiectiv industrial, care însă nu s-a realizat, construcția nefiind demolată și în cauză sunt aplicabile și prevederile Legii nr. 10/2001.
Apelurile introduse de pârâții Consiliul Local al Municipiului Craiova și RAADPFL Craiova împotriva sentinței au fost respinse de Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 46 din 4 aprilie 2002. Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs pârâții R.A.A.D.P.F.L. Craiova și Consiliul Local al Municipiului Craiova. Prin recursul său, RAADPFL Craiova critică decizia pentru greșita constatare că intimații-reclamanți au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra imobilului solicitat, susținând că în realitate imobilul a trecut legal în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 978/1965 și a deciziei administrative nr. 79/1966 emisă de autoritățile locale, prevederile Legii nr. 1/2000, invocate în motivare sunt aplicabile cauzei și nu există identitate între imobilul pretins și imobilul menționat în contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar.
Recurentul solicită admiterea recursului său, casarea hotărârilor și pe fond respingerea acțiunii. Recursul declarat de pârâta RAADPFL Craiova este nefondat și urmează a se respinge. Preluarea imobilului de către stat prin Decretul de expropriere nr. 978/1965 a fost o măsură abuzivă și nu una legală, chiar dacă autoritățile administrative locale au emis o decizie ulterioară exproprierii, caracterul abuziv fiind dat, printre altele, de absența unei juste și prealabile despăgubiri ce s-ar fi cuvenit, dar care nu s-au acordat proprietarilor expropriați.
În considerentele sentinței, instanța de fond s-a referit, ca un argument suplimentar, la prevederile Legii nr. 10/2001, nu la dispozițiile Legii nr. 1/2000, iar identitatea dintre imobilul pretins de intimații-reclamanți și imobilul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 decembrie 1957 s-a stabilit prin raportul de expertiză tehnică, care a avut ca obiectiv identificarea și evaluarea imobilului din litigiu. În ce privește recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin adresa nr. 18121 din 21 octombrie 2003, recurentul a comunicat instanței că renunță la judecarea recursului, motiv pentru care instanța urmează să ia act de această renunțare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta R.A.A.D.P.F.L. Craiova împotriva deciziei nr. 46 din 4 aprilie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, ca nefondat. Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de Consiliul Local al Municipiului Craiova împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.