ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5051/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin Acțiunea înregistrată la 31 decembrie 2008, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea pârâtului C.P. de colaborator al securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a semnat la data de 16 decembrie 1977 angajamentul în fața ofițerului de securitate, a preluat numele conspirativ „M.” și în cadrul colaborării sale cu organele de securitate, a furnizat informații pentru supravegherea informativă a schimbului I de la stația de transformare I.U.P. Târgoviște și a căminului de nefamiliști al aceste întreprinderi.

Reclamantul a mai arătat că din cuprinsul Notei de constatare nr. S/D1/2048 din 20 august 2008 rezultă că pârâtul a furnizat informații despre persoanele de la locul său de muncă, atât în notele redactate personal, cât și în cele consemnate de ofițerii de securitate, iar prin natura lor, acele informații vizau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind susceptibile să îngrădească drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor supravegheate informativ.

La data de 23 aprilie 2009, pârâtul a formulat cerere reconvențională, solicitând să se constate nulitatea absolută a Notei de constatare nr. S/DI/1/2048 din 20 august 2008 emisă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pentru nerespectarea normei imperative cuprinse în art. 36 alin. (2) și (3) din Hotărârea nr. 1/2008 privind Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în vigoare la momentul aprobării actului atacat, prevederi reluate și de art. 35 alin. (2) și (3) din actualul regulament, aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008. La data de 16 iunie 2011, pârâtul a invocat excepția de nelegalitate a Notei de constatare nr. S/DI/1/2048 din 20 august 2008 emisă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, susținând că acest act administrativ cu caracter individual este contrar dispozițiilor art. 7 alin. (2) din O.U.G.

nr. 24/2008, prin faptul că avizul direcției juridice nu poartă semnătura consilierului juridic care l-a întocmit, ceea ce echivalează cu lipsa avizului și se impune a fi sancționată cu nulitatea actului. În ședința publică de la 30 iunie 2011, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, cu motivarea că, Nota de constatare S/DI/1/2048 din 20 august 2008 nu este un act administrativ, pentru că nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice.

2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat Sentința civilă nr. 4.610 din 30 iunie 2011, prin care a respins excepția inadmisibilității invocate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a respins ca neîntemeiate cererea reconvențională și excepția de nelegalitate formulate de pârât, a admis acțiunea formulată de reclamant și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al securității. Excepția inadmisibilității invocată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu privire la excepția de nelegalitate a Notei de constatare nr. S/DI/1/2048 din 20 august 2008, a fost respinsă reținându-se că această notă întrunește cerințele unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Excepția de nelegalitate a Notei de constatare nr. S/DI/1/2048 din 20 august 2008 a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că, lipsa semnăturii consilierului juridic care a întocmit avizul nu este un motiv de nulitate absolută a acestuia, dat fiind că dispozițiile legale nu instituie o asemenea cerință de formă pentru validitatea actului, iar avizul poartă semnătura reprezentantului legal al Direcției juridice. Cererea reconvențională formulată de pârât pentru constatarea nulității absolute a notei sus-menționate a fost respinsă ca nefondată, avându-se în vedere că, lipsa înștiințării sale cu privire la verificările efectuate nu este de natură să atragă sancțiunea nulității absolute, precum și faptul că, prin Adresa nr. P320/07 din 5 aprilie 2007 emisă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității i s-a adus la cunoștință pârâtului că urmează să fie verificat, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. z) din Legea nr. 187/1999.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru existența calității pârâtului de colaborator al securității, față de notele informative scrise și semnate de acesta cu numele conspirativ „M.” și notele de analiză întocmite de foștii ofițeri de securitate, pe baza relatărilor primite, astfel cum au fost menționate în cuprinsul Notei de constatare nr. S/DI/1/2048 din 20 august 2008. Instanța de fond a avut în vedere că pârâtul nu a contestat transmiterea informațiilor menționate în nota de constatare și nici faptul că acestea se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

De asemenea, s-a avut în vedere că, informațiile furnizate de pârât organelor de securitate au expus persoanele în cauză unor consecințe negative, precum urmărirea și supravegherea informativă, pentru simpla exprimare a opiniilor și convingerilor lor, constituind activități care au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, consacrat de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. În același sens, s-a reținut că, informațiile furnizate de pârât au făcut posibilă îngrădirea dreptului la liberă circulație, prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și a dreptului la viața privată, prevăzut de art. 17 din același act normativ.

3. Calea de atac exercitată Pârâtul C.P. a declarat recurs împotriva Sentinței civile nr. 4.610 din 30 iunie 2011 și încheierilor de ședință din datele de 7 septembrie 2010, 16 martie 2011 și 20 iunie 2011 prin care au fost respinse cererile de recuzare formulate împotriva judecătorului care a alcătuit completul primei instanțe, solicitând în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, să fie modificată hotărârea, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Recurentul a susținut că, la ultimul termen de judecată, instanța de fond a respins în mod nejustificat cererea de amânare depusă de apărătorul său, deși cererea era justificată de efectuarea concediului de odihnă și era confirmată de Baroul Dâmbovița, prin aplicarea ștampilei și semnăturii decanului.

Recurentul a considerat că, în ipoteza respingerii cererii de amânare, se impunea amânarea pronunțării pentru a i se acorda posibilitatea să depună concluzii scrise. Recurentul a criticat soluția dată excepției de nelegalitate, motivând că aceasta a fost greșit unită cu fondul cauzei și a fost judecată fără administrarea unor probe esențiale, cum sunt cele referitoare la faptul că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru efectuarea de verificări din oficiu sub aspectul colaborării sale cu organele de securitate. În ceea ce privește fondul acestei excepții, s-a susținut că prima instanță a apreciat eronat ca fiind respectate prevederile art. 7 alin. (2) din O.U.G.

nr. 24/2008, deși Nota de constatare nr. S/DI/1/2048 din 20 august 2008 a fost întocmită fără avizul Direcției juridice și nu poate produce efecte juridice, astfel că se impunea sancționarea cu nulitatea actului administrativ. În ceea ce privește încheierile din ședințele de la 7 septembrie 2010, 16 martie 2011 și 20 iunie 2011, recurentul a susținut că respingerea cererilor de recuzare a fost motivată numai pe neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 27 pct. 7 C. proc. civ., fără să fie analizate efectiv susținerile formulate și dezvoltate în cuprinsul cererilor respective.

Recurentul a criticat și încheierea din 22 aprilie 2010, prin care a fost respinsă nemotivat cererea sa de administrare a probei cu martori, arătând că judecătorul fondului nu a verificat personal existența sau inexistența unei asemănări între înscrisurile scrise de el și cele defăimate ca false și nici nu a dispus efectuarea unei expertize de specialitate ca, măcar din punct de vedere formal, să se stabilească dacă există asemănare între scrisul real și cel contestat. Ultima critică din recurs se referă la nemotivarea soluției de respingere a cererii reconvenționale, arătându-se că nu au fost analizate în concret textele de lege invocate și care au fost încălcate de intimat, deoarece nu a procedat la înștiințarea recurentului despre inițierea procedurilor de verificare a calității de colaborator al securității, lipsindu-l de posibilitatea de a administra probe și de a formula apărări pentru infirmarea notei de constatare.

În recurs, prin memoriul depus la 19 septembrie 2012, recurentul a invocat excepția tardivității acțiunii în constatare formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, raportat la dispozițiile art. 38 alin. (1) din Hotărârea nr. 1/2008 privind regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, text normativ în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată. Recurentul a învederat că, potrivit acestei reglementări, pentru persoanele prevăzute la art. 3 lit. b) - z) din O.U.G. nr. 24/2008, acțiunea în constatare a calității de lucrător sau de colaborator al securității se introduce de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în termen de 7 zile de la data adoptării notei de constatare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea dreptului la apărare al recurentului - pârât și a dispozițiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ., în aplicarea cărora s-a apreciat întemeiat că nu se justifică amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales de recurentul-pârât, în condițiile în care cererea depusă în acest sens nu a fost dovedită prin înscrisurile depuse la dosar.

Contrar susținerilor din primul motiv de recurs, la termenul din 30 iunie 2011, instanța de fond a respins motivat cererea de amânare a cauzei, constatând că recurentul-pârât nu a depus înscrisuri referitoare la imposibilitatea de prezentare la termenul respectiv a apărătorului său, iar cererea acestuia din urmă, neconfirmată de Baroul Dâmbovița, este contradictorie, deoarece a fost motivată atât pe efectuarea concediului de odihnă, cât și pe existența unui concediu medical. Constatând că nu a fost temeinic motivată cererea pentru lipsă de apărare și că, părțile nu au solicitat amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise, instanța de fond a respins cererea de amânare și a procedat la soluționarea cauzei în conformitate cu art. 156 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. Recurentul a criticat fără temei și modul de soluționare excepției de nelegalitate invocată cu privire la Nota de constatare nr. S/DI/1/2048 din 20 august 2008 emisă de intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, constatându-se că au fost respectate prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, se reține că, potrivit reglementării susmenționate, excepția de nelegalitate a fost soluționată anterior pronunțării asupra fondului pricinii, iar suspendarea cauzei nu trebuia dispusă, pentru că instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate se afla în ipoteza prevăzută de lege, în care aceasta era chiar instanța de contencios administrativ competentă să judece litigiul pe fond.

De asemenea, se dovedește a fi nefondată susținerea din recurs privind soluționarea excepției de nelegalitate fără administrarea unor probe considerate esențiale de către recurentul-pârât. Din cuprinsul încheierilor date la termenul din 22 aprilie 2010 și 2 septembrie 2010 rezultă că, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a solicitat autorității emitente să depună la dosarul cauzei întreaga documentație care a fundamentat Nota de constatare nr. S/DI/1/2048 din 20 august 2008 și a respins motivat cererea recurentului de suplimentare a acestei probe, reținând lipsa oricărui element de identificare a înscrisurilor solicitate sau lipsa lor de relevanță față de obiectul acțiunii și de documentele pe care s-a întemeiat.

În consecință, soluția dată excepției de nelegalitate este rezultatul unei analize judicioase realizată de instanța de fond asupra unui material probator relevant și util pentru stabilirea corectă a situației de fapt și a normelor juridice incidente în cauză. Pe fond, excepția de nelegalitate a fost corect respinsă ca neîntemeiată, constatându-se că au fost respectate dispozițiile art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care Nota de constatare nr. S/DI/1/2048 din 20 august 2008 a fost avizată de Direcția juridică a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, potrivit Avizului nr. DJ/1193 din 26 noiembrie 2008 semnat de reprezentantul legal al aceste direcții.

Instanța de fond a reținut corect că, lipsa semnăturii consilierului juridic care a întocmit avizul nu este o cauză de nulitate absolută a actului administrativ, pentru că dispozițiile legale nu instituie o asemenea cerință de formă pentru validitatea actului, iar avizul poartă semnătura reprezentantului legal al Direcției juridice. Critica formulată în recurs în baza dispozițiilor art. 34 alin. (2) C. proc. civ. împotriva încheierilor de la datele de 7 septembrie 2010, 16 martie 2011 și 20 iunie 2011 este nefondată, întrucât cererile formulate de recurent pentru recuzarea judecătorului care a alcătuit completul de judecată au fost soluționate în conformitate cu prevederile legale referitoare la incompatibilitatea, abținerea și recuzarea judecătorilor, iar hotărârile respective cuprind considerentele avute în vedere pentru respingerea cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 27 C. proc.

civ. Critica adusă de recurent încheierii de la termenul din 22 aprilie 2010 este de asemenea nefondată, întrucât cererea recurentului de administrare a probei cu martori și cu expertiză de specialitate a fost respinsă motivat de prima instanță, care a apreciat corect că dovezile suplimentare solicitate nu sunt necesare pentru dezlegarea pricinii, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 167 alin. (1) C. proc. civ. pentru încuviințarea dovezilor solicitate. Față de verificarea de scripte efectuată la instanța de fond, s-a constatat corect la termenul din 10 martie 2011 că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 179 și art. 183 C. proc. civ. pentru a se dispune ca verificarea să se facă prin expert sau pentru a se înainta procurorului înscrisurile defăimate de recurent ca false, fără a arăta pe autorul sau complicele falsului pretins.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii reconvenționale, se constată că instanța de fond s-a pronunțat corect asupra cauzei de nulitate absolută a actului administrativ invocată de recurent ca mijloc de apărare, iar nu pe calea prevăzută de art. 119 C. proc. civ. pentru cazul existenței unor pretenții în legătură cu cererea reclamantului. Astfel, instanța de fond a reținut întemeiat că intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a procedat legal, dispunând efectuarea de verificări în persoana recurentului, sub aspectul posibilei calității a acestuia de agent sau colaborator al securității, având în vedere cererea nr. P320/07 din 25 ianuarie 2007 adresată Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, în temeiul Legii nr. 187/1999 și dispozițiilor art. 3 lit. z), art. 33 alin. (1) din O.U.G.

nr. 24/2008. Susținerile reiterate în recurs cu privire la nulitatea acestei proceduri sunt vădit nefondate, constatându-se că o asemenea sancțiune nu este prevăzută de lege, iar recurentul a fost înștiințat prin Adresa nr. P 320/07 din 25 ianuarie 2007 asupra verificării calității sale de agent sau colaborator al securității, astfel că nu se poate reține încălcarea dreptului său la apărare în procedura administrativă sau judiciară desfășurate în baza Legii nr. 187/1999 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008. Excepția de tardivitate a acțiunii pentru depășirea termenului de 7 zile prevăzut de dispozițiile art. 38 alin. (1) din Hotărârea nr. 1/2008 privind regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a fost invocată de recurent la data de 19 septembrie 2012, după expirarea termenului prevăzut de art. 301 și art. 303 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. pentru declararea și motivarea recursului. Această excepție nu poate fi examinată de instanța de recurs, întrucât nu a fost invocată în termenul legal prevăzut pentru exercitarea căii de atac a recursului și nici nu reprezintă o excepție de ordine publică, astfel că nu poate fi invocată direct în recurs, conform prevederilor art. 136 și art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și că, nu sunt întemeiate motivele de casare sau de modificare formulate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat. 2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de C.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.P. împotriva Sentinței nr. 4610 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM