ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2950/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 3837 din 31 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Notei de constatare nr. S/DI/3782 din 15 decembrie 2009 ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și pe cale de consecință a constatat existența calității de lucrător al Securității, în privința pârâtului G.P.; totodată a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Administrației și Internelor și a Serviciului Român de Informații și a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut următoarele: Cu privire Nota de constatare nr. S/Dl/I/3782 din 15 decembrie 2009, întocmită în cauză, a cărei nelegalitate a fost invocată, instanța de fond a apreciat că aceasta reprezintă un act constatator întocmit de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității anterior promovării acțiunii în constatare la instanța de contencios administrativ și nu un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 554/2004, condiții în care a respins excepția de nelegalitate a respectivei note. Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond a reținut că pârâtul G.P. a fost verificat în temeiul cererii formulate de B.G., cerere înregistrată la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității sub nr. P 1577/08 din 06 august 2008, fiind, astfel, întocmită Nota de constatare DI/I/3782 din 15 decembrie 2009 în temeiul căreia a fost sesizată instanța de contencios administrativ.

Din analiza documentației instanța de fond a reținut că pârâtul a avut gradul de locotenent (1982), locotenent major (1985, 1986, 1987, 1988) în cadrul Inspectoratului Județean Suceava, Serviciul 2, iar în exercitarea atribuțiilor sale a propus avizarea negativă a numitului B.G. (raport cu propunere de avizare din 30 martie 1985, întocmit și semnat olograf de pârât - dosar I 113964) cu privire la efectuarea unei excursii în S.U.A. în scopul de a-și vizita fiul iar la data de 29 aprilie 1986, ca urmare a raportului întocmit de pârât cu privire la numitul B.G., casier la stația CFR Păltinoasa, din data de 22 septembrie 1986, Securitatea orașului Câmpulung Moldovenesc a întocmit raportul cu propunere de deschidere a dosarului de urmărire informativă privind pe numitul B.G.

Astfel, consideră instanța de fond că prin activitățile desfășurate pârâtul a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale aprobate de legislația din acea vreme, respectiv dreptul la libera circulație prevăzut de art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, dreptul la secretul corespondenței și dreptul la libertatea de exprimare. A apreciat instanța de fond că nu poate fi reținută apărarea pârâtului în sensul că numitul B.G. avea preocupări extraprofesionale cu conținut religios ce îi afectaseră activitatea la locul de muncă, acesta provocând un incident de cale ferată ce putea avea consecințe grave, întrucât la momentul avizării negative a deplasării în S.U.A.

și al deschiderii dosarului de urmărire informativă acesta era casier în stația CFR Păltinoasa. Se mai reține, totodată că, cu privire la numitul B.G. nu existau indicii că ar prezenta pericol pentru siguranța națională pentru a-i fi restrâns dreptul la circulație, așa cum arată pârâtul în întâmpinarea formulată. Curtea de apel a apreciat, astfel, că în persoana pârâtului sunt întrunite cerințele art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 așa că în temeiul art. 11 a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Totodată, văzând dispozițiile art. 60 C. proc. civ., instanța de fond, constatând că pârâtul, față de care s-a constatat existența calității de lucrător al Securității, nu a căzut în pretenții, a apreciat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de MAI și SRI ca fiind întemeiată și a dispus, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă.

2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 3837 din 31 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul G.P., în temeiul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., susținând în esență, următoarele: Astfel, printr-o primă critică formulată susține recurentul că instanța de fond a interpretat greșit prevederile O.U.G. nr. 24/2008 când a respins excepția de nelegalitate a Notei de constatare întocmită de CNSAS, apreciind fără temei legal că aceasta nu are natură juridică administrativă. Printr-o altă critică formulată recurentul invocă lipsa de temei legal a hotărârii recurate susținând, în acest sens că, instanța de fond, nu a observat solicitarea de probe formulată, a judecat în exclusivitate pe probele administrate de intimat, aspect de natură a-i încălca dreptul la apărare, ca parte a dreptului la un proces echitabil.

În acest sens arată recurentul că a solicitat să se administreze ca probe în apărare, ordinele și instrucțiunile care reglementau procedurile de punere în aplicare a legislației din domeniul siguranței naționale din acel timp și pe baza cărora a executat activitățile la care se face referire prin cererea CNSAS. Consideră recurentul că fără cunoașterea concretă a conținutului acestor ordine și instrucțiuni, adevărate mijloace materiale de probă, nu putea fi stabilit adevărul obiectiv în cauză. Printr-o ultimă critică formulată pe fondul cauzei susține recurentul că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În acest sens, recurentul arată, că deși la dosar nu existau probe în sensul limitării sau încălcării unor drepturi ale omului, instanța de fond a interpretat cu ușurință modul în care s-ar fi încălcat drepturile omului, fără a indica în concret actul normativ din legislația română care a fost încălcat prin activitatea desfășurată. În același timp susține recurentul că instanța de fond a încălcat o decizie a Curții Constituționale privind prevalența tratatelor internaționale asupra dreptului intern atunci când motivează că s-ar fi încălcat art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: În primul rând Înalta Curte va înlătura criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la respingerea excepției de nelegalitate a Notei de constatare nr. S/Dl/I/3782 din 15 decembrie 2009, constatând, în acord cu instanța de fond, că respectiva notă, întocmită în baza materialului arhivistic existent în dosarele de urmărire verificate, reprezintă doar un act constatator ce nu produce efecte juridice de sine stătătoare și care nu se circumscrie noțiunii de act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

De asemenea, analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză urmează a fi înlăturate și criticile formulate de recurentul-pârât pe fondul cauzei, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, este considerată lucrător al securității orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Totodată, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, subliniază faptul că pentru constatarea calității de lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nu are relevanță cadrul legal, calitatea activității desfășurate de persoanele vizate de norma legală în discuție, singurele condiții ce trebuiesc îndeplinite, pentru constatarea calității de lucrător al Securității, sunt deținerea calității de ofițer sau subofițer al Securității, inclusiv ofițer acoperit în perioada 1945 - 1989 și desfășurarea în această calitate, a unor activități care au suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale ale omului.

În acest sens, Înalta Curte constată că nu este necesară, pentru o justă soluționare a cauzei, cunoașterea ordinelor și instrucțiunilor indicate la modul generic în întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, în baza cărora acesta și-a desfășurat activitatea în calitate de ofițer de securitate, în condițiile în care nu are relevanță a se cunoaște dacă recurentul-pârât și-a desfășurat sau nu activitatea în limitele cadrului legal de la acea dată. Așadar, este de necontestat că în cauză instanța de fond a reținut în mod justificat, făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor O.U.G.

nr. 24/2008, că sunt întrunite cumulativ condiții prevăzute de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, cât timp, recurentul-pârât în calitate de ofițer de Securității, a desfășurat o serie de activități de natură a conduce la îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională. Astfel, Înalta Curte, constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că activitățile reținute în sarcina recurentului-pârât, cum ar fi întocmirea unui raport cu propunere de deschidere a dosarului de urmărire informativă privind pe B.G. ca și formularea unei propuneri de avizare negativă a cererii formulate de B.G.

cu privire la efectuarea unei excursii în S.U.A. în scopul de a-și vizita fiul, au fost de natură a îngrădi exercițiul unor drepturi fundamentale ale persoanei vizate, respectiv dreptul la libera circulație, dreptul la secretul corespondenței și dreptul la libertatea de exprimare, drepturi ocrotite atât de legislația internă în vigoare la epoca faptelor dar și de Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, la care România era parte. În consecință, constatând că situația de fapt expusă de intimatul-reclamant în actul de sesizare al instanței de fond este confirmată de înscrisuri prin care s-a dovedit că recurentul-pârât, în calitate de ofițer al Securității a desfășurat activități de natură a îngrădi exercitarea unor drepturi și libertăți fundamentale, apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate prin cererea de recurs pe fondul cauzei.

Cu privire la criticile aduse sentinței recurate, subsumate încălcării dreptului la apărare al recurentului-pârât, se constată că susținerile acestuia sunt, și în această privință, lipsite de orice consistență. Astfel, se constată că în urma cererii înregistrate la data de 22 octombrie 2010, recurentul-pârât, a beneficiat de un termen pentru a-și pregăti apărarea la data de 29 octombrie 2010, dată la care i s-au comunicat un exemplar al înscrisurilor depuse de CNSAS în susținerea acțiunii promovate. Ulterior, recurentul a depus la data de 24 ianuarie 2011 întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Administrației și Internelor și a Serviciului Român de Informații, și a solicitat, totodată, judecata cauzei în lipsă.

Faptul că prin întâmpinarea formulată recurentul a indicat în probațiune probele depuse de reclamant precum și la modul generic, ordine și instrucțiuni privind organizarea și desfășurarea activității informativ-operaționale a organelor de securitate, privind măsurile preventive de securitate, privind activitatea cu rețeaua informativă etc., fără indicarea unor date de identificare ale respectivelor înscrisuri, precum și împrejurările ce se doresc a fi dovedite prin acestea, nu reprezintă o veritabilă cerere de administrare probe, asupra căreia judecătorul fondului să fi fost ținut a se pronunța, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Ca atare, dreptul la apărare al recurentului-pârât a fost asigurat atât din perspectiva art. 156 C. proc.

civ. cât și a art. 6 §1 CEDO, neexistând nicio bază pentru a se afirma contrariul. Pentru toate considerentele expuse, constatând că nu există motive pentru modificarea ori casarea sentinței atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de G.P. împotriva Sentinței civile nr. 3837 din 31 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.