ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2950/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3837 din 31 mai

2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Notei de constatare nr. S/DI/3782

din 15 decembrie 2009 ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de

reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și pe

cale de consecință a constatat existența calității de lucrător al Securității,

în privința pârâtului G.P.; totodată a admis excepția inadmisibilității cererii

de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Administrației și

Internelor și a Serviciului Român de Informații și a respins ca inadmisibilă

cererea de chemare în garanție.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut următoarele:

Cu privire Nota de

constatare nr. S/Dl/I/3782 din 15 decembrie 2009, întocmită în cauză, a cărei

nelegalitate a fost invocată, instanța de fond a apreciat că aceasta reprezintă

un act constatator întocmit de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității anterior promovării acțiunii în constatare la instanța de

contencios administrativ și nu un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1),

lit. a) din Legea nr. 554/2004, condiții în care a respins excepția de

nelegalitate a respectivei note.

Cu privire la fondul

cauzei, instanța de fond a reținut că pârâtul G.P. a fost verificat în temeiul

cererii formulate de B.G., cerere înregistrată la Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității sub nr. P 1577/08 din 06 august 2008, fiind,

astfel, întocmită Nota de constatare DI/I/3782 din 15 decembrie 2009 în temeiul

căreia a fost sesizată instanța de contencios administrativ.

Din analiza

documentației instanța de fond a reținut că pârâtul a avut gradul de locotenent

(1982), locotenent major (1985, 1986, 1987, 1988) în cadrul Inspectoratului

Județean Suceava, Serviciul 2, iar în exercitarea atribuțiilor sale a propus

avizarea negativă a numitului B.G. (raport cu propunere de avizare din 30

martie 1985, întocmit și semnat olograf de pârât - dosar I 113964) cu privire

la efectuarea unei excursii în S.U.A. în scopul de a-și vizita fiul iar la data

de 29 aprilie 1986, ca urmare a raportului întocmit de pârât cu privire la

numitul B.G., casier la stația CFR Păltinoasa, din data de 22 septembrie 1986,

Securitatea orașului Câmpulung Moldovenesc a întocmit raportul cu propunere de

deschidere a dosarului de urmărire informativă privind pe numitul B.G.

Astfel, consideră

instanța de fond că prin activitățile desfășurate pârâtul a îngrădit drepturile

și libertățile fundamentale aprobate de legislația din acea vreme, respectiv

dreptul la libera circulație prevăzut de art. 12 din Pactul internațional cu

privire la drepturile civile și politice, dreptul la secretul corespondenței și

dreptul la libertatea de exprimare.

A apreciat instanța

de fond că nu poate fi reținută apărarea pârâtului în sensul că numitul B.G.

avea preocupări extraprofesionale cu conținut religios ce îi afectaseră

activitatea la locul de muncă, acesta provocând un incident de cale ferată ce

putea avea consecințe grave, întrucât la momentul avizării negative a

deplasării în S.U.A. și al deschiderii dosarului de urmărire informativă acesta

era casier în stația CFR Păltinoasa.

Se mai reține,

totodată că, cu privire la numitul B.G. nu existau indicii că ar prezenta

pericol pentru siguranța națională pentru a-i fi restrâns dreptul la

circulație, așa cum arată pârâtul în întâmpinarea formulată.

Curtea de apel a

apreciat, astfel, că în persoana pârâtului sunt întrunite cerințele art. 2 lit.

a) din O.U.G. nr. 24/2008 așa că în temeiul art. 11 a admis acțiunea și a

constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Totodată, văzând

dispozițiile art. 60 C. proc. civ., instanța de fond, constatând că pârâtul,

față de care s-a constatat existența calității de lucrător al Securității, nu a

căzut în pretenții, a apreciat excepția inadmisibilității cererii de chemare în

garanție invocată de MAI și SRI ca fiind întemeiată și a dispus, pe cale de

consecință, respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă.

Împotriva Sentinței

civile nr. 3837 din 31 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul G.P., în temeiul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând în

esență, următoarele:

Astfel, printr-o

primă critică formulată susține recurentul că instanța de fond a interpretat

greșit prevederile O.U.G. nr. 24/2008 când a respins excepția de nelegalitate a

Notei de constatare întocmită de CNSAS, apreciind fără temei legal că aceasta

nu are natură juridică administrativă.

Printr-o altă critică

formulată recurentul invocă lipsa de temei legal a hotărârii recurate

susținând, în acest sens că, instanța de fond, nu a observat solicitarea de

probe formulată, a judecat în exclusivitate pe probele administrate de intimat,

aspect de natură a-i încălca dreptul la apărare, ca parte a dreptului la un

proces echitabil.

În acest sens arată

recurentul că a solicitat să se administreze ca probe în apărare, ordinele și

instrucțiunile care reglementau procedurile de punere în aplicare a legislației

din domeniul siguranței naționale din acel timp și pe baza cărora a executat

activitățile la care se face referire prin cererea CNSAS. Consideră recurentul că

fără cunoașterea concretă a conținutului acestor ordine și instrucțiuni,

adevărate mijloace materiale de probă, nu putea fi stabilit adevărul obiectiv

în cauză.

Printr-o ultimă

critică formulată pe fondul cauzei susține recurentul că hotărârea instanței de

fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii.

În acest sens,

recurentul arată, că deși la dosar nu existau probe în sensul limitării sau

încălcării unor drepturi ale omului, instanța de fond a interpretat cu ușurință

modul în care s-ar fi încălcat drepturile omului, fără a indica în concret

actul normativ din legislația română care a fost încălcat prin activitatea

desfășurată. În același timp susține recurentul că instanța de fond a încălcat

o decizie a Curții Constituționale privind prevalența tratatelor internaționale

asupra dreptului intern atunci când motivează că s-ar fi încălcat art. 12 din

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

instanței de recurs

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

În primul rând Înalta

Curte va înlătura criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la

respingerea excepției de nelegalitate a Notei de constatare nr. S/Dl/I/3782 din

15 decembrie 2009, constatând, în acord cu instanța de fond, că respectiva

notă, întocmită în baza materialului arhivistic existent în dosarele de

urmărire verificate, reprezintă doar un act constatator ce nu produce efecte

juridice de sine stătătoare și care nu se circumscrie noțiunii de act

administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului

administrativ, pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 4 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

De asemenea,

analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în

cauză urmează a fi înlăturate și criticile formulate de recurentul-pârât pe

fondul cauzei, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Astfel, potrivit art.

2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, este

considerată lucrător al securității orice persoană care, având calitatea de

ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de

Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat

activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului.

Totodată, Înalta

Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, subliniază faptul că pentru

constatarea calității de lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din

O.U.G. nr. 24/2008, nu are relevanță cadrul legal, calitatea activității

desfășurate de persoanele vizate de norma legală în discuție, singurele

condiții ce trebuiesc îndeplinite, pentru constatarea calității de lucrător al

Securității, sunt deținerea calității de ofițer sau subofițer al Securității,

inclusiv ofițer acoperit în perioada 1945 - 1989 și desfășurarea în această

calitate, a unor activități care au suprimat sau îngrădit drepturi sau

libertăți fundamentale ale omului.

În acest sens, Înalta

Curte constată că nu este necesară, pentru o justă soluționare a cauzei,

cunoașterea ordinelor și instrucțiunilor indicate la modul generic în

întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, în baza cărora acesta și-a

desfășurat activitatea în calitate de ofițer de securitate, în condițiile în

care nu are relevanță a se cunoaște dacă recurentul-pârât și-a desfășurat sau

nu activitatea în limitele cadrului legal de la acea dată.

Așadar, este de

necontestat că în cauză instanța de fond a reținut în mod justificat, făcând o

corectă interpretare și aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, că sunt

întrunite cumulativ condiții prevăzute de lege pentru constatarea calității de

lucrător al Securității, cât timp, recurentul-pârât în calitate de ofițer de

Securității, a desfășurat o serie de activități de natură a conduce la

îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația

internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională.

Astfel, Înalta Curte,

constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că activitățile reținute

în sarcina recurentului-pârât, cum ar fi întocmirea unui raport cu propunere de

deschidere a dosarului de urmărire informativă privind pe B.G. ca și formularea

unei propuneri de avizare negativă a cererii formulate de B.G. cu privire la

efectuarea unei excursii în S.U.A. în scopul de a-și vizita fiul, au fost de

natură a îngrădi exercițiul unor drepturi fundamentale ale persoanei vizate,

respectiv dreptul la libera circulație, dreptul la secretul corespondenței și

dreptul la libertatea de exprimare, drepturi ocrotite atât de legislația

internă în vigoare la epoca faptelor dar și de Pactul internațional cu privire

la drepturile civile și politice, la care România era parte.

În consecință,

constatând că situația de fapt expusă de intimatul-reclamant în actul de

sesizare al instanței de fond este confirmată de înscrisuri prin care s-a

dovedit că recurentul-pârât, în calitate de ofițer al Securității a desfășurat

activități de natură a îngrădi exercitarea unor drepturi și libertăți

fundamentale, apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate prin cererea

de recurs pe fondul cauzei.

Cu privire la

criticile aduse sentinței recurate, subsumate încălcării dreptului la apărare

al recurentului-pârât, se constată că susținerile acestuia sunt, și în această

privință, lipsite de orice consistență.

Astfel, se constată

că în urma cererii înregistrate la data de 22 octombrie 2010, recurentul-pârât,

a beneficiat de un termen pentru a-și pregăti apărarea la data de 29 octombrie

2010, dată la care i s-au comunicat un exemplar al înscrisurilor depuse de

CNSAS în susținerea acțiunii promovate.

Ulterior, recurentul

a depus la data de 24 ianuarie 2011 întâmpinare și cerere de chemare în

garanție a Statului Român prin Ministerul Administrației și Internelor și a

Serviciului Român de Informații, și a solicitat, totodată, judecata cauzei în

lipsă. Faptul că prin întâmpinarea formulată recurentul a indicat în probațiune

probele depuse de reclamant precum și la modul generic, ordine și instrucțiuni

privind organizarea și desfășurarea activității informativ-operaționale a

organelor de securitate, privind măsurile preventive de securitate, privind

activitatea cu rețeaua informativă etc., fără indicarea unor date de

identificare ale respectivelor înscrisuri, precum și împrejurările ce se doresc

a fi dovedite prin acestea, nu reprezintă o veritabilă cerere de administrare

probe, asupra căreia judecătorul fondului să fi fost ținut a se pronunța, cum

în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Ca atare, dreptul la

apărare al recurentului-pârât a fost asigurat atât din perspectiva art. 156 C.

proc. civ. cât și a art. 6 §1 CEDO, neexistând nicio bază pentru a se afirma

contrariul.

Pentru toate

considerentele expuse, constatând că nu există motive pentru modificarea ori

casarea sentinței atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art.

20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de G.P. împotriva Sentinței civile nr. 3837 din 31 mai 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2012.