Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2008
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1924/2008

HOTĂRÂRE
15.05.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1924/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului București reclamanta R.M. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Inspecția Muncii, obligarea acestei autorități să-i comunice un răspuns la cererea sa nr. 1678, adresată la data de 28 februarie 2006 instituției pârâte. În motivarea acțiunii a arătat faptul că nu a primit un răspuns la cererea sa, deși pârâta era obligată să-i comunice acest răspuns. Prin sentința civilă nr. 1996 din 4 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, deși autoritatea pârâtă a fost sesizată de reclamantă cu privire la anumite aspecte concrete, această autoritate nu a formulat un răspuns la petiția reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, care a solicitat modificarea sa și pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, recurenta a precizat că a procedat la conexarea celor două petiții cu care a investit-o intimata și a comunicat acesteia răspuns scris prin adresa nr. 1677 din 31 martie 2006. În susținerea recursului au fost depuse la dosar de către recurentă: adresa de răspuns și sentința civilă nr. 1310 din 21 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Recurenta a invocat excepția puterii de lucru judecat, în raport cu sentința pe care a prezentat-o, precizând că intimata a mai investit instanța cu o cerere similară.

Susținerile părților cu privire la această excepție au fost consemnate în practicaua deciziei. Analizând excepția invocată în cauză și recursul formulat, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. La data de 28 februarie 2006, intimata - reclamantă a adresat două cereri înregistrate la recurenta - pârâtă sub nr. 1677 și nr. 1678 prin care a solicitat mai multe informații cu privire la activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă București. Recurenta - pârâta a conexat cele două cereri, iar prin adresa nr. 1677 din 31 martie 2006 a comunicat intimatei - reclamante că problemele cuprinse în petiții pot fi soluționate în relațiile de serviciu dintre aceasta și conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă București, sens în care va fi organizată o întâlnire.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.M. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Muncii solicitând obligarea acesteia să răspundă la cererea înregistrată sub nr. 1677 din data de 28 februarie 2006. Prin sentința civilă nr. 670 din 26 ianuarie 2007 această instanță a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care, prin sentința nr. 1310 din 21 mai 2007, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Ulterior, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.M.

a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Muncii solicitând obligarea acesteia să răspundă la cererea înregistrată sub nr. 1678 din data de 28 februarie 2006. Prin sentința civilă nr. 669 din 26 ianuarie 2007 această instanță a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care, prin sentința nr. 1966 din 4 septembrie 2007, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să comunice acesteia răspuns la petiție. Din cele expuse anterior, rezultă că excepția puterii de lucru judecat este fondată, întrucât în cele două litigii există identitate de părți, obiect și cauză. În consecință, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) și (3) C.proc.

civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția puterii de lucru judecat, va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

D E C I D E Admite excepția puterii de lucru judecat. Admite recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse împotriva sentinței civile nr. 1996 din 4 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și modifică sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1257/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 noiembrie 2006, reclamanta R.M. a solicitat să fie obligată pârâta Inspecția Muncii să-i răspundă la cererea înregistrată
ÎCCJ 2009-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 628/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, reclamantul,
ÎCCJ 2007-11-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4562/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 noiembrie 2007, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.F.P., obligarea pârâtei să-i răspunde la
ÎCCJ 2008-12-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4786/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, C.Ș. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității d
ÎCCJ 2008-04-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1727/2008
reclamanta nefăcând dovada că a cerut majorarea acestuia. În ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată, instanța a reținut că nu este decât o susținere a reclamantei care consideră că nu a fost respectată Legea nr. 108/1999 și O.G.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă